Pretentii. Decizia nr. 823/2013. Curtea de Apel ORADEA

Decizia nr. 823/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 26-02-2013 în dosarul nr. 3587/111/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția a II –a civilă de C.

Administrativ și Fiscal

Nr. operator de date cu caracter personal:3159

Dosar nr._ /CA/2011 - R

DECIZIA NR.823/CA/2013 - R Ședința publică din 26 februarie 2013

PREȘEDINTE: T. A. – judecător

JUDECĂTOR: B. E.

JUDECĂTOR: B. S.

GREFIER: N. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, .. 2/B județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. D. cu domiciliul procedural ales în Oradea, Parcul T., nr.1, ., județul Bihor și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr. 4031/CA/03.09.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr._ /CA/2011,având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată în recurs, este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:

Instanța, constată cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra recursului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND :

Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 4031/CA/03.09.2012, Tribunalul Bihor a admis cererea formulată de către reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea.

A admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea împotriva chematei în garanție Administrația F. Pentru Mediu București.

A dispus anularea deciziei nr. 293/03.03.2011, emisă de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR.

A dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/13.09.2010 emisă de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA.

A dispus obligarea pârâtei sa restituie reclamantului suma de 2.684 lei ce reprezintă taxa de poluare achitată prin chitanța . nr._/14.09.2010.

A dispus obligarea chematei în garanție să restituie pârâtei suma de 2.684 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.

A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 43,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că taxa pe poluare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanță cu prevederile Tratatului U.E., dar și cu principiile instituite de C.J.U.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre, astfel că actele administrative emise de pârât în legătură cu organizarea și executarea dispozițiilor legale care prevăd această taxă sunt nelegale, motiv pentru care a dispus obligarea autorităților publice pârâte să restituie taxa pe poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului importat de către reclamantă.

Întrucât taxa pe poluare este o taxă fiscală, iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a constatat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, astfel că a dispus obligarea Administrației Finanțelor Publice Beiuș la plata dobânzilor fiscale.

În temeiul prevederilor art. 63 Cod procedură civilă, apreciind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâtă, a admis-o și, pe cale de consecință, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânda legală până la data plății, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen și scutit de plata taxelor judiciare de timbru, a declarat recurs recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, solicitând, în principal, admiterea recursului, admiterea excepției tardivității contestației formulate împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea excepției tardivității formulării contestației, având ca obiect anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, a arătat că în mod temeinic și legal a respins contestația formulată pe calea administrativă de atac pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale, respectiv ca nedepusă în termen.

Mai mult, a arătat că organul fiscal a calculat taxa pe poluare în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Decizia de calcul a taxei pe poluare reprezintă titlu de creanță, și înștiințare de plată conform legii, și pot fi contestate în conformitate cu prevederile art. 207 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu prevederile art.7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, prevăzută de art. 207 alin. 1 din același act normativ.

În drept, a apreciat că speței îi sunt aplicabile următoarele dispoziții legale:

Art. 207 alin.(l) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată privind Codul de procedura fiscala, care prevede;

(1) „Contestația se va depune în termen de 30 zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.” În cazul prezentei spețe, contestația a fost depusă în afara termenului de 30 zile, în concluzie, urmează a fi respinsă ca nedepusă în termen.”

Art.102 din Codul de procedura civila dispune următoarele: "(1) Termenele încep sa curgă de la data comunicării actelor de procedura daca legea nu dispune altfel. ", iar

Art. 103 prevede:

(1) „ Neexercitarea oricărei cai de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termen legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

În cauză sunt incidente și dispozițiile prevederilor art. 213 alin.(5) și art. 217 alin.(l) din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd:

Art.213 „ Soluționarea contestației (...) (5) Organul de soluționare competent se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt îndeplinite, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei. (...)

Art. 217 „ Respingerea contestației pentru neîndeplinirea condițiilor procedurale „(l)Dacă organul de soluționare competent constată neîndeplinirea unei condiții procedurale, contestația va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.”

În raport cu textele de lege invocate și a aspectelor menționate în decizia emisă, D.G.F.P. a județului Bihor prin Biroul de Soluționare a Contestațiilor, constatând că față de data comunicării deciziilor de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, termenul de 30 zile prevăzut în legislația în vigoare a fost depășit. În mod temeinic și legal, a respins contestația depusă ca fiind tardivă, pentru neîndeplinirea condițiilor de procedură.

Solicitarea reclamantului de restituire a taxei de poluare, poate fi formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art.207 alin.1 coroborate cu art.205 alin.1 din O.G. nr.92/2003, republicată, de la data comunicării actului administrativ, respectiv a deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie titlu de creanță și înștiințare de plată, de la data comunicării acesteia și poate fi contestată în termenul legal prevăzut de legislația în vigoare mai sus menționată.

„Cererea de restituire a sumelor de bani achitate cu titlu de taxă de poluare stabilită potrivit O.U.G. nr.50/2008, nu se încadrează în cererile de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art.117 din Codul de procedură fiscală,” întrucât taxa de poluare stabilită de O.U.G. nr._, nu este o taxă de natură fiscală, nefiind instituită de Codul Fiscal, Legea nr.571/2003, republicată și, prin urmare, nu îi sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală mai sus menționate.

În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că, în speță, sunt aplicabile prevederile art.1 alin.1, art.3 alin.1, art.4 lit. a) si b) și art.6 alin.4 din OUG nr.50/2008 completate cu cele ale art.1 alin.1 din N-le metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, conform cărora se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului și intră sub incidența taxei autovehiculele din categoriile M(l)-M(3) si N(l)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR2.

Astfel, conform prevederilor art.4 lit. a din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, iar vechimea autovehiculului rulat se calculează in funcție de data primei înmatriculări a acestuia.

Conform prevederilor amintite mai sus, autovehiculul reclamantului intrând sub incidența taxei pe poluare pentru prima înmatriculare în România, în mod legal organele fiscale au emis Decizia de calcul a taxei pe poluare, având la baza documentele anexate de reclamantul, din care au rezultat caracteristicile tehnice ale autovehiculului stabilind în sarcina reclamantului taxa pe poluare .

Potrivit dispozițiilor comunitare invocate de reclamant, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect produselor altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Ori, taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG nr.50/2008, nu poate fi asimilată impozitelor interne, aceasta taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.

De asemenea, a mai arătat că potrivit art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabil începând cu 1 iulie 2008, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare. Ca urmare, legiuitorul a dispus restituirea în parte a taxei achitate în perioada mai sus menționată.

Totodată, a solicitat instanței modificarea sentinței recurate, în sensul înlăturării dispoziției privind obligarea AFP a Municipiului Oradea la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente.

Potrivit art.1 din O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, această taxă constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, pe cale de consecință

Pe cale de consecință, a apreciat că Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea nu poate fi obligată la restituirea către reclamant a taxei de poluare, în acest sens invocând lipsa calității procesuale pasive în prezenta cauză, întrucât această instituție nu este beneficiara de fapt și de drept a sumei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, aceasta constituind venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Mai mult, ordonatorul principal de credite al contului distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, în care sunt de fapt virate sumele de bani reprezentând „ taxa de poluare” este Administrația F. pentru Mediu București, instituție centrală care poate si dispune de restituirea sumelor virate în contul acesteia. Taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că, nu poate dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, din contul distinct al Administrației F. pentru Mediu București.

De asemenea, a mai precizat că instanța de fond a omis să oblige chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată, cu toate că cererea de chemare în garanție a fost admisă în totalitate.

În drept au fost invocate dispozițiile legale invocate în cuprinsul recursului.

Intimatul reclamant, legal citat, nu și-a exprimat poziția cu privire la recursul de față.

Examinând sentința recurată, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității formulării de către reclamant a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare, instanța va avea în vedere că potrivit Ordinului nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, decizia de calcul a taxei de poluare reprezintă titlu de creanță și înștiințare de plată, potrivit legii, care poate fi contestată în termen de 30 zile de la comunicare la organul fiscal competent.

Însă, după cum rezultă din însăși denumirea acestui titlu de creanță, prin decizia de calcul nu se realizează în fapt decât „calculul” taxei de poluare, obligativitatea acesteia rezultând din prevederile OUG 50/2008. Astfel, se va avea în vedere că reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor legale din OUG 50/2008, precum și a deciziei de calcul emisă.

Raportat la aceste aspecte, instanța apreciază că prin contestația prevăzută de Ordinul 986/2008, reclamantul se poate plânge exclusiv de legalitatea calcului efectuat de organul fiscal, din moment ce plata taxei de poluare rezidă din lege, iar prin decizia de calcul nu se realizează decât calculul sumei datorate pentru înmatricularea autoturismului.

Ori, prin acțiunea de față, reclamantul contestă în integralitatea și substanța sa taxa de poluare, considerând că aceasta este contrară normelor comunitare și nu legalitatea calcului efectuat de organul fiscal, astfel că instanța de recurs apreciază că exercitarea în justiție a dreptului său nu poate fi restrâns de obligativitatea contestării deciziei de calcul înăuntrul unui anumit termen.

Desigur cu totul alta ar fi fost situația în care reclamantul s-ar fi arătat nemulțumit de calcul efectuat prin decizia amintită, solicitând, spre exemplu, diminuarea sumei stabilite cu acest titlu de organul fiscal, caz în care era obligatorie parcurgerea procedurii contestației, astfel cum este ea reglementată de art. 209 alin. 1 din OG 92/2003.

Or, în cazul de față, această problemă nu se pune, situație în care, contestația adresată organului fiscal, prin care se solicită practic restituirea taxei de poluare, echivalează cu parcurgerea procedurii plângerii prealabile impuse de art. 7 din Legea 554/2004.

Și excepția invocată de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor privind lipsa calității procesuale pasive în cauză a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, pe considerentul că nu ea este beneficiara de fapt și de drept a taxei pe poluare, este apreciată ca neîntemeiată, prin raportare la prevederile art. 7 din OUG nr. 50/2008. Din economia acestui text legal, rezultă că raportul fiscal care a generat formularea cererii de restituire s-a stabilit între recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor prin Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea si reclamant, decizia de calcul a taxei de poluare fiind emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Oradea, tot aceasta fiind și cea care a respins cererea reclamantului de restituire a taxei.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.12 alin.1 din Legea nr.9/2012, instanța de recurs reține că textul legal nu este aplicabil în speță, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost introdusă anterior intrării în vigoare a acestei legi, iar taxa pe poluare este discriminatorie în integralitatea sa și nu doar în privința diferenței dintre suma calculată în baza OG nr.50/2008 și suma datorată în baza Legii nr.9/2012.

Susținerea recurentei Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor în sensul că cererea de restituire a taxei de poluare nu intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală este de asemenea nefondată, art. 7 din OUG nr. 50/2008 prevăzând expres ca stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili se realizează de către autoritatea fiscală competenta, potrivit prevederilor OUG nr. 92/2003. Or, față de caracterul lipsit de echivoc al acestui text legal, este de ordinul evidenței că cererea formulată de reclamant prin care acesta a solicitat restituirea taxei de poluare, stabilită si colectată potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, intră sub incidența prevederilor art. 117 Cod procedură fiscală.

Critica recurentei pârâte referitoare la înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la restituirea către reclamant a taxei de poluare și a dobânzii aferente este neîntemeiată, față de prevederile art.5 (1) din OUG nr.50/2008, potrivit cărora, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă raportat la prevederile art.117 cod procedură fiscală, conform cărora restituirea taxei se face tot de către autoritatea fiscală.

Pe fondul cauzei, criticile aduse de recurente modului în care instanța de fond a examinat conformitatea taxei pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 110 din TFUE sunt infirmate de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene dată în cauza C-402/09, prin care, la cererea Tribunalului Sibiu, Curtea a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură.

Reamintește Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în considerentele Hotărârii prin care a răspuns întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu în Cauza anterior menționată, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota, ori baza impozabilă a impozitelor existente, astfel că taxa aplicată după . noii legi poate fi diferită de taxa fiscală percepută până la acel moment, fără ca această împrejurare să fie considerată, prin ea însăși ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.

În nici un caz însă competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe nu este nelimitată, art. 110 TFUE fiind încălcat de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale.

A mai subliniat Curtea de Justiție că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate, întrucât în acest fel li s-ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne având regimul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

De asemenea, Curtea a reamintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE, iar, atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a respectivului stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate, de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Ca atare, în opinia Curții, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața unui statului membru și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre, constituie produse concurente.

Pornind de la aceste principiile, Curtea de Justiție a concluzionat că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Or, în condițiile în care, după . OUG nr. 50/2008, doar vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, Curtea a apreciat că prevederile OUG nr. 50/2008 au drept efect descurajarea importului si punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, context în care, s-a concluzionat că prin adoptarea de către România a OUG nr. 50/2008, aceasta a încălcat interdicția prevăzută de art. 110 TFUE.

În plus, Curtea a mai apreciat că obiectivul protecției mediului, invocat de guvernul român pentru a justifica adoptarea OUG nr. 50/2008, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul considerat deosebit de poluant, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.

Având în vedere că interpretarea dată de Curtea de Justiție prevederilor art. 110 TFUE în Cauza C-402/09 este obligatorie pentru instanțele naționale sesizate cu acțiuni care au ca obiect restituirea taxei pe poluare percepută în temeiul prevederilor art. OUG nr. 50/2008, instanța de recurs va reține că în mod judicios instanța de fond a apreciat că instituirea în sarcina reclamantului a obligației de a achita taxa pe poluare pentru autoturismul de ocazie cumpărat dintr-un alt stat membru contravine prevederilor art. 110 TFUE, dispunând pe cale de consecința restituirea acesteia.

Cât privește dispoziția de obligare a pârâtei la plata dobânzii fiscale, aceasta are la bază faptul că taxa a fost încasată de aceasta, tot pârâta fiind și cea care a respins cererea de restituire întemeiată de reclamant pe dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, în vreme ce, pentru chemata în garanție, temeiul acestei obligații rezidă în prevederile art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008, potrivit cu care taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Referitor la omisiunea instanței de fond de obligare și a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de recurs apreciază că această critică nu poate fi reținută, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat obligarea acesteia exclusiv la plata debitului principal și a dobânzii aferente.

În raport de ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul formulat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bihor, va fi respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Oradea cu sediul în Oradea, .. 2/B județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. D. cu domiciliul procedural ales în Oradea, Parcul T., nr.1, ., județul Bihor și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6, împotriva Sentinței nr. 4031/CA/03.09.2012 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 februarie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

T. A. B. E. B. S. N. D.

Jud.fond D. R.

Red. dec. T.A. – 25.03.2013

Tehnored. N.D. /25.03.2013 / 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 823/2013. Curtea de Apel ORADEA