Pretentii. Decizia nr. 2109/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2109/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 11939/111/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția a II –a civilă de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator de date cu caracter personal:3159
Dosar nr._ /CA/2011 - R
DECIZIA NR.2109/CA/2013 - R Ședința publică din 10 mai 2013
PREȘEDINTE: B. O. – judecător
JUDECĂTOR: C. G.
JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: T. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, .. 2/B județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. P. F. domiciliat în Oradea, ., . și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr.3907 din 27.06.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată în recurs, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța, constată cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND :
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin Sentința nr. 3907 din 27.06.2012, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. P. F., cu domiciliul procesul ales în Oradea, ., ., județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor.
A anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/30.11.2010 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea.
A obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1770 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei iar în lipsa unei astfel de cereri de la data de 14.10.2011 și până la data plății efective.
A respins ca nefondate celelalte pretenții.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6.
A obligat chemata în garanție la plata în favoarea pârâtei la suma de 1770 lei, reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei iar în lipsa unei astfel de cereri de la data de 14.10.2011 și până la data plății efective.
A obligat pârâtă la plata către reclamant a sumei de 543,6 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamantul a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie Volkswagen tip Passat având nr. de identificare WVWZZZ3BZVP049844, fabricat în 1997. Autovehiculul a fost cumpărat de reclamant din Germania, stat membru al Uniunii Europene, astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare tradus (f. 22-23). În vederea înmatriculării în România a vehiculului menționat, reclamantul a plătit, la data de 06.12.2010, suma de 1770 lei ca taxă pe poluare în temeiul O.U.G. nr.50/2008, stabilită prin decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/30.11.2010 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice Oradea.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa pe poluare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de O.U.G. 50/2008, contravine art.110 paragraful 1 (fost 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privitoare la problema dedusă judecății să aibă în vedere și prevederile art.11 și art.148 din Constituția României, ale Legii nr.157/2005, precum și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, instanța a constatat că în reglementarea internă a fost introdusă inițial o taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme prin art.2141-2143 din Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, modificată prin O.U.G. nr.110/200, fiind stabilită obligația achitării taxei, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, prin O.U.G. nr.50/2008 s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, fiind stabilit cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Astfel, potrivit art.4 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, „obligația de plată a taxei de poluare intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România;”
Din prevederile legale menționate, rezultă că această taxă de poluare este percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, această taxă nefiind percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art. 110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), există o încălcare a art.110 din TFUE, atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C-345/93, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C-101/00).
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat chiar taxa de poluare instituită de Statul Român în Hotărârea din 7 aprilie 2011 dată în cauza C-402/09 T. și Hotărârea din 7 iulie 2011 dată în cauza C-263/10 N., prin care s-a stabilit incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul european.
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că „taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română (…) a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie”.
Potrivit hotărârii CJUE, această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național. Curtea a arătat că „în aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”.
În consecință, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Argumentele Curții au fost reluate în hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 N., arătându-se că aceleași considerații vizează și regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Sub aspectul obligativității respectării dreptului comunitar și priorității acestuia față de reglementările interne, instanța a reținut că prin Legea nr.157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, care statuează că, „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, precum și faptul că „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
De asemenea, obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul Român rezultă și din prevederile art. 11 alin. 1 din Constituție, conform cărora Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Din prevederile constituționale citate și dispozițiile Legii nr.157/2005, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru Statul Român iar aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român trebuie să se facă în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele Flaminio C. v. Enel și Amministrazione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a. Potrivit considerentelor CJUE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi alte dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.”
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Față de opinia explicită a CJUE exprimată în Hotărârile T. și N., obligatorie pentru instanța națională în interpretarea dreptului comunitar, instanța a constatat că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Prin urmare, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare, această reglementare a fost înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art.110 TFUE. Totodată, în condițiile în care prin Hotărârea N. s-a stabilit că toate variantele taxei pe poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010 au fost declarate incompatibile cu art.110 TFUE și s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, reținând, de asemenea, că aceleași argumente sunt valabile și în privința taxei pe poluare aplicabile după data de 01.01.2011, instanța, raportându-se la concluziile Hotărârilor T. și N., a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, de cele două cauze deferite instanței de contencios european.
Astfel, actul administrativ atacat, emis în aplicarea dispozițiilor legale privind taxa de poluare, este lovit de nulitate fiind emis în temeiul unei dispoziții legale contrare dreptului comunitar.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, reținând incompatibilitatea taxei pe poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art.110 TFUE, în temeiul art.18 alin.1 din Legea nr.554/2004, instanța a admis acțiunea, astfel că a dispus anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/30.11.2010 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1770 lei, reprezentând taxa pe poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind plata dobânzii, instanța a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 124 raportat la art.70 alin.1 C.proc.fisc., care reglementează acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate de la buget. Din coroborarea acestor dispoziții legale, instanța a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei. Astfel, de la această dată pârâta datorează dobânda fiscală și nu de la data achitării taxei de poluare, așa cum solicită reclamantul. Prin urmare, pretențiile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale pentru perioada cuprinsă între data plății taxei de poluare și data împlinirii termenului menționat anterior sunt nefondate și vor fi respinse ca atare.
În situația în care reclamantul nu a depus o cerere de restituire a taxei de poluare la pârâtă, dobânda fiscală urmează a fi calculată de la data introducerii acțiunii, respectiv de la data de 14.10.2011.
În consecință, instanța a dispus obligarea pârâtei și la plata dobânzii asupra sumelor de 1770 lei, dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant și până la data plății efective iar în lipsa unei astfel de cereri de la data de 14.10.2011 și până la data plății efective și a respins ca nefondate celelalte pretenții.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu, instanța reține următoarele:
Potrivit art.60 alin.1 C.proc.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere de chemare în garanție sau în despăgubire.
Față de aceste aspecte și reținând că, în conformitate cu prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. de mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, în temeiul art.63 C.proc.civ., instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție să-i plătească pârâtei suma de 1770 lei, reprezentând taxa pe poluare și dobândă calculată la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența organului fiscal a cererii de restituire a taxei achitată de reclamant și până la data plății efective iar în lipsa unei astfel de cereri de la data de 14.10.2011 și până la data plății efective.
Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speță, instanța a apreciat că pârâtei îi revine culpa procesuală existând și cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, instanța a admis cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamant la suma de 543,6 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial (f. 25).
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Pe fondul cauzei, a învederat că în conformitate cu prevederile art.4 lit. a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamant.
Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
De asemenea, a arătat că potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.
În ceea ce privește obligarea sa la dobânda calculată conform Codului de procedură fiscală, a considerat că nu poate fi obligată la plata acesteia, întrucât, nu poate fi reținută nici o culpă a sa, nefiind emitenta textului legal în temeiul căruia a fost încasată suma. Mai mult, taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008, nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul de procedură fiscală, neputându-i-se aplica astfel prevederile OG nr.92/2003.
În ceea ce privește eventualele cheltuieli de judecată solicitate de către intimat în recurs, a solicitat instanței a face aplicarea prevederilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, potrivit căruia judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Intimatul reclamant, legal citat, nu și-a exprimat poziția cu privire la recursul de față.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr.50/2008 și suma datorată în baza Legii nr.9/2012.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.
Cât privește dispoziția de obligare a pârâtei la plata dobânzii fiscale, aceasta are la bază faptul că taxa a fost încasată de aceasta, tot pârâta fiind și cea care a respins cererea de restituire întemeiată de reclamant pe dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, în vreme ce, pentru chemata în garanție, temeiul acestei obligații rezidă în prevederile art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008, potrivit cu care taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor va fi respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, .. 2/B județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. P. F. domiciliat în Oradea, ., ..19, județul Bihor și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr.3907 din 27.06.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
B. O. C. G. S. D. T. A.
Red. dec. B.O. – 14.05.2013
Jud.fond A. V.
Tehnored.T.A./14.05.2013/ 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3282/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Hotărâre din 11-10-2013, Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
