Anulare act administrativ. Decizia nr. 2774/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2774/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 15563/288/2010*
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 2774/R-C.
Ședința publică din 19 Septembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. B., judecător
Judecător C. D.
Judecător A. A. T.
Grefier I. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul C. JUDEȚEAN V., cu sediul în Rm. V., . nr. 1, județul V., împotriva sentinței nr. 3516 din 09 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. C., cu domiciliul ales la C.. Av. C. R., din Cluj N., .. 7, ., pârâții S. R. PRIN C. LOCAL AL COMUNEI BUDEȘTI, cu sediul în Rm. V., . și M. RM. V., cu sediul în Rm. V., ., județul V..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2,00 lei, achitată conform chitanței nr._/18.09.2013 eliberată de Primăria Rm. V. și timbru judiciar de 0,15 lei (fila 21).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, la data de 25.07.2013, întâmpinare formulată de intimatul-pârât C. Local Budești; la data de 18.09.2013, concluzii scrise formulate de recurentul-pârât C. Județean V.; la data de 18.09.2013, dovada timbrării recursului de către recurent.
Se prezintă avocat Brabu C., care depune la dsoar împuternicire avocațială pentru C. A., C. F. C. și C. A., care au avut calitatea de intervenienți în dosarul de fond și care arată că aceștia nu au fost citați de instanța de recurs și nu le-au fost comunicate motivele de recurs, sens în care solicită amânarea cauzei.
Analizând conținutul sentinței care face obiectul căii de atac, instanța constată că intervenienții C. A., C. F. C. și C. A. nu au calitatea de parte în dosarul de recurs, întrucât instanța de fond s-a pronunțat numai pe capătul 1 de cerere, iar capătul 2 și 3 și cererea de intervenție au fost disjunse, așa cum rezultă din practicaua sentinței recurate, dispunându-se formarea unui nou dosar, astfel că nu se impune conceptarea și citarea acestora în cauză.
Instanța dispune lăsarea dosarului la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Analizând actele dosarului și observând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. V., la data de 20.12.2010, reclamantul C. C. a chemat în judecată pe pârâții S. R. reprezentat de C. LOCAL AL COMUNEI BUDEȘTI, C. JUDEȚEAN V. și M. RM.V., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a deciziei nr. 187/11.04.1983, a Consiliului Popular Al Județului V., prin care s-a trecut fără plată în proprietatea Statului R., în condițiile Decretului 223/1974 a imobilului teren în suprafață de 2400 mp, situat în ., ., județul V. și a construcțiilor edificate pe acest teren, cu privire la terenul în suprafață de 1200 mp, să se dispună restituirea terenului în natură și intabularea acestuia în cartea funciară, pe numele reclamantului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 2400 mp, în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 779/27.05.1968, iar prin Decizia nr. 187/198, emisă de C. Popular al județului V. s-a dispus trecerea în proprietatea statului a terenului respectiv și a construcțiilor edificate pe acesta, fără plată, în baza adresei nr._/28.03.1982 a Inspectoratului Județean de Poliție V., ca urmare a plecării din țară a reclamantului și a fratelui său, potrivit prevederilor Decretului nr. 223/1974.
A mai arătat reclamantul că, în momentul preluării imobilelor, construcțiile de pe terenul în suprafață de 2400 mp se aflau în proprietatea fratelui său C. A., motiv pentru care solicită constatarea nulității absolute parțiale a Deciziei nr. 187/1983, doar cu privire la terenul în suprafață de 1200 mp, din suprafața totală de 2400 mp, decizia fiind emisă în temeiul unui act normativ nevalabil.
C. Județean V. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, invocând excepția inadmisibilității capătului de cerere privind nulitatea parțială a Deciziei nr. 187/1983, ca urmare a neefectuării procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, republicată, anexând la dosar decizia contestată de reclamant și actele care au stat la baza emiterii acesteia.
Pârâtul C. Local Budești a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, invocând și excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la capătul 1 de cerere ca urmare a neefectuării procedurii prealabile.
Judecătoria Rm.V. a pronunțat Sentința civilă nr. 3085/17.03.2011, în dosarul nr._, prin care a constatat nulitatea parțială a Deciziei nr. 187/1983, în ceea ce privește terenul în suprafață de 1200 mp și restituirea acestuia în natură, cu cheltuieli de judecată.
Împotriva acesteia a declarat recurs C. Județean V., ce a fost admis de către Tribunalul V., prin Decizia nr. 1052/R/22.09.2011, prin care a fost casată sentința recurată și s-a reținut cauza spre competentă soluționare de către Tribunalul V. în primă instanță, Secția Comercială și de C. Administrativ.
S-a format dosarul nr._, din care, la data de 09.10.2012 s-a dispus disjungerea capetelor 2 și 3 de cerere, împreună cu cererea de intervenție formulată în cauză, Tribunalul rămânând învestit în prezentul dosar cu capătul 1 de cerere, pe care, prin Sentința nr. 3516/09.10.2012 l-a admis, constatând nulitatea absolută parțială a Deciziei nr. 187/11.04.1986, în ceea ce privește terenul în suprafață de 1200 mp.
Prin aceeași sentință a respins excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere, deoarece Legea 554/2004, nu era în vigoare în momentul emiterii deciziei și pe de altă parte plângerea prealabilă în condițiile existente la data emiterii deciziei contestate era imposibil de admis.
Pentru a pronunța soluția pe fondul capătului 1 de cerere, a reținut că Decretul nr. 223/1974 a fost abrogat prin Decretul nr. 09/31.12.1989, astfel că actele emise în baza și pentru aplicarea acestuia, cum este și Decizia nr. 187/11.04.1983, nu mai pot produce efecte juridice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C. Județean V., în baza art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susținând că tribunalul nu s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității capătului 1 de cerere.
A mai arătat că, prin Hotărârea Comisiei Județene de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 112/1995, nr. 181/02.05.1997, s-a restituit în natură imobilul situat în ., ., județul V. și a construcțiilor edificate pe acest teren, către C. A., iar acest act administrativ a avut la bază Decizia nr. 187/11.04.1983, ceea ce demonstrează lipsa de obiect a acestui capăt de cerere. Prin intervenția legilor speciale de reparație, cererea de anulare a Deciziei nr. 187 a rămas fără obiect.
Intimații nu au formulat întâmpinare în recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 3041 C.proc.civ., curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Pe excepția inadmisibilității, instanța de fond s-a pronunțat în practicaua hotărârii, fiind neîntemeiată susținerea recurentei referitoare la omisiunea de a se pronunța.
Cu toate acestea, curtea constată că motivarea tribunalului referitoare la această excepție nu poate fi primită și, mai mult, este contradictorie față de restul hotărârii.
Astfel, în motivarea de respingere a excepției, tribunalul a reținut, ca un argument pentru respingerea ei, faptul că Legea 554/2004 nu era în vigoare în momentul emiterii deciziei.
Cu toate acestea, soluția de admitere a cererii de anulare a Deciziei nr. 187 a considerat că se întemeiază, în drept, pe prevederile acestei legi, așa cum a menționat expres în finalul considerentelor.
Trecând peste această contradicție, Curtea observă și argumentele reținute de Tribunalul V. printr-o hotărâre irevocabilă pronunțată anterior în cauză, și anume în Decizia nr. 1052/R/22.09.2011, în care s-a statuat că dispozițiile Legii 554/2004 nu sunt aplicabile sub aspectul normelor de drept substanțial, care se aplică potrivit principiului tempus regit actum, însă este aplicabilă sub aspectul normelor de competență și a normelor de procedură propriu-zisă.
Prin prisma acestui raționament, procedura prealabilă, ca și condiție de exercițiu a acțiunii în contencios administrativ, trebuie îndeplinită numai dacă este prevăzută de legea în vigoare la data nașterii dreptului de a contesta actul.
Sub acest aspect, se constată că, la data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea 1/1967, care prevedea, la art. 3, obligativitatea exercitării procedurii prealabile, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, stipulând totodată că, în toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea însă face mai târziu de 6 luni de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
Așadar, chiar dacă legea 554/2004 nu este aplicabilă procedurii prealabile, după cum în mod corect a reținut tribunalul, o atare procedură a fost prevăzută și anterior, drept condiție prealabilă acțiunii în contencios administrativ, fiind preluată ulterior de toate reglementările ce s-au succedat în această materie, respectiv Legea nr. 29/1990 și Legea nr. 554/2004.
Cu privire la celălalt argument prezentat de tribunal în respingerea excepției, și anume faptul că rezultatul plângerii prealabile nu putea fi decât unul de respingere, dat fiind contextul socio-politic de la acea vreme, curtea constată că un atare argument de echitate nu poate trece peste soluțiile pe care însuși legiuitorul le-a instituit pentru a remedia nedreptățile comise în perioada fostului regim comunist.
Este vorba de intervenția legilor speciale de reparație, a căror menire a fost exact aceea de a remedia, într-o anumită măsură și în anumite condiții, aceste nedreptăți.
Așadar, căile procedurale pe care le-a pus la dispoziție persoanelor îndreptățite sunt cele prevăzute în Legea fondului funciar nr. 18/1991, Legea 112/1995, Legea 10/2001, toate cu modificările și completările care au urmat, neputând fi admisă exercitarea pe calea contenciosului administrativ a controlului unor acte administrative emise sub imperiul fostelor reglementări în materie, câtă vreme, din punct de vedere al acestui tip contencios, efectele lor s-au definitivat cu mult timp în urmă.
De altminteri, motivul care a determinat instanța de fond să anuleze actul administrativ dedus judecății a fost abrogarea Decretului nr. 223/1974, ceea ce, în opinia instanței de fond, lipsește de efecte juridice actele administrative emise în baza acestuia.
Un atare argument nu poate fi primit, câtă vreme, fiind vorba de o lege civilă, efectele abrogării nu pot retroactiva, ci se produc numai pentru viitor, neavând nici un efect asupra actelor juridice emise anterior.
Așadar, curtea constată că cererea de anulare a actului este inadmisibilă în contencios administrativ, fără ca această soluție să echivaleze cu recunoașterea valabilității titlului statului, chestiune asupra căreia numai instanța învestită cu litigiul civil se poate pronunța, în măsura în care sunt îndeplinite cerințele de exercițiu ale acțiunii civile, cu referire specială la incidența legilor speciale de reparație.
Chiar reclamantul, cel căreia legea procesual civilă îi recunoaște dreptul de a trasa limitele învestirii, a învederat că cererea formulată de el este o acțiune în revendicare imobiliară, în cadrul căreia invocă nevalabilitatea titlului statului, iar nu o acțiune în contencios administrativ (Notele de ședință din 07.11.2011).
Așadar, pentru aceste motive, constată că recursul este fondat, astfel că îl va admite și, în baza art. 312 C.proc.civ., va modifica sentința în sensul că va respinge cererea (capătul 1) ca inadmisibilă în contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul C. JUDEȚEAN V., cu sediul în Rm. V., . nr. 1, județul V., împotriva sentinței nr. 3516 din 09 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. C., cu domiciliul ales la C.. Av. C. R., din Cluj N., .. 7, ., pârâții S. R. PRIN C. LOCAL AL COMUNEI BUDEȘTI, cu sediul în Rm. V., . și M. RM. V., cu sediul în Rm. V., ., județul V..
Modifică sentința de mai sus, iar pe fond respinge cererea reclamantului, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. B. | Judecător, C. D. | Judecător, A. A. T. |
Grefier, I. P. |
Red. TAA
RDH/4 ex/21.10..2013
Jud. fond G. A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1416/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3001/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
