Anulare act administrativ. Decizia nr. 1762/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1762/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 4895/109/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1762/R-C.
Ședința publică din 22 mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R., judecător
G. C., președinte secție
C. G. N., judecător
P. M., grefier
S-au luat în examinare pentru soluționare, recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentințelor civile nr.1599 din 03 iulie 2012 și nr.3486 din 04 decembrie 2012, pronunțate de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata- reclamantă . SRL- reprezentată de I. O., cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat A. D. pentru intimata- reclamantă . SRL, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsind recurenta-pârâtă DGFP Argeș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei- reclamante depune la dosar concluzii scrise și precizează că nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat A.D., având cuvântul pentru intimata- reclamantă, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței pronunțate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele menționate în concluziile scrise depuse la dosar și susținute oral în ședința publică. Precizează că vor solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
La întrebarea instanței, apărătorul intimatei- reclamante arată că bunul a fost achiziționat în scopul obținerii de venituri și pentru desfășurarea de activități economice.
CURTEA :
Constată că, prin acțiunea înregistrată la 14 octombrie 2011, reclamanta I. J. Trans SRL Pitești a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru a se dispune anularea Deciziei de impunere nr.F-AG 1657/29.07.2011 a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr.22/29.07.2011 și a Deciziei de soluționare a contestației nr.374/03.10.2011.
În motivare s-a arătat că între 4 iulie și 28 iulie 2011, la sediul reclamantei s-a desfășurat un control fiscal pentru verificarea modului de calcul a bazei impozabile pentru perioada 1 ianuarie 2006 – 30 iunie 2011, stabilindu-se obligații suplimentare de plată în sumă de 80.682 lei, reprezentând impozit pe profit, TVA și accesorii pentru fiecare din cele două categorii de obligații bugetare.
Aceste sarcini fiscale au fost determinate de achiziționarea de către reclamantă a unui apartament și a unui loc de parcare la 14 octombrie 2008, despre care organele de inspecție au stabilit că nu au fost folosite pentru activități economice în perioada februarie 2009 – martie 2011, procedându-se astfel la ajustarea de TVA în baza art.149 alin.4 lit.a) pct.1 din Codul fiscal și la determinarea unui impozit suplimentar, consecință a înlăturării amortizărilor pentru acest răstimp.
Concluzia organelor fiscale este greșită întrucât, în condițiile art.145 alin.2 din Codul fiscal, orice persoană are dreptul să dedusă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul realizării de operațiuni taxabile, ceea ce în cauză s-a întâmplat prin faptul că imobilele în discuție au fost folosite atât ca birou de lucru pentru reclamantă, cât și pentru cazare șoferilor aflați în proces de încărcare-descărcare a camioanelor, în condițiile în care majoritatea clienților și a depozitelor se găsesc pe raza municipiului București.
Textul ce recunoaște dreptul la facilitate nu condiționează acordarea ei de obținerea unui venit direct prin exploatarea bunului, așa încât cerințele sale sunt realizate, observându-se că în anii 2009, 2010 și primul semestru din 2011 societatea a obținut profit, profit la care au concurat toate bunurile reclamantei, inclusiv cele două imobile, care de altfel sunt singure de această natură aflate în proprietatea agentului economic.
Prin cererea formulată la 28 noiembrie 2011, reclamanta și-a completa acțiunea solicitând și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 80.682 lei, obligație fiscală achitată în temeiul actelor contestate.
Prin sentința civilă nr.1599/2012 Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea în sensul că a desființat decizia nr.374/2011, a admis contestația și a anulat decizia de impunere, respingând cererea referitoare la decizia de instituire a măsurilor asiguratorii. Intimata a fost obligată la 5.199 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, prin activitatea desfășurată de reclamantă aceasta a obținut profit din cele două activități: transport internațional de mărfuri și închiriere de bunuri și niciun text de lege nu prevede că activele unui agent economic trebuie să genereze în mod continuu venituri pentru a fi considerate că sunt folosite în interesul operațiunii taxabile. De altfel, din contractele de închiriere aflate la dosar și din înscrisurile provenind de la administratorul blocului se impune să se rețină că apartamentul a fost o perioadă de timp închiriat, iar în alte perioade a fost utilizat ca spațiu de cazare pentru salariații aflați în delegație.
La 5 noiembrie 2011 reclamanta a formulat cerere de completare, solicitând instanței să se pronunțe și asupra cererii de restituire a sumei de 80.682 lei, sumă stabilită prin actele contestate și care a fost achitată bugetului de stat.
Prin sentința nr.3486/2012 și această cerere a fost admisă, completându-se dispozitivul sentinței nr.1599/2012 cu obligarea intimatei la restituirea sumei solicitate, apreciindu-se că reținerea ei de către organele fiscale este lipsită de suport legal.
Împotriva sentințelor a formulat recursuri pârâta, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă și susținând, în esență, următoarele:
În ceea ce privește sentința nr.1599/2012 s-a arătat că au fost respectate dispozițiile Codului fiscal, cu ocazia încheierii actelor de control, și în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.149 din Codul fiscal, câtă vreme bunurile achiziționate de către societate nu sunt folosite în scopul operațiunilor taxabile.
Acest aspect se impune a fi reținut observându-se că reclamanta nu a obținut venituri din exploatarea imobilelor și că afirmația privind folosirea lor ca birou de lucru și pentru cazarea șoferilor aflați în proces de încărcare-descărcare a camioanelor este nesusținută cu niciun mijloc de probă.
Pentru aceleași considerente trebuie să se rețină lipsa de deductibilitate a cheltuielilor cu amortizarea, cheltuieli înregistrate de către contribuabili.
Referitor la sentința nr.3486/2012 s-a arătat că și aceasta se impune a fi reformată față de disp.art.117 din OG nr.92/2003, dispoziții potrivit cărora restituirea sumelor se putea dispune numai dacă hotărârea judecătorească de desființare a actelor de impunere fiscală era irevocabilă.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Așa cum se susține de către ambele părți, la 14 octombrie 2008, reclamanta a achiziționat două imobile, respectiv un apartament și un loc de parcare, cu suma de 700.941 lei, din care 111.914 lei TVA.
În Capitolul X afectat regimului deducerilor, Codul fiscal stabilește condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un agent economic să beneficieze de deducerea taxei pe valoare adăugată, printre acestea fiind și condiția folosirii bunului în interesul operațiunii taxabile.
Astfel, în condițiile art.145 din Codul fiscal „(2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) operațiuni taxabile;”.
Este real că textul nu impune cerința ca bunul exploatat de către agentul economic să fie producător el însuși de venituri, fiind suficient ca el să contribuie, prin utilizarea în interesul operațiunii taxabile, la obținerea de beneficii.
Textul introduce, așadar, o condiție pozitivă ce se impune a fi demonstrată, dovedindu-se prin documente justificative, înscrise în evidențele contabile că ea este realizată, respectiv că, în speță, apartamentul și/sau parcarea au fost folosite în perioada februarie 2009 – decembrie 2010 în interesul agentului economic.
Contractele de locațiune la care face trimitere instanța de fond sunt lipsite de relevanță, ele situându-se înainte și după perioada de referință pentru care a avut loc ajustarea de TVA.
În dovedirea susținerii că apartamentul a fost folosit în interesul societății nu există nicio probă relevantă, ci numai afirmația reclamantei potrivit căreia bunul a fost folosit ca birou de lucru și pentru cazarea propriilor salariați aflați în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Această afirmație, pe care o preia de altfel și expertul (f.212), nu este susținută decât cu foi de parcurs care ar trebui să demonstreze transportul de mărfuri pe care îl efectuează reclamanta la sau prin Municipiul București, din care s-ar impune să se prezume că angajații au fost cazați în apartament și o adresă de relații emisă de Asociația de proprietari Quadra Place București, potrivit căreia pentru apartamentul în discuție au fost înscrise în tabloul întreținerii două persoane, dar el a fost folosit pe perioade scurte de timp de 1-4 persoane (f.105-106).
Singure aceste documente nu sunt în măsură să dovedească susținerea privind exploatarea bunului de către angajații reclamantei în interesul activității desfășurate de aceasta (transport de mărfuri), aspect susținut și de lipsa reflectării în evidența contabilă a unei astfel de contribuții.
Mecanismul de ajustare a dreptului de deducere a fost creat și pentru situațiile în care bunul achiziționat de agentul economic nu este folosit permanent în interesul operațiunii taxabile.
De aceea, prin art.149 Cod fiscal, intitulat „Ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital - (1) În sensul prezentului articol: (…) d) taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital reprezintă taxa achitată sau datorată, aferentă oricărei operațiuni legate de achiziția, fabricarea, construcția, transformarea sau modernizarea acestor bunuri, exclusiv taxa achitată sau datorată, aferentă reparării ori întreținerii acestor bunuri sau cea aferentă achiziției pieselor de schimb destinate reparării ori întreținerii bunurilor de capital. (2) Taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în condițiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine, se ajustează, în situațiile prevăzute la alin. (4) lit. a) - d): (…) b) pe o perioadă de 20 de ani, pentru construcția sau achiziția unui bun imobil, precum și pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puțin 20% din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat. (…) (4) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la alin. (1) lit. d) se efectuează: a) în situația în care bunul de capital este folosit de persoana impozabilă: 1. integral sau parțial, pentru alte scopuri decât activitățile economice; 2. pentru realizarea de operațiuni care nu dau drept de deducere a taxei; (…) (5) Ajustarea taxei deductibile se efectuează astfel: a) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2). Ajustarea deducerii se face în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea și se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare modificarea destinației de utilizare. Prin norme se stabilesc reguli tranzitorii pentru situația în care pentru anul 2007 s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (4) lit. a) pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă inițial; (…) (51) Dacă pe parcursul perioadei de ajustare intervin evenimente care vor genera ajustarea în favoarea persoanei impozabile sau în favoarea statului, ajustările prevăzute la alin. (5) lit. a) și c) se vor efectua pentru același bun de capital succesiv în cadrul perioadei de ajustare ori de câte ori apar respectivele evenimente.”
Textul prevede, așadar, situații de natura celei în cauză, în care este obligatorie ajustarea dreptului de deducere în cazul în care bunul de capital nu este folosit în interesul operațiunii taxabile pentru toată perioada la care se referă dreptul de deducere, prevăzând și modalitatea în care acționează acest mecanism (cu observarea faptul că în cauză nu s-a contestat întinderea obligațiilor fiscale suplimentare).
În concluzie, pentru toate rațiunile de mai sus se apreciază că în mod corect organele fiscale au realizat ajustarea dreptului de deducere pentru bunurile de capital achiziționate de către reclamantă, reținând că pentru perioada februarie 2009 – decembrie 2010 acestea nu au fost folosite în interesul operațiunii taxabile.
Față de această concluzie, reținând că potrivit art.19 din Codul fiscal „(1) Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.”, iar cheltuielile cu amortizarea înregistrate în contabilitate, fără ca ele să privească (pe perioada în discuție) un bun utilizat pentru obținerea de venituri impozabile, nu pot fi considerate cheltuieli deductibile.
Aprecierea este susținută de dispozițiile art.21 din Codul fiscal, dispoziții potrivit cărora „(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.”, iar potrivit art.24 „(1) Cheltuielile aferente achiziționării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătățirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol. (2) Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este deținut și utilizat în producția, livrarea de bunuri sau în prestarea de servicii, pentru a fi închiriat terților sau în scopuri administrative; (…)”.
Față de aceste dispoziții legal și de statuarea potrivit căreia bunul nu a fost folosit în perioada de referință pentru realizarea de venituri în interesul agentului economic, urmează a se concluziona că în mod greșit au fost deduse cheltuielile cu amortizarea și se impune ca ele să fie adăugate obligațiilor fiscale directe.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, urmează să fie admis recursul împotriva sentinței nr.1599/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, cu consecința modificării acesteia și respingerii acțiunii.
O astfel de concluzie determină admiterea și a recursului împotriva sentinței nr.3486/2012 a aceleiași instanțe, modificarea acesteia și respingerea cererii de completare, reținând că suma impusă prin actele fiscale contestate și achitată de către reclamantă este datorată de aceasta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentințelor civile nr.1599 din 3 iulie 2012 și nr.3486 din 4 decembrie 2012, pronunțate de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL - reprezentată de I. O., cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
Modifică sentințele de mai sus, în sensul că respinge acțiunea și cererea de completare formulate de către reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, D. R. | Judecător, G. C. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, P. M. |
Red.G.C.
EM/4 ex./30.05.2013
Jud.fond M.C. E.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3614/2013.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3637/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
