Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 2292/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2292/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 4761/83/2011
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011 - R
DECIZIA NR. 2292/CA/2013 – R
Ședința publică din 22 mai 2013
Președinte: C. R.
Judecător: L. B.
Judecător: I. G.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul-reclamant A. Ș. G., domiciliat în Satu M., ., . M. în contradictoriu cu intimații-pârâți S. P. pentru Siguranța Traficului Satu M., cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M. și C. Județean Satu M., cu sediul în Satu M., P-ța 25 Octombrie, nr. 1, jud. Satu M. și cu intimata-intervenientă C. Județeană a Taximetriștilor Satu M., cu sediul în Satu M., .-5, jud. Satu M. împotriva Sentinței nr. 702/CA din 14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., având ca obiect: excepție de nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, intimatul de rând 1 a formulat întâmpinare în cauză, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 702/CA din 14.02.2013 Tribunalul Satu M. a respins excepția de nelegalitate a HCL nr.131/25.06.2009 invocată de petenta C. Județeană a Taximetriștilor Satu M. în contradictoriu cu intimații A. G., S. P. Pentru Siguranța Traficului Satu M. și C. L. Satu M., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, referitor la primul motiv de nelegalitate invocat de petent, că, într-adevăr, potrivit art. 54 alin. 3 din Legea nr. 38/2003, asociațiile reprezentative participă, cu caracter consultativ, la întocmirea de către autoritățile administrației publice a reglementărilor de organizare a serviciului de transport în regim de taxi, iar conform art. 7 din Ordinul nr. 356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, regulamentele de organizare și executare ale serviciilor de transport în regim de taxi și în regim de închiriere se întocmesc pe baza Regulamentului-cadru și cu consultarea asociațiilor profesionale reprezentative.
Întrucât potrivit dispozițiilor legale sus menționate, asociațiile reprezentative participă la elaborarea reglementărilor de organizare a serviciului de transport în regim de taxi cu rol consultativ, poziția acestora nefiind deci obligatorie pentru autoritățile administrației publice locale, instanța de fond a apreciat că neparticiparea acestor asociații la procesul de elaborare a reglementărilor respective nu atrage nulitatea acestora.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr.38/2003, instanța de fond a apreciat că și acest motiv de nelegalitate este neîntemeiat. Astfel, așa cum rezultă din art. 20 alin. 3 invocat de petentă, în lipsa locurilor de așteptare a clienților, taxiurile pot staționa numai în locurile permise pentru autovehicule.
Prin urmare, din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții legale rezultă că, taxiurile pot aștepta în locurile permise pentru autovehicule numai în situația în care nu există locuri de așteptare a clienților. Or, prin art. 2 din HCL nr. 131/2009 contestată de petentă s-a aprobat lista locurilor de așteptare pentru activitatea de transport în regim taxi în municipiul Satu M. conform Anexei nr. 1.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din art. 13 alin. 1 lit. f din Legea nr. 38/2003 și art. 6 lit. l din Ordinul nr. 356/2007, în cadrul atribuțiilor de coordonare a activităților privind transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, autoritățile administrației publice locale sau ale municipiului București, după caz, emit reglementări referitoare la locurile de așteptare a clienților sau de staționare a taxiurilor.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța de fond a apreciat că art. 20 alin. 3 din Legea nr. 38/2003 nu reglementează, așa cum în mod neîntemeiat a susținut petenta, o libertate absolută în favoarea taximetriștilor de a staționa în locurile premise pentru orice alt autovehicul, ci reglementează situația în care autoritățile administrației publice locale nu au stabilit locuri de așteptare a clienților pentru taxiuri.
Cum posibilitatea adoptării de reglementări referitoare la locurile de așteptare a clienților este prevăzută chiar de lege ( art. 13 alin. 1 lit. f din Legea nr. 38/2003 și art. 6 lit. l din Ordinul nr. 356/2007), instanța apreciază că în mod legal a fost aprobată prin art. 2 din HCL nr. 131/25.06.2009 lista locurilor de așteptare pentru activitatea de transport în regim taxi în municipiul Satu M..
Pentru considerentele de mai sus, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiat și motivul de nelegalitate referitor la dispozițiile art. 4 din HCL nr. 131/2009.
Astfel, prin art. 4 coroborat cu art. 5 din HCL nr. 131/2009 s-au stabilit contravenții constând în nerespectarea dispozițiilor acestui act administrativ cu privire la stabilirea locurilor de așteptare pentru taxiuri.
Întrucât prin Legea nr. 38/2003 se reglementează un anumit domeniu de activitate, respectiv activitatea de taximetrie, rezultă că Legea nr. 38/2003 are caracterul unei legi speciale în raport cu OUG nr. 195/2002 care reprezintă dreptul comun în materia circulației pe drumurile publice.
În consecință, întrucât Legea nr. 38/2003 permite autorităților administrațiile publice locale să adopte reglementări referitoare la locurile de așteptare a clienților, rezultă că autoritățile administrației publice locale pot institui și sancțiuni pentru nerespectarea acestor reguli, inclusiv prin stabilirea de contravenții.
Este adevărat că prin OUG nr. 195/2002 republicată sunt prevăzute contravenții pentru nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la staționare, însă așa cum s-a reținut mai sus, OUG 195/2002 reprezintă dreptul comun în materie de circulație pe drumurile publice. Pentru activitatea de taximetrie, însă, există dispoziții legale speciale prin care sunt reglementate reguli și obligații suplimentare în sarcina celor care desfășoară activitatea de taximetrie față de cele ale celorlalți participanți la circulația pe drumurile publice, iar nerespectarea acestora presupune evident antrenarea răspunderii juridice a celor care desfășoară această activitate.
Prin urmare, întrucât dispozițiile art. 13 alin. 1 lit. f din Legea nr. 38/2003 și art.6 lit. l din Ordinul nr. 356/2007 permit adoptarea de reguli privind locurile de așteptare a clienților, rezultă că stabilirea de contravenții pentru nerespectarea acestora nu contravine dispozițiilor art. 2 alin. 2 din OG nr. 2/2001, așa cum în mod neîntemeiat a susținut reclamantul.
De asemenea, referitor la cuantumul amenzilor stabilite prin art. 5 din HCL nr.131/2009, instanța de fond a apreciat că, fiind vorba despre contravenții distincte de cele prevăzute de OUG nr. 195/2002, se pot stabili sancțiuni diferite pentru săvârșirea acestora, chiar într-un cuantum mai ridicat decât cele prevăzute în materia circulației pe drumurile publice dat fiind caracterul special al domeniului reglementat de HCL nr.131/2009. De altfel, petentul nici nu a indicat dispozițiile legale încălcate prin sancțiunile stabilite prin art. 5 din HCL nr. 131/2009.
Referitor la aducerea la cunoștința celor interesați a HCL nr. 131/2009, instanța reține că necomunicarea unui act administrativ nu atrage nevalabilitatea acestuia, ci inopozabilitatea actului. Aceasta înseamnă că, atâta timp cât actul administrativ nu este comunicat potrivit dispozițiilor legale, acesta nu poate fi opus celor vizați, fără însă ca prin necomunicare actul să devină nelegal. Nelegalitatea unui act administrativ presupune emiterea sa cu nerespectarea dispozițiilor prevăzute de actele normative în executarea cărora este emis, deci se raportează la momentul adoptării actului, iar comunicarea intervine ulterior emiterii actului ceea ce înseamnă că nu poate afecta legalitatea acestuia.
În legătură cu ultimele două motive de nelegalitate invocate de petentă, respectiv neparticiparea poliției rutiere la constatarea contravenției și acordarea de valoare probantă achitării amenzii în valoare de 250 lei, instanța reține că acestea nu vizează HCL nr. 131/2009, ci procesul verbal împotriva căruia s-a formulat plângerea contravențională în cadrul căreia a fost invocată excepția de nelegalitate a HCL nr. 131/2009. Prin urmare, întrucât aceste motive de nelegalitate nu se referă la HCL nr. 131/2009 care formează obiectul prezentei proceduri, acestea nu au fost analizate de instanța de fond.
Având în vedere toate aceste considerente, instanța de fond a apreciat că excepția de nelegalitate a HCL nr. 131/25.06.2009 emisă de C. local al municipiului Satu M. este neîntemeiată, motiv pentru care, în temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr.554/2004, a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs recurentul-reclamant A. Ș. G., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea excepției de nelegalitate a HCL nr. 131/2009.
În motivare se arată că, prin respingerea excepției de nelegalitate, instanța de fond a demonstrat nu atât o lipsă de cunoaștere, ci mai degrabă o lipsă de imparțialitate manifestată în mod obișnuit atunci când în cauză se află autorități publice locale sau centrale ale statului. Instanța nu numai că nu a răspuns la toate obiecțiile și motivele de nelegalitate invocate, ci a apreciat greșit, respingând fără motiv excepția de nelegalitate privind încălcarea dispozițiile alin. 2 art. 20 din Legea nr. 38/2003. Confundând termenul de așteptare cu termenul de staționare și fără a analiza contradictorialitatea art. 4 din HCL nr. 131/2009, cu aceste dispoziții normative superioare, instanța de fond a reținut că din „interpretarea per a contrario a acestor dispoziții legale rezultă ca taxiurile pot aștepta în locurile permise pentru autovehicule numai în situația în care nu există locuri de așteptare a clienților”.
Analizând cele două texte, prin logică juridică, cunoscând activitatea de taximetrie, nici pe departe art.20 alin 3 din Legea nr.38/2003, nu poate fi înțeles „per a contrario”, interzicând și sancționând dreptul persoanei, respectiv libertatea acesteia de a staționa cu un autovehicul TAXI într-un loc permis tuturor autovehiculelor. Așa cum este definit termenul de staționare acesta nu are nici o legătură cu termenul de așteptare înțeles și formulat de instanța de fond. A face asemenea confuzie înseamnă a interzice acestor autovehicule „taxi” a mai fi folosite, ori să mai circule altfel decât în interes de serviciu. Înseamnă în mod arbitrar a interzice acestor taxiuri să mai staționeze în fața propriei case.
Mai mult, pentru a interpreta corect legea este necesară cunoașterea activității de taximetrie, respectiv cunoașterea modului de funcționare a aparaturii instalate pe aceste autovehicule. Lampa taxi are două poziții: LIBER și OCUPAT. Lampa este legată în direct cu Ceasul de marcat. In momentul în care lampa este aprinsă în poziția OCUPAT, ceasul de marcat înregistrează venit. Prin urmare, atunci când taxiul nu este in activitate este obligat să țină lampa în poziția LIBER, pentru a nu se înregistra fiscal cu un venit nerealizat. Or, pornirea ceasului și concomitent aprinderea lămpii în poziția OCUPAT se efectuează odată cu urcarea clientului în autovehicul. Prin urmare, interzicerea staționării taxiurilor, pe domeniul public al municipiului Satu M., în alte locuri decât cele special amenajate, inclusiv acolo unde este permis pentru toate autovehiculele, înseamnă o împiedicare a acestora să-și desfășoare activitatea conform legii, respectiv de a mai putea deservi clienții la comandă telefonică și instituind în mod nelegal, dreptul agentului public de a stabili și sancționa în mod arbitrar taximetristul pentru staționare în alt loc decât în stațiile special amenajate.
In drept, a invocat prevederile art. 299 si următoarele C.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât S. P. pentru Siguranța Traficului Satu M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Tribunalul Satu M. a fost sesizat cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor HCL nr. 131/25.06.2009 raporta la prevederile Legii nr. 38/2003, în concret susținându-se că există contradicție între prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 38/2003 potrivit cărora, în lipsa locurilor de așteptare a clienților, taxiurile pot staționa numai în locurile permise pentru autovehicule și prevederile art. 4 din HCL nr. 131/2009, potrivit cărora, Se interzice după cum urmează:
a) staționarea autovehiculelor tax, în asteptare în poziția LIBER pe domeniul public al municipiului Satu M., în alte locuri decât cele prevăzute în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre;
b) staționarea mai multor autovehicule taxi într-un loc de așteptare decât numărul stabilit pentru respectivul loc, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Interpretarea dată de instanța de fond prevederilor art. 20 alin 3 din Legea nr. 38/2003 este corectă, din economia textului legal rezultând că taxiurile pot aștepta în locuri permise pentru autovehicule numai în situația în care nu exista locuri de așteptare a clienților. Or, prin art. 2 din HCL nr. 131/2009, s-a aprobat lista locurilor de așteptare pentru activitatea de transport în regim taxi în municipiul Satu M. conform Anexei nr. 1.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, art. 20 alin.3 din Legea 38/2003 nu reglementează, cum fără temei susține recurentul, o libertate absoluta în favoarea taximetriștilor de a staționa în locurile permise pentru orice alt autovehicul, ci reglementează o atare posibilitate doar în situația în care autoritățile administrației publice locale nu au stabilit locuri de așteptare a clienților pentru taxiuri.
Pe de altă parte, nici prevederile art. 4 din HCL nr. 131/2009 nu pot fi interpretate în sensul în care le-ar îngrădi celor care desfășoară activitatea de taxi libertatea de exercitare a acestui serviciu, deoarece obligația de a staționa în locurile special aprobate prin HCL nr. 131/2009 nu subzistă decât atunci când taxiul se află în așteptare, în poziția LIBER. În ipoteza în care autovehiculul nu este folosit pentru activitatea de taxi, acesta poate fi staționat în locurile permise pentru staționarea oricărui alt autovehicul, neputând fi primită susținerea recurentului în sensul că nu va putea staționa cu autovehiculul pe care îl folosește în activitatea de taxi în față propriului imobil. Lipsită de temei este si susținerea potrivit căreia nu vor putea fi onorate comenzile telefonice, deoarece un taxi care se deplasează la o comandă telefonică este deja ocupat, astfel că nu intră sub interdicțiile prevăzute de art. 4 din HCL nr. 131/2009.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat, luându-se act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. Ș. G., domiciliat în Satu M., ., . M. în contradictoriu cu intimații-pârâți S. P. pentru Siguranța Traficului Satu M., cu sediul în Satu M., ., jud. Satu M. și C. Județean Satu M., cu sediul în Satu M., P-ța 25 Octombrie, nr. 1, jud. Satu M. și cu intimata-intervenientă C. Județeană a Taximetriștilor Satu M., cu sediul în Satu M., .-5, jud. Satu M. împotriva Sentinței nr. 702/CA din 14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Satu M., pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. L. B. I. G. M. M.
Red.dec.-B.L.- 17.06.2013
Jud. fond- H. M.
Dact.M.M-2ex.- 17.06.2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 4311/2013. Curtea de Apel ORADEA | Obligaţia de a face. Decizia nr. 69/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
