Pretentii. Decizia nr. 1450/2013. Curtea de Apel ORADEA
Comentarii |
|
Decizia nr. 1450/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 29-03-2013 în dosarul nr. 9868/111/2011
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
Secția a II Civilă de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator de date cu caracter personal: 3159
DOSAR NR._ /CA/2011
DECIZIA NR.1450 /2013 – RCA
Ședința publică din 29 martie 2013
Președinte: | M. S. | - judecător |
B. E. | - judecător | |
B. S. | - judecător | |
N. D. | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului contencios administrativ formulat de recurenta reclamantă A. L. R. cu domiciliul ales în Cluj N., ., nr. 24, jud.Cluj în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDETEANA PENTRRU PRESTAȚII SOCIALE BIHOR în reprezentarea AGENTIEI NATIONALE PENTRU PRESTAȚII SOCIALE în reprezentarea MINISTERULUI MUNCII FAMILIEI ȘI PROTECTIEI SOCIALE cu sediul în Oradea, .. 12, jud.Bihor ți S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în sector 5, București, ., împotriva sentinței nr. 1549/CA din 20.03.2012, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, cauza fiind la primul termen de judecată, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Nefiind alte cereri, alte probe, excepții de invocat, instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 1549/CA din 20.03.2012 Tribunalul Bihor a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta A. L.-R., cu domiciliul în Șuncuiuș, ., județul Bihor, cu domiciliul procesual ales în Cluj N., . nr.24, județul Cluj, în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Bihor, cu sediul în Oradea, ..12, județul Bihor, în reprezentarea Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, în reprezentarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5.
Pentru a hotărâ astfel instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu prevederile art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru coroborate cu dispozițiile art.9 alin.2 din O.G.32/1995 privind timbrul judiciar, taxele de timbru se plătesc anticipat, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
În speță, deși reclamantei i s-a pus în vedere să achite până la termenele de judecată din 06.12.2011, 24.01.2012 și 20.03.2012, taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, nu s-a conformat acestei exigențe legale, deși a fost legal citată, citațiile cuprinzând această mențiune fiindu-i comunicate pe bază de semnătură la data de 17.10.2010, 30.12.2011 și, respectiv, 16.02.2012 (f.38, 43, 48).
În considerarea acestor aspecte, instanța în temeiul art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și a anulat ca netimbrată cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen, scutit de plata taxei de timbru a formulat recurs A. L. R. solicitând admiterea acestei căi de atac și pe cale de consecință solicită în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în subsidiar, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre judecare și modificarea sentinței în sensul respingerii excepției nelegalei timbrări și admiterea acțiunii în contencios administrativ formulată. Cu cheltuieli de judecată .
În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, raportat la prevederile articolul 15 lit. e din Legea 146/1997, potrivit cărora „ sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac,referitoare la stabilirea și plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin, a ajutorului social, a alocației de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor handicapate și a altor forme de protecție socială prevăzute de lege.”
Față de aceste prevederi legale, apreciază că acțiunea era scutită în întregime de plata taxei de timbru, având în vedere obiectul acesteia, respectiv acordarea indemnizației de creștere a copilului.
În drept a invocat articolul 304 punct 9, articolul 3041, articolul 312 alineat 5, articolul 242 alineat2 și articolul 275 cod procedură civilă, articolul 15 lit.e din Legea146/1997.
Intimații legal citați, nu au formulat întâmpinări în cauză.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate se constată că hotărârea atacată este nelegală. Conform articolului 15 lit.c din Legea 146/1997, sunt scutite de taxa de timbru acțiunile referitoare la stabilirea și plata ajutorului de șomaj, a ajutorului de integrare profesională și a alocației de sprijin, a ajutorului social, a alocației de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor handicapate și a altor forme de protecție socială prevăzute de lege.
Prin acțiunea formulată de reclamanta recurentă se solicită modificarea sumei acordate cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului și restabilirea acesteia la valoarea sumei de 4.000 lei pe lună, situație în care acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, referindu-se la o formă de protecție socială prevăzută de lege, așa cum prevăd dispozițiile articolului 15 lit.e din Legea 146/1997.
În această situație prima instanță în mod nelegal a anulat ca netimbrată acțiunea, motiv pentru care în temeiul dispozițiile articolul 312 clin.5 cod procedură civilă va fi admis recursul, casată hotărârea atacată și trimisă cauza pentru judecare pe fond a acțiunii de către prima instanță .
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite ca fondat recursul declarat de recurenta reclamantă A. L. R. cu domiciliul ales în Cluj N., ., nr. 24, jud.Cluj în contradictoriu cu intimata pârâtă AGENȚIA JUDETEANA PENTRRU PRESTAȚII SOCIALE BIHOR în reprezentarea AGENTIEI NATIONALE PENTRU PRESTAȚII SOCIALE în reprezentarea MINISTERULUI MUNCII FAMILIEI ȘI PROTECTIEI SOCIALE cu sediul în Oradea, .. 12, jud.Bihor și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în sector 5, București, ., împotriva sentinței nr. 1549/CA din 20.03.2012, pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeași instanță ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
I R E V O C A B I L Ă
Pronunțată în ședința publică din 29 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
M. S. B. E. B. S. N. D.
Red.dec.M. S/04.04.2013
Jud fond.D.V.E.
Dact.D.N 2 ex. /04.04.2013
← Pretentii. Decizia nr. 1649/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 944/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
---|