Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 136/2013. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 136/2013 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 188/35/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția a II –a civilă de C.
Administrativ și Fiscal
Nr. operator de date cu caracter personal:3159
Dosar nr._ /CA/2013 – P.I.
SENTINȚA NR.136/CA/2013 – P.I.
Ședința publică din
11 septembrie 2013
PREȘEDINTE: A. V. – judecător
GREFIER: A. B.
Pe rol fiind PRONUNȚAREA HOTĂRÂRII asupra cererii de suspendare în contencios administrativ și fiscal, primă instanță, formulată de petenta . cu sediul în Negrești Oaș, . 2, . M., în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ – N. – succesor în drepturi a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Satu M. cu sediul în Cluj N. ..19, județul Cluj, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M. cu sediul în Piața Romană nr.3-5 județul Satu M. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiectsuspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în cauză se lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că judecarea cauzei în fond a avut loc la data de 4 septembrie 2013, dată la care părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 11.09.2013, zi în care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 17.05.2013 sub nr. de dosar_ /CA/2013, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâții DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. și Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând instanței să dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-SM 101/07.02.2013 emisă de ANAF-D.G.F.P. SATU M., până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr._ al Curții de Apel Oradea.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a susținut, în esență, că prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală sub nr. F-SM 101/07.03.2013 emisă de ANAF - Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Satu M. în baza Raportului de inspecție fiscală nr.15/07.02.2013 înregistrat la Activitatea de Inspecție Fiscală sub nr.F-SM 87/07.02.2013 s-au stabilit în sarcina sa următoarele obligații de plată în sumă totală de 4.919.451 lei, constând în:
•impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 1.274.567 lei;
•dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 303.444 lei;
•penalizări de întârziere în sumă de 191.185 lei;
•taxă pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în sumă de 2.240.478 lei;
•dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 573.705 lei;
•penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 336.072 lei.
Conform susținerilor reclamantei, aceasta a contestat decizia de impunere nr. F-SM 101/07.02.2013 și raportul de inspecție fiscală înregistrat sub nr.87/07.02.2013, însă contestația nu i-a fost soluționată în termen. Reclamanta a învederat instanței, în esență, că organele fiscale nu au admis ca deductibile cheltuielile cu amortizarea a trei autoturisme și cheltuielile cu prestările de servicii efectuate de patru subcontractori pe motiv că autoturismele ar fi utilizate de aceeași persoană și pe baza suspiciunii că subcontractanții nu ar fi prestat efectiv serviciile menționate. Reclamanta a arătat, în esență, că în ceea ce privește cheltuielile cu amortizarea, autoturismele sunt utilizate de personalul societății pentru activitățile zilnice, neexistând mai mult de un autoturism aferent fiecărei persoane cu funcții de conducere și administrare. Referitor la cheltuielile cu serviciile executate de cei patru subcontractori, reclamanta, arată, în esență, că prevederile art. 11 alin. 1 din Codul fiscal au fost aplicate și interpretate incorect de organele fiscale. De asemenea, reclamanta a susținut că cheltuielile efectuate îndeplinesc condițiile cumulative pentru a fi considerate deductibile, prestarea lor efectivă și necesitatea efectuării lor fiind dovedită prin facturile emise de subcontractori și achitate de reclamantă precum și prin faptul că beneficiarii au recepționat aceste lucrări. În plus, reclamanta a mai susținut, în esență, că nu are nici dreptul și nici obligația de a verifica modul în care respectă prevederile legale societățile cu care se află în raporturi juridice. A mai arătat reclamanta, că raportul de inspecție fiscală nu este motivat în drept. De asemenea, reclamanta a învederat instanței, în esență, că sunt îndeplinite condițiile și pentru a considera că TVA aferent operațiunilor menționate este deductibil, achizițiile fiind destinate unor operațiuni taxabile și fiind atestate de facturi fiscale care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, stabilirea de către organele de control a sumei de_ lei TVA suplimentară și accesorii fiind lipsită de temei legal.
Reclamanta a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.14 și 15 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea definitivă a cauzei.
Astfel, reclamanta a susținut, în esență, că, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna instanței de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalității, fund echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați.
În ceea ce privește condiția existenței cazului bine justificat pornind de la conținutul semnificației acestei expresii dat de art.2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004, arată că toate argumentele expuse în prezenta cerere de suspendare sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative contestate.
Obligațiile suplimentare de plată stabilite, prin decizie de impunere, sunt scadente la plată în data de 05.03.2013, de la această dată, în conformitate cu prevederile art.141 alin.2 din Codul de procedură fiscală, titlul de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr.F-SM 101/07.02.2013 devine titlu executoriu, fiind îndeplinite condițiile începerii executării silite potrivit dispozițiilor legale fiscale.
Față de obligațiile de plată stabilite, cu ocazia controlului fiscal, s-au instituit în temeiul art.129 din O.G. nr.92/2003 măsuri asigurătorii în baza Deciziilor de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/07.02.2013 și nr._/14.06.2012. Conform Proceselor verbale de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr.14.408/18.06.2012 și nr.5254/07.02._ s-a aplicat sechestru asigurător asupra bunurilor mobile, proprietatea sa, individualizate în anexele celor două procese verbale de sechestru a căror valoare se ridică la suma de 4.037.264 lei. Prin instituirea acestui sechestru asigurător in situația în care decizia de impunere contestată nu ar fi anulată de către instanța de fond și societatea nu ar dispune de resurse financiare pentru achitarea obligațiilor de plată, prin valorificarea acestor bunuri creanța statului ar fi acoperită.
Cu privire la cea de a doua condiție prevăzută de art.14 din Legea nr. 554/2004, privind iminența producerii unei pagube, care constă potrivit art.2 alin.l lit.s într-un „ prejudiciul material viitor, dar previzibil, sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public", arată faptul că în cauză raportat la cuantumul foarte ridicat al obligațiilor de plată stabilite în sarcina subscrisei și raportat la specificul activității, în cazul punerii în executare a deciziei de impunere, se află în situația de a suferi un prejudiciu material viitor previzibil.
Executarea de îndată a sumei de 4.919.451 lei ar cauza societății dificultăți financiare și comerciale majore, iar activitatea societății ar fi serios și iremediabil perturbată prin imposibilitatea achitării de către subscrisa a datoriilor către bugetul de stat care nu sunt deloc neglijabile sub aspectul cuantumului, în prezent fiind în sumă de_ lei.
De asemenea, reclamanta arată că ar fi în imposibilitatea onorării obligațiilor scadente față de furnizori, ceea ce ar produce societății un prejudiciu de imagine considerabil, față de colaboratorii și partenerii de afaceri. În prezent societatea are în derulare mai multe contracte comerciale cu antreprenori importanți cum ar fi ASTALDI dar și alți antreprenori, pentru care trebuie să execute lucrări însemnate din punct de vedere valoric, lucrări ce nu ar mai putea fi executate din lipsă de bani dacă plata sumei stabilită ca obligație de plată prin decizia contestată ar fi pusă imediat în executare, societatea fiind practic blocată, cu pierderi irecuperabile. Societatea are obligații de plată scadente, în baza contractelor comerciale în derulare, către diverși prestatori de servicii care se ridică la suma de 549.657 lei, punând societatea în fața executărilor silite.
Totodată, reclamanta a susținut că ar fi în imposibilitatea onorării obligațiilor salariate către cei 43 de salariați pe care îi are în prezent cu precizarea că numărul salariaților este mult mai mare în perioada primăvară - toamnă când se pot executa lucrări în construcții. Toate aceste obligații de plată suprapuse cu obligația de plată a sumei de 4.919.451 lei aferentă deciziei contestată ar bloca activitatea societății producând un dezechilibru major ce ar duce la falimentul societății.
Reclamanta a învederat instanței că prin comportamentul fiscal al său de până în prezent rezultă că este un bun și constant contribuabil al bugetului de stat, atât la nivelul impozitelor cât și al drepturilor de asigurare socială, așa încât suspendarea executării actelor administrative contestate nu se creează vreun prejudiciu pârâtei.
Față de acestea, în urma anulării de către instanța de fond a actelor contestate, situația care s-ar crea prin punerea în executare a acestora, ar fi iremediabilă atât din punct de vedere economic cât și social.
Apreciază că executarea propriu-zisă și efectivă a titlurilor executorii fiscale trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actule fiscale sunt datorate.
Mai arată reclamanta, că solicitarea de suspendarea a actelor administrative fiscale este în deplină concordanță și cu Recomandarea nr. R (89) 8/13.09.1989 adoptată de Consiliul de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei către statele membre - privind protecția judiciară provizorie în materie de contencios administrativ care, la capitolul „PRINCIPII" stipulează că atunci când o instanță este sesizată cu o contestație împotriva unui act administrativ și atâta timp cât instanța nu s-a pronunțat încă, reclamantul poate solicita acesteia sau unei alte instanțe competente să ia măsuri de protecție provizorie împotriva actului administrativ respectiv. Recomandarea mai sus citată arată că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat.
Unul din principiile la care face referire Recomandarea este acela că autoritatea jurisdicțională chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să țină cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, asemenea măsuri putând fi acordate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de legalitatea actului administrativ.
În drept, au fost invocate prevederile art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, art. 215 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar recipisa de consemnare a cauțiunii . nr._ (f. 19 vol I) și alte înscrisuri.
Reclamanta și-a modificat acțiunea arătând că în raport de dispozițiile H.G. 520/2013 solicită introducerea în cauză în calitate de pârâte a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj N. și a Administrației Județene a Finanțelor Publice Satu – M..
La dosar a depus întâmpinare pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE SATU M. invocând excepția autorității de lucru judecat iar pe fond solicitând respingerea acțiunii.
În motivare, pârâta a arătat că în cauză există autoritate de lucru judecat raportat la existența sentinței nr. 45/12.03.2013 a Curții de apel Oradea pronunțată în dosar nr._ .
Pe fond, pârâta a susținut că în temeiul art.215 din O.G. nr.92/2003, pentru a se încuviința suspendarea executării actului administrativ, contribuabilul este obligat sa depună cauțiunea stabilita de instanța, care poate ajunge pana la 20% din suma contestata. De asemenea, pârâta a arătat că prezumția de legalitate si de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu. Suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu
A mai arătat pârâta, că jurisprudența este constantă în a aprecia că prima condiție pentru suspendarea executării actului administrativ-cazul bine justificat - presupune existenta unei încălcări flagrante a legii, a unui vădit abuz a autorității. Prin cererea de suspendare a executării deciziei de impunere, susține pârâta, reclamanta nu a învederat care sunt acele împrejurări de fapt si de drept care ar putea fi reținute in analiza cazului bine justificat, limitându-se la prezentarea consecințelor executării deciziei contestate, respectiv a pagubei iminente. Aspectele indicate de către reclamantă nu sunt în măsura să justifice suspendarea executării actului, mai mult, motivele invocate de reclamantă vizează în fapt fondul cauzei, respectiv nelegalitatea deciziei.
Apreciază ca susținerile reclamantei privind nelegalitatea actului administrativ fiscal nu pot fi primite sub pretextul că se tinde la înfățișarea cazului bine justificat, întrucât prezenta cauză nu are ca obiect stabilirea legalității actului administrativ fiscal.
Până la anularea de către o instanță judecătorească, actul administrativ se bucura de prezumția de legalitate. În caz contrar, s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. l4 din Legea nr.554/2004.
În considerarea celor de mai sus, solicită instanței respingerea cererii de suspendare a deciziei.
La dosar a depus întâmpinare pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a susținut că acțiunea este inadmisibilă având în vedere că nu s-a făcut dovada achitării cauțiunii. Pe fond, pârâta a susținut, în esență, că actul administrativ atacat beneficiază de prezumția de legalitate și veridicitate iar argumentele reclamantei în susținerea cererii de suspendare nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ astfel încât nu se poate reține existența unui caz bine justificat. De asemenea, pârâta a susținut că nu este îndeplinită nici condiția pagubei iminente având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu viitor și previzibil care să justifice suspendarea executării actului administrativ.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 205 C.proc.fis. art. 2 alin. 1 lit t și s, art. 14 și 15 din Legea 554/2004.
La dosar a depus răspuns la întâmpinare reclamanta reiterând, în esență, susținerile din cererea introductivă.
Asupra excepției autorității de lucru judecat instanța s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 04.09.2013 respingând-o pentru motivele acolo arătate.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală sub nr. F-SM 101/07.03.2013 (f. 57-63 vol I.) emisă de ANAF - Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Satu M., în baza Raportului de inspecție fiscală nr.15/07.02.2013 (f. 66-102, vol II) înregistrat la Activitatea de Inspecție Fiscală sub nr. F-SM 87/07.02.2013 s-au stabilit în sarcina reclamantei următoarele obligații de plată în sumă totală de 4.919.451 lei, constând în:
•impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 1.274.567 lei;
•dobânzi/majorări de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 303.444 lei;
•penalizări de întârziere în sumă de 191.185 lei;
•taxă pe valoarea adăugată stabilită suplimentar în sumă de 2.240.478 lei;
•dobânzi/majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 573.705 lei;
•penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 336.072 lei.
Instanța reține că suspendarea actului administrativ, ca măsură de întrerupere vremelnică a executării acestuia, apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu.
Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
În temeiul art. 15 alin. 1 din aceeași lege, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat și se poate dispune până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Din interpretarea sistematică a celor două texte legale, rezultă că pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ în ipoteza reglementată de art. 15 din lege, este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv: existența unei acțiuni pentru anularea în tot sau în parte a unui act administrativ unilateral, existența unui caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de art.2 alin.1 din Legea nr.554/2004, și condiția ca măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin.1 lit. ș din Legea nr.554/2004.
Articolul 215 din O.G. 92/2003, acordă contribuabilului dreptul de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii nr. 554/2004 cu condiția suplimentară a plății unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, de până la 2.000 lei.
În speță, instanța constată că prima condiție cerută de lege pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ fiscal, respectiv existența unei acțiuni pentru anularea în tot sau în parte a unui act administrativ unilateral, este îndeplinită, reclamanta făcând dovada că a introdus acțiune în anularea actului administrativ unilateral a cărui suspendare o cere (f. 29-53 vol. I).
De asemenea, instanța constată că este îndeplinită în speță și condiția specială cerută în cazul actelor administrativ fiscale, respectiv plata unei cauțiuni, reclamata făcând dovada plății cauțiunii fixate de instanță cu recipisa . nr._ (f. 19 vol. I).
În ceea ce privește condiția cazului justificat, instanța constată că potrivit prevederilor art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr.554/2004, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt în măsură să producă instanței o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.
Instanța constată că simplele susțineri făcute în conținutul acțiunii în legătură cu nelegalitatea actului atacat nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură acesta, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr.554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților.
Examinând aparența de legalitate a actului administrativ atacat având în vedere înscrisurile de la dosar, instanța reține că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate a acestuia, nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat prevăzută de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Astfel, instanța constată că aparența de legalitate funcționează în defavoarea reclamantei, aceasta având un unic administrator, M. V., dar pretinzând că a avut mai mulți conducători cărora le-au fost încredințate autoturisme și astfel invocând deductibilitatea cheltuielilor cu amortizarea acestora, în baza art. 24 alin. 11, lit. h, coroborat cu art. 21 alin. 3 lit. n) din Legea nr. 571/2003. De asemenea, instanța apreciază că nu există indicii serioase privind nelegalitatea deciziei de impunere nici în ceea ce privește nedeductibilitatea cheltuielilor făcute cu cei patru furnizori și a TVA aferent acestor cheltuieli. Instanța constată că, aparent, constatările organelor fiscale privind realitatea prestărilor de servicii efectuate de furnizorii menționați sunt susținute fie de calitatea de contribuabili inactivi a acestor societăți, fie de stări de fapt concrete cu privire la terțele persoane menționate cum ar fi nedeținerea de bunuri mobile, imobile, resurse financiare și umane necesare activității de lucrării de construcție facturate către ..
În plus, instanța reține că motivele de nelegalitate invocate de reclamantă presupun o cercetare în profunzime a fondului fapt care, contrar susținerilor reclamantei, nu este de natură să ridice o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se cere.
Nu poate fi reținută nici susținerea reclamantei conform căreia prin suspendarea soluționării contestației reclamantei de către organele fiscale până la pronunțarea organelor de urmărire penală cu privire la existența sau nu a vreunei infracțiuni săvârșite în legătură cu operațiunile menționate în raportul de inspecție fiscală rezultă că și organele fiscale sunt în dubiu cu privire la cele constatate cu ocazia controlului. Instanța reține că o astfel de concluzie este neîntemeiată având în vedere că se pleacă de la premisa falsă că dacă cele constatate prin raportul de inspecție fiscală nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, constatările respective nu ar avea nicio relevanță nici pe plan fiscal. Or, răspunderea penală și cea administrativ-fiscală sunt diferite și nu interdependente, având fiecare propriile condiții în care pot fi angajate.
În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța are în vedere că suspendarea executării este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea 554/2004 prin pagubă iminentă se înțelege un prejudiciu viitor și previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
În speță, instanța constată că prin cuantumul mare al sumei de recuperat de la reclamantă ca urmare a emiterii actului administrativ atacat există riscul ca activitatea acesteia să fie blocată cu consecința afectării situației juridice și a altor subiecți de drept care se află în raporturi juridice cu reclamanta. Această concluzie rezultă și din raportul de expertiză extrajudiciară depus la dosar. Astfel, instanța reține că în speță este îndeplinită condiția pagubei iminente.
Cu toate că doar una dintre condițiile cerute de lege nu este îndeplinită, respectiv condiția cazului bine justificat, având în vedere caracterul cumulativ al acestor condiții, instanța va respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat.
Având în vedere că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată, acestea nu vor fi acordate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a deciziei de impunere nr. F-SM 101/07.02.2013 formulată de reclamanta ., cu sediul în Negrești Oaș, ., . M., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu M., sub nr. J_ având codul de identificare fiscală RO16447219 și contul bancar nr. ROP86BRDE310SV_ deschis la BRD- Negrești Oaș în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ - N., cu sediul în Cluj N., ..19, jud. Cluj, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M., cu sediul în Satu M., Piața Romană, nr. 3-5, jud. Satu M. și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în Bucureși, ., sector 5.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Oradea.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A. V. A. B.
Red.sent.A.V.
În concept 11.09.2013
tehnored.A.B.
6 ex.11.09.2013
4 .> petenta . Negrești Oaș, . 2, . M.
intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ – N. – succesor în drepturi a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului Satu M. cu sediul în Cluj N. ..19, județul Cluj
- ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI SATU M. cu sediul în Piața Romană nr.3-5 județul Satu M.
- AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul în București, ., sector 5
| ← Pretentii. Decizia nr. 4596/2013. Curtea de Apel ORADEA | Anulare act administrativ. Sentința nr. 104/2013. Curtea de... → |
|---|
