Pretentii. Decizia nr. 1350/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1350/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 6551/111/2011
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
- Secția a II-a Civilă, de C.
Administrativ și Fiscal -
Dosar nr._ /CA/2011 - R.
DECIZIA NR. 1350/CA/2013 – R
Ședința publică din 27 martie 2013
Președinte: I. G.
Judecător: C. R.
Judecător: L. B.
Grefier: M. M.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cu sediul în București, ., sector 5 în contradictoriu cu intimata-reclamantă . prin mandatar SC K., cu sediul în Oradea, ., ., respectiv în București, Fabrica de Glucoză – Complex Novo Park 3, Corp F, nr. 5, . și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294, sector 6, împotriva Sentinței nr. 5003 din 08.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentei – consilier juridic M. C., în baza delegației de reprezentare depuse la dosar, lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în cauză, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă în conformitate cu prevederile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită și acordă părților cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 5003 din 08.10.2012 Tribunalul Bihor a admis în parte cererea formulată de către reclamanta ., prin mandatar . în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, a dispus anularea deciziilor de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/25.08.2008 și nr._/10.09.2008 emise de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea următoarelor sume reprezentând taxe de poluare: suma de 3.558 lei achitata cu OP nr. 1523/12.09.2008, suma de 1.026 lei achitata cu OP nr. 1017/26.08.2008, cu dobânzi legale conform dispozițiilor codului de procedură fiscală, cu luarea în considerare a datei formulării cererii de restituire, respectiv 22.03.2010. A dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 4.584 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu dobânzi legale conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală. Pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de 543,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Cât privește capătul de cerere privind dobânda, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 124 alin 1 și 2 raportat la art. 70 c. pr. fiscală, dobânda datorata în materie fiscală este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Prin urmare, în raport de cele reținute, instanța de fond a constatat că reclamantul s-a adresat cu cerere pentru restituirea sumei și a accesoriilor la data de 22.03.2010, astfel că va admite cererea de acordare a dobânzilor, acestea urmând a fi calculate prin raportare la prevederile textelor legale anterior menționate, până la data restituirii efective.
În temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu, formulată de pârâtă, a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta arată că, prin hotărârea atacată, instanța de fond a trecut peste excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocata de ANAF, a admis ca fondata acțiunea si a obligat pârâta sa restituie reclamantei suma de 4584 lei actualizata cu rata dobânzii legale, a obligat chemata în garanție AFM sa restituie pârâtei suma de 4584 lei la care va fi calculata dobânda legala si a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecata în suma de 543,60 lei.
In ceea ce privește fondul cauzei, critică sentința recurata, pe care o consideră nelegala si solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata, având în vedere următoarele motive:
Consideră ca discriminarea invocata de intimata-reclamanta si reținuta de către instanța de fond, prin asimilarea taxei prevăzute de taxei speciale unei taxe cu echivalent taxelor vamale nu exista si nu poate fi reținuta.
Precizează ca textul național nu instituie o discriminare în sensul dispozițiilor art.90 paragr.1 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, conform cărora "niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Art.214 ind. 1 din Codul Fiscal nu a reglementat o taxa cu efect echivalent taxelor vamale, având în vedere, în primul rând, ca aceasta se aplica si autovehiculelor romanești.
In literatura de specialitate s-a arătat ca, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind "orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale în sens strict"". Rezulta din aceasta interpretare a Curții că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru ca acestea trec o frontiera, în cazul taxei speciale auto aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de către reclamantă, arată recurenta.
Taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie romanești, fie străine, ea fiind perceputa pentru o prima înregistrare a autovehiculului în tara si pentru utilizarea lui pe teritoriul statului, si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
Dreptul comunitar nu urmărește sa restrângă posibilitatea statelor membre de a introduce impozite noi sau sa modifice impozitele existente.
Impunerea contribuabililor prin instituirea taxei a avut motivații inclusiv de protejare a mediului, criteriile în funcție de care se calculează incluzând categoria autovehiculului, norma de poluare, capacitatea cilindrica si anul de fabricație,aceste criterii aplicându-se tuturor autovehiculelor ce nu au mai fost înmatriculate în România, indiferent deci de proveniența străina sau autohtona.
Cu privire la prejudiciul invocat de reclamanta, arată că, în fapt, acesta nu exista, suma arătata fiind achitata pentru ca autoturismul cumpărat sa poată fi înmatriculat si sa poată circula pe teritoriul României. Obligarea unui contribuabil la plata unei taxe nu poate fi interpretata ca un prejudiciu, atâta timp cât contribuabilul beneficiază de o contraprestație, respectiv înregistrarea autoturismului.
Norma invocata de reclamanta ca prejudiciind-o prevede obligația la plata unei taxe indiferent daca este vorba de un autoturism fabricat în România sau în spațiul comunitar, pentru aceleași specificații tehnice.
Prin urmare, susține recurenta, nu poate fi reținuta o discriminare în cazul autovehiculului reclamantei, pentru înmatricularea acestuia percepându-se o taxa speciala auto, la fel cum este perceputa si pentru autovehiculele din producția interna.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale până la data plații efective, arată că, având în vedere prevederile actului normativ care stabilește nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, respectiv OG 13/2011, este inadmisibila. Acesta ordonanța stabilește în mod imperativ, la art.9, faptul ca: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice."
Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila, apreciază recurenta.
De asemenea, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor". Insă, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor nu își găsesc aplicabilitatea in speța.
Astfel, susține că nici una dintre condiții nu este îndeplinita în cauza, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlul de creanță.
Critică hotărârea instanței de fond si sub aspectul obligării la plata "cheltuielilor de judecata in suma de 543,60 lei", având în vedere următoarele considerente:
O condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, ceea ce nu este cazul în speță.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina sa, arată recurenta, pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Având în vedere motivele invocate anterior, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate ca nelegala potrivit art.304 pct.9 si respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
In drept, a invocat dispozițiile art.299 coroborat cu art.304 pct. 9 si cu art.304 ind. 1 si cu art.312 Cod de procedură civilă.
Intimatele, legal citate nu și-au exprimat poziția față de prezentul recurs.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, invocată de A.N.A.F, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată. Astfel, în conformitate cu clauzele speciale ale contractului de leasing încheiat de reclamantă, „utilizatorul va achita locatorului c/v taxei de poluare (…) Costul reprezentând c/v acestei taxe este datorat și plătibil locatorului de către utilizator în conformitate cu clauzele contractului de leasing, ulterior achitării c/v acesteia de către locator autorității competente. În speță, așa cum reiese din ordinele de plată depuse la dosar, taxa de poluare a fost achitată de firma de ., ulterior a emis facturile nr.E00581783 din 10.10.2008 (f.11), respectiv nr.E00581784 din 10.10.2008 (f.21) pe numele reclamantei, punându-i în vedere să achite c/v taxelor de poluare în contul societății de leasing.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantei a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismele cumpărate dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
În ceea ce privește acordarea dobânzii prevăzute de Cod de procedură fiscală, instanța apreciază ca fiind în prezența unei taxe pentru care, în conformitate cu art. 7 din O.U.G. nr. 560/2008 „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabil, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Cod de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, nu se poate aplica dobândă legală de altă natură decât cea fiscală.
Referitor la solicitarea recurentei privind respingerea capătului de cerere referitor la obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, întrucât, conform art.274 alin.1 din C.pr.civ, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, condiții îndeplinite în prezenta speță.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței Tribunalului Bihor va fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, cu sediul în București, ., sector 5 în contradictoriu cu intimata-reclamantă . prin mandatar SC K., cu sediul în Oradea, ., ., respectiv în București, Fabrica de Glucoză – Complex Novo Park 3, Corp F, nr. 5, . și cu intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, Corp A, nr. 294, sector 6, împotriva Sentinței nr. 5003 din 08.10.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. G. C. R. L. B. M. M.
Red.dec.-R.C.- 8.04.2013
Jud. fond-R. D.
Dact.M.M - 2ex.- 8.04.2013
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 4518/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 4325/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
