Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 132/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 132/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 06-09-2013 în dosarul nr. 227/35/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
DOSAR NR._ /CA/2013 – P.I.
SENTINȚA NR. 132/CA/2013-P.I.
Ședința publică din 6 septembrie 2013
Președinte: B. L. – judecător
Grefier: M. L.
Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare în contencios administrativ și fiscal, primă instanță, formulată de reclamanta . cu sediul în Satu M., ., județul Satu M., cu sediul ales în Oradea,..6,. cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ succesor în drepturi a D.G.F.P. Satu M. cu sediul în Cluj N., ..19, județul Cluj reprezentată prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. cu sediul în Satu M., .. 3-5, județul Satu M., având ca obiect contestație act administrativ + suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul reclamantei avocat O. F., lipsă fiind pârâta
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că acțiunea și cererea de suspendare sunt legal timbrate, după care:
Raportat la aspectele sesizate prin Referatul de la fila 188 din dosar, instanța reține că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 962 din Regulamentului de ordine interioara al instanțelor judecătorești, în Dosarul nr._ fiind atacat un alt act administrativ fiscal decât cele care fac obiectul prezentei cauze, respectiv decizia prin care organul fiscal a dispus suspendarea soluționării contestației formulată de reclamantă pe acela admistrativ fiscală.
Instanța pune în vedere reprezentantului reclamantei să depună la registrul de valori recipisa de consemnare a cauțiunii în original și să depună la dosar dovada înregistrării.
Reprezentantul reclamantei se obligă ca după dezbateri să depună originalul recipisei de consemnare a cauțiunii la Registrul de valori al instanței.
Instanța acordă cuvântul reprezentantului reclamantei asupra excepției inadmisibilității acțiunii și pe fond în privința cererii de suspendare.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea acestei excepții, plângerea prealabilă nefiind soluționată în termen de organul fiscal, apreciază că după expirarea termenului de soluționare a plângerii, avea posibilitatea să sesizeze instanța de contencios administrativ.
Arată că susține cererea de suspendare solicitând admiterea acesteia, solicită suspendarea efectelor deciziei de impunere până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.
Societatea reclamantă a achitat cauțiunea și apreciază că, raportat la motivele de nelegalitate privind actul atacat consideră cererea întemeiată. În ce privește paguba iminentă, apreciază că suma stabilită prin decizia de impunere este enormă, iar dacă nu s-ar dispune suspendarea acestui act activitatea societății ar fi iremediabil afectată. Apreciază că nu ar exista nici un risc cu privire la admiterea cererii de suspendare, deoarece societatea reclamantă își achită la zi toate obligațiile față de stat, societatea are în derulare alte proiecte cu primăria, sens în care solicită admiterea cererii de suspendare.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de suspendare, iar în privința fondului pe excepția inadmisibilității.
CURTEA DE APEL
D e l i b e r â n d:
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 13 iulie 2013, legal timbrată, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ succesor în drepturi a D.G.F.P. Satu M. reprezentată prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot a Deciziei de impunere nr. F-SM 76 din data de 29.01.2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite in urma raportului de inspecția fiscală și a măsurilor din Raportului de inspecție fiscală nr. F-SM 64/29.01.2013, întocmite de către parata ca fiind netemeinice și nelegale; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta arată că urmare a solicitării sale privind opțiunea de rambursare a TVA, înregistrată la AFP Satu M. sub nr._/25.11.2010, în cuantum total de 830.742 lei, a fost realizat controlul fiscal, finalizat prin Raportul de inspecție Fiscală nr. F-SM 64/29.01.2013, în baza căreia a fost emisă Deciziei de impunere nr. F-SM 76 din data de 29.01.2013, organul de inspecție fiscală stabilind obligații fiscale suplimentare de plată în sarcina reclamantei, în sumă totală de 1.501.474 lei, respectiv majorări de întârziere aferente în sumă de 248.641 lei și penalități în sumă de 114.690 lei.
Totodată cu această ocazie a fost luată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/30.01.2013, respectiv s-a încheiat procesul verbal de sechestru asigurător pentru bunurile mobile nr._/31.01.2013 .
Împotriva acestor acte administrative fiscale, reclamanta arată că a formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 205 și art. 207 din OG nr. 92/2003, contestație înregistrată la AFP Satu M. sub nr._ din data de 19.02.2013, criticând nelegalitatea și netemeinicia acestora.
Având în vedere că termenul de soluționare a contestației prevăzut de art. 70 Codul de procedura fiscală, respectiv cel de 45 de zile a expirat, iar până în prezent nu i s-a comunicat nici o decizie motivată la contestația formulată pe cale administrativă, ba chiar mai mult s-a trecut la executarea titlului de creanță, reclamanta arată că a înțeles să formuleze prezenta acțiune, în temeiul art.8 alin 1 din Legea nr. 544/2004.
Pentru a ajunge la obligațiile fiscale suplimentare stabilite în sarcina societății, organul de inspecție fiscală nu a acceptat la deducere TVA aferentă prestărilor de servicii facturate de societățile enumerate la pct.1-8 din RIF în sumă de 1.210.454 lei și TVA aferentă materialelor achiziționate în sumă de 282.024 lei, pe considerentul că documentele justificative prezentate au consemnate în ele operațiuni nereale de prestări servicii, achiziții de materiale de construcții, mijloace fixe, invocând în acest sens dispozițiile art.6 alin 2 din Legea nr.82/1991, respectiv art.6 din OG.93/_ privind Codul de procedura fiscală.
Cu toate acestea se recunoaște de către organele de inspecție că reclamanta a înregistrat aceste cheltuieli în evidența contabilă, fiind întocmite documente justificative, dar datorită faptului că nu au la bază operațiuni reale, organele de inspecție au considerat că nu au fost efectiv prestate lucrările de către subscontractanți.
S-a constatat deasemenea în urma verificării, că nu există concordanță între jurnalele de cumpărături și evidența contabilă, reclamanta deducând fără document justificativ TVA în sumă de 4.709 lei și totodată că societatea a înregistrat TVA deductibil cu nota contabilă 4426=5121 cu suma de 4.291 lei, astfel încât prin deducerea TVA în sumă de 9000 lei ar fi încălcat prevederile art.146 din Legea nr.571/2003.
Susține reclamanta că aprecierile organelor de inspecție sunt subiective și nu sunt întemeiate pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în prezenta cauză, iar actele administrative ce fac obiectul pricinii au fost emise cu încălcarea gravă a actelor normative în vigoare.
Astfel, în primul rând a fost încălcat Principiul neutralității TVA, așa cum acesta este definit în legislația Europeană de Directiva nr. 2006/112/CE care la art.90 alin.1 prevede că dreptul de a deduce TVA de către o persoană impozabilă nu trebuie restrâns pentru vina unei alte persoane impozabile.
D. urmare, premisele pe baza cărora s-a realizat inspecția fiscală au fost incomplete neavându-se în vedere veniturile realizate de către reclamantă în perioada verificată, care sunt în cuantum de 4.858.1240 lei, la care s-a colectat TVA în cuantum de 1.077.129 lei, iar total facturat este în cuantum de 5.935.269 lei, astfel cum reiese din deconturile de TVA aferente anului 2010, balanța de verificare pe anul 2010 și extrasele de cont de la Trezoreria Satu M..
Mai mult societatea a dovedit bună credință derulând activități economice astfel cum reiese din Contractele de lucrări nr.545/09.05.2009 și 6268/26.07.2009, încheiate cu Administrația Școlilor din subordinea Primăriei Mun. București, care se derulează chiar și până în prezent.
Nu s-a ținut cont de răspunsurile furnizate de Administrația Școlilor din subordinea Primăriei Sectorului 6 București privind Contractul de execuție lucrări nr. 545/09.09.2009 având ca obiect „Construcție corp Grădiniță la Școala G. nr.142" în valoare totală de 6.922.000 lei și nici de răspunsul furnizat de Primăria Municipiului București prin adresa nr._/2012.2011 privind derularea Contractului de execuție lucrări nr. 6268/24.07.2009 având ca obiect „Reabilitarea a două Școli -Pachetul 10 lot 2, în valoare fară TVA de 2.141.562, 82 euro, adrese care confirmă că reclamanta a colaborat pentru realizarea lucrării cu diverși parteneri printre care și cei la care se face referire în RIF.
Stabilirea obligațiilor fiscale are la bază aprecieri subiective ale inspectorilor fiscali și nu constatări complete asupra tuturor împrejurărilor de fapt.
Expertiza tehnică ar fi putut stabili în prezenta pricină, cantitățile de materiale utilizate, logistica necesară, manopera ori cheltuielile, în condițiile în care organul fiscal consideră irelevante documentele întocmite la recepția lucrărilor și devizele de lucrări cu Administrația școlilor sector 6 București și Primăria Mun. București ori cu prestatorii și furnizorii de materiale, acestea fiind acceptate.
Totodată, prin durata mare de realizare a controlului respectiv 14.12._13 au fost încălcate prevederile art. 104 alin 1 din Codul de procedură fiscală care prevede ca durata controlului este de 3 luni.
Organul fiscal invoca faptul că au fost recepționate lucrările de la subcontractanți, fără a fi facturate către beneficiari, fără a se ține cont de dispozițiile Legii 573/2003, aplicabile la data efectuării recepțiilor, respectiv de art. 134 indice 1 alin. (7).
Organul de inspecție fiscală nu aplică dispozițiile legale în vigoare în perioada verificată, respectiv anul 2010, privind regimul deducerilor reglementate de art.145 -art.146 Cod fiscal.
Organul de inspecție fiscală face o confuzie gravă între sfera de aplicare a dreptului de deducere, condițiile de exercitare a dreptului de deducere și răspunderea solidară a beneficiarului cu furnizorul, încălcând dispozițiile art. 151 ind 2 Cod fiscal, precum și cu dreptul de a solicită rambursarea taxei, încălcând dispozițiile art. 147 ind.1 din Codul fiscal.
În esență, reclamanta susține că în mod eronat si nelegal nu s-a acceptat la deductibilitatea privind calculul de decont de TVA aferent anului fiscal 2010, cheltuielile cu materialele și serviciile achiziționate și prestate de către diverși furnizori interni cum ar fi: S.C. A. Construct Exclusiv S.R.L.; S.C. Costyner Impex S.R.L.; S.C. Dynady Construct S.R.L.; S.C. UD Uniconst Engineering S.R.L.; S.C. Carom Edil Construct S.R.L.; S.C. GP Imobconstruct S.R.L.; S.C. M. Construct Line S.R.L.; S.C. Service Construct C. S.R.L.; S.C. Adelissia Ideal S.R.L., care la data realizării operațiunilor comerciale nu figurau pe lista contribuabililor inactivi.
Este invocată de reclamanta și Decizia nr. V din 15.01.2007, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "taxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabile la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu figurează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată".
Prin urmare, conform acestei Decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, TVA nu poate fi dedusă în cazul în care documentele justificative nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
Învederează reclamanta că în speță organele de inspecție fiscală nu i-a acordat dreptul de deducere a TVA pe motiv că societățile care au emis facturile fiscale fie nu funcționează la sediul declarat și nu au depus declarații de impozite și taxe sau deconturi de TVA, ori declarația informativă cod 394.
Față de cele prezentate, rezultă că organele de inspecție fiscală, nu i-au acordat dreptul de deducere a TVA aferentă facturilor emise de societățile comerciale mai sus indicate, fără să procedeze la o analiză temeinică a facturilor în cauză, respectiv a modului lor de completare pentru a stabili concret, pentru fiecare factură în parte care sunt datele și informațiile necompletate, precum și motivele pentru care acestea nu pot dobândi calitatea de document justificativ în raport cu prevederile legale ale actelor normative invocate, dacă bunurile au intrat în gestiunea contabilității și în acest caz dacă există note de recepții a bunurilor, dacă respectivele achiziții îndeplineau toate cerințele legale privind documentele necesare pentru punerea lor în operă.
De asemenea, organele de inspecție fiscală nu au verificat dacă furnizările și serviciile au fost efectuate pentru realizarea obiectului de activitate desfășurat de aceasta, respectiv dacă achizițiile au fost efectiv realizate și înregistrate în evidență și dacă sunt aferente realizării de operațiuni taxabile.
Mai mult, organele de inspecție fiscală nu au solicitat în baza prevederilor art. 6 alin.2 pct."c" în baza prevederilor OMF nr. 2861/2009 inventarierea patrimoniului referitor la „achiziția de popici, încărcător frontal pe șine DIESEL și mini excavator” pentru a constata existența reală a acestora în patrimoniul reclamantei și implicit pentru a nu trata operațiunile economice ca unele fictive.
Totodată faptul că societățile furnizoare/prestatoare care au emis facturile nu funcționează la sediul declarat, nu au depus declarații de impozite și taxe sau deconturi de TVA, au fost declarate inactive sau în insolvență ulterior furnizării /prestării serviciilor, nu este de natură să conducă la neacordarea dreptului de deducere a TVA.
Reclamanta care a beneficiat de bunuri și servicii pe bază de facturi și a acceptat înregistrarea lor în evidența contabilă ca documente justificative pentru operațiunile taxabile pe care le efectuează, nu poate fi făcută răspunzătoare, de faptele furnizorului, dar este răspunzător de primirea și înregistrarea în evidențele contabile a documentelor întocmite necorespunzător, incomplete care nu sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cunoașterea, aplicarea și respectarea actelor normative fiind obligatorie în egală măsură atât pentru furnizor/prestator cât și pentru beneficiar, acesta din urmă având nu doar obligația să solicite documente legal aprobate și să verifice atât marfa furnizată, în ceea ce privește cantitatea, calitatea și caracteristicile specifice sau dorite, ci și modul de completare a documentelor în care se consemnează livrarea și prestarea serviciului, pentru a putea beneficia de deductibilitatea TVA, aferentă produselor furnizate și a serviciului prestat.
Din această perspectivă, este evident faptul că organele de inspecție fiscală nu au verificat îndeplinirea de către reclamantă a tuturor operațiunilor și totodată cumulativ, impuse de legea fiscală privind deductibilitatea TVA, nu a analizat operațiunile realizate de reclamantă în întregul lor, pentru a lua în considerare toate aspectele legate de efectuarea acestor operațiuni, raportându-se doar la o parte din temeiurile de drept existente și nu a analizat dacă societatea justifică utilizarea acestor bunuri în scopul prevăzut de art. 145 alin.1 lit. a) și art.146 alin.1 lit. a) din Legea nr.571/2003 și condițiile impuse de pct. 46 puct.1 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.
În drept, au fost invocate de reclamantă dispozițiile Legii nr. 544/2004, ale Codului fiscal si cele ale Codului de procedura fiscala.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice a Județului Satu M., a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă.
În motivare, pârâta arată că prin acțiunea formulată, reclamanta . a solicitat instanței ca, în temeiul art. 8 din Legea nr.554/2004, să se dispună admiterea contestației si anularea in tot a Deciziei de impunere nr. F SM 76 din data de 29.01.2013 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite in urma raportului de inspecție fiscala si a masurilor din Raportul de inspecție fiscala nr.F SM 64/29.01.2013 întocmite de parata ca fiind netemeinice si nelegale.
In conformitate cu prevederile art. 218 alin.2 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, deciziile emise in soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației, potrivit art.212 la instanța de contencios administrativ competenta potrivit legii..
Procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale reglementata de art.205-218 din Codul de procedura fiscala este o procedura administrativa prealabila si nu o jurisdicție speciala administrativa in sensul art. 21 alin. 4 din Constituție si al art.6 din Legea nr. 554/2004.
Instanța de contencios administrativ soluționează in temeiul art. l din Legea nr.554/2004 si al art.218 alin.2 din OG nr.92/2003 doar contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de organele fiscale in soluționarea contestațiilor cu privire la actele administrative de impunere fiscala.
Astfel, având in vedere ca s-a sesizat instanța de contencios administrativ privind vătămarea adusa reclamantei printr-un act administrativ parcurgerea etapei procedurii prealabile este obligatorie.
In conformitate cu art. 7 alin. l din Legea nr.554/2004, dreptul la acțiune se naște condiționat de parcurgerea procedurii prealabile.
Se desprinde din lecturarea prevederilor legale invocate obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile prevăzute de art.205-208 din Codul de procedura fiscala, instanța de judecata neputand proceda la soluționarea in fond a cauzei, înainte ca organul administrativ competent sa soluționeze contestația pe fondul ei.
În drept, au fost invocate de pârâtă prevederile Legii nr. 554/2004, OG nr. 92/2003.
În cauză, reclamanta a formulat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, și cerere de suspendare a executării actelor administrative contestate până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Consideră ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 si 15 din Legea 554/2004 care reglementează posibilitatea suspendării actelor administrative unilaterale, întrucât pe de o parte reclamanta a înregistrat deja pe rolul acestei instanțe cererea de anulare a actelor a căror suspendare o solicita, iar pe de alta parte consideră ca suntem in prezenta unui caz bine justificat raportat la motivele de nelegalitate si netemeinicie invocate în motivarea acțiunii în anulare, raportat la actele emise de către parata, iar in ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente aceasta condiție este de asemenea îndeplinită in condițiile in care suma stabilita prin actele a cărui suspendare o solicită este una foarte mare, iar executarea acestor sume ar duce cu siguranța la afectarea ireversibila a activității sale.
De asemenea o astfel de măsura de executare a acestor sume ar duce la imposibilitatea finalizării unor proiecte pe care societatea le are in derulare cu mai multe instituții publice (scoli si grădinițe) care fac parte dintr-un program de finanțare externa, existând riscul ca prin nefinalizarea acestor proiecte sa fie in mod indirect afectați acești beneficiari ai proiectului respectiv Primăria Mun.Bucuresti și beneficiarii finali ai acestor lucrări.
Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, în acest sens pronunțându-se Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3015/23 septembrie 2008.
Considerând că sunt îndeplinite în speță cerințele prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, solicită admiterea cererii de suspendare astfel cum a fost formulată.
Examinând pe fond cererea de suspendare formulată de reclamantă și prin prisma excepției inadmisibilității acțiunea în anulare a actelor administrativ fiscale a căror suspendare se solicită, Curtea reține:
Prin Decizia de impunere nr. F-SM 76 din data de 29.01.2013 emisă de organul de inspecție fiscală în baza Raportului de inspecție Fiscală nr. F-SM 64/29.01.2013, în sarcina reclamantei au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de plată, după cum urmează: 830.742 lei reprezentând TVA respinsă la rambursare, 767.625 lei TVA stabilită suplimentar și rămasă de plată, majorări de întârziere aferente în sumă de 248.641 lei și penalități în sumă de 114.690 lei.
Cu aceeași dată a fost emisă și Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/2013 pentru obligații fiscale de plată în suma de 909.109 lei, iar la data de 31.01.2013 s-a procedat la încheierea procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/31.01.2013.
La data de 19.02.2013, reclamanta a formulat împotriva actelor fiscale mai sus menționate contestația administrativ fiscală prevăzută de art. 205 Cod procedură fiscală, contestație a cărei soluționare a fost suspendată de organele fiscale în temeiul art. 214 Cod procedură civilă.
În contextul în care contestația formulată pe cale administrativă de reclamantă nu a fost soluționată de pârâtă, reclamanta înregistrând pe cale separată o acțiune în anulare împotriva deciziei prin care s-a dispus suspendarea soluționării acesteia, Curtea apreciază ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare de pârâtă.
Legislatorul a instituit o procedură administrativă specială de contestare a actelor administrativ fiscale, reglementată în Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, în cadrul căreia se formulează contestația adresată organului fiscal competent în baza art. 205 alin. (1), iar apoi după emiterea deciziei prin care se soluționează contestația, aceasta din urmă poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, astfel cum se precizează neechivoc în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.
Din economia prevederilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., rezultă fără echivoc că instanța nu poate proceda la soluționarea în fond a cauzei, înainte ca procedura prealabilă reglementată în Titlul IX C. proc. fisc. să fi fost finalizată prin emiterea deciziei de soluționare a contestației, parcurgerea acestei din urmă proceduri fiind obligatorie.
Nesoluționarea contestației de către organul fiscal în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. poate fi sancționată doar pe calea unei acțiuni în justiție prin care să se solicite obligarea organului fiscal competent să emită decizia la care se referă art. 218 alin. (2) din actul normativ precitat, neputând fi primită apărarea reclamantei în sensul că tăcerea organului fiscal îi deschide, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, calea acțiunii în instanță îndreptată direct împotriva actelor fiscale prin care în sarcina sa au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în cuantumul mai sus indicat.
Este de necontestat faptul că „tăcerea” administrației este supusă controlului judecătoresc al instanțelor de contencios administrativ, însă în materie fiscală în raport de prevederile exprese ale art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., reclamanta nu poate evita parcurgerea procedurii administrative speciale reglementată în Titlul IX din O.G. nr. 92/2003, din textul legal precitat rezultând fără echivoc că dreptul la acțiune în contencios administrativ se naște doar odată cu emiterea deciziei de soluționare a contestației.
În concret, în ceea ce o privește pe reclamantă, instanța reține că aceasta a atacat pe cale separată decizia prin care s-a dispus în temeiul art. 214 Cod procedură fiscală suspendarea soluționării contestației adresată organului fiscal, conform prevederilor art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, astfel încât prezenta acțiune în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
În ceea ce privește cererea de suspendare, Curtea reține că potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Din examinarea acestui text de lege, rezultă că, pentru admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei. Din acest punct de vedere, măsura suspendării se concretizează într-o măsură de excepție, dat fiind că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și veridicitate. De aici, rezultă și principiul executării din oficiu a actului administrativ.
Cele două condiții impuse în mod cumulativ de art. 14 trebuie analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă producerea unei pagube în cazul particular dedus judecății.
În privința îndeplinirii primei condiții impuse de acest text de lege, cazul bine justificat, instanța va avea în vedere definiția acestei noțiuni, dată prin art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea 554/2004, respectiv invocarea unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Din acest punct de vedere, noțiunea de „caz bine justificat”, deși nu presupune o dovadă de nelegalitate evidentă, poate fi reținută dacă, din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Nu lipsit de relevanță în aprecierea cazului bine justificat, este si faptul că în cadrul soluționării cererii de suspendare, instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, neputând fi prejudecat fondul litigiului.
Or, în speța de față, cazul bine justificat este motivat de reclamantă prin simplă trimitere la motivelor de nelegalitate invocate în cuprinsul acțiunii în anulare. Numai că aceste motive presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei și nu se circumscriu condiției prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004.
În aprecierea instanței, promovarea acțiunii în anulare, indiferent care sunt motivele de fapt si de drept invocate în susținerea acesteia, nu pun în mod automat sub semnul îndoielii legalitatea actului atacat, întrucât, dacă s-ar accepta o astfel de teză, ar trebui ca suspendarea efectelor acestuia să intervină de drept, ca efect al înregistrării acțiunii în anulare. Or, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă doar pe cale judiciară, ca măsură de excepție, în condițiile restrictive reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Ca atare, reținând că reclamanta nu a invocat în susținerea cazului bine justificat împrejurări legate de starea de fapt și de drept din a căror examinare sumară să rezulte o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, limitându-se să facă trimitere la motivele invocate în susținerea acțiunii în anulare, instanța apreciază că nu este îndeplinită în speță condiția cazului bine justificat.
Lipsa cerinței referitoare la cazul bine justificat face inutilă cercetarea cerinței referitoare la paguba iminentă, astfel încât, pentru considerente arătate, cererea de suspendare formulată de reclamantă va fi respinsă ca nefondată.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, culpa procesuală aparținându-i în exclusivitate reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
RESPINGE cererea de suspendare formulată de reclamanta ..
RESPINGE ca inadmisibilă acțiunea în anulare formulată de reclamanta . cu sediul în Satu M., ., județul Satu M., cu sediul ales în Oradea,..6, . cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ succesor în drepturi a D.G.F.P. Satu M. cu sediul în Cluj N., ..19, județul Cluj reprezentată prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. cu sediul în Satu M., .. 3-5, județul Satu M..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 septembrie 2013.
Președinte Grefier
B. L. M. L.
Red.B. L.
04.10.2013
Tehnred.M.L.
4 exe/ 04.10.2013
Emis 2 comunicări
- reclamanta . - Satu M., ., județul Satu M., cu sediul ales în Oradea,..6,.> - pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ succesor în drepturi a D.G.F.P. Satu M. - Cluj N., ..19, județul Cluj reprezentată prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. - Satu M., .. 3-5, județul Satu M.
Predate la exp., azi - 04.10.2013
| ← Pretentii. Hotărâre din 22-11-2013, Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Hotărâre din 27-09-2013, Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
