Pretentii. Decizia nr. 4326/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4326/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 19-11-2013 în dosarul nr. 4720/111/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
Secția a II-a Civilă și de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator date cu caracter personal - 3159 -
Dosar nr._ /CA/2012 - R
DECIZIA nr. 4326/CA/2013 - R
Ședința publică
din 19 noiembrie 2013
Președinte: B. S. - Judecător
T. A. - Judecător
B. G. - Judecător
N. D. - Grefier
S-a luat în examinare soluționarea recursului - în contencios administrativ - declarat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Beiuș, cu sediul în Oradea, .. 2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant SZENTESI D. I., cu domiciliul în Beiuș, ..11, jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6 împotriva SENTINȚEI nr. 4869/CA/2013 din 26 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ /CA/2012, având ca obiect - PRETENȚII - .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare în cauză, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art. 242 Cod procedură civilă, după care:
INSTANȚA constată că, în baza OUG nr. 74/2013 s-a îndeplinit procedura de citare cu succesoarea în drepturi a D.G.F.P. BIHOR, fiind citată DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR.
INSTANȚA rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin SENTINȚA nr. 4869/CA/2013 din 26 iunie 2013, Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâtă prin întâmpinare. A admis cererea formulată de către reclamantul SZENTESI D. I. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BEIUȘ, a admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a dispus anularea actului administrativ nr._/23.04.2012 emis de pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.630 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/22.02.2012 cu dobânzi legale calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală de la data achitării taxei de poluare, obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 4.630 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu dobânzi legale calculate conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală de la data achitării taxei de poluare. A obligat pârâta la plata sumei de 43,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Sub aspectul excepției invocate, a constatat că este neîntemeiată și că nu se impunea atacarea deciziei întrucât reclamanta s-a adresat cu cerere de restituire a sumei nelegal încasate iar față de refuzul autorității s-a adresat în termenul legal instanței de judecată.
Pe fondul litigiului, s-a reținut în esență că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare încasată nelegal.
Cât privește capătul de cerere privind actualizarea sumei și plata de dobânzi legale la suma astfel obținută, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 124 alin 1 și 2 rap. la art. 70 c. pr. fiscală, dobânda datorata în materie fiscală este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de acest cod și curge din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 din același act normativ. Textul de lege incident prevede și că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Prin urmare, în raport de cele reținute, instanța de fond a admis cererea de acordare a dobânzilor, acestea urmând a fi calculate prin raportare la prevederile textelor legale anterior menționate, până la data restituirii efective, cu începere de la data achitării taxei.
Dreptul reclamantului de a obține rambursarea taxei de poluare percepute cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința drepturilor conferite justițiabililor de normele comunitare care interzic astfel de taxe. Statul este obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii. În plus, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10).
Prin urmare, calculul dobânzilor datorate nu trebuie să aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei – principiul efectivității.
A limita dobânzile la cele care curg începând la expirarea celor 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire, nu îndeplinește cerințele impuse de dreptul comunitar, conform jurisprudenței amintite și în Cauza C- 565/11 – M. I..
În temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Ministerului F. pentru Mediu București, formulată de pârâtă, a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs DGFP Bihor în reprezentarea AFP Beiuș, continuat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. prin AJFP Bihor în baza art. 23 alin. (1) din HG nr. 520 din 30 iulie 2013, solicitând admiterea recursului promovat și modificarea sentinței recurate, admiterea excepției inadmisibilității și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta a arătat că sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Precizează că, în mod netemeinic și nelegal, instanța de judecată a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa pe poluare, în fapt reclamantul achitând această taxă în baza Legii nr. 9/2012 și nu potrivit OUG nr. 50/2005, așa cum greșit a constatat instanța de fond. Prin urmare solicită admiterea recursului promovat și modificarea sentinței în sensul celor mai sus menționate.
Pe cale de excepție invocă inadmisibilitatea acțiunii, raportat la prevederile 207 alin.1 Cod procedură fiscală de care reclamantul nu a înțeles să se folosească în sensul formulării unei contestații la organul fiscal competent împotriva actului administrativ fiscal și anume a deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Conform prevederilor de mai sus, reclamantul avea posibilitatea contestării în termen de 30 zile de la comunicare a deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prin care s-a stabilit în sarcina sa de plată, suma, reprezentând taxa de poluare, aspect neîndeplinit de către acesta.
Precizează că, în cuprinsul Deciziei calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se arată că "prezenta reprezintă titlul de creanță și constituie înștiințare de plata conform legii " și" poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art.207 alin.1 OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală - republicat, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art.209 alin.1 din același act normativ".
Prin urmare, reclamantul prin faptul că nu a înțeles să conteste actul administrativ fiscal (Decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) consideră că acțiunea este inadmisibilă, raportat la neîndeplinirea procedurii administrative conform prevederilor menționate.
Arată că potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percep atât pentru autovehiculele second-hand provenite dintr-un stat membru U.E., cât și pentru autovehiculele second-hand rulate din România în cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra unui vehicul.
De asemenea, aceste prevederi legale sunt stabilite și în noua reglementare în vigoare, și anume art. 4 din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, act normativ care a abrogat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin urmare, s-a cum s-a arătat mai sus taxa se datorează pentru toate autoturismele noi și/sau second-hand ce sunt înmatriculate în România, fără distincție dacă este produs/provenit din țară sau din străinătate.
Potrivit art.12 alin.1 din Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Astfel, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada menționată.
În privința capătului de cerere privind „acordarea dobânzii fiscale de la data achitării taxei” solicită respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, pentru următoarele aspecte: așa cum a precizat și instanța de fond, în materie fiscală dreptul contribuabilului de a instanța se acorda dobânda pentru sumele de restituit de la bugetul de stat, este reglementat de art. 124, coroborat cu art. 117 și art. 70 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală
Deci dobânda legală în materie fiscală este stabilită la nivelul majorării de întârziere prevăzute de codul de procedură fiscală și se calculează din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70 (de la data formulării cererii de restituire) potrivit articolelor invocate mai sus.
Dobânda legală pentru obligații bănești se calculează potrivit art. 2 alin. 2 OG nr. 9/2000 și este stabilită la nivelul dobânzii de referință a BNR, diminuat cu 20 %, aceasta din urmă acordându-se de la data achitării sumei.
Consideră că speței îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din OG nr. 9/2000 și arată că, pe cale de consecință, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.
Mai mult, potrivit art. 124 din OG nr. 92/2003 pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul de dobândă iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Ori potrivit art. 1 din OG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și de gestionează de Administrația F. pentru Mediu, nefiind un venit la bugetul de stat, nefiind prevăzută/instituită de dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, nu instanța se poate aplica prevederile OG nr. 92/2003 referitor la dobânda fiscală prevăzut de codul de procedură fiscală (aplicabile exclusiv creanțelor fiscale), așa cum în mod temeinic și legal a dispus Tribunalul Maramureș potrivit sentinței nr. 6453/23.11.2011.
Totodată, recurenta pârâtă solicită instanței modificarea sentinței recurate în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea sa să restituie reclamantului taxa de poluare și a dobânzii aferente pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din O.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință, pe cale de excepție, instituția Administrația Finanțelor Publice Beiuș nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare. În acest sens invocă lipsa calității procesuale pasive, în prezenta cauză, această instituție nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În concluzie, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008, nefiind o taxă de natură fiscală, are un alt mod de calcul și o altă destinație, pârâta nu poate fi obligată „la restituirea taxei de poluare și a dobânzilor aferente".
Menționează și faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule instituită prin O.U.G. nr.50/2008 nu este o taxă de natură fiscală, nefiind prevăzută de Codul Fiscal.
Mai arată și că, această instituție nu poate dispune restituirea unor sume reprezentând " taxa de poluare pentru autovehicule" instituită de O.U.G. nr.50/ 2008, întrucât aceste sume (taxă) constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București, taxa urmând a fi plătită de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, instituție centrală cu personalitate juridică proprie.
Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând " taxa de poluare " este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. "taxa de poluare" constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, instituția pârâtă nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul" distinct" al Administrației F. pentru Mediu București.
În consecință se impune modificarea în parte a sentinței recurate în sensul celor menționate mai sus.
În temeiul art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă solicită casarea sentinței recurate pentru următoarele considerente: în fapt, reclamantul prin cererea de chemare în judecată a solicitat restituirea sumei reprezentând taxa de poluare „ și la plata dobânzii calculate la nivelul dobânzii fiscale reglementată de art. 124 din OG nr. 92/2003” și nu a solicitat acordarea dobânzilor fiscale calculată de la data plății așa cum în mod greșit a acordat instanța de fond, aceasta acordând ceea ce nu s-a cerut și pe cale de consecință solicită casarea sentinței.
Arată că instanța de fond a omis să oblige și chemata în garanție AFM la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.
În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.
Intimatul-reclamant, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea în totalitate a sentinței recurate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Intimata chemată în garanție, deși legal citată, nu și-a exprimat poziția cu privire la recursul de față.
Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, prin prisma motivelor de ordine publică, reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce privește reținerea în cuprinsul hotărârii recurate a denumirii eronate a felului taxei dispuse a se restitui reclamantului se constată ca acest aspect nu poate duce la modificarea hotărârii recurate deoarece indicarea eronată a denumirii taxei reprezintă o eroare materială ce nu atrage casarea sau modificarea hotărârii.
Pe de altă parte atât Legea nr. 9/2012 cât și OUG nr. 50/2008 reglementează obligativitatea plății taxei de poluare la prima înmatriculare a unui autovehicul second hand achiziționat din spațiul comunitar în România. Nelegalitatea deciziei de calcul s-a reținut ca urmare a constatării incompatibilității reglementării interne a obligației de plată a taxei de poluare cu normele comunitate în cazul autoturismelor second hand achiziționate din spațiul comunitar, incompatibilitate care se menține și după . Legii nr. 9/2012 astfel cum a fost aceasta modificată prin OUG nr.1/2012. Indicarea eronată a numărului actului normativ ce cuprinde reglementarea internă a obligației plății taxei de poluare nu constituie motiv de modificare a sentinței atacate câtă vreme argumentele pentru care s-a admis acțiunea subzistă în cazul ambelor acte normative, dispozițiile ce prevedeau obligativitatea plății taxei in cazul autoturismelor second hand achiziționate în tară cuprinse în Legea nr. 9/2012 fiind suspendate prin OUG nr. 1/2012. Pentru acest considerent nu pot fi avute în vedere nici motivele de recurs invocate prin prisma art. 4 și 12 din Legea nr. 9/2012.
Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată deoarece dispozițiile privind contestarea deciziei de calcul a taxei în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia nu sunt aplicabile în speță, câtă vreme reclamantul nu contestă modul de calcul al taxei si nici valoarea acesteia, ci însăși perceperea taxei de poluare, susținând că impunerea acesteia contravine in integrum prevederilor art. 110 din Tratat.
Referitor la acordarea dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor dreptului comunitar, constatând incidența Hotărârii CJUE date în cauza C-565/2011- I. împotriva Statului Român, prin care s-a stabilit că Dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune reglementării interne conținute în art. 124 din codul de procedură fiscală ( OG. 92/2003 ), care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice Beiuș, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurentă prin Administrația Finanțelor Publice Beiuș și reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice Beiuș, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.
Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 Cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.
În privința fondului cauzei instanța reține că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 9/2012 .
Potrivit art.4 din Legea nr.9/2012, “obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
A..2 al art.4 din Legea nr.9/2012 a fost însă suspendat prin art. I din O.U.G. nr.1/2012 (publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31.01.2012), pentru perioada 31.01._13.
Deoarece prin suspendarea prevederilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012, s-a revenit la vechea reglementare a taxei pe poluare instituită de O.U.G. nr.50/2008, având în vedere că taxa a fost datorată în continuare numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație, motiv pentru care în practica judiciară taxa astfel stabilită a fost în continuare considerată contrară normelor comunitare.
Potrivit art.110 paragraful 1 (ex-articolul 90 TCE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Norma indicată se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse, prin care s-ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
Prin hotărârea dată în cauza C-402/09 T., CJUE a stabilit faptul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii, deoarece are ca efect descurajarea importului și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.
Curtea a reținut că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a decis că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că instituirea unei taxe de poluare doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr.50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr.50/2008.
Prin urmare, din acest punct de vedere susținerile recurentei nu sunt fondate.
Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, deoarece pârâta recurentă nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată față de chemata în garanție, în legătură cu cererea de chemare în garanție formulată împotriva celei din urmă. În plus, nu se poate reține o culpă procesuală în sarcina chematei în garanție, în temeiul art. 274 C.p.c., cererea de chemare în garanție fiind admisă pe considerentul că suma de bani încasată de pârâta recurentă a fost ulterior virată fondului de mediu, fără a exista o acțiune culpabilă din partea chematei în garanție.
În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Nu se vor acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ N. - prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2 B în contradictoriu cu intimatul reclamant SZENTESI D. I., cu domiciliul în Beiuș, ..11, jud. Bihor și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6 împotriva SENTINȚEI nr. 4869/CA din 26 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
B. S. T. A. B. G. N. D.
Jud. fond –O. C.
Red.dec. T. A – 16.12.2013
Tehnored. DN. - 17.12.2013 – 2 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2327/2013. Curtea de Apel ORADEA | Pretentii. Decizia nr. 4116/2013. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
