Anulare act administrativ. Decizia nr. 782/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 782/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 9034/83/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011
DECIZIA NR.782/CA/2013 - R
Ședința publică din 25 februarie 2013
PREȘEDINTE: G. C. - judecător
JUDECĂTOR: S. M.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: A. Cărăgin
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul reclamant S. C. G. domiciliat în Satu M., ., J. Satu M. în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Satu M. cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, J. Satu M., împotriva sentinței nr.3495/CA din 9.10.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este legal timbrat,că intimata pârâtă a depus la dosar la data de 18.01.2013 întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:
Prin sentința nr.3495/CA din 9.10.2012 Tribunalul Satu M. a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu.
A respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. C. G., domiciliat în Satu M., ., jud. Satu M., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M. . nr. 3-5, jud. Satu M., ca inadmisibilă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
În ședința publică din 02.10.2012, instanța de contencios administrativ a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, pe care, în temeiul art. 137 Cod de procedură civilă urmează să o admită pentru următoarele:
Prin Decizia de impunere anuală pentru veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal pe anul 2011 nr._ emisă de pârâtă la data de 29.07.2011, în sarcina reclamantului s-a stabilit obligația de plată a unui impozit în sumă de 4750 lei. Împotriva acestui act administrativ fiscal reclamantul a formulat contestație, prezentată la oficiul fiscal la data de 24.08.2011.
În soluționarea excepției invocate, instanța apreciază a fi relevante următoarele dispoziții legale:
Potrivit art. 205 Cod de procedură fiscală, „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii”, iar potrivit art. 210 din același act normativ, ,, (1) În soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz. (2) Decizia sau dispoziția emisă în soluționarea contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.”
În conformitate cu dispozițiile art.218 alin.2 Cod de procedură fiscală „deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art.218 alin.2 Cod de procedură fiscală, doar deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă și având în vedere că reclamantul, deși a învederat aspectul formal al nesoluționării contestației de către pârâtă nu a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea contestației fiscale prin decizie, instanța apreciază că acțiunea în contencios administrativ formulată de acesta pentru anularea actului administrativ de impunere fiscală este inadmisibilă.
Față de aceste considerente, constatând temeinicia excepției invocate din oficiu privind inadmisibilitatea acțiunii, în temeiul art.137 Cod de procedură civilă, art. 218 alin. 2 Cod de procedură fiscală, art. 274 Cod de procedură civilă, instanța a admis excepția, cu consecința respingerii acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamant ca inadmisibile.
Împotriva acestei sentinței, au declarat recurs recurentul reclamant S. C. G., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii.
Apreciază că soluția instanței de fond pe de o parte încurajează abuzurile și pasivitatea pârâtei ce în mod repetat încalcă normele legale, prin ignorarea soluționării contestațiilor în termenul prevăzut de art 70 cod pr. fiscală, iar pe de altă parte îi limitează dreptul privind accesul efectiv la instanțele judiciare, precum și garanția unui proces echitabil, astfel cum sunt prevăzute de art 6 din Convenția CEDO.
Mai mult soluția instanței de fond aduce atingere unor prevederi exprese prevăzute atât în Legea contenciosului administrativ, cât și în Constituția României, potrivit cărora „persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei", respectiv în situația nesoluționării în termen a contestației sale contribuabilul are dreptul de solicita analiza pe fond a cauzei sale de către instanța de fond competentă.
Mai arată că practica judiciară în domeniu nu este unitară, însă în literatura de specialitate s-a conturat tot mai mult opinia potrivit căreia prevederile art. 218 Cod procedură fiscală, în acord cu care împotriva deciziei de soluționare a contestației administrative se poate formula acțiune în fața instanței de contencios administrativ, nu delimitează obiectul acțiunii de contencios fiscal, ci stabilesc calea de atac care poate fi exercitată împotriva acestui act. De altfel, art. 218 alin. (2) Cod procedură fiscală menționează în mod expres faptul că dreptul la acțiune se exercită în „condițiile legii", ceea ce trimite direct la cerințele Legii contenciosului administrativ.
Deci raportat la normele legale mai sus arătate nesoluționarea în termenul legal de către pârâta intimată a contestației îi dă dreptul la introducerea unei acțiuni în instanță pentru a obține anularea actului administrativ inițial și soluționarea cauzei pe fond.
Pe fondul cauzei arată că terenul ce face obiectul impozitării a fost vândut de către antecesorul său anterior anului 2007 când a intrat în vigoare noul Cod Fiscal, care prevede că un asemenea impozit nu poate fi aplicat retroactiv. Potrivit art. 23 Cod procedură fiscală dreptul de creanță fiscală se naște la momentul în care se constituie baza de impunere care o generează, ori baza de impunere nu se poate referi decât la „încasarea venitului care este supus impozitului". Este evident deci că acest venit nu exista la data de 7.12.2010, întrucât suma de bani rezultată din vânzare, respectiv cei 10.000 lei (100 mii. vechi) au fost încasați de către antecesorul său la data de 19.04.2006. Recurentul mai arată că nu a realizat si nici nu a încasat vreun venit, ca urmare a legalizării transferului dreptului de proprietate, care practic a avut loc în anul 2006, deoarece de la acea dată numitul M. A. s-a „înstăpânit" pe imobil.
Intimata pârâtă prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului, menținerea dispozițiilor sentinței atacate privind respingerea acțiunii ca inadmisibilă, arătând că actul ce poate fi atacat la instanța de contencios administrativ este decizia de soluționare a contestației și nu decizia de impunere sau raportul de inspecție fiscală. Tot6odată arată că prin cererea formulată de M. A. I. se solicită calcularea și emiterea deciziei de impunere privind impozitul pe venit din transferul proprietății imobiliare. Urmare a tranzacției încheiate la data de 19.04.2006 între defunctul A. G. G. și M. A. I. în calitate de cumpărător, a fost calculat impozitul pe venit și emisă decizia de impunere contestată.
În drept a invocat dispozițiile legale menționate în întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurentul S. C. G. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente :
În conformitate cu prevederile art.218 alin.2 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.
Din aceste prevederi legale rezultă că actul ce poate fi atacat la instanța de contencios administrativ este decizia de soluționare a contestației și nu decizia de impunere sau raportul de inspecție fiscală.
Prin dispozițiile art.205 – 218 Cod procedură fiscală se instituie o procedură administrativă specială care, fără a fi calificată drept jurisdicție administrativă, derogă de la normele de drept comun privind procedura prealabilă cuprinsă în art.7 din Legea 554/2004.
D. urmare, după cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, instanța nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanței măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal. Nu se pune, deci, problema aducerii unor atingeri prevederilor art.1 din Legea contenciosului administrativ sau a dispozițiilor constituționale, cum susține, fără temei, recurentul.
În consecință, în baza considerentelor expuse, Curtea de Apel, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.205 – 218 Cod procedură fiscală, Curtea de Apel, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul S. C. G..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant S. C. G. domiciliat în Satu M., ., J. Satu M. în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Satu M. cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, J. Satu M., împotriva sentinței nr.3495/CA din 9.10.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă .
Pronunțată în ședința publică din 25.02.2013.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER :
G. C. S. M. O. B. A. Cărăgin
Red.hot.jud. O.B.
Jud.fond A.D.
Dact.A.C.
2 exemplare/4.03.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2627/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 1861/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
