Pretentii. Decizia nr. 4202/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4202/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 12-11-2013 în dosarul nr. 13276/111/2011
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
Secția a II-a Civilă și de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator date cu caracter personal - 3159 -
Dosar nr._ /CA/2011 - R
DECIZIA nr. 4202/CA/2013 - R
Ședința publică
din 12 noiembrie 2013
Președinte: B. S. - Judecător
T. A. - Judecător
T. I. - Judecător
N. D. - Grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului - în contencios administrativ - declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - succesoare în drepturi a D.G.F.P. BIHOR - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, - pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SALONTA, cu sediul în Oradea, .. 2 B în contradictoriu cu intimata reclamantă . SALONTA, cu sediul ales la C.. Av. ORBAI C. în Oradea, .. 9 . SENTINȚEI nr. 777/CA/2013 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2011, având ca obiect - PRETENȚII - .
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 05.11.2013, încheiere de ședință din acea dată face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, pentru a da posibilitatea părților să depună înscrisuri la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru acest termen, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 242 Cod procedură civilă:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr. 777/CA/2013 Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității cererii ridicată de pârâtă prin întâmpinare.
A admis cererea formulată de către reclamantul . împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SALONTA.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI SALONTA împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU București.
A dispus anularea actului administrativ cu nr._/14.11.2011 emis de pârâtă.
A dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 84/30.03.2010 emisă de pârâtă.
A dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7.420 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin OP nr. 11/30.03.2010, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.
A dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 7.420 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, la care vor fi adăugate dobânzi legale calculate conform dispozițiilor codului de procedură fiscală.
A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 543,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând actele și lucrările de la dosar, raportat la excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtă, instanța a constatat că este nefondată.
În conformitate cu art. 7 din Legea 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.2 cod proc. civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la cererea de chemare în judecată.
Din înscrisul din dosar rezultă că reclamantul a întreprins demersuri pentru restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de poluare, conform art. 117 din OG nr. 92/2003, în termenul de prescripție de 5 ani, iar pârâta prin actul administrativ nr._/14.11.2011 i-a respins cererea. Pentru restituirea taxei de poluare, în temeiul art. 117 din OG nr. 92/2003, nu era necesar ca reclamantul să urmeze procedura prealabilă împotriva actului administrativ - decizie de calcul a taxei de poluare, deoarece reclamantul nu contestă modalitatea de calcul, ci însăși existența și legalitatea obligației sale fiscale de a plăti taxa de poluare.
Față de aceste împrejurări instanța a constatat că procedura prealabilă a fost îndeplinită, reclamantul adresând cererea de restituire întâi organului fiscal și apoi formulând acțiune în fața instanței de judecată, astfel că excepția inadmisibilității invocată de pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.
Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea AFM București la plata dobânzilor fiscale calculate conform Codului de procedură fiscală.
În baza art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a AFM București, formulată de pârâtă, a admis-o și a obligat chemata în garanție să restituie taxa de poluare, având în vedere că, potrivit art. 1 din OUG 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la fondul de mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, și la plata dobânzilor calculate conform Codului de procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SALONTA, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că, sentința recurată este netemeinică și nelegală.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, plata taxei de poluare pentru emisiile poluante pentru autovehicule este datorată atât pentru autovehiculele noi/second-hand provenite dintr-un stat membru U.E., cât și pentru autovehiculele noi/second-hand, rulate, din România, cu ocazia înscrierii/ dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
De asemenea, aceste prevederi legale sunt menținute în vigoare și în noua reglementare, și anume art. 4 din O.U.G. nr. 9/19.02.2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, act normativ care a abrogat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante de la autovehicule.
Prin urmare, taxa se datorează pentru toate autoturismele noi și/sau second-hand ce sunt înmatriculate în România, fără distincție dacă este produs/provenit din țară sau din străinătate.
Față de argumentele invocate în apărare, a arătat că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1, art. 4 lit. ”a și b” și art. 6 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008.
Conform prevederilor art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.
De asemenea, a arătat că potrivit art. 12 alin. 1 din OUG nr. 9/2013 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a ordonanței.
În privința capătului de cerere privind acordarea dobânzii fiscale de la data achitării taxei, solicită înlăturarea acestei dispoziții pentru următoarele considerente:
Totodată, a solicitat instanței înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamantă a taxei pe poluare și a dobânzii aferente, având în vedere că, potrivit art. 1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Pe cale de consecință, a apreciat că Administrația Finanțelor Publice Beiuș nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare, în acest sens invocând lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, întrucât nu este beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. Taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul distinct al Administrației F. pentru Mediu București.
În consecință, se impune modificarea în parte a sentinței recurate.
De asemenea, a arătat că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de reprezentanta reclamantei în fond și în recurs, solicită aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă .
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Excepția invocată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice SALONTA, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor prin Administrația Finanțelor Publice SALONTA și reclamantă, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de recurentă prin Administrația Finanțelor Publice SALONTA, în prezent Serviciul fiscal orășenesc SALONTA, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantei de restituire a taxei.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 12 alin. 1 din O.U.G. nr. 9/2013, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că taxa pe poluare a fost achitată anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr. 50/2008 și suma datorată în baza Legii nr. 9/2012.
De asemenea, nu pot fi avute în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 9/2012 deoarece acest act normativ nu era în vigoare la momentul achitării taxei de către reclamantă, modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze ulterior obligația de plată a taxei neputând influența o situație juridică născută anterior.
De asemenea, instanța de control judiciar constată că este neîntemeiată și critica formulată de recurentă privind acordarea de instanța de fond a mai mult decât s-a cerut prin faptul că recurenta a fost obligată la plata dobânzii de la data plății taxei de poluare. Sub acest aspect, instanța de recurs reține că instanța de fond nu a depășit limitele investirii având în vedere că reclamantul a solicitat dobânda legală aplicabilă în materie fiscală, fără a preciza momentul de la care aceasta curge. Or, așa cum s-a arătat mai sus, dobânda curge de drept de la data plății taxei de poluare, nefiind condiționată de vreo manifestare de voință din partea contribuabilului. Instanța de fond nu a făcut decât să precizeze conform jurisprudenței CJUE data de la care începe să curgă obligația de plată a dobânzii.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamantă a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art. 5 (1) din OUG nr. 50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurentă modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.
Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.
A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.
Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.
În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând, pe cale de consecință, restituirea acesteia.
Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare a pârâtei ADMINISTRAȚIA F. pentru MEDIU București la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, deoarece nu se poate reține o culpă procesuală în sarcina acestei pârâte, în temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, cererea de chemare în judecată fiind admisă împotriva ei pe considerentul că suma de bani încasată de pârâta recurentă a fost ulterior virată fondului de mediu, în baza art. 1 din OUG nr. 50/2008, fără a se putea reține o acțiune culpabilă în sarcina pârâtei.
Cât privește cererea recurentei de cenzurare a onorariului avocațial al reprezentantei reclamantei, solicitat și acordat cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, se apreciază că acesta nu este disproporționat în raport de natura si complexitatea cauzei, împrejurare în raport de care si această solicitare urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței Tribunalului Bihor va fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHORcu sediul în Oradea, .. 2 B în contradictoriu cu intimata reclamantă . SALONTA, cu sediul ales la C.. Av. ORBAI C. în Oradea, .. 9 . SENTINȚEI nr. 777/CA/2013 din 30 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2011
FĂRĂ cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
B. S. T. A. T. I. N. D.
Jud.fond O. CC
Red.dec. Titerelea A – 05.12.2013
Tehnored DN – 05.12.2013 – 2 exemplare
| ← Pretentii. Decizia nr. 513/2013. Curtea de Apel ORADEA | Anulare act administrativ. Decizia nr. 4453/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
