Pretentii. Decizia nr. 202/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 202/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 4062/83/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal –
Număr operator date cu caracter personal - 3159-
DOSAR NR._ /CA/2011- R
DECIZIA NR.202/CA/2013 - R
Ședința publică din 25 ianuarie 2013
Președinte: B. G. - judecător
Judecător: G. I.
Judecător: T. I.
Grefier: M. L.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței,Corp A, nr.294, Sector 6 în contradictoriu cu intimatul reclamant P. N. V. cu domiciliul ales în Baia M., ./72, județul Maramureș și intimatele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SATU M. cu sediul Satu M., . nr.3-5 împotriva Sentinței nr. 1134 din 8 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu M. în dosar nr._ având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, cauza este la primul termen în recurs, recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
D e l i b e r â n d:
Constată că prin Sentința nr.1134 din 8 martie 2012 Tribunalul Satu M. a admis acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul P. N. V. în contradictoriu cu pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice Satu M. și Administrația Finanțelor Publice Satu M. și Administrația F. Pentru Mediu București, a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 3223 lei reprezentând taxa de poluare prevăzuta de OUG nr. 50/2008, cu dobânda prevăzută de Codul de procedura fiscală calculată pana la data restituirii efective a sumei.
În temeiul art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă a obligat paratele să plătească reclamantului suma de 543,3 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
După data de 01.01.2007, respectiv 01.07.2008, reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism second hand înmatriculat în statul de origine.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamantul a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismul. În acest sens, potrivit reglementărilor interne solicitantul a completat o cerere tip prin care se solicită calculul taxei de poluare pentru autovehicule în vederea primei înmatriculări în România prevăzută de OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Pentru stabilirea cuantumului taxei de poluare datorată organul fiscal abilitat în acest sens, respectiv Administrația Finanțelor Publice Satu M. a emis Decizia privind calculul taxei de poluare pentru autovehicule nr. din 08.07.2008 prin care, în sarcina solicitantului s-a stabilit obligația de plată a unei taxe de poluare în cuantum de 3223 lei, achitată de către reclamant conform chitanței fiscale depusă la dosar.
În termenul legal de prescripție de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pe poluare achitate, cerere prin care se invocă caracterul discriminatoriu al taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 nesoluționată de pârâta DGFP Satu M..
Instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamant și organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestora și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamant în condițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 218 alin. 2 C.proc.fiscală.
Pe fondul cererii, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată.
Prin art. 11 din Constituția României, "Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte."
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:
"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2."
Începând cu 1 ianuarie 2007 România este stat membru CE, însușindu-și acquis-ul comunitar și asumându-și, printre altele, obligațiile prevăzute de art. 28, 30 și 110 din Tratatul CE.
În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ Simmenthal nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat cu titlu de principiu că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Din această soluție de principiu dată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene a cărei jurisprudență în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale, instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin și direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, fără a fi necesară așteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.
Esențial problemei deduse judecății în prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispozițiile art. 110 al Tratatului de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 (fostul art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene), este stabilirea faptului dacă taxa de poluare, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român și în lipsa plății căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă și suficientă pentru a îndreptăți judecătorul național să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.
Potrivit articolului 110 alineat 1 din Tratatul C.E.,”nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În privința consecințelor aplicării dispozițiilor art. 110 ( FOSTUL ART. 90) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană în prezenta cauză, instanța constată că, în interpretarea acestui articol Curtea de Justiție a Comunităților Europene ( Curtea de Justiție a Uniunii Europene) a emis o . principii prin Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Akos Nadasdi c. Vam-es Penzugyorseg Eszak-Atfoldi Regionalis Parancsnoksaga, respectiv I. Ntemeth c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksaga, Hotararea CJCE (Prima Camera) din 19 martie 2009 în cauza nr. C-10/08 - Comisia vs. Finlanda C.J.C.E.,Hotărârea din 17 iulie 2008, Krawczynski, C 426/07, Comisia CE c. Austria (Cauza C-524/2007, cea mai importantă hotărâre care privește în mod direct problema de drept dedusă judecății fiind Hotărârea pronunțată in Cauza C-402/09 respectiv în cauza T. vs. Statul român cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008), în versiunea sa inițială, fără modificările ulterioare.
Prin această Hotărâre Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că, „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piata natională.”
În considerentele hotărârii, Curtea amintește că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea constată că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Pentru a verifica dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea examinează în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. În al doilea rând, Curtea examinează neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de . taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea amintește că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.În această privință, Curtea constată că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea constată că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Ori, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecință, Curtea apreciază că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
De asemenea, prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu Curtea de Justiție a Uniunii Europene la data de 07.07.2011 a decis astfel: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Spre deosebire de cauzele C-402/09, T., C-29/11, Sfichi și C-30/11, I., în cauza N. s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010.
Astfel, instanța a constatat că și prin modificările ulterioare ale ordonanței se creează în continuare o diferență de tratament fiscal între mașinile noi și cele vechi, înmatriculate în România care descurajează în mod evident punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională .
Ca urmare a efectului direct în ordinea juridică internă a art. 110 alin. 1 din Tratat și a constatării că dispozițiile modificărilor ulterior adoptării OUG nr. 50/2008 prin care se instituie obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehiculele importate din state membre U.E. sunt contrare acestei norme din dreptul comunitar, instanța apreciază că, în soluționarea prezentei cauze se impune înlăturarea și a dispozițiilor modificatoare ale ordonanței de urgență amintite și care stau la baza refuzului autorității publice pârâte de a restitui taxa de poluare achitată, în urma importului acestuia dintr-un stat membru al Comunităților Europene.
Față de cele arătate mai sus, constatând că taxa de poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului C.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, instanța a apreciat că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care se impune anularea acestora și obligarea autorității publice pârâte beneficiară a sumelor achitate în contul acesteia de către contribuabili să procedeze la restituirea integrală a taxei pe poluare achitate pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamant.
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 13 ianuarie 2012 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 ( fost art. 90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite ( A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans J. I/S contre Ministère danois des impôts . cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și I. Németh parag. 61-70).
În acest context instanța a apreciat că cererea formulată de către reclamant privind obligarea pârâților la plata unor dobânzi este întemeiată.
Întrucât taxa de poluare în legătură cu care instanța a constatat dreptul reclamantului la restituire este o taxă fiscală iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța apreciază că dobânda legală în această materie este cea reglementată de art. 124 acest act normativ.
Reclamantul este îndreptățit la dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală începând cu a 45-a zi de la data solicitării dobânzii prin cererea adresată organului fiscal, respectiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată în situația în care nu a solicitat dobânzi odată cu cererea adresată organului fiscal în condițiile prevăzute de art. 117 C.proc.fiscală, respectiv art. 70 din același act normativ.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, rejudecând cauza pe fond respingerea acțiunii reclamantului față de aceasta.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind nelegală sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a legii.
Reclamantul a solicitat instanței să se dispună restituirea sumei de 5923 lei reprezentând taxă de primă înmatriculare, calculată la 8.04.2008, în temeiul dispozițiilor art. 2141 și 2143 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal.
Taxa de primă înmatriculare nu a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, nu a fost încasată și nici gestionată de Administrația F. pentru Mediu.
Prin OUG 110/2006 a fost instituită, cu titlu de taxă specială pentru autovehicule, o taxă de primă înmatriculare care, conform art. 2141 și 2143 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, era plătită de orice persoană fizică și juridică, care înmatricula pentru prima dată în România un autoturism sau autovehicul.
Prin apariția OUG 50/2008 au fost abrogate prevederile art. 2141 și 2143 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal care reglementau taxa de primă înmatriculare, acest act normativ stabilind cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, taxă care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și care se gestionează de A.F.M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Normele metodologice din 24 iunie 2008 de aplicare a OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, la art. 6 alin. 1 prevăd că „atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 2141 și 2143 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultă din aplicarea prevederilor OUG 50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită…”
Art. 6 alin.12 prevede că „restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire”.
Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant (restituirea sumei plătită cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare în baza legislației fiscale în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și nu cu titlu de taxă de poluare), precum și prevederile anterior menționate, este evident că recurenta nu poate avea calitate de pârâtă în prezenta cauză și nu poate fi obligată, în caz de admitere a acțiunii, la restituirea sumelor solicitate de către reclamant, pentru că sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare nu au constituit venituri la bugetul fondului pentru mediu, nefiind încasate de recurentă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, OUG 196/2005 aprobată și modificată prin Legea 105/2006 și Legea 554/2004.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamantul intimat s-a adresat instanței de contencios administrativ solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța în cauză, să oblige pârâtele la restituirea restituirea taxei de poluare de 3223 lei și a dobânzii fiscale aferente acestei sume de la data plății și până la restituire, deoarece prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule din 08.07.2008 i-a fost calculată taxa de poluare pentru autovehiculul marca Wolkswagen, având nr. de identificare WVWZZZ1JZ3W433614, prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule în sumă de 3223 lei, sumă pe care a achitat-o cu chitanța . nr._/08.07.2008, pentru a-și putea înmatricula autovehiculul.
Așadar, contrar susținerilor recurentei, reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în baza OUG 50/2008 și nu a taxei de primă înmatriculare.
De altfel, așa cum se poate constata, Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule a fost emisă la data de 08.07.2008 în baza OUG 50/2008, iar plata taxei de poluare s-a realizat la data de 08.07.2008, or potrivit art. 14 alin. 1 și 2 din această ordonanță de urgență, ea intră în vigoare la data de 1 iulie 2008, dată la care se abrogă art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.
În acest context, nu se poate reține că recurenta pârâtă nu poate avea calitatea de pârâtă în cauză, câtă vreme potrivit art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008, prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Pe de altă parte, nu sunt aplicabile reglementările cuprinse în art. 6 alin. 1 și 12 din Normele metodologice din 24 iunie 2008 de aplicare a OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare, cum afirmă recurenta, plata taxei de poluare în cauză fiind realizată la data de 08.07.2008.
În raport de ansamblul acestor considerente, întrucât nu se poate reține motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 cod procedură civilă, hotărârea fiind dată cu aplicarea corectă a legii, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat va fi respins ca nefondat.
Constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței,Corp A, nr.294, Sector 6 în contradictoriu cu intimatul reclamant P. N. V. cu domiciliul ales în Baia M., ./72, județul Maramureș și intimatele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SATU M. cu sediul Satu M., . nr.3-5 împotriva Sentinței nr.1134 din 8 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu M. pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier
B. G. G. I. T. I. M. L.
Red.dec. B. G.
în concept la 6.02.2013
Jud.fond C. M.G.
Tehnored. M.L.
2 ex./6.02.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 68/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 1351/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
