Obligaţia de a face. Decizia nr. 68/2013. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 68/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 14205/111/2011
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția Comercială și de C.
Administrativ și Fiscal –
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
Dosar nr._ /CA/2011 - R
DECIZIA NR. 68/CA/2013 – R
Ședința publică din 16 ianuarie 2013
Președinte: C. R.
Judecător: L. B.
Judecător: I. C. G.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta-pârâtă . Transilvania Nord SA, cu sediul în Cluj N., .. 28A, jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. V. I., domiciliat în Oradea, ., jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 4325/CA din 13.09.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: obligația de a face.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentei – consilier juridic P. M., în baza delegației de reprezentare emise de recurentă și reprezentanta intimatului – avocat P. S., în substituirea av. B. L., în baza delegației de substituire depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor de timbru, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Se comunică reprezentantei recurentei întâmpinarea formulată în cauză de către intimat.
Nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Arată că înțelege să invoce excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii. Instanța de fond a ținut cont de calitatea de angajat a reclamantului, ori acest aspect nu are relevanță în speță, câtă vreme la data la care reclamantul a demarat procedura prealabilă de comunicare a informațiilor acesta nu mai era angajat al societății.
Totodată, arată că, contrar celor reținute de instanța de fond, finanțarea contractului de achiziție publică, nu s-a făcut din fonduri publice.
Mai arată că pârâta a respectat dispozițiile legale privind asigurarea reclamantului-intimat la informațiile de interes public solicitate, nefiindu-i îngrădit dreptul la liber acces la acestea.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea ca nefondat a recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 4325/CA din 13.09.2012 Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtă, a admis cererea formulată de reclamantul P. V. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. F. E. Distribuție Transilvania Nord S.A. și, în consecință, a obligat pârâta să comunice reclamantului Contractul de achiziție publică având ca obiect reabilitarea clădirii pentru Centru de Măsură Oradea, precum și situația financiară finală a acestei lucrări, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul – angajat al Filialei de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord SA- S.D.E.E Oradea a făcut o sesizare cu privire la o achiziție publică a unei lucrări de reabilitare a clădirii Centru de Măsură Oradea, cerere înregistrată la pârâtă sub nr._/21.11.2011.
La această petiție, autoritatea pârâtă i-a răspuns reclamantului prin adresa nr._/24.11.2011, aducându-i la cunoștință că documentul solicitat - contractul de achiziție publică a fost atribuit în conformitate cu dispozițiile OUG 34/2006 și că au fost respectate principiile statuate de această ordonanță a Guvernului.
La data de 06.12.2011, reclamantul a formulat o plângere prealabilă arătând că nu este suficientă publicarea informațiilor privind procedura de achiziție pe SEAP, autoritatea contractantă - pârâta – având obligația legală de a–i comunica însăși contractul.
Deliberând cu prioritate asupra excepției lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtă, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 al.1 și 2 din Legea nr.544/2001, „orice persoană are dreptul să solicite și să obțină de la autoritățile și instituțiile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public. Autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informațiile de interes public solicitate în scris sau verbal”, iar potrivit dispozițiilor art.11 din același act normativ, contractele de achiziții publice fac parte din categoria informațiilor de interes public. Împrejurarea că în textul art. 11 ind.1 din L.544/2001 se menționează obligația autorității contractante de a pune la dispoziția persoanelor fizice sau juridice interesate, contractele de achiziții publice, nu poate fi interpretată în sensul că legiuitorul a intenționat să confere un regim aparte acestei categorii de informații de interes public ci, că a folosit termenul ca pe un sinonim al celui de „persoană preocupată” în obținerea contractului respectiv.
Pe de altă parte, s-a reținut că reclamantul are calitatea de angajat al Filialei de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Nord SA- S.D.E.E Oradea, iar investițiile, conform contractului de achiziție solicitat, au fost realizate din fonduri publice.
Prin urmare, excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtă, a fost apreciată ca neîntemeiată, fiind respinsă ca atare.
Referitor la fondul dedus judecății, instanța de fond a reținut că împrejurarea potrivit căreia autoritatea pârâtă i-a comunicat reclamantului că informațiile cu privire la contract au fost făcute publice prin documentația publicată pe SEAP, nu o exonerează pe aceasta să-i comunice însăși contractul.
Astfel, Normele de aplicare ale L.544/2001 fac distincția între informațiile de interes public care se comunica din oficiu și cele care se comunică la cerere și prevăd că: “solicitarea informațiilor de interes public, altele decât cele prevăzute sa fie comunicate din oficiu, va fi adresată instituției sau autorității publice, în condițiile art. 6 din Legea nr. 544/2001”.
Ori, în speță, dacă autoritatea contractantă a făcut dovada că a publicat în SEAP anunțul de participare nr. 6158/15.08.2008 și anunțul de atribuire nr._/16.03.2009, informații care fac parte din categoria celor care se comunică din oficiu, nu a făcut dovada comunicării contractului de achiziție publică în materialitatea sa, solicitat de reclamant, în condițiile legii.
Cum autoritatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația legală de a-i comunica reclamantului răspunsul la solicitarea sa în termenul prevăzut de lege, nici pe parcursul derulării procesului, instanța de fond a admis cererea reclamantului și, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, a obligat pârâta să-i comunice Contractul de achiziție publică având ca obiect reabilitarea clădirii pentru Centru de Măsură Oradea precum și situația financiară finală a acestei lucrări. Solicitarea reclamantului de a obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă, întrucât reclamantul nu a făcut dovada acestora.
Împotriva acestei sentințe, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta-pârâtă . Transilvania Nord SA, solicitând admiterea recursului și, în consecință, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate de P. V..
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că, în fapt, prin adresa înregistrata la societate cu nr._/21.11.2012, reclamantul a solicitat comunicarea contractului de achiziție publica a lucrării de reabilitare a clădirii pentru Centru de Măsura Oradea, precum si a situației financiare finale a acestei lucrări. Prin adresa cu nr. 3885/24.11.2012, societatea noastră a comunicat petentului faptul ca pentru atribuirea contractului solicitat a fost aplicata procedura de achiziție publica reglementata de OUG 34/2006, cu indicarea numărului anunțului de publicare pe SEAP a informațiilor referitoare la contract, respectiv a documentației din dosarul procedurii.
Contractul a fost încheiat la prețul de adjudecare, conform anunțului de atribuire pe SEAP nr._/16.03.2009. De asemenea, contractul a fost finalizat, cu respectarea tuturor clauzelor contractuale, la expirarea duratei pentru care a fost încheiat.
In consecință, pentru procedura achiziției respective au fost respectate principiile statuate de OUG 34/2006, inclusiv publicitatea achiziției.
Prin sentința civila nr. 4325/CA/2012, instanța de judecata a admis cererea formulata de P. V. și, în consecință, a obligat societatea sa comunice reclamantului contractul de achiziție publica având ca obiect reabilitarea clădirii pentru Centru de Măsura Oradea, precum si situația financiara finala a acestei lucrări, respingând doar cererea de acordare a cheltuielilor de judecata.
Arată că înțelege să invoce în continuare excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea acțiunii. Astfel, conform prevederilor art. 11 ind. 1 din Legea 544/2001, "orice autoritate contractanta, astfel cum este definita prin lege, are obligația să pună la dispoziție persoanei fizice sau juridice interesate, în condițiile prevăzute de art. 7, contractele de achiziții publice". Așadar, legea prevede foarte clar ca o condiție a comunicării informațiilor solicitate, existența unui interes al persoanei care face solicitarea.
Mai mult, art. 111 din Codului de procedura civila, dreptul comun în materie, stabilește faptul ca partea care are interes, poate să facă cerere pentru realizarea unui drept subiectiv civil sau, dacă acest lucru nu e posibil, acțiune pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept.
De asemenea, în literatura de specialitate, acțiunea civila este definita ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care, in cadrul procesului civil, se urmărește protecția drepturilor subiective civile sau a situațiilor juridice ocrotite de lege.
Așadar, existenta unui interes este o condiție strict necesar a fi îndeplinita cumulativ cu celelalte condiții pentru ca acțiunea reclamantului sa fie admisibila. Or, reclamatul nu justifica nici un interes legitim, personal si direct în formularea prezentei acțiuni.
Nu exista nicio dovada a faptului ca în promovarea cererii de chemare în judecata ce are ca obiect obligarea societății noastre la comunicarea contractului de achiziție publica a lucrării de reabilitare a clădirii pentru Centru de Măsura Oradea, precum si a situației financiare finale a acestei lucrări, reclamantul are un interes de ordin material sau de ordin moral cu impact direct si personal asupra sa. Mai mult, nu se poate justifica un asemenea interes în măsura în care reclamantul este terț în raport cu acest contract, nefiind participant la procedura de achiziție, neavând nicio legătura cu lucrarea executata în baza acestui contract, neexistând nici dovezi în sensul încălcării vreunui drept subiectiv al acestuia.
Consideră, de asemenea, că, raportat la momentul realizării procedurii de achiziție publica a lucrării, respectiv anul 2008, la cel al încheierii contractului, respectiv anul 2009 si la faptul ca lucrarea a fost finalizata, nu se poate de asemenea justifica un interes al reclamantului în acest moment, fiind inclusiv tardiva o asemenea cerere.
Instanța de judecata însă, în motivarea sentinței pronunțate, face o interpretare greșita a normelor legale care reglementează aspectele deduse judecații, apreciază recurenta. Deși recunoaște faptul ca solicitarea informațiilor considerate de interes public trebuie sa fie făcuta de către persoane interesate, instanța găsește o explicație total ilogica si bizara pentru care pentru care considera dovedit interesul reclamantului si da o interpretare nejustificata noțiunii de persoana interesata, considerând ca legiuitorul nu a intenționat sa confere un regim aparte acestei categorii de informații de interes public, ci ca sintagma este sinonima cu cea de "persoana preocupata", fără a exista însă un cadrul legal în care sa se regăsească si sa fie definita aceasta din urma expresie, nefiind astfel relevanta aceasta privire comparativa pe care instanța o realizează între termeni.
Consideram ca legiuitorul a intenționat sa stabilească foarte clar sfera de aplicare a prevederilor legale în ceea ce privește obligația de a furniza informații de interes public, fiind de asemenea vădita intenția acestuia de a se restrânge si categoria de persoane care pot avea acces la informațiile de interes public, de esența acestei legi fiind accesul persoanelor care justifica un interes si doar la informații de interes public, si nu la orice fel de informații.
In motivare, instanța face referire la faptul ca reclamantul este angajat al societății, demersurile realizate fiind din aceasta calitate, terminând argumentația cu referire la sursa de finanțare a lucrării de investiție, si anume: fonduri publice. Or, daca ne raportam la prevederile legale incidente în speță, se observă că nu are relevanță calitatea de angajat a intimatului, apreciază recurenta. La momentul la care reclamantul a demarat procedura prealabila de comunicare a informațiilor arătate în speța, respectiv la data de 24.11.2011, acesta nu mai era angajat al societății.
De asemenea, arată ca instanța de judecata, în aprecierea interesului public al reclamantului face referire la faptul ca lucrarea a fost realizata din fonduri publice, fără a arăta care sunt elementele care stau la baza acestei afirmații.
Precizează că societatea funcționează ca societate comerciala in baza Legii 31/1990 cu modificările si completările ulterioare, este filiala a . social fiind deținut in proporție de 78% de . in proporție de 22% de .. Potrivit art.7 alin.2 din Statutul societății, finanțarea activității proprii se face utilizând sursele de finanțare constituite conform legii, credite bancare si alte surse financiare (art.21 din Statut), nicidecum fonduri publice.
Instanța de judecata retine faptul ca a realizat publicarea în SEAP a anunțului de participare, respectiv a celui de atribuire, însă nu a făcut dovada comunicării contractului. In mod eronat concluzionează instanța în acest sens, având în vedere faptul ca inclusiv conținutul contractului se publica pe SEAP, iar în anunțul de atribuire se arata ca acesta a fost încheiat în forma în care a fost publicat în anunțul de participare, persoana cu care se încheie si valoarea de atribuire.
Legea 544/2001 consacra ca un principiu fundamental, "accesul liber si neîngrădit al persoanei la informații de interes public". Art. 3 al aceluiași act normativ prevede faptul ca asigurarea de către autoritățile publice a accesului la informațiile de interes public se face din oficiu sau la cerere.
HG 123/2002, la art. 21 alin. 2, stabilește faptul ca "în cazul în care informația solicitata este deja comunicata din oficiu, se asigura informarea solicitantului despre acest lucru, precum si sursa unde informația solicitata poate fi găsita".
Prin adresa nr._/24.11.2011, societatea a adus la cunoștința petentului informațiile solicitate referitoare la contractul de achiziție publica al lucrării ce are ca obiect Amenajare clădire Sediu SDEE Oradea - Centrul de Măsura, si anume faptul ca acesta a fost atribuit în conformitate cu dispozițiile OUG 34/2006, reglementare legala cu caracter special în domeniu. De asemenea, în aceeași adresa s-a specificat faptul ca "informații referitoare la conținutul contractului mai sus menționat au fost făcute publice in cadrul procedurii de achiziție publica desfășurata, respectiv, prin documentația publicata pe SEAP, cu anunțul de publicare nr._/15.08.2008".
Așadar, arată recurenta, informațiile solicitate au fost făcute publice în cadrul procedurii de achiziție publica a contractului, prin respectarea cerințelor de publicitate reglementate de OUG 34/2006, iar prin adresa nr._/24.11.2011 societatea, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 2 din HG 123/2002, a indicat sursa unde informația poate fi găsita.
Însuși reclamantul intimat recunoaște faptul ca are cunoștința de toate aceste informații pe care societatea le-a făcut publice în cadrul procedurii de achiziție a contractului de execuție de lucrări. D. aceste informații au fost considerate de către legiuitor ca fiind de interes public si a reglementat în așa fel procedura de achiziție publica încât toate datele care privesc interesul public sa fie aduse la cunoștința acestuia. Astfel, faptul ca prin reglementările legale sunt stabilite clar informațiile a căror publicitate se realizează in cadrul procedurii, coroborat cu faptul ca intimatul P. V. nu justifica un interes suplimentar celui public, general, statuat de OUG 34/2006, în comunicarea altor informații în afara celor deja făcute publice, duce la concluzia clara ca reclamantul nu dovedește existenta dreptului de a i se pune la dispoziție cele solicitate în prezenta acțiune, toate demersurile sale în acest sens arătând faptul ca exista doar intenția acestuia de a șicana, de a face cu rea credința cereri către societatea-recurentă.
Având în vedere cele mai sus menționate, considera ca si-a indeplinit obligațiile instituite de Legea 544/2001, respectiv de HG 123/2002, privind asigurarea accesului reclamantului intimat la informațiile de interes public solicitate, nefiindu-i ingradit dreptul de liber acces la acestea.
Așadar, raportat la cele susținute anterior, consideră ca instanța de fond, în pronunțarea soluției, nu a respectat principiile statuate de prevederile din Legea 544/2001 coroborate cu cele cuprinse in OUG 34/2006, atât în ceea ce privește contractul de achiziție, cât si în ceea ce privește situația financiara finala a lucrării. Informațiile referitoare la contractul de lucrări au fost făcute publice cu respectarea tuturor prevederilor si a principiilor statuate de legislația achizițiilor publice, însă în ceea ce privește situația financiara finala a lucrării, arată că art. 215 din OUG 34/2006 statuează faptul ca dosarul achiziției publice are caracter de document public, iar art. 213 din OUG 34 stabilește clar care sunt documentele ce alcătuiesc dosarul achiziției, or este clar ca situația financiara finala nu face parte dintre acestea, coroborarea acestor prevederi ducând la concluzia ca situația financiara finala nu este document public, astfel ca instanța de fond în mod greșit a obligat-o sa o comunice reclamantului intimat.
Raportat la aspectele mai sus menționate, solicită admiterea recursului și, în consecință, respingerea acțiunii formulate ca fiind lipsita de interes și, de asemenea, ca nefondata.
In drept au fost invocate prevederile art. 299 si urm., art. 111 Cod proc. Civ, art. 3 si urm. din Legea 544/2001, art. 21 alin. 2 din HG 123/2002, Legea 554/2004.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În apărare arată, cu privire la excepția invocate de către recurenta atât în fața instanței de fond si reluata prin motivele de recurs, că solicită respingerea acestei excepții. Apreciază că în mod corect a dispus respingerea acestei excepții motivând că, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 si 2 din Legea nr. 544/2001 "orice persoana are dreptul sa solicite și să obțină de la autoritățile publice, în condițiile prezentei legi, informațiile de interes public. Autoritățile si instituțiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora informațiile de interes public solicitate in scris sau verbal". Mai mult, având în vedere faptul ca achizițiile se realizează din bani publici, consideră că orice contribuabil la bugetul de stat are dreptul de a lua cunoștința despre modul de administrare a acestora. Arată că recurenta este o instituție publica, atâta vreme cât capitalul social deținut de aceasta este în proporție de 78%, însă restul de capital social este deținut de către . în care s-a si pronunțat atât Tribunalul Bihor prin sent. Nr. 98/CA/2008, poziție menținută si de către Curtea de Apel Oradea prin Dec. nr. 268/CA/2008-R, statuând ca atâta vreme cat A. este o instituție de specialitate a administrației publice centrale căreia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 544/2001, implicit aceste dispoziții sunt aplicabile si societății comerciale care deține acțiuni ale statului, iar pachetul de acțiuni deținut de stat la . afla in portofoliul A..
Faptul ca recurenta i-a comunicat reclamantului ca informațiile privitoare la contract au fost făcute publice prin documentația publicata pe SEAP, aceasta nu înseamnă că nu mai trebuie să-i comunice contractul de achiziție publica si situația financiara finala a acestui contract, mai ales ținând cont de faptul ca intimatul a solicit exact acest aspect.
Art. 215 din OUG nr. 34/2006 arata ca "Dosarul achiziției publice are caracter de document public. Accesul persoanelor la aceste informații se realizează cu respectarea termenelor si procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberal acces la informațiile de interes public si nu poate fi restricționat decât în măsura în care aceste informații sunt clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuala".
Având in vedere cele arătate mai sus, solicită respingerea recursului si menținerea în totalitate a sentinței recurate ca temeinica si legala.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este fondat, pentru următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii sunt fondate.
Recurentul invocă greșita interpretare a prevederilor art. 11 din Legea nr. 544 din 2004 privind informațiile de interes public, reiterând excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii.
Articolul 6 din Legea nr. 544 din 2004 privind informațiile de interes public, instituie regula potrivit căreia orice persoană are dreptul să solicite și să obțină informațiile de interes public, în condițiile legii.
Potrivit art. 11 ind. 1 din același act normativ: „Orice autoritate contractantă, astfel cum este definită prin lege, are obligația să pună la dispoziția persoanei fizice sau juridice interesate, în condițiile prevăzute la art. 7, contractele de achiziții publice”.
Prin urmare, textul introduce noțiunea de persoană interesată, în cazul solicitării de informații referitoare la contractele de achiziții publice, astfel că, prin raportare la acest text de lege reclamantul intimat trebuia să justifice interesul în promovarea cererii sale, exigență căreia nu s-a conformat.
Pe de altă parte, după cum rezultă din înscrisurile depuse, (adresele de răspuns nr._ din 24.11.2011 și nr._ din 12.12.2011) recurenta pârâtă a comunicat reclamantului că pentru atribuirea contractului solicitat a fost aplicată procedura de achiziție publică reglementată de OUG 34 din 24.11.1012 și a indicat datele relevante pentru ca acesta să aibă acces la acele documente care au caracter public și au fost făcute publice din oficiu prevalându-se de prevederile HG 123/2002 .
În acest sens, art.21 alin. 1 și 2 din acest act normativ prevede că: „ După primirea și înregistrarea cererii structurile sau persoanele responsabile de informarea publică directă realizează o evaluare primară a solicitării, în urma căreia se stabilește dacă informația solicitată este o informație comunicată din oficiu, furnizabilă la cerere sau exceptată de la liberul acces.
(2) În cazul în care informația solicitată este deja comunicată din oficiu în una dintre formele precizate la art. 5 din Legea nr. 544/2001, se asigură de îndată, dar nu mai târziu de 5 zile, informarea solicitantului despre acest lucru, precum și sursa unde informația solicitată poate fi găsită.
Prin raportare la aceste considerente, văzând că parte din informațiile solicitate au fost făcute publice conform prevederilor menționate iar pentru celelalte nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 11 din lege, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă admite recursul, va modifica în întregime hotărârea și, admițând excepția lipsei de interes invocată în cauză, va respinge acțiunea.
Ia act că partea îndreptățită nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta-pârâtă . Transilvania Nord SA, cu sediul în Cluj N., .. 28A, jud. Cluj în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. V. I., domiciliat în Oradea, ., jud. Bihor împotriva Sentinței nr. 4325/CA din 13.09.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate, în sensul că:
Admite excepția lipsei de interes a reclamantului, invocată de pârâtă și, în consecință, respinge cererea formulată de reclamantul P. V. I. în contradictoriu cu pârâta . Transilvania Nord SA.
Fără cheltuieli de judecată în fond și în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
C. R. L. B. I. C. G. M. M.
Red.dec.-G.I.- 15.02.2013
Jud. fond-T. A.
Dact.M.M-2ex.-15.02.2012
← Despăgubire. Decizia nr. 1531/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 202/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
---|