Anulare act administrativ. Sentința nr. 88/2013. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 88/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 12629/111/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL O.
Secția a II –a civilă, de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012 – P.I.
SENTINȚA NR. 88 /CA/2013-P.I.
Ședința publică din 31 mai 2013
Președinte: B. L. – judecător
Grefier: M. L.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ, în primă instanță, formulată de reclamantul M. O. cu sediul în O., ..1, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE cu sediul în București, .,nr.30-32 Sector 4, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că acțiunea este legal timbrată cu suma de 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, după care:
Instanța, raportat la data sesizării Tribunalului Bihor și la valoarea corecțiilor financiare stabilite în sarcina reclamantului prin nota de constatare atacată, invocă din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Legea 554/2004, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel O. în soluționarea prezentei cauze și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL
D e l i b e r â n d:
Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 27.11.2012, reclamantul M. O. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul M. M. si Pădurilor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării masurilor dispuse prin Nota de constatare a neregulilor si stabilire a corecțiilor financiare aplicate nr._ din 17.08.2012 până la soluționarea fondului cauzei, precum și anularea aceleiași note.
In motivarea cererii de suspendare, reclamantul arată că există o îndoiala serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative contestate, prin incalcarea principiului neretroactivitatii legii. Se mai arata ca, in situatia in care reclamantul ar trebui sa execute masurile dispuse prin nota contestata ar fi afectat bugetul Mun. O., intrucat sumele stabilite prin actele atacate sunt deosebit de mari.
Pe fondul actiunii, reclamantul arată că la data incheierii contractului de finanțare nr._/22.06.2009 era in vigoare OG 79/2003 si ca atare, acestui contract nu-i sunt aplicabile dispozițiile OUG 66/2011, act normativ intrat în vigoare ulterior nașterii raporturilor juridice dintre parti.
Se arata ca, daca ar fi existat nereguli legate de desfășurarea procedurii de achizitie publica, acestea puteau fi constatate si sancționate prin mecanismele puse la dispoziție de OUG 34/2006.
Prin contractul de finanțare nr._/22.06.2011, încheiat intre Mun. O. si M. M. si Pădurilor, pentru proiectul “Reabilitarea Sistemului de Termoficare Urbana la nivelul Municipiului O.” a fost alocat un buget total de_ lei. Ulterior încheierii acestui contract, reclamantul arată că a demarat procedura de achiziție publica pentru atribuirea contractului de serviciu nr._/03.11.2011 având ca obiect “Asistenta Tehnica pentru Managementul Proiectului Reabilitarea Sistemului de Termoficare Urbana la nivelul Municipiului O.” pentru perioada 2009-2028 in scopul conformării la legislația de mediu si cresterii eficientei energetice.
In acest sens a fost publicat anunțul de participare având nr._/21.06.2011, cu termen limita de depunere a ofertelor la 27.07.2011. După parcurgerea acestei proceduri a fost încheiat cu ofertatul desemnat castigator, contractul de servicii cu nr._/03.11.2011. In aceasta situatie reclamantul aprecieaza ca in mod gresit a fost sanctionat pentru nepublicarea unui anunt de tip ERATA si imposibilitatea respectării termenului prevăzut de art. 79 din OUG 34/2006.
Reclamantul susține ca nu a încălcat principiul nediscriminării, a tratamentului egal si a transparentei, astfel cum i s-a imputat prin nota contestata.
Se mai arata ca nota de constatare_ din 17.08.2012 nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru validitatea actului administrativ fiscal.
In drept, au fost invocate prevederile art. 112 si următoarele C..
Prin Sentința nr. 3206/19 aprilie 2013 Tribunalul Bihor a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul M. O. în contradictoriu cu pârâtul M. M. ȘI PĂDURILOR în favoarea Curții de Apel O..
Examinând acțiunea dedusă judecății de reclamant, din perspectiva propriei competențe materiale de soluționare a cauzei, Curtea de Apel reține:
În privința Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare nr._/17.08.2012, Curtea reține incidenta următoarelor prevederi din OUG nr. 66/2011:
Art. 2 - In sensul prezentei ordonanțe de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (…) i) activitatea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli - activitatea prin care se stabilește si se individualizează obligația de plata rezultata din neregula constatata, prin emiterea unui titlu de creanța; j) creanțe bugetare rezultate din nereguli - sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obținerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;
Art. 21 alin. (13) - Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare.
Art. 21, alin. (20) - Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanței bugetare/Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare constituie titlu de creanța si se emite în vederea stingerii acestei creanțe.
Art. 38 - Stingerea creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin: (…) d) compensare, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările si completările ulterioare; e) executare silita, conform Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările si completările ulterioare;
Art. 110 alin. 3 din OG nr. 92/2003 - Titlul de creanța este actul prin care se stabilește si se individualizează creanța fiscala, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Din coroborarea acestor prevederi legale, Curtea reține că suma de 265.412,45 lei reprezentând corecția financiara aplicată reclamantului are natura juridică a unei creanțe fiscale.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Analiza textului citat conduce la concluzia că, în ce privește taxele, impozitele, contribuțiile, datoriile vamale, accesorii ale acestora, competența de soluționare se repartizează între tribunal și curte de apel în funcție de valoarea litigiului, mai mică sau mai mare de 500.000 lei, în ce privește celelalte litigii criteriul aplicabil fiind cel al autorității care emite sau încheie actul administrativ contestat.
Or, față de cuantumul debitului care se contestă – suma de 265.412,45 lei, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Bihor, Secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal, sens în care, în temeiul art. 158 Cod procedură civilă, Curtea urmează a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței anterior menționată.
Relevant din punct de vedere al stabilirii competenței materiale de soluționare a prezentei cauze este și faptul că abia prin Legea nr. 76/2012 (intrată în vigoare la 15.02._) a fost modificat art. 10 din Legea nr. 554/2004, în sensul introducerii alin. 11, potrivit căruia toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
per a contrario, până la data de 15.02.2013, competența de soluționare a unor astfel de cereri era împărțită între tribunale și curți de apel, în funcție de valoarea corecțiilor financiare rezultate în urma verificărilor.
În temeiul art. 21 Cod procedură civilă, Curtea constată existența conflictului negativ de competență și trimite dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul M. O. cu sediul în O., ..1, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE cu sediul în București, .,nr.30-32 Sector 4 în favoarea:
- Tribunalului Bihor- Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Constată existența conflictului negativ de competență și trimite dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31 mai 2013.
PreședinteGrefier
B. LAURAMICULA L.
Red.sent. B. L.
în concept la 14.06.2013
tehnored.M. L./2ex.14.06.2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL O.
Secția a II –a civilă, de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2012 – P.I.
Din 14.06.2013
C ă t r e
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE BUCUREȘTI
Vă comunicăm alăturat Dosarul nr._ pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Bihor și Curtea de Apel O., întrucât prin Sentința nr.88 din 31 mai 2013 s-a constatat conflictul de competență ivit între cele două instanțe.
Dosarul conține .file și are atașat dosarul Tribunalului Bihor, având același nr., care conține . file.
PreședinteGrefier
B. LAURAMICULA L.
← Pretentii. Decizia nr. 648/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 1740/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
---|