Pretentii. Hotărâre din 27-09-2013, Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 2436/111/2010*
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal |
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159 |
DOSAR NR._ CA/2010* – R |
DECIZIA NR. 3383/CA/2013 – R
Ședința publică din 27 septembrie 2013
PREȘEDINTE: | R. C. | JUDECĂTOR |
JUDECĂTOR: | B. L. | |
JUDECĂTOR: | G. I. | |
GREFIER: | P. V. |
Pe rol se află soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea AFP Beiuș cu sediul în Oradea, .. 2B, jud. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant M. I. M. cu domiciliul în Beiuș, ., jud. Bihor și chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, Sector 6 împotriva Sentinței nr. 1450 din 20 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimatul reclamant avocat I. C., în baza împuternicirii avocațiale din data de 27.09.2013 emisă de Baroul Bihor, lipsind celelalte părți ale litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru iar cauza este la primul termen în recurs, după care:
Instanța constată că în urma reorganizării Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor și a Administrațiilor Financiare, în baza art. 10 OUG nr. 74/2013 și art. 23 din HG nr. 520/2013 succesoare în drepturi a recurentei pârâte este Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N., procedura de citare cu aceasta fiind legal îndeplinită.
Constată totodată că nu mai sunt excepții de invocat, probe de solicitat ori alte cereri de formulat și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate fără cheltuieli de judecată.
Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 1450 din 20 februarie, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2817 lei, reprezentând taxă de poluare, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.
A obligat pârâta AFP Beiuș la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 863,9 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumei și plata de dobânzi legale la suma astfel obținută, instanța a reținut că potrivit art. 124 alin 1 și 2 rap. la art. 70 c. pr. fiscală, dobânda datorata în materie fiscală este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Prin urmare, în raport de cele reținute, instanța a constatat că reclamantul s-a adresat cu cerere pentru restituirea sumei și a accesoriilor la data de 05.03.2010, astfel că a admis cererea de acordare a dobânzilor, acestea urmând a fi calculate prin raportare la prevederile textelor legale anterior menționate, până la data restituirii efective și nu cu începere de la data achitării taxei.
În temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului F. pentru Mediu București, formulată de pârâtă, a admis-o și pe cale de consecință a obligat chemata în garanție, să plătească pârâtei suma reprezentând contravaloarea taxei de poluare precum și dobânda calculată conform codului de procedură fiscală, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs DGFP Bihor în reprezentarea AFP Beiuș, continuat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N. în baza art. 23 alin. (1) din HG nr. 520 din 30 iulie 2013, solicitând admiterea recursului promovat și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Arată că potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percep atât pentru autovehiculele second-hand provenite dintr-un stat membru U.E., cât și pentru autovehiculele second-hand rulate din România în cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
În speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.
Astfel, conform prevederilor art.4 lit.a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, care enumeră categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului, care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ. Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.
Potrivit art.12 alin.1 din OUG 9/2013 privind timbrul de mediul pentru autovehicule, în cazul în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prevederi ordonanței privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferența de sumă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada de mai sus.
Recurenta pârâtă solicită instanței modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa să restituie reclamantului taxa de poluare și a dobânzii aferente pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția Administrația Finanțelor Publice Beiuș nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare. În acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, pârâta nu poate fi obligată „la restituirea taxei de poluare și a dobânzilor aferente".
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai arată și că, această instituție nu poate dispune restituirea unor sume reprezentând " taxa de poluare pentru autovehicule" instituită de O.U.G. nr.50/ 2008, întrucât aceste sume (taxă) constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București, taxa urmând a fi plătită de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, instituție centrală cu personalitate juridică proprie.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. "taxa de poluare" constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
Arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reprezentantul reclamantei în fond și în recurs, solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit căruia judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat să sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimata chemată în garanție, deși legal citată, nu și-a exprimat poziția cu privire la recursul de față .
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs privind prevederile art.12 alin.1 din OUG 9/2013, instanța de recurs apreciază că nu este aplicabil speței, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice Beiuș, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurentă prin Administrația Finanțelor Publice Beiuș și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice Beiuș, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurente modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat obligarea acesteia exclusiv la plata debitului principal și a dobânzii aferente.
Cât privește cererea recurentei de cenzurarea a onorariului avocațial al reprezentantului reclamantului acordat cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, se apreciază că suma acordată cu acest titlu de instanța de fond nu este disproporționată în raport de natura și complexitatea cauzei, împrejurare în raport de care și această solicitare urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Cluj N. succesoare în drepturi a DGFP Bihor în reprezentarea AFP Beiuș cu sediul în Cluj N., .. 19, jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul reclamant M. I. M. cu domiciliul în Beiuș, ., jud. Bihor și chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, Sector 6 împotriva Sentinței nr. 1450 din 20 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | GREFIER |
R. C. | B. L. | G. I. | P. V. |
Red. jud. R.C. – 03.10.2013
Jud. fond. O.C.
Tehnored. P.V. – 2 exe. – 03.10.2013
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 132/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 2401/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
