Anulare act administrativ. Decizia nr. 1369/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1369/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 3799/83/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA NR. 1369/CA/2013 – R
Ședința publică din 27 martie 2013
Președinte: L. B.
Judecător: I. G.
Judecător: C. R.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta-reclamantă ., cu sediul în Carei, .. 21, jud. Satu M. în contradictoriu cu intimatul-pârât C. L. al Orașului Valea lui M. prin Primar K. Z., cu sediul în Valea lui M., Calea Revoluției, nr. 2, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 4103/CA din 15.11.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., având ca obiect: anulare act administrativ.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 13 martie 2013, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheierea ce face parte din prezenta și când, în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, s-a amânat pronunțarea în cauză pentru termenul din 20 martie, respectiv pentru termenul de azi.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 4103/CA din 15.11.2012 Tribunalul Satu M. a respins excepția lipsei de interes ca neîntemeiată, a respins acțiunea formulată de reclamanta . Carei în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Orașului Valea lui M. ca neîntemeiată. Reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că interesul în promovarea unei acțiuni în justiție constă în folosul practic urmărit de reclamant. Or, așa cum rezultă din răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă, aceasta a promovat acțiunea întrucât intenționează ca în depozitul de deșeuri aflat în orașul Valea lui M. să depoziteze și deșeurile colectate din . 20 km de orașul Valea lui M.. Prin urmare, instanța de fond a constatat că reclamanta a justificat un interes în promovarea acțiunii, motiv pentru care a respins excepția lipsei de interes invocată de pârât ca neîntemeiată.
Pe fondul acțiunii, instanța de fond a constatat următoarele:
Prin HCL nr. 7/24.01.2012 a Consiliului local al orașului Valea lui M. (fila nr. 8), în temeiul HG nr. 349/2005 și art. 3 alin. 2, art. 7 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 51/2006, s-a dispus interzicerea depozitării la depozitul de deșeuri din orașul Valea lui M. a altor deșeuri decât a celor generate și colectate pe raza orașului Valea lui M.. S-a stabilit că depozitul de deșeuri din orașul Valea lui M. deservește exclusiv populația orașului Valea lui M..
Conform raportului de specialitate nr. 184/17.01.2012, avut în vedere la emiterea hotărârii sus menționate, pentru a putea exploata depozitul din orașul Valea lui M. până la data de 16.07.2017, dată la care, conform HG nr. 349/2005 depozitul urmează să fie închis, este strict necesară depozitarea rațională a deșeurilor. Epuizarea capacității de depozitare înainte de anul 2017 va duce la creșterea semnificativă a taxei de salubrizare deoarece taxa de depozitare la depozitul din Valea lui M. este de 18 lei/mc, adică cca. 45 lei/tonă, iar taxa de depozitare la depozitul din Oradea este de 14 euro/tonă, adică cca. 60 lei/tonă la care se adaugă cheltuielile de transport la 70 km și asigurarea infrastructurii de transport.
Prin art. VIII pct. 2 din contractul de prestări servicii nr. 4251/28.05.2000, reclamanta, în calitate de prestator, s-a angajat să exploateze și să administreze baza de depozitare a deșeurilor aflată în orașul Valea lui M. în conformitate cu dispozițiile legale.
Instanța de fond a reținut că reclamanta a obținut autorizația de mediu nr. 268/05.10.2011 privind colectarea deșeurilor nepericuloase la punctul de lucru aflat în orașul Valea lui M., ., jud. Bihor și autorizația de mediu nr. 184/28.07.2011 privind tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase la punctul de lucru depozit de deșeuri nepericuloase, extravilanul orașului Valea lui M., nr. cadastral_, CF nr._ UAT, jud. Bihor.
Reclamanta a susținut că HCL nr. 7/24.01.2012 a fost adoptată cu exces de putere întrucât, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 3 din HG nr. 349/2005, localitățile arondate la un depozit se stabilesc prin acordul/autorizația de mediu, iar potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 211/2011, autoritatea competentă de decizie și control în domeniul gestionării deșeurilor este Ministerul Mediului și Pădurilor.
Instanța de fond a reținut că, potrivit art. 10 alin. 3 din HG nr. 349/2005 invocat de reclamantă, autoritățile administrației publice locale iau măsurile necesare pentru ca operatorii de salubritate care desfășoară activități de precolectare, colectare și transport să depună aceste deșeuri la depozitele la care a fost arondată localitatea în care aceștia își desfășoară activitatea conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare prin concesiune. Localitățile care sunt arondate la depozit sunt indicate în acordul/autorizația de mediu, după caz.
Prin urmare, este adevărat că, potrivit art. 10 alin. 3 teza finală, localitățile arondate la un depozit sunt indicate în acordul/autorizația de mediu, însă, totodată instanța constată că reclamanta nu deține o autorizație de mediu prin care, la depozitul din orașul Valea lui M., să fie arondate și alte localități.
În plus, s-a reținut că, potrivit art. I din contractul de prestări servicii nr. 4251/28.05.2000, obiectul acestuia îl constituie îndeplinirea serviciului public local de colectare, transportare și depozitare a deșeurilor menajere și solide de pe raza administrativă a orașului Valea lui M. la groapa de gunoi existentă care aparține Primăriei Valea lui M..
În consecință, prin acest contract, care, în opinia instanței, are natura juridică a unui contract de concesiune a serviciului de salubrizare în sensul dispozițiilor art. 10 alin. 3 din HG nr. 349/2005, reclamanta a fost autorizată să depoziteze la depozitul de deșeuri din orașul Valea lui M. doar deșeurile de pe raza administrativă a orașului Valea lui M..
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că nu numai Ministerul Mediului și Pădurilor are atribuții în domeniul gestionării deșeurilor, ci și autoritățile administrației publice locale, conform art. 50 alin. 2 și art. 59 din Legea nr. 211/2011. Printre aceste atribuții se numără și cele reglementate de art. 59 alin. 1 lit. a, lit. e și f potrivit cărora autoritățile administrației publice locale:
e) asigură și răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor, inclusiv a deșeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare;
f) asigură spațiile necesare pentru colectarea separată a deșeurilor, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deșeu, precum și funcționalitatea acestora.
Având în vedere raportul de specialitate nr. 184/17.01.2012 conform căruia colectarea în depozitul din orașul Valea lui M. a deșeurilor provenind din alte localități ar conduce la epuizarea capacității de depozitare înainte de anul 2017, an în care s-a stabilit că se va sista acest depozit, instanța de fond a apreciat că HCL nr. 7/24.01.2012 a fost adoptată tocmai în exercitarea de către autoritatea publică locală a obligațiilor reglementate de art. 59 lit. e și f, acesta având obligația de a asigura funcționalitatea depozitului până în anul 2017.
În consecință, instanța de fond a apreciat că HCL nr. 7/24.01.2012 nu a fost adoptată de C. local al orașului Valea lui M. cu exces de putere, în condițiile în care, potrivit art. 50 alin. 2 și art. 59 din Legea nr. 211/2011 și autoritățile administrației publice locale au atribuții în domeniul gestionării deșeurilor, iar contractul de concesiune încheiat de părți a avut ca obiect doar concesionarea serviciului public local de colectare, transportare și depozitare la depozitul aparținând orașului Valea lui M. doar a deșeurilor provenind din această localitate.
Împrejurarea că prin art. VIII alin. 2 din contract reclamanta și-a asumat obligația de a exploata și administra baza de depozitare a deșeurilor nu echivalează cu dobândirea de către aceasta a atributului de dispoziție din conținutul dreptului de proprietate. Dimpotrivă, fiind vorba despre un bun aparținând domeniului public al orașului Valea lui M. ( conform CF nr._ Valea lui M.), drepturile concesionarului se exercită în limitele actului de concesiune încheiat de părți, autoritatea publică locală rămânând titulara dreptului de proprietate publică asupra bunului respectiv.
Referitor la celelalte motive de nelegalitate invocate de reclamantă, respectiv, nepublicarea în presă a convocării ședinței și a ordinii de zi, neafișarea în termen de 3 zile la sediul primăriei și pe pagina de internet a unității administrativ teritoriale a procesului verbal al ședinței, neaprobarea ordinii de zi a ședințelor, inexistența raportului compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, necomunicarea hotărârii primarului unității administrative teritoriale și prefectului județului, instanța de fond a constatat următoarele:
Potrivit art. 39 alin. 3 din Legea nr. 215/2001 republicată, convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unității administrativ-teritoriale, cu cel puțin 5 zile înainte ședințelor ordinare sau cu cel puțin 3 zile înainte de ședințele extraordinare. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziție consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi.
Or, așa cum rezultă din procesul verbal din 18.01.2012 ( fila nr. 42), la data respectivă s-a afișat la avizierul Primăriei orașului Valea lui M. comunicatul privind data și ora desfășurării ședinței extraordinare a Consiliului local al orașului Valea lui M., precum și ordinea de zi a ședinței din data de 24.01.2012. Prin urmare, instanța de fond a constatat că au fost respectate dispozițiile art. 39 în ceea ce privește convocarea ședinței de consiliu local, dispozițiile respective nereglementând obligația publicării în presă a convocării și a ordinii de zi a ședinței.
De asemenea, instanța de fond a constatat că s-a întocmit raport de specialitate la proiectul de hotărâre privind interzicerea depozitării la depozitul de deșeuri Valea lui M. a altor deșeuri decât cele generate și colectate de pe raza administrativ teritorială a orașului Valea lui M., respectiv raportul nr. 184/17.01.2012, prin HCL nr. 4/24.01.2012 s-a aprobat ordinea de zi a ședinței Consiliului local al orașului Valea lui M. din 24.01.2012, la data de 27.01.2012 s-a afișat la sediul Primăriei orașului Valea lui M. o copie a procesului verbal al ședinței Consiliului local al orașului Valea lui M. din 24 ianuarie conform dispozițiilor art. 42 alin. 7 din Legea nr. 215/2001 (procesul verbal din 27 ianuarie 2012), s-a comunicat Instituției Prefectului HCL nr. 7/24.01.2012 la data de 02.02.2012.
În consecință, având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a apreciat că au fost respectate dispozițiile legale referitoare la convocarea ședinței Consiliului local din data de 24.01.2012 și adoptarea HCL nr. 7/24.01.2012.
Prin urmare, având în vedere cele reținute mai sus, în temeiul art. 8, 10 și 18 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins excepția lipsei de interes invocată de pârât și acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, a declarat recurs recurenta-reclamantă ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate ca netemeinică și nelegală, în sensul admiterii acțiunii sale.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că instanța de fond a respins în mod netemeinic și nelegal cererea de chemare în judecată, nesocotind înțelesul noțiunii de exces de putere și competențele legale ale autorităților publice astfel cum sunt ele stabilite de către legiuitor, realizând o analiză superficială a obiectivității actului administrativ adoptat și a abuzului de putere comis și ignorând motivele de nelegalitate invocate.
Recurenta a invocat în acest sens art. 50 alin 1 din Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor și art. 10 alin. 3 din HG 349/2005 afirmând că prima instanță nu a analizat prevederile legii iar ale hotărârii au fost greșit interpretate.
În opinia sa, aceste dispoziții legale susțin ceea ce societatea a invocat, respectiv adoptarea hotărârii atacate cu exces de putere, C. L. neavând competența de a adopta astfel de măsuri care exced competențelor sale legale. Arondarea localităților la depozitele de deșeuri, activitate de esența gestionării deșeurilor, este un domeniu de decizie dat în competența altor autorități publice decât cele locale, sens în care au fost invocate și prevederile art. 10 alin 3 din HG 349/2005 - privind depozitarea deșeurilor, care prevăd expres că: „Localitățile care sunt arondate la depozit sunt indicate în acordul/autorizația de mediu, după caz".
In același sens, s-au invocat prevederile art. 13 HG 349/2005 "Reglementarea activității privind depozitarea deșeurilor se face cu respectarea prevederilor legislației de mediu în vigoare, prin emiterea acordului și autorizației integrate de mediu...", și ale art. 59 din Legea 211/2011, fiind expres relevate competențele autorităților publice locale, printre aceste competențe neregăsindu-se atribuții decizionale în ceea ce privește stabilirea modului de arondare a localităților la depozitele de deșeuri.
In opinia sa, în mod greșit a reținut prima instanță că intimata nu a depășit competențele sale legale prin prisma faptului că, potrivit art. 59 lit. e și f, autoritatea publică locală are atribuții în asigurarea colectării, transportului, neutralizării, valorificării și eliminării finale a deșeurilor și asigurarea spațiilor de colectare separată. Aceste competențe și atribuții nu pot fi în nici un caz echivalate ori confundate cu atribuțiile de decizie în domeniul gestionării deșeurilor. In sfera acestor atribuții în niciun caz nu pot fi înglobate atributele de decizie în ceea ce privește arondarea localităților la depozitele de deșeuri, chestiune ce excede simpla gestiune a deșeurilor produse la nivelul localității si care presupune un plan si o strategie integrată la nivelul întregii țări.
In mod greșit reține prima instanță ca determinant faptul că societatea „nu deține autorizație de mediu prin care, la depozitul din Valea lui M., să fie arondate și alte localități." Acesta chestiune este străină chestiunii competențelor autorității și excesului de putere, arată recurenta.
In realitate, societatea nici nu a solicitat încă o astfel de autorizație, ci doar are posibilitatea de a solicita o astfel de autorizație pentru activitatea de colectare și transport, fiindu-i astfel născut interesul legitim în a supune controlului de legalitate actul atacat.
Mai arată recurenta că activitatea depozitului de deșeuri este distinctă de activitatea de colectare și transport a deșeurilor, aceste activități fiind supuse unor autorizări distincte. Arondarea localităților la un depozit de deșeuri se realizează prin autorizația de mediu eliberată pentru activitatea de colectare și transport a deșeurilor.
Recurenta gestionează activitatea depozitului de deșeuri nepericuloase din extravilanul orașului Valea lui M. fiind autorizată de către Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, conform Autorizației de Mediu nr. 184/28.07.2011 să desfășor activitate de tratare și eliminare deșeuri nepericuloase la punctul de lucru reprezentat de Depozit de deșeuri nepericuloase situat în extravilanul orașului Valea lui M., jud. Bihor. Societatea deține pentru acesta activitate și licența 0273/06.05.2010 A.N.R.S.C. De asemenea, desfășoară activitatea autorizată de colectare a deșeurilor nepericuloase, fiind licențiată în acest sens de către A.N.R.S.C. In ceea ce privește activitatea de colectare a deșeurilor nepericuloase din orașul Valea lui M., i-a fost eliberată Autorizația de Mediu nr. 268/05.10.2011. Subscrisa deține Licența 0272/06.05.2012, așa cum acesta a fost modificată prin Ordinul 43/08.02.2012 A.N.R.S.C, potrivit condițiilor asociate licenței, licență prin care recurenta are permisiunea de a presta activitatea de precolectare, colectare și transport în aria administrativ teritorială a orașului Valea lui M. și a comunei Cherechiu.
In aceste condiții, arată recurenta, poate solicita autorității competente de mediu oricând eliberarea Autorizației de Mediu pentru colectarea și tranportul deșeurilor din localitatea Cherechiu, prilej cu care autoritatea competentă arondează acesta localitate la un depozit de deșeuri cu respectarea principiilor legale, inclusiv a principiului proximității.
Prin urmare, autoritatea publică locală nu are alte atribuții în ceea ce privește gestionarea deșeurilor decât cele prevăzute la art. 59 din Legea 211/2011. Neavând atribuții în ceea ce privește stabilirea localităților ce urmează a fi deservite de către un depozit de deșeuri, aceste atribuții aparținând Ministerului Mediului și Pădurilor, autoritatea publică locală a adoptat hotărârea atacată cu exces de putere, acesta fiind nelegală.
Dreptul de proprietate în cazul depozitelor de deșeuri nu poate fi exercitat în afara cadrului legal special aplicabil acestor bunuri, care datorită destinației speciale au reguli de folosință speciale.
Exercitarea dreptului de proprietate publică se realizează în acord cu prevederile art. 862 Cod Civil, în limitele impuse de lege. Prin urmare, în mod complet eronat susține pârâtul că dreptul de proprietate asupra acestui bun nu este supus niciunei limitări, putând fi exercitat într-un mod discreționar.
Prin Hotărârea atacată, autoritatea publică emitentă, fără niciun temei, în mod discreționar, a hotărât limitarea accesului spre depozitare a deșeurilor provenite din alte localități. Pe lângă excesul de putere materializat în excederea atribuțiilor legale și ingerința în atributele unei alte autorități, susține recurenta că hotărârea este și una discreționară, nefundamentată, neexistând niciun argument obiectiv și rațional pentru care accesul în depozit să fie restricționat în maniera în care a făcut-o autoritatea publică.
Pârâta nu a depus nicio probă care să permită a se concluziona că hotărârea adoptată este una obiectivă și justificată. Hotărârea se bazează pe speculații și supoziții, nefiind fundamentată prin niciun studiu. Așa fiind, hotărârea apare ca arbitrară și, deci, nelegală.
Fără temei, prima instanță a apreciat că raportul de specialitate nr. 184/17.01.2012 este de natură a proba caracterul obiectiv al Hotărârii atacate. Astfel, făcând abstracție de excesul de putere, hotărârea va trebui să fie una obiectivă și nu discreționară.
Raportul de specialitate reținut ca temei al hotărârii adaptate nu cuprinde nicio dată tehnică care să acrediteze ipoteza susținută că funcționarea depozitului ar fi afectată prin preluarea unor deșeuri provenite și din alte localități. O astfel de teză presupunea efectuarea unor studii de specialitate care să aibă în vedere capacitatea depozitului precum și deșeurile previzionat a fi produse. In acest sens, trebuie observat că potrivit art. 13 HG 349/2005 pentru reglementarea activității de depozitare a deșeurilor se realizează o documentație care are rolul de a fundamenta deciziile, decizii care aparțin autorității competente pentru protecția mediului.
Nu în ultimul rând trebuie observat că așa zisul raport de specialitate are în vedere cererea unei terțe persoane juridice care are în vedere deșeurile produse pe raza unor alte comune. Prin hotărârea atacată nu s-a luat o hotărâre cu privire la aceasta cerere și la deșeurile provenite din astfel de comune ci s-a luat o hotărâre general valabilă prin care se urmărește restricționarea arondării oricărei localități, indiferent și independent de parametrii tehnici care ar fi aplicabili în funcție de localitatea care ar urma a fi arondată.
Menționează și faptul că pentru autorizarea depozitului reclamanta este aceea care a realizat toate documentațiile și demersurile necesare, precum și lucrările la depozit, suportând toate costurile aferente. In Autorizația de Mediu 184/28.07.2011 este menționat întreg cuprinsul documentației (pg. 1-3), care este una laborioasă, iar costurile acesteia au fost suportate de către reclamantă.
Corelativ, societatea are drepturile derivate din concesiune și, deci, deplinul interes în a solicita anularea unui act nelegal care cu exces de putere afectează exploatarea bunului - depozit de deșeuri, exploatare ce intră în sfera drepturilor noastre.
Societatea deține Licența 0272/06.05.2012, așa cum acesta a fost modificată prin Ordinul 43/08.02.2012 A.N.R.S.C, potrivit condițiilor asociate licenței, licență prin care are permisiunea de a presta activitatea de precolectare, colectare și transport în aria administrativ teritorială a orașului Valea lui M. și a comunei Cherechiu.
Localitatea Cherechiu este situată la o distanță de 20 km astfel încât, cu observarea principiului proximității reglementat de către art. 24 al 3 din Legea 211/2011 și a împrejurării că recurenta este cea care gestionează depozitul de deșeuri situat în imediata apropriere, o îndreptățește să invoce nelegalitatea hotărârii care obstrucționează demersurile noastre legale de autorizare (de către autoritățile competente) cu privire la acesta localitate. Este indiscutabil, arată recurenta, că are interesul legitim privat în înțelesul art. 1 și 8 din Legea 554/2004.
În drept s-au invocat prevederile art. 304 pct. 7, 9 si art. 304 ind. 1 Cod procedura civilă.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât C. L. al Orașului Valea lui M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca legală și temeinică.
În apărare se arată că motivele de recurs invocate nu se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 304 pct. 7, 9 si art. 304 ind. 1 C.pr.civ. cu mențiunea că toate argumentele si aspectele invocate în această fază au fost reiterate si în fața instanței de fond, aceasta le-a analizat si s-a pronunțat temeinic asupra lor.
Astfel, se reia ideea potrivit căreia HCL 7/2012 VLM a fost adoptata cu exces de putere prin nerespectarea Legii 211/2011 si a HG 349/2005, aducând atingere planului național de gestionare a deșeurilor si strategiei naționale de gestionare a deșeurilor.
Din motivele invocate se conturează ideea că Ministerul Mediului si Pădurilor este singura autoritate competenta cu atribuții în elaborarea strategiei de gestionare a deșeurilor și, prin urmare, doar aceasta are competenta de a emite hotărâri în acest domeniu. S-a reproșat faptul că instanța de fond nu a analizat incidența în speța a prevederilor Legii 211/2011 - fila 2 din recurs. S-au invocat prevederile art. 13 din HG 349/2005, care au fost interpretate ulterior de către recurent astfel: singura autoritate care poate emite autorizație de mediu este APM Bihor, autoritate în subordinea Ministerului Mediului si Pădurilor. Recurenta insista asupra faptului că intimatul nu avea competență în a stabili care localități pot fi arondate la depozitul de deșeuri din Valea lui M., proprietatea intimatului.
Ori, arată intimatul, hotărârea atacata a fost adoptata în interesul locuitorilor orașului, nu a fost adoptata cu exces de putere si nici cu nerespectarea legilor. A arătat în baza căror dispoziții legale a fost adoptata. Cât privește atribuțiile Ministerului Mediului si Pădurilor, acestea nu se confunda cu atribuțiile intimatei: fiind vorba de un bun din domeniul public al orașului, singura autoritate locala aptă de a decide cu privire la acesta este C. L., care trebuie sa acționeze strict în interesul locuitorilor, deci pe plan local avea competenta de a decide, iar pe plan național - ca autoritate publica centrala, Ministerul Mediului si Pădurilor. Face precizarea că APM Bihor emite autorizația de mediu conform Ordinului 1298/2011 în baza fișei de prezentare si declarației depuse de către societatea solicitanta, anexa 2 la Ordinul invocat. In aceasta fișă de prezentare si în baza declarației, operatorul - solicitant indica depozitul la care dorește sa transporte deșeurile. APM Bihor nu impune, ci doar verifica daca acel depozit indicat de operator, unde se angajează operatorul ca va depozita deșeurile, este sau nu autorizat. Prin urmare, niciodată APM Bihor nu va indica depozitul din Valea lui M. ca obligativitate pentru recurenta, ci recurenta are posibilitatea de a a-si alege depozitarea deșeurilor la un depozit autorizat. Recurenta afirma ca, intimatul nu avea competente legale în a stabili ce localități pot fi arondate depozitului său. Arată că instanța de fond a s-a pronunțat în detaliu asupra acestui aspect - fila 12 din sentința recurata, iar intimatul, prin înscrisurile depuse la dosar, a clarificat aceasta problema.
Recurenta afirma că deține licența emisa de ANRSC pentru activitatea de precolectare, colectare si transport si pentru . intimatul, aceasta licența are efect temporar: până la obținerea autorizației de mediu pentru . din litigiu a fost comunicat către APM Bihor, motiv pentru care aceasta instituție nu are cadru legal pentru a-i emite recurentei autorizația de mediu solicitata de aceasta: pentru .> Cât privește referirea la HG 1470/2004 - strategia naționala de gestionare a deșeurilor, arată ca, prin hotărârea atacată nu se încalcă cu nimic obiectivele prevăzute în aceasta strategie. În speța, ne raportăm în primul rând la planul județean de gestionare a deșeurilor, apoi la planul național. Luând în considerare planul județean de gestionare a deșeurilor, depozitul ecologic din Oradea se transforma în depozit ecologic județean. La acest depozit județean, recurenta poate transporta deșeurile provenite de la . planul la care s-a făcut referire.
Critica adusa raportului de specialitate nu are nici un fundament legal. Faptul ca, nu este "pe placul recurentei" nu înseamnă ca nu are caracter fundamentat, ca nu are rolul unei lucrări științifice. Daca nu a fost însușit de către recurenta, trebuia combătut printr-o lucrare de specialitate contrara, care sa vina sa argumenteze: ca este în interesul locuitorilor orașului VLM depozitarea deșeurilor si din Cherechiu, faptul ca, depozitul are o capacitate suplimentara care sigur nu duce la epuizarea prematura a capacității, chiar si în situația în care sunt arondate alte localități, faptul ca s-a modernizat, prin prezentarea concreta a metodelor aplicate, etc. Intimatul trebuie sa mențină capacitatea depozitului până în 2017, avea o obligație legala, motiv pentru care a adoptat hotărârea atacata de recurenta.
In ceea ce privește demersurile, costurile, documentația întocmita de către recurenta, sunt aspecte asupra cărora s-a pronunțat în fata instanței de fond. Deși recurenta nu face nici o trimitere la contractul încheiat între părți, acest contract trebuie analizat în profunzime, iar în concluzie, „HCL 7/2012 nu a fost adoptata cu exces de putere în condițiile în care, potrivit art. 50 alin. 2 si art. 59 din Legea 211/2011 si autoritățile administrației publice locale au atribuții în domeniul gestionarii deșeurilor, iar contractul de concesiune încheiat de părți a avut ca obiect doar concesionarea serviciului public local de colectare, transportare si depozitare la depozitul aparținând Orașului Valea lui M. doar a deșeurilor provenind din aceasta localitate”.
In drept au fost invocate prevederile art. 115 si urm. Cod de procedură civilă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, Curtea de apel reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii sunt nefondate.
Recurentul a invocat în esență faptul că hotărârea de consiliu contestată a fost adoptată cu exces de putere și că, instanța de fond, în mod eronat și cu interpretarea greșită sau ignorarea legii, a reținut contrariul.
Aceste susțineri sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a analizat toate susținerile reclamantului precum și normele legale invocate, dându-le o interpretare corectă.
Potrivit art.2 lit. n) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ excesul de putere este definit ca fiind: „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.”
Competența organelor administrației reprezintă suma atribuțiilor conferite de lege în temeiul cărora organizează executarea și execută în concret legea. Prin urmare, întreaga lor activitate și actele administrative pe care le emit trebuie să se conformeze legii și să urmărească valorificarea unui interes public.
În speță, recurentul reclamant afirmă că Hotărârea nr. 7 din 24 ianuarie 2012 a Consiliului local al orașului Valea lui M., prin care s-a interzis depozitarea în depozitul aflat pe terenul proprietatea publică a acestuia a deșeurilor colectate din alte localități, este emisă cu exces de putere susținându-se că autoritatea deliberativă nu are abilitarea legală de a adopta hotărâri care să stabilească aria de deservire a depozitului de deșeuri din acest oraș.
Potrivit art. 50 din Legea nr. 211/2011, invocat de recurent:
(1)Autoritatea competentă de decizie și control în domeniul gestionării deșeurilor este Ministerul Mediului și Pădurilor.
(2) Alte autorități publice cu atribuții în domeniul gestionării deșeurilor sunt: […]autoritățile administrației publice locale.
Totodată, potrivit art. 25 din Legea nr. 211/2011: „Agențiile pentru protecția mediului și autoritățile publice locale iau în considerare la elaborarea documentelor strategice locale și la aprobarea investițiilor în domeniul gestiunii deșeurilor principiul autonomiei și proximității, fără a aduce atingere planului național de gestionare a deșeurilor și strategiei naționale de gestionare a deșeurilor.
Din interpretarea acestor texte rezultă, fără echivoc că, autoritățile publice locale - implicit consiliile locale, au atribuții și cooperează cu cele de protecție a mediului în domeniul gestiunii deșeurilor, cu condiția ca prin adoptarea acestor strategii să nu se aducă atingere planului național de gestionare a deșeurilor și strategiei naționale de gestionare a deșeurilor.
Prin urmare, afirmația recurentului reclamant în sensul că intimatul pârât ar fi acționat, în adoptarea hotărârii respective, în afara limitelor competenței sale legale, este lipsită de orice temei.
Pe de altă parte, se constată că nu s-a invocat și probat de către recurent existența vreunei atingeri aduse planului național de gestionare a deșeurilor, pentru a se putea reține vreo încălcare a legii.
Nici criticile formulate de recurent prin prisma prevederilor art. 10 și 13 din HG nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor nu pot fi reținute .
Potrivit art.10 alin.3 din acest act normativ: „Autoritățile administrației publice locale iau măsurile necesare pentru ca operatorii de salubritate care desfășoară activități de precolectare, colectare și transport să depună aceste deșeuri la depozitele la care a fost arondată localitatea în care aceștia își desfășoară activitatea conform contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare prin concesiune. Localitățile care sunt arondate la depozit sunt indicate în acordul/autorizația de mediu, după caz.
Totodată, potrivit art.13 din HG 349/2005: (1) Reglementarea activității privind depozitarea deșeurilor se face cu respectarea prevederilor legislației de mediu în vigoare, prin emiterea acordului și autorizației integrate de mediu, dacă depozitele cad sub incidența Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2002*), aprobată cu modificări prin Legea nr. 645/2002, și prin emiterea acordului și/sau autorizației de mediu pentru depozitele care nu se supun prevederilor legale menționate.
După cum s-a reținut și anterior, în materie de gestionare și depozitare a deșeurilor, Legea nr. 211/2011, ulterioară hotărârii de guvern invocate stabilește că între autoritățile locale și cele de mediu există sub aceste aspecte obligația de colaborare, acestea fiind ținute a respecta planul național de gestionare a deșeurilor și strategiei naționale de gestionare a deșeurilor, autorizațiile de mediu fiind emise cu respectarea acestor exigențe.
Recurentul a susținut că nu deține și nici nu a solicitat o autorizație de mediu de la autoritatea competentă pentru colectarea și transportul deșeurilor din localitatea Cherechiu la depozitul din localitatea Valea lui M., astfel că nu se poate susține că autoritatea locală a emis hotărârea cu nerespectarea unei atare autorizații.
Faptul că recurentul se pretinde îndreptățit să solicite o astfel de autorizație, reprezintă doar o eventualitate ce nu este de natură a atrage vreo obligație în sarcina autorităților și nu îi conferă un drept de a transporta aceste deșeuri sau de a considera localitatea Cherechiu ca fiind arondată depozitului din Valea lui M..
Faptul că s-a decis interzicerea aducerii de deșeuri din alte localități nu încalcă niciun act normativ și nici vreun act administrativ ce reglementează raporturile juridice dintre părțile în litigiu, fiind în fapt o măsură de oportunitate, forul deliberativ local luând hotărârea pe baza unui raport de specialitate care are la bază aspecte ce decurg din modul de gospodărire la nivel local și prin prisma interesului public al comunității respective.
Nu poate fi primită susținerea recurentului reclamant în sensul că, prin emiterea hotărârii respective s-ar încălca drepturile izvorâte din contractul de concesiune încheiat în 2000 întrucât, după cum s-a reținut de către prima instanță, împrejurarea că prin art. VIII alin. 2 din contract reclamanta și-a asumat obligația de a exploata și administra baza de depozitare a deșeurilor, nu înseamnă că aceasta a dobândit dreptul de dispoziție asupra depozitului de deșeuri, acesta fiind un bun aflat în domeniul public al orașului Valea lui M. astfel că drepturile concesionarului se exercită în limitele actului de concesiune încheiat de părți, autoritatea publică locală rămânând titulara dreptului de proprietate publică asupra bunului respectiv .
Prin raportare la aceste considerente, va înlătura ca neîntemeiate criticile formulate prin prisma 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul și va menține în întregime hotărârea recurată.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, văzând culpa procesuală a recurentului, îl va obliga la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatului pârât, reprezentând onorariu de avocat, conform înscrisurilor justificative prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă ., cu sediul în Carei, .. 21, jud. Satu M. în contradictoriu cu intimatul-pârât C. L. al Orașului Valea lui M. prin Primar K. Z., cu sediul în Valea lui M., Calea Revoluției, nr. 2, jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 4103/CA din 15.11.2012 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
L. B. I. G. C. R. M. M.
Red.dec.-G.I.-16.04.2013
Jud. fond-H. M.
Dact.M.M-2ex.-16.04.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 3462/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 2496/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
