Conflict de competenţă. Sentința nr. 16/2013. Curtea de Apel ORADEA

Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 1484/255/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială de C.

Administrativ și Fiscal

Nr. operator de date cu caracter personal:3159

Dosar nr._ /CA/2010 – P.I.

SENTINȚA NR.16/CA/2013 – P.I.

Camera de Consiliu din data de 5 martie 2013

PREȘEDINTE: C. R. – judecător

GREFIER: I. C.

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Marghita și Tribunalul Bihor, în contencios administrativ, primă instanță, cu privire la acțiunea formulată de către reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Bihor cu sediul în Oradea, ..1, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtul P. G. domiciliat în loc. Popești, ., județul Bihor, având ca obiect conflict de competență.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită prin necitarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că pricina privind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe se află la primul termen de judecată, este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, după care:

Instanța, în baza prevederilor art.150 Cod procedură civilă consideră cauză lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND :

Constată că prin adresa înregistrată la această instanță la data de 19.02.2013, Curtea de Apel Oradea a fost investită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Marghita și Tribunalul Bihor în dosarul nr._ /CA/2010.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Sentința nr.277/24.02.2011, Judecătoria Marghita a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Marghita invocată din oficiu.

A declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta Agenția De Plăți Și Intervenție Pentru Agricultură - Centrul Județean Bihor, în contradictoriu cu pârâtul P. G., având ca obiect pretenții, în favoarea Tribunalului Bihor Secția Comercial și C. Administrativ.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Marghita a reținut că la data de 26.09.2007 pârâtul P. G. a depus la APIA cererea înregistrată sub numărul 738, în baza art. 1 si 2 din Ordinul 687/2007, pentru acordarea sprijinului financiar pentru activitățile în sectorul agrozootehnic.

Prin această cerere, solicita acordarea unui sprijin financiar prin bonuri valorice pentru cultivarea suprafeței agricole de 1 ha teren și se obliga să participe la recepția lucrărilor, respectiv să restituie suma primita in cazul in care nu va realiza suprafața pe culturi.

De asemenea, se obliga să facă dovada utilizării de semințe certificate și a asigurării culturii, sub aceeași sancțiune a restituirii sumei primite.

Prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 500 lei, reprezentând contravaloarea bonurilor valorice acordate cu titlu de sprijin financiar pentru cultivarea cu grâu a suprafeței agricolă de 1 ha, sprijin acordat potrivit OUG 123/2006.

În susținerea acțiunii, reclamanta menționează că s-a stabilit că pârâtul are de restituit suma de 500 lei prin Procesul verbal de recepție restituire, încheiat în data de 16.06.2008.

Potrivit art.19 din OG 4/2010, creanțelor bugetare rezultate din derularea OUG 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2007, cu modificările și completările ulterioare, li se aplică prevederile art.14 -18 din OG 14/2010.

Conform dispozițiilor alin.2 al art.14 din OG 14/2010, actul/documentul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din ajutorul necuvenit cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzut de OG 92/2003, precum și elemente specifice, dacă este cazul, și reprezintă titlu de creanță.

A..4 al aceluiași articol stabilește că, creanțele bugetare prevăzute la alin.2 sunt asimilate creanțelor fiscale în privința drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor și debitorilor.

Instanța a reținut față de dispozițiile art.14 alin.2 din actul normativ citat, că procesul verbal de recepție și restituire încheiat la data de 18.06.2008 este asimilat actului administrativ fiscal.

Această interpretare este confirmată și de dispozițiile alin.4 al aceluiași articol din OG 14/2010, potrivit cărora „creanțele bugetare prevăzute la alin.2 sunt asimilate creanțelor fiscale în privința drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor și debitorilor.”

Prezentul litigiu are ca obiect recuperarea unor sume acordate pârâtului, sumă care reprezintă o creanță bugetară asimilată creanțelor fiscale și care a fost stabilită printr-un act emis de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, care constituie un act administrativ fiscal, potrivit reglementărilor legale amintite mai sus.

Or, conform art.10 din legea nr.554/2004 “ litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel“.

Având în vedere că acțiunea formulată de reclamantă are ca obiect un act administrativ fiscal care privește o creanță bugetară ce nu depășește 500.000 lei - creanță bugetară asimilată unei creanțe fiscale, conform art.14 alin.4 din OG 14/2010, instanța a apreciat că prezentul litigiu este de competența Secției de contencios administrative a Tribunalului Bihor, în conformitate cu dispozițiile art.10 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004.

Instanța văzând că nu este competentă material să judece prezenta cauză, în temeiul art. 158 c.pr.civ. a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Marghita invocată din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalului Bihor competența de soluționarea a cauzei înaintată de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în contradictoriu cu pârâtul P. G., pentru pretenții.

Totodată, a dispus trimiterea dosarului instanței competente Tribunalul Bihor - Secția comercial și contencios administrativ.

Prin Sentința nr.1173/CA/08.02.2013, Tribunalul Bihor a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor în soluționarea prezentei cauze.

A declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta Agenția de Plăți Și Intervenții Pentru Agricultură – Centrul Județean Bihor, cu sediul în Oradea, ..1, jud. Bihor, în contradictoriu cu pârâtul P. G. cu domiciliul în loc. Popești . jud. Bihor, în favoarea Judecătoriei Marghita.

A constatat ivit conflictul negativ de competentă și a sesizat Curtea de Apel – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea pronunțării asupra instanței competente din punct de vedere material printr-un regulator de competență.

Pentru a pronunța astfel, Tribunalul Bihor a reținut că potrivit dispozițiilor art.10 din Legea 554/2004 „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ fiscal ”.

În aceste condiții, este evident că intenția legiuitorului a fost aceea de a limita sfera litigiilor care se soluționează în prima instanță de secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor, la cele care privesc taxe, impozite, contribuții și datorii vamale, anume cele care sunt stabilite unilateral de către stat, prin lege, in principal prin dispozițiile Codului Fiscal, și nicidecum de a include în aceste limite toate creanțele, cum sunt cele care sunt stabilite ca urmare a exprimării acordului de voință. În speță, suma de bani a cărei restituire se solicită reprezintă sprijinul financiar obținut de pârât, ca urmare a cererii formulate de acesta, înregistrată la reclamant sub nr. MA 738/ 28.09. 2007, ulterior aprobată.

Pe de altă parte, este de remarcat că, deși prin dispozițiile art. 19 din O.G.14/2010 s-a stabilit incidența prevederilor art.14 -18 din OG 14/2010 în situația creanțelor bugetare rezultate din derularea OUG 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2007, cu modificările și completările ulterioare, totuși, legiuitorul a statuat fără echivoc, prin dispozițiile art.21 din același act normativ, că „măsurile adoptate în baza Legii nr. 231/2005, cu modificările și completările ulterioare, se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora”. Această dispoziție reprezintă o transpunere particulară a principiului tempus regit actum.

Ori, în speță, procesul verbal de recepție si de restituire nr. MA 738/16.06. 2008 s-a încheiat anterior intrării în vigoare a O.G.14/2010, fiind întocmit în temeiul Ordinului MADR nr.687/2007 și, în consecință, OG nr.14/2010 nu este aplicabilă în speță, întrucât legea civilă nu retroactivează. De asemenea, instanța a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile OG nr.14/2010 și pentru motivul că procesul verbal de recepție și restituire întocmit în baza OMADR nr.687/2007 nu constituie un titlu de creanță, ci doar un act administrativ care atestă faptul că nu s-au îndeplinit anumite condiții și ca urmare a acestui fapt există un debit față de instituție.

Reținând natura civilă a litigiului, precum și valoarea acestuia la data sesizării instanței, respectiv sub pragul prevăzut de art.2 pct. 1 lit. b C.pr.civ, tribunalul a apreciat că litigiul promovat de reclamantă este de competența judecătoriei conform art. 1 pct.1 C.pr.civ.

Competența materială este reglementată de norme de ordine publică, deci are caracter absolut, astfel că părțile sau instanța nu pot deroga de la aceste norme.

Față de cele reținute, în temeiul art.158 și 159 C.pr.civ., Tribunalul Bihor a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Marghita – secția civilă, această instanță bucurându-se de plenitudine de competență.

Constatând conflictul negativ de competență ivit, în temeiul dispozițiilor art. 21 C.pr.civ., a înaintat dosarul Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă și de contencios administrativ, în vederea pronunțării asupra competenței materiale printr-un regulator de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe sub aspectul competenței lor materiale, Curtea de Apel Oradea reține că:

Corect a reținut Tribunalul Bihor natura civilă a litigiului, precum și valoarea acestuia la data sesizării instanței, respectiv sub pragul prevăzut de art.2 pct. 1 lit. b C.pr.civ, față de aceste aspecte, apreciind că litigiul promovat de reclamantă este de competența judecătoriei conform art. 1 pct.1 C.pr.civ.

Procesul verbal de recepție si de restituire nr. MA 738/16.06.2008 s-a încheiat anterior intrării în vigoare a O.G.14/2010, fiind întocmit în temeiul Ordinului MADR nr.687/2007 și, în consecință, OG nr.14/2010 nu este aplicabilă în speță, întrucât legea civilă nu retroactivează. De asemenea, instanța a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile OG nr.14/2010 și pentru motivul că procesul verbal de recepție și restituire întocmit în baza OMADR nr.687/2007 nu constituie un titlu de creanță, ci doar un act administrativ care atestă faptul că nu s-au îndeplinit anumite condiții și ca urmare a acestui fapt există un debit față de instituție.

Pentru aceste considerente, Curtea va stabili competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN BIHOR împotriva pârâtului P. G. în favoarea Judecătoriei Marghita.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Stabilește competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Bihor cu sediul în Oradea, ..1, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtul P. G. domiciliat în loc. Popești, ., județul Bihor, în favoarea Judecătoriei Marghita.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Dată în cameră de consiliu și pronunțată în ședința publică din 05.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. R. I. C.

Red. sent. C.R. - 05.03.2013

Tehnored. I.C./05.03.2013/ 4 ex.

Emise 2 comunicări – predate la expediție

1.reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Bihor cu sediul în Oradea, ..1, județul Bihor,

2.pârât P. G. domiciliat în loc. Popești, ., județul Bihor

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția Comercială de C.

Administrativ și Fiscal

Nr. operator de date cu caracter personal:3159

Dosar nr._ /CA/2010 – P.I.

Din 05.03.2013

C Ă T R E ,

JUDECĂTORIA MARGHITA

Întrucât prin Sentința nr.16/CA/05.03.2013, Curtea de Apel Oradea a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulată de către reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Bihor cu sediul în Oradea, ..1, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtul P. G. domiciliat în loc. Popești, ., județul Bihor, având ca obiect conflict de competență, în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul nr. _ /CA/2010 – P.I. al Curții de Apel Oradea care conține…….file, la care se află anexate dosarele nr._ al Judecătoriei Marghita care conține 23 de file și nr._ /CA/2010 al Tribunalului Bihor care conține 13 file, în vederea competentei soluționări.

PREȘEDINTE GREFIER

C. R. I. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 16/2013. Curtea de Apel ORADEA