Pretentii. Decizia nr. 1416/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1416/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 11809/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1416/R-C.
Ședința publică din 19 aprilie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T., judecător
Judecător: I. B.
Judecător: A. T.
Grefier: G. C.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, reprezentând interesele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., jud.Argeș, împotriva sentinței nr.2272 din 1 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș-Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6 și M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ și reclamanta . 2006 SRL, cu sediul în Pietroșani, ., jud.Argeș.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a solicitat judecata în lipsă și s-au depus la dosar întâmpinare și borderou cu înscrisuri din partea intimatei-reclamante.
Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage în vederea deliberării.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
La data de 14.06.2012, reclamanta . 2006 SRL a chemat în judecată pe pârâții MFP prin Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, Administrația Finanțelor Publice Pitești prin Trezoreria Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se dispună restituirea sumei de 4.018 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda calculată de la data achitării sumei și până la restituirea efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism marca BMW, an fabricație 2005, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4.018 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
A precizat că a solicitat A.F.P. Pitești restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă.
D.G.F.P. Argeș în nume propriu, precum și al AFP Pitești, prin întâmpinarea din 18.09.2012 a solicitat respingerea acțiunii reclamantei în principal pe excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Argeș și AFP Pitești, în temeiul art.1 din OUG nr.50/2008, precum și a inadmisibilității cererii în raport de disp.art.117 din OG nr.92/2003, dar și art.205-218 din același act normativ, invocând procedura prealabilă, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, pe considerentul că taxa pe poluare nu contravine normelor comunitare.
La termenul din 1 octombrie 2012, instanța a pus în discuție excepțiile invocate prin întâmpinare, pe care le-a unit cu fondul cauzei.
Prin sentința nr. 2272/01.10.2012, Tribunalul Argeș, Secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Argeș și a respins acțiunea față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești și excepția inadmisibilității acțiunii, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pe pârâte să restituie acesteia suma de 4.018 lei, reprezentând taxă de poluare împreună cu dobânda prevăzută de art.124 Cod procedură fiscală, în condițiile art.117 din același act normativ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în cursul anului 2008, reclamanta a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca BMW, fabricat în anul 2005. În vederea înmatriculării în România reclamanta a fost obligată să plătească o taxă de primă înmatriculare în sumă de 4.018 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice .
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Argeș, tribunalul a admis-o întrucât nu există identitate între această persoană și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.
A respins, însă, excepția lipsei calității procesuale a AFP Pitești, pe considerentul că această instituție a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
În ce privește posibilitatea pârâtei AFP să restituie suma, în speță s-a apreciat ca fiind aplicabilă procedura prev. de art. 8 din HG nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
În legătură cu excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a respins motivarea pârâtei AFP, în sensul că nu a făcut altceva decât să respecte legea în ceea ce privește calculul taxei de poluare, neavând nicio relevanță în cauză, acest aspect nefiind de natură a bloca accesul la justiție al unei părții vătămate într-un drept al său prin măsurile luate de către această instituție.
De altfel, s-a reținut că cele învederate sunt confirmate și incidental prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, unde se arată că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni impunându-se mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Pe fondul cauzei s-a invocat neconcordanța legii interne (OUG 50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Tribunalul a reținut că, prin Legea 157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prev. de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând disp. OUG 50/2008, modificată ulterior, s-a observat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Tribunalul a apreciat că OUG 50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de OUG 50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Tribunalul a constatat că Art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prev. la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, a rezultat că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs. România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea a fost considerată ca valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012, instanța a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș pentru AFP Pitești, criticând-o pentru motive de nelegalitate, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, conform art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. AFP Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art. 5 din OUG 50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Totodată, a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocând dispozițiile art.5 din OUG nr.50/2008.
Pe fond, se susține că greșit s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare, având în vedere că AFP Pitești nu a făcut decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare; recurenta-pârâtă susține că acest capăt de cerere se impune a fi respins ca nefondat, întrucât reclamanta-intimată a achitat această taxă în mod benevol și nu a contestat în termen legal decizia de calcul a taxei.
De asemenea, a invocat că principiul de drept comun, potrivit căruia orice plată presupune o datorie, nu se aplică în cauză întrucât reclamanta nu a făcut dovada că aceasta are calitatea de accipiens în raportul dedus judecății. Prin urmare, nu există temei legal pentru obligarea la restituirea taxei pe poluare.
De asemenea, a criticat sentința în sensul că în mod greșit s-a dispus obligarea la restituirea taxei cu dobânda legală, întrucât restituirea sumei de la bugetul de stat, la cerere, se realizează în condițiile stabilite de art.117 din OUG nr.92/2003, ceea ce face ca solicitarea reclamantei din cauza de față să nu poată fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de textul precitat.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Este nefondat motivul de recurs prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești.
Este adevărat că, potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ).
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
În ceea ce privește critica referitoare la inadmisibilitatea acțiunii, determinată de necontestarea în termen a deciziei de calcul, Curtea reține că, prin decizia pronunțată în interesul legii, nr. 24/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
De asemenea, este nefondat motivul de recurs, care critică pe fond soluția pronunțată.
Așa cum a reținut prima instanță, într-adevăr, specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, ceea ce înseamnă că operațiunea de înmatriculare nu poate fi condiționată de perceperea taxei, astfel că nici desființarea deciziei de calcul nu conduce la desființarea operațiunii de înmatriculare, cum în mod eronat susține recurenta.
Față de reținerile sus arătate, Curtea apreciază că, în cauză, principiul invocat de recurentă referitor la „repetițiune” și inexistența calității sale de accipiens nu-și găsește aplicare în cauză.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, reprezentând interesele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței nr.2272 din 1 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6 și M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ și reclamanta . 2006 SRL, cu sediul în Pietroșani, ., județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. T. |
Grefier, G. C. |
Red.I.B.
EM/2 ex./22.04.2013
Jud.fond E.A.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 24/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2774/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
