Pretentii. Decizia nr. 806/2013. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 806/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 25-02-2013 în dosarul nr. 11031/111/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Nr. operator de date cu caracter personal: 3159

Dosar nr._ /CA/2011

DECIZIA NR.806/CA/2013 - R

Ședința publică din 25 februarie 2013

PREȘEDINTE: G. C. - judecător

JUDECĂTOR: S. M.

JUDECĂTOR: O. B.

GREFIER: A. Cărăgin

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Aleșd cu sediul în Oradea, .. 2/B, J. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant I. S. T., cu domiciliul ales în Oradea Piața F., nr. 3, . și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.2361/CA din 25.04.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:

Instanța având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului în contencios administrativ de față, a constatat următoarele:

Prin sentința nr.2361/CA din 25.04.2012 Tribunalul Bihor a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR.

A admis cererea formulată de reclamantul I. S. T., cu domiciliul ales în Oradea, .. 3, ., împotriva pârâtelor DGFP Bihor - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ, cu sediul în Beiuș, ., jud. Bihor și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6 .

A obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ la restituirea sumei de 1590 lei, ce reprezintă taxa de poluare pentru autoturismul marca FORD FOCUS, nr. de identificare WFOAXXGCDA3L22847, an de fabricație 2003, achitată prin chitanța . nr._/11.01.2010, la care vor fi calculate dobânzi legale conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, până la data plății.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de către DGFP BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2b, jud. Bihor, împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.

A obligat chemata în garanție să restituie pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ suma de 1590 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, la care vor fi calculate dobânzi legale conform dispozițiilor codului de procedură fiscală, până la data plății.

A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 543,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial conform chitanței nr. 008 din 17.04.2012 .

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Examinând excepția de inadmisibilitate invocată a constatat că anterior promovării acțiunii în instanță, reclamantul a introdus plângerea prealabilă prevăzută de art.7 din L.554/2004, plângere care a fost respinsă de către pârâtă. Nu poate fi primita sustinerea paratei, in sensul ca, pentru a putea fi considerata indeplinita procedura prealabila, reclamantul trebuia sa se adreseze organului fiscal pentru revocarea raspunsului la cererea de restituire, câtă vreme, astfel cum am arătat, reclamantul s-a adresat deja pârâtei cu cererea de restituire a taxei de poluare.

Față de aceste considerente, instanța a constatat că excepția de inadmisibilitate invocată este nefondată și o va respinge ca atare.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene - autoturismul second hand marca FORD FOCUS, nr. de identificare WFOAXXGCDA3L22847, an de fabricație 2003. Pentru a înmatricula acest autoturism in România a fost obligat sa achite taxa de poluare pentru autovehicule in cuantum de 1590 lei, stabilită prin Decizia de calcul a taxei de poluare nr. 563 din 11.04.2010 emis de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BEIUȘ . Reclamantul s–a adresat pârâtei cu cerere de restituire a taxei de poluare nr._ din 16.09.2011, cerere soluționată nefavorabil prin adresa_ din 20.09.2011.

Referitor la temeinicia cererii reclamantului, se cuvine pentru început a se stabili locul pe care dispozițiile art.110 alin.1 TCE (fostul art.90) îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat. Iar acesta este, în opinia unanimă literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art.30 și 34 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.

Așadar, dacă art.30 (fostul art.23) stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art.110 alin.1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C-393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „ art.90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.

Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.

Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr.50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.

Verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art.90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”.

În jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Cauza C-402/09, T.), cu privire la compatibilitatea reglementărilor naționale referitoare la taxa de poluare cu dreptul comunitar, s-a reținut, că „există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de import depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național…Prin urmare pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național”.

În continuare, la paragraful 42 al Hotărârii, se arată că, criteriile obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. „Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule. În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).

„Cu toate acestea, a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”(paragraful 58 al Hotărârii în cauza C-402/09, T.).

Chiar dacă, în speța avându-l ca reclamant pe numitul T., înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, taxa de poluare a fost stabilită printr-o decizie emisă de Administrația Finanțelor Publice la data de 27.10.2008 – dată la care era în vigoare forma inițială a OUG 50/2008, pentru identitate de rațiune, incompatibilitatea dispozițiilor naționale cu cele ale Tratatului Uniunii Naționale se impune a fi constată și în privința modificărilor aduse formei inițiale a OUG 50/2008.

Astfel, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 decembrie 2008 – 14 februarie 2010 a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008, care menționează expres scopul reglementării naționale – limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente – soluția nu poate fi decât aceea a constatării incompatibilității acestei variante cu art. 110 TFUE, inclusiv în ceea ce privește par. 2 al art. 110 TFUE.

În fine, întrucât O.U.G. nr. 50/2008 în forma aplicabilă în perioada 15 februarie 2010 – 31 decembrie 2010, nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare (semnificativ mai mare), fără ca legiuitorul să stabilească alte criterii de depreciere ale autovehiculelor de ocazie importate, aceeași soluție se impune și în cazul în care taxa de poluare a fost achitată sub imperiul acestor reglementări.

Împotriva acestei sentinței, a declarat recurs recurenta D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Beiuș, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Recurenta pârâtă apreciază că în speță sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.

Astfel, conform prevederilor art.4 lit. a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.

Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamantă, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de dispozițiile OUG nr.50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.

Caracterul taxei prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispozițiile art.1 alin.2, care enumeră categoriile de programe și proiecte pentru protecția mediului, care urmează a fi finanțate din sumele colectate potrivit acestui act normativ. Obiectivul taxei este de protejare a mediului, atât prin modul de utilizare a resurselor constituie, cât și prin modul de impunere, ținând cont că elementele care stau la baza acestuia, sunt emisiile de noxe și de dioxid de carbon.

Solicită înlăturarea dispoziției privind obligarea recurentei la restituirea taxei de poluare, pentru că această taxă este venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu București. Taxa nu este o taxă de natură fiscală și nu este prevăzută de Codul de procedură fiscală. Mai arată că taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 nu este de natură fiscală și nu i se pot aplica prevederile OG 92/2003 privind dobânda fiscală. În acest sens invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive în cauză, instituția nefiind beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare.

De asemenea arată că instanța de fond a omis să oblige chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată, deși cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.

În drept a invocat dispozițiile legale menționate în cuprinsul recursului.

Intimații legal citați nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a examinat în mod corect conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE având în vedere Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.

Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.

În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.

A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.

Pornind de la aceste principii, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.

În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.

Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantei a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismele de ocazie cumpărate dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acestora.

În ceea ce privește acordarea dobânzii prevăzute de Codul de procedură fiscală, instanța apreciază că fiind în prezența unei taxe pentru care în conformitate cu art. 7 din O.U.G. nr.50/2008 „ Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare,” nu se poate aplica dobândă legală de altă natură decât cea fiscală.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pe considerentul că nu ar putea fi obligată la restituirea taxei de poluare deoarece conform OUG nr. 50/2008 aceasta se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, această excepție nu poate fi primită deoarece chiar dacă taxa de poluare este virată în bugetul Administrației F. pentru Mediu, pârâta este autoritatea publică, care ,în conformitate cu dispozițiile art.7 din OUG nr.50/2008, a calculat și colectat taxa, a soluționat contestația și căreia i s-a solicitat restituirea.

În ceea ce privește motivul de recurs, vizând omiterea instanței de fond la obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs îl apreciază ca fiind neîntemeiat, deoarece prin cererea de chemare în garanție, pârâta nu a solicitat obligarea AFM București și la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de recurs va dispune, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză și menținerea în totalitate a sentinței atacate.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Aleșd cu sediul în Oradea, .. 2/B, J. Bihor în contradictoriu cu intimatul reclamant I. S. T., cu domiciliul ales în Oradea Piața F., nr. 3, . și intimata chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, corp A, nr. 294, împotriva sentinței nr.2361/CA din 25.04.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

I R E V O C A B I L Ă .

Pronunțată în ședința publică din 25.02.2013.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER :

G. C. S. M. O. B. A. Cărăgin

Red.hot.jud. O.B.

Jud.fond C.S.

Dact.A.C.

2 exemplare/28.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 806/2013. Curtea de Apel ORADEA