Anulare act administrativ. Decizia nr. 199/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 199/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 4370/109/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.199/R-C.
Ședința publică din 25 Ianuarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. – judecător
Judecător: I. B.
Judecător: A. T.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C., cu sediul în municipiul C., .-1947), nr.16, județul D., în nume propriu și în numele și pentru pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în București, ..13, sector 1, cod poștal_, și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE ARGEȘ, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2128 din 21.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. _, intimat fiind reclamantul G. C., cu domiciliul în ., nr.82, județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns consilier juridic Iouț I. pentru recurenta-pârâtă și avocat A. S. pentru intimatul-reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentei-pârâte depune la dosar delegație de reprezentare.
Reprezentantul intimatului-reclamant depune la dosar împuternicire avocațială.
Părțile arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri asupra recursului.
Curtea, față de cererea formulată, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic I. I., având cuvântul pentru recurenta-pârâtă DRAOV C., în nume propriu și în numele și pentru pârâtele în nume propriu și în numele și pentru pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Generală pentru Accize și Operațiuni Vamale C., solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii și a menținerii deciziei de impunere, arătând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, susținând oral motivele astfel cum au fost formulate în scris la dosar.
Avocat A. S., având cuvântul pentru intimatul-reclamant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, depunând totodată la dosar concluzii scrise. 8000 de litri au fost declarați anterior anului 2006 la primărie, astfel că justifică această cantitate.
Același reprezentant arată că în procesul-verbal de percheziție sunt prezentate operațiunile de identificare, prelevare de probe și sigilare, din care a rezultat existența a opt recipienți din plastic a câte 1000 de litri fiecare, la sigilarea cărora s-a procedat după operațiunea de extragere de conținut în vederea efectuării analizei, însă pe trei dintre recipienți nu au putut fi aplicate sigilii, deoarece nu erau prevăzuți cu dispozitive de scurgere a conținutului, aspect care conduce la concluzia că, organele de control neavând acces la conținut pentru analiză, nu se cunoștea nici ce conțineau acele bidoane, pentru acestea acciza fiind nelegal determinată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16.09.2011, reclamantul G. C. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale C. și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș, solicitând anularea procesului verbal nr._/21.01.2001, a raportului de inspecție fiscală nr._/29.04.2009, a deciziei de impunere nr._/29.04.2009 și a deciziei nr.336/2011 emise de acestea.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că nu a săvârșit contravențiile reținute în sarcina sa si nu datorează accizele și majorările de întârziere reținute de organele fiscale.
Prin sentința nr.2128/21 septembrie 2012, Tribunalul Argeș a admis cererea, a anulat procesul verbal nr._/29.01.2009, raportul de inspecție fiscală nr._/29.04.2009, decizia de impunere nr._/29.04.2009 și decizia nr.336/2011.
Pentru a pronunța soluția tribunalul a reținut că prin actele administrativ fiscale contestate au fost reținute în sarcina reclamantului obligații fiscale în sumă totală de 50.632 lei din care 46.239 lei accize și 4.393 lei accesorii aferente.
În perioada 2004-2007 reclamantul împreună cu tatăl său G. G. cu care a gospodărit împreună a dat o declarație pe propria răspundere privind deținerea în gospodăria pârâtului a unei cantități importante de țuică și rachiu din fructe. Această împrejurare rezultă din declarațiile nr.1787/2004, nr.3017/2006 precum si din adeverința nr.1466/2009 eliberate de Primăria comunei Priboieni privind suprafața de 1,67 ha. cu categoria de folosință livezi.
La data de 8.04.2008 a fost efectuat un control de rutină de Administrația Finanțelor Publice Topoloveni pentru a verifica daca cazanul reclamantului funcționează sau dacă există materii prime din care se produc băuturi alcoolice, însă instalația de tip alambic fusese sigilată anterior datei menționată.
Ca atare, s-a reținut că organele fiscale nu au menționat cantitatea fabricată și declarată, în nota din 18.12.2008 deoarece în gospodăria tatălui reclamantului se afla cantitatea de țuică de 1.400 litri si nu de 10.800 litri așa cum s-a consemnat. Această cantitate de țuică se afla spre păstrare pentru un eveniment viitor ce urma să aibă loc în familia reclamantului. În nota de constatare nu se consemnează faptul că în toate recipientele exista țuică, ci doar „un lichid cu miros înțepător” motiv pentru care trei dintre recipiente nici măcar nu au fost sigilate motivându-se că nu există dispozitive de scurgere accesibile. Urmare a controlului din data de 8.04.2008 cazanul fusese sigilat iar încăperea era transformată în magazie de lemne.
S-a reținut că potrivit art.178 alin.4 Cod fiscal deținerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal pentru care nu se poate face dovada plății accizelor atrage plata acestora.
S-a reținut că întrucât produsul accizabil a fost declarat în perioada anilor 2004-2007 inclusiv fiind înregistrat la organele fiscale cu o cantitate mai mare decât cea găsită cu ocazia controlului, cantitate ce se afla în păstrare rezultă că reclamantul nu poate fi obligat la taxă pentru produsele accizabile. Reclamantul nu a desfășurat și nu desfășoară activități economice sub nicio formă de autorizare și nu este autorizat ca antrepozit fiscal de producție întrucât respectiva cantitate de țuică era destinată de a fi păstrată pentru un eveniment important ce urma să aibă loc în familia reclamantului.
S-a mai reținut că, potrivit art.164 Cod fiscal nu sunt supuse accizelor în momentul producerilor pe teritoriul comunitar ori în speță nu s-a făcut nicio dovadă că în perioada de referință reclamantul ar fi fabricat vreo cantitate de țuică.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Direcția Generală de Accize și Operațiuni Vamale C., în nume propriu, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, precum și pentru Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Argeș.
În motivare se arată că sentința a fost dată cu încălcarea dispozițiilor 304 pct.7, 9 Cod procedură civilă și cu încălcarea art.3041 Cod procedură civilă.
Judecătorul fondului nu arată motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au determinat admiterea apărărilor formulate de reclamant, respectiv respingerea apărărilor formulate de către autoritatea vamală.
În condițiile în care motivarea unei hotărâri trebuie să clară, precisă, fără a se rezuma la o înșiruire de fapte și argumente, este necesar ca sentința atacată să fie desființată, deoarece nu se arată de ce a fost înlăturată prezumția de legalitate de care se bucură decizia de impunere nr._/29.04.2009, respectiv actele administrativ fiscale atacate.
Se susține că actele invocate de tribunal relevă o altă situație de fapt decât cea reținută, controlul efectuat de comisarii Gărzii Financiare Argeș la 17.12.2008 identificând două camioane încărcate cu zahăr industrial vrac, de culoare brună, din declarația conducătorului auto al unuia dintre acestea, rezultând că urmau să fie descărcate la domiciliul lui G. C. C..
Și reclamantul a declarat că urma să achiziționeze cantitatea de 500 kg. zahăr industrial pentru obținerea de gemuri și compoturi, din analiza rapoartelor de control emise de C.N.I.E.P. Larex București rezultând că zahărul brun este impropriu consumului uman, putând fi utilizat doar într-o fabrică de alcool.
La control a fost identificată cantitatea de 10.800 litri de băuturi alcoolice și miros de țuică din care 8 recipiente din plastic a câte 1.000 litri fiecare și 5 butoaie din lemn de diferite de capacități, în total 2.800 litri.
La 18.12.2008 a fost găsită la percheziție, în gospodăria lui G. C. C. o instalație de fabricat țuică de tip alambic cu capacitate de 240 litri, nesigilat la momentul controlului, dar nefiind în funcțiune. Cu aceeași ocazie comisarii Gărzii Financiare Argeș au identificat 7.000 litri de materie primă în fermentare aflată în două polistifuri.
Procesul verbal de percheziție a fost semnat inclusiv de reclamant, care nu a făcut obiecțiuni cu privire la modul de desfășurare al percheziției și nici cu privire la cele consemnate în procesul verbal.
Probele prelevate de către reprezentanții O.P.C. Argeș din întreaga cantitate de 10.800 litri, au relevat faptul că lichidul din recipientele de plastic este o băutură spirtoasă slab alcoolică, din fructe, obținută prin distilarea unor materii prime vegetale supuse unui proces de fermentație cu o concentrație alcoolică de 16,1% (buletin de analiză nr.9 din 15.01.2009), iar lichidul din recipientele din lemn reprezintă o băutură spirtoasă slab alcoolică, din fructe, obținută prin distilarea unor materii prime vegetale supuse unui proces de fermentație cu o concentrație alcoolică de 19,6% (buletin de analiză nr.8 din 15.01.2009).
Declarația reclamantului a fost în sensul că întreaga cantitate a fost obținută în gospodăria proprie în perioada 2004-2007, dar nota de constatare a Gărzii Financiare Argeș a reținut că G. C. C. nu este înregistrat la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Topoloveni ca producător individual de țuică.
De asemenea, reclamantul nu a figurat înregistrat cu cazan pentru producerea de țuică și rachiuri din fructe, or, conform pct.42 din H.G. nr.44/2004 pentru aplicarea art.173 din Codul fiscal „Toate gospodăriile individuale care dețin în proprietate instalații de producție de țuică și rachiuri au obligația de a se înregistra la autoritatea fiscală teritorială prin administrația finanțelor publice în raza căreia își au domiciliul, iar cele care realizează astfel de produse pentru consumul propriu au obligația de a înscrie în declarație și cantitățile estimate a fi obținute la nivelul unui an, potrivit modelului prevăzut în anexa nr.1”.
Totodată, instalațiile de producție deținute de către gospodăriile individuale înregistrate potrivit alin.(3), vor purta obligatoriu sigiliile aplicate de către administrația finanțelor publice în raza căreia își au domiciliul, pe toată perioada de nefuncționare.
Textul arată că dacă gospodăria individuală intenționează să producă țuică și rachiuri din recolta proprie, aceasta trebuie să solicite scris administrației finanțelor publice în raza căreia își are domiciliul desigilarea instalației, menționând totodată cantitatea și tipul de materie primă ce urmează a se prelucra, perioada în care instalația va funcționa, precum și cantitatea de produs estimată a se obține. În acest caz producătorul trebuie să dețină și mijloacele legale necesare pentru măsurarea cantității și a concentrației alcoolice a produselor obținute.
De asemenea textul arată la alin.7) că “în prima zi lucrătoare după expirarea perioadei de funcționare a instalației de producție de țuică și rachiuri, administrația finanțelor publice care a desigilat instalația, va proceda la resigilarea acesteia - dacă producătorul nu a solicitat modificarea perioadei de funcționare a instalației declarată inițial -, precum și la calculul accizei datorate.
În acest caz acciza devine exigibilă la momentul resigilării instalațiilor de producție iar termenul de plată este până la 25 a lunii imediat următoare celei în care acciza a devenit exigibilă. (...) (9) Producția de țuică și rachiuri pentru consumul propriu al unei gospodării individuale din recolta proprie, gospodărie care nu deține în proprietate instalații de producție, poate fi realizată în sistem de prestări de servicii numai în antrepozite fiscale autorizate pentru producția de țuică și rachiuri”.
Prin urmare, potrivit art.162, 163 și 173 alin.1 lit.c) din Codul fiscal, reclamantul datorează accize pentru cantitatea de alcool identificată în gospodăria acestuia, acciza devenind exigibilă la data când produsul este eliberat pentru consum în România, eliberarea pentru consum reprezentând și „deținerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada plății accizelor”.
Or, reclamantul nu era autorizat să desfășoare activități economice sub nicio formă de organizare și nu era autorizat ca antrepozit fiscal de producție, astfel că datorează accize bugetului general consolidat al statului.
Mai mult, ordonanța nr.1054/P/2008 în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui G. C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută la art.9 lit.b) din Legea nr.241/2005, arată că taxarea și fiscalizarea produselor depistate se va clarifica în afara procesului penal.
Majorările de întârziere au fost legal determinate în raport de prevederile art.120 Cod procedură fiscală, termenul scadent pentru plata accizei fiind 25.01.2009.
Intimatul G. C. C. a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând față de complexitatea cauzei, care în afara stabilirii situației de fapt necesită interpretarea dispozițiilor legale aplicabile, se impunea ca sentința tribunalului să prezinte pe larg aceste aspecte, să arate argumentat ce a determinat înlăturarea susținerilor din întâmpinare și însușirea punctului de vedere exprimat de reclamant.
Pe lângă o motivare extrem de succintă, instanța a înlăturat constatările făcute de comisarii Gărzii Financiare (filele 65-66 dosar fond), cu privire la cantitatea de lichid cu miros de țuică identificată în gospodăria reclamantului, fără o argumentare temeinică.
Ca atare, prima critică este întemeiată și deși nu se poate reține totala lipsă de motivare, cu consecința imposibilității efectuării controlului judiciar, Curtea, față de dispozițiile art.312 pct.5 Cod procedură civilă, constată că fondul cererii nu a fost soluționat și, că față de art.3041 Cod procedură civilă se impune o prezentare a situației de fapt, în raport cu argumentele aduse de ambele părți, numai astfel fiind posibilă și dezlegarea în drept a problemei litigioase deduse judecății.
În ce privește cantitatea de zahăr pe care reclamantul a declarat că urmărește să o achiziționeze, se constată o discrepanță majoră între susținerile părților, pe de o parte, autoritatea fiscală vorbește despre tone, iar reclamantul despre sute de kg.
Ceea ce este relevant însă, este faptul că așa cum arată autoritatea fiscală în întâmpinare (fila 33), susținere reluată și în recurs, rapoartele de control emise de C.N.I.E.P. Larex București, atestă că zahărul brun industrial este impropriu consumului uman.
Astfel, în declarația dată prin nota explicativă din 28.01.2009 (fila 68 dosar fond) de către G. C. rezultă că a încercat să achiziționeze o cantitate de 500 kg. de zahăr pentru consum propriu pentru gemuri, compoturi și dulcețuri, dar zahărul avea o culoare dubioasă, astfel că nu a mai vrut să achiziționeze.
În același timp, adresa nr.129/6.02.2009, emisă de Larex România (filele 82-83 dosar fond), arată că zahărul prelevat la 18.12.2008 cu proces verbal, nu poate fi introdus în consum, el putând fi utilizat doar într-o fabrică de alcool.
Aceste indicii legate de posibila utilizare a cantității de zahăr la producerea alcoolului în gospodăria proprie a reclamantului, nu sunt însă suficiente pentru a determina convingerea instanței că întreaga cantitate a fost fabricată în gospodăria reclamantului și, mai ales, în ce perioadă.
În acest context, se reține că la momentul percheziției a fost identificată o instalație de fabricat țuică de tip alambic, nesigilată la momentul controlului și nefiind în funcțiune.
În același timp, potrivit adresei nr._/5.09.2007 emisă de A.F.P. Topoloveni (filele 54-56), rezultă că G. C. nu a declarat și nu a solicitat sigilarea instalației pentru producția de țuică și rachiuri.
În cererea de chemare în judecată se arată că în perioada 2004-2007 folosind instalația de tip alambic de 240 litri ce aparținea tatălui său, G. C. a produs cantitatea de țuică în discuție.
Același aspect rezultă și din declarația dată cu ocazia întocmirii notei explicative din 28.01.2009, în care G. C. arată că întreaga cantitate găsită la domiciliul său s-a obținut pe o perioadă mai îndelungată, de ani, fiind păstrată, fără a fi înstrăinată către alte persoane.
Se mai reține că potrivit declarației date la 28.01.2009 (fila 71), reclamantul și tatăl său au gospodărie împreună, la sfârșitul anului 2006 reclamantul mutându-se la socru.
Din declarația dată la 8.04.2008 (f.58-59 dosar fond) rezultă că G. C. C. a declarat la organul fiscal, cazanul, acesta fiind sigilat de autorități la 22.02.2007. Însă din sentința nr.1235/28.11.2011, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia nr. 1958/26 septembrie 2012 a Curții de apel Pitești rezultă că, în litigiul similar ce a fost declanșat la solicitarea lui G. G., s-a relevat că tatăl reclamantului din prezenta cauză, se regăsea în evidențele organului fiscal teritorial ca deținător al unui cazan de țuică ce fusese sigilat la data de 22.02.2007, rezultând astfel că nu reclamantul deținea cazanul ci tatăl său.
Or, dacă reclamantul a produs cantitatea de țuică cu un alt cazan decât cel al tatălui său avea obligația, ca în cazul deținerii instalației de producție țuică și rachiuri din fructe, să o declare la autoritatea fiscală, potrivit art.42 alin.3 din H.G. nr.44/2004, această obligație fiind expres prevăzută în norme. Astfel, toate gospodăriile individuale care dețin în proprietate instalații de producție de țuică și rachiuri au obligația de a se înregistra la autoritatea fiscală teritorială prin administrația finanțelor publice în raza căreia își au domiciliul, iar cele care realizează astfel de produse pentru consumul propriu au obligația de a înscrie în declarație și cantitățile estimate a fi obținute la nivelul unui an, potrivit modelului prevăzut în anexa nr.1.
Dacă dimpotrivă, a produs această cantitate cu același cazan al tatălui său, nu se explică de ce acesta era desigilat la data efectuării percheziției la 18.12.2008.
Ca atare, acest cazan a fost folosit și începând cu anul 2007 pentru producerea cantității de țuică și rachiu, identificată la percheziție.
Din declarația formulată de reclamant la 12.05.2004, înregistrată la Primăria Comunei Priboieni (fila 52 dosar fond), rezultă că acesta deținea în gospodărie 4.000 litri, din care 1.000 litri țuică și 3.000 litri rachiu fructe, iar la 7.12.2006, deținea în gospodăria cantitatea de 8.000 litri țuică și rachiuri diferite din fructe (fila 53 dosar fond). La 28.01.2009 (fila 72 dosar fond) reclamantul susține că de la sfârșitul anului 2006, până în decembrie 2008, a fost nevoit să se mute în gospodăria socrului său, luând cu sine și întreaga cantitate de țuică de 8000 de litri deținută, care a fost astfel depozitată la socrul său până în anul 2008 când a fost adusă înapoi în gospodăria sa.
Aceste declarații relevă faptul că reclamantul tinde să producă oarecare confuzie pe de o parte cu privire la deținătorul cazanului, respectiv la proprietarul cantității de țuică și rachiu, găsite la percheziție și la perioada producerii acesteia.
Însă, trecând peste atare atitudine, rezultă că, la data percheziției, cazanul de țuică a fost identificat nesigilat, deși nu era în funcțiune, dar așa cum s-a arătat mai sus, în litigiul anterior, cazanul tatălui reclamantului figura sigilat la 22.02.2007 și o altă cerere de desigilare pentru producție nu fusese formulată.
Totodată, trecând peste modul de formulare, prezentare și înregistrare la Primăria Priboieni a celor două declarații de deținere a cantității de 4.000 litri, la nivelul anului 2004 (luna mai), respectiv 8.000 litri la sfârșitul anului 2006, se constată că din acestea rezultă că în trei ani, reclamantul a produs o cantitate de 4.000 litri de țuică și rachiu de fructe, în gospodăria proprie, în timp ce în dosarul nr._ s-a reținut irevocabil că în gospodăria lui G. G., cu care reclamantul gospodărise împreună până în anul 2006 (fila 2 cerere de chemare în judecată), a fost identificată la 17.12.2008 cantitatea de 1.895 litri de produs incolor cu miros de alcool.
Prin urmare, față de declarația formulată de reclamant la 12.05.2004, înregistrată la Primăria Comunei Priboieni (fila 52 dosar fond), privind deținerea în gospodărie 4.000 litri, din care 1.000 litri țuică și 3.000 litri rachiu fructe, respectiv din 7.12.2006 privind deținerea în gospodărie a cantității de 8.000 litri țuică și rachiuri diferite din fructe (fila 53 dosar fond), coroborat cu declarația privind deținerea la nivelul anului 2008 a unei cantități de 10.800 litri (fila 70 dosar fond), rezultă că această creștere de cantitate a fost determinată de producerea în gospodăria proprie cu ajutorul instalației identificată la percheziție.
Curtea reține că, potrivit art.162 alin.1 lit. f) din Codul fiscal, atât în forma din perioada anterioară anului 2007 cât și ulterior, accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat, pentru produse provenite din producția internă sau din import printre care și alcool etilic.
Acesta din urmă este definit la art. 173 alin. 1 lit,. c), care arată că alcool etilic reprezintă și țuică și rachiuri de fructe.
Totodată art.164 din cod arată că produsele prevăzute la art. 162 sunt supuse accizelor în momentul producerii lor în România sau la momentul importului lor în țară.
Ca atare, dacă se reține că o cantitate de 8.000 litri a fost produsă anterior anului 2007, pentru consum propriu, pentru aceasta devine aplicabil art.173 alin.2 Cod fiscal, în forma în vigoare în perioada analizată, potrivit cu care sunt exceptate de la plata accizelor țuica și rachiurile de fructe fabricate de persoana fizică și consumate de către aceasta și membrii familiei sale, cu condiția să nu fie vândute dar și prevederile art.42 din H.G. nr.44/2004 în aceeași formă, care lămuresc ce înseamnă consum propriu, arătând că “Țuica și rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale sunt exceptate de la plata accizelor în limita cantității de 300 de litri cu concentrația alcoolică de 40% în volum pentru fiecare gospodărie individuală/an, indiferent de locul în care este realizată această producție”, iar cantitatea de țuică și rachiuri de fructe, care depășește limita de producție neaccizabilă prevăzută la alin.(1), este supusă accizelor legale în vigoare în perioada respectivă.
Pentru diferența de cantitate, până la 10.800 litri, se aplică art.173 alin.2 Cod fiscal, potrivit cu care se introduc limite de accize pentru cantități echivalente de cel mult 50 litri de produs pentru fiecare gospodărie individuală/an, cu concentrația alcoolică de 100% în volum, în condițiile stabilite de art.42 din H.G. nr.44/2004.
În ce privește susținerea legată de faptul că instanța nu a ținut seama de justificarea unei cantități de 3.000 litri de țuică, Curtea reține că într-adevăr în nota de constatare de la 18.12.2008 (filele 65-66 dosar fond), se arată că a fost identificată o cantitate de 10.800 litri cu miros de țuică, recipientele din care s-au ridicat probele fiind sigilate, cu excepția a 3 bidoane cu 1.000 litri din plastic, pe care nu s-au putut aplica sigilii, neavând niciun dispozitiv de scurgere a conținutului (fila 66 dosar fond).
Deși organele fiscale au luat în considerare întreaga cantitate din toate recipientele găsite la fața locului, din cantitatea totală de 10.800 litri, 3.000 litri nu au fost verificați, deoarece, după susținerile din fața curții, recipientele erau întoarse cu dispozitivul de scurgere către perete și nu au putut fi mutate, astfel că organele fiscale au aplicat o prezumție simplă în sensul că aceștia reprezintă de asemenea țuică sau rachiu de fructe.
Însă, reclamantul se apără în primă instanță că în domiciliul tatălui său au existat doar 1400 litri și abia în recurs susține ideea că 3000 litri nu erau de fapt țuică, toate acestea pe fondul faptului că la 28.01.2009 a declarat sub semnătură în fața comisarilor Gărzii financiare că “această cantitate de 10.800 litri, găsită la domiciliul meu s-a obținut pe o perioadă mai îndelungată, de ani”.
De asemenea, la percheziție a declarat că deține băutură alcoolică de aproximativ 10.000 litri și o instalație artizanală de fabricare a țuicii (proces verbal din 18.12.2008 – fila 62 dosar fond).
Dacă se adaugă la acestea și declarația reclamantului care susține că în anul 2006 s-a mutat la socru cu întreaga cantitate de 8000 litri (f.72), în ciuda dificultăților de manevrare a uneia asemenea cantități, curtea nu poate reține apărările reclamantului, a cărui atitudine oscilantă a determinat concluzii diferite între cele două instanțe, constatând dimpotrivă, că întreaga cantitate este alcool etilic, după distincțiile realizate de buletinele de analiză nr.8 și 9 din 15.01.2009 (filele 78-81 dosar fond), în funcție de natura recipientelor.
Ca atare, pentru cantitatea reținută a fi produsă anterior anului 2007 (8000 litri), reclamantul datorează accize în condițiile art.173 alin.2 Cod fiscal raportat la art.42 din H.G. nr.44/2004, în forma în vigoare pe perioada menționată, iar restul cantității de țuică și rachiu de fructe ce depășește această cantitate, până la 10.800 litri este supusă accizelor în condițiile art.173 alin.3 din Legea nr.571/2003, potrivit formei în vigoare după 1 ianuarie 2007.
Pentru a se determina această valoare, cu accesoriile aferente, este însă nevoie de o lucrare de specialitate, care va fi efectuată în rejudecare, ca o consecință a reținerii aplicabilității art. 312 pct.5 Cod procedură civilă de către tribunal.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C., cu sediul în municipiul C., .-1947) nr.16, județul D., în nume propriu și în numele și pentru pârâtele AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, cu sediul în București, ..13, sector 1, cod poștal_ și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE ARGEȘ, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2128/21.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul G. C., cu domiciliul în . nr.82, județul Argeș.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. T. I. B. A. T.
Grefier,
Drăguța-I. C.
Red.A.T./30.01.2013
GM/4 ex.
Jud.fond: N.S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3091/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3219/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
