Obligaţia de a face. Decizia nr. 69/2013. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 69/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 4893/111/2012

ROMÂNIA

Curtea de Apel Oradea

- Secția Comercială și de C.

Administrativ și Fiscal –

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

Dosar nr._ /CA/2012 - R

DECIZIA NR. 69/CA/2013 – R

Ședința publică din 16 ianuarie 2013

Președinte: C. R.

Judecător: L. B.

Judecător: I. C. G.

Grefier: M. M.

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurentul-reclamant I. L., cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 1, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 4075/CA din 04.09.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: obligația de a face.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, intimata-pârâtă a depus la dosar note de ședință, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr. 4075/CA din 04.09.2012 Tribunalul Bihor a anulat ca netimbrată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul I. L. în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Bihor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat, examinând actele și lucrările dosarului sub aspectul excepției netimbrării, că este justificată.

În conformitate cu prevederile art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborate cu dispozițiile art. 9 alin. 2 din O.G.32/1995 privind timbrul judiciar, taxele de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

În speță, deși reclamantului i s-a pus în vedere să achite până la termenul de judecată din 04.09.2012, taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, nu s-a conformat acestei exigențe legale, deși a fost legal citat, citația cuprinzând această mențiune fiindu-i comunicată la data de 28.06.2012 (f.14).

Față de această împrejurare, s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, care statuează că neîndeplinirea obligației de plată a taxelor judiciare se sancționează cu anularea cererii, astfel că a admis excepția de netimbrare, cu consecința anulării cererii reclamantului.

Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurentul-reclamant I. L., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate, cu trimiterea sore rejudecare instanței de fond.

În motivarea recursului său, recurentul a arătat că a depus la dosarul Tribunalului Bihor taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, prin adresa înregistrată la data de 11.06.2012. prin urmare, s-a încadrat și a respectat dispozițiile obligatorii ale Legii nr. 554/2004 și ale Codului de procedură civilă.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 95/2006, Legea nr. 554/2004, Legea nr. 188/1999, Legea nr. 329/2010, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 330/2010, Codul de procedură civilă, Legea nr. 285/2010.

Intimata, prin notele de ședință depuse la dosar, a arătat că prima instanță, cu ocazia soluționării cauzei, a analizat actele de la dosar și a constatat lipsa taxei de timbru de la dosar.

Pe de altă parte, arată intimata, înscrisul prin care recurentul arată că a depus taxa de timbru la 11.06.2012 pare să prezinte unele ștersături și modificări în locurile în care este menționat numărul de dosar, motiv pentru care se impune examinarea originalului.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este fondat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a dispus anularea ca netimbrată a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul I. L., pentru neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit.

Raportat la acest aspect, Curtea constată că, potrivit dovezii aflate la f.14 dosar, recurentul I. L. a fost citat de prima instanță pentru termenul de judecată din 4 septembrie 2012 cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a unui timbru judiciar de 0,3 lei.

Din înscrisul depus de recurent și înregistrat la Tribunalul Bihor în data de 11.06.2012, aflat la f.37 dosar, rezultă că acesta și-a îndeplinit obligația privind achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar cu chitanța atașată respectivului înscris (f.38).

Pentru aceste considerente, se impune admiterea ca fondat a recursului declarat de recurentul-reclamant I. L. și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la Tribunalul Bihor, ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite ca fondat recursul declarat de recurentul-reclamant I. L., cu domiciliul procedural ales în Oradea, .. 1, ., jud. Bihor în contradictoriu cu intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 4075/CA din 04.09.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Bihor, ținând seama de considerentele prezentei decizii.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

C. R. L. B. I. C. G. M. M.

Red.dec.- 23.01.2013

Jud. fond-E. D.

Dact.M.M-2ex.- 23.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 69/2013. Curtea de Apel ORADEA