Anulare act administrativ. Sentința nr. 34/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 34/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 2919/2/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ SENTINȚA NR. 34/F-C.
Ședința publică din 30 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
Președinte: I. B., judecător
Grefier: G. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanta E. B. GmbH, cu sediul în Germania, Kassbohrerstrasse 13,_ Ulm, reprezentată de mandatar civil Cash Back Vat Recovery SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la B. G. SCPA, din București, .. 77, sector 1, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la dosar s-au depus concluzii scrise de către reclamantă.
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 25 ianuarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA:
Deliberând asupra acțiunii de față,
Constată că prin acțiunea înregistrată la 06.04.2012, reclamanta E. B. GmbH Germania a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeș, anularea în tot a deciziei nr.370/29.09.2011 privind soluționarea contestației prealabile împotriva Deciziei de rambursare TVA nr._/01.04.2011, anularea oricăror rapoarte ori note interne de verificare, control și constatare a operațiunilor administrative înfăptuite de pârâte, constatarea dreptului reclamantei la rambursarea sumei de 804.475 lei, reprezentând TVA din totalul sumei de 824.157 lei sau numai a unei părți din această sumă, începând cu data de 09.03.2009 și obligarea pârâtei la emiterea actelor administrative de rambursare în termen de 5 zile de la pronunțarea sentinței, sub sancțiunea amenzii prevăzută de Legea contenciosului administrativ, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că, prin intermediul împuternicitului său Sky Cash Back SRL, a depus cererea de rambursare TVA nr._/09.03.2009 conform dispozițiilor Directivei a 8-a privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri și a dispozițiilor art.1472 alin.1 din Codul fiscal, suma solicitată fiind de 824.157 lei, aferentă perioadei ianuarie-decembrie 2008, rezultată din facturile emise pentru revizia și reparația autobuzelor livrate către RATB, pentru care furnizorul era obligat la asigurarea reparațiilor și întreținerii pe perioada de garanție.
La data de 28.06.2010 D.G.F.P. București era organul competent în soluționarea cererii de rambursare a TVA, dar, ca urmare a intervenirii Ordinului nr.2696/16.11.2010, nepublicat în Monitorul Oficial, competența de soluționare a acestor cereri a fost delegată organelor fiscale teritoriale. Ca atare, cererea sa a fost înaintată organului fiscal teritorial, respectiv D.G.F.P. Argeș.
În acest context, la data de 29.06.2011 D.G.F.P. Argeș i-a comunicat decizia cu nr._/01.04.2011 prin care a aprobat la rambursare suma de 19.682 lei și a respins la rambursare suma de 804.475 lei.
Se arată că motivele de fapt ale respingerii au constat în faptul că persoana juridică a solicitat la rambursare TVA de pe facturi pentru care nu a prezentat documentele de plată prin care să se ateste achitarea TVA conform prevederilor pct.49 alin.1 din HG nr.44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003.
Împotriva deciziei de respingere la rambursare a sumei de 804.475 lei s-a formulat contestație prealabilă, iar prin decizia nr.370/29.09.2011 D.G.F.P. Argeș a respins contestația cu motivarea că pentru această sumă nu a fost făcută dovada achitării taxei facturate.
Prin prezenta se susține, însă, că reținerile organului de soluționare sunt nejustificate întrucât pentru suma în litigiu au fost înaintate toate documentele necesare, precum și pentru că organul fiscal nu i-a solicitat depunerea altor documente, concluzionându-se că în mod eronat pârâta le-a considerat „insuficiente” în analizarea cererii de rambursare.
Se susține că organele fiscale nu aveau dreptul de a refuzat rambursarea de TVA pe criteriul neprezentării, odată cu cererea de rambursare a altor documente decât cele prevăzute de legislația fiscală și cu atât mai puțin nu puteau respinge rambursarea pe motiv că nu există aceste documente, atâta vreme cât nu le solicitaseră. Altfel spus, deși reclamanta a depus toate documentele prevăzute de lege, pârâta le-a considerat insuficiente, dar nu în faza de analizare a cererii de rambursare, când consecința era solicitarea unor informații suplimentare, ci chiar prin actul administrativ contestat, moment în care reclamanta nu mai putea răspunde decât pe calea contencioasă.
Așadar, se învederează că acest formalism excesiv al organului fiscal este cenzurat în mod consecvent de Curtea Europeană de Justiție, sens în care a fost pronunțată cauza C-231/96 Recheio-Cash&Carry SA, potrivit cu care este în atribuția sistemului legislativ din fiecare stat membru să desemneze tribunale cu competența juridică și să reglementeze proceduri detaliate cu privire la protejarea drepturilor indivizilor precum și să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea regulilor conferite de legile comunitare (principiul eficienței).
Pe aceste dispoziții și rețineri se argumentează modalitatea greșită aleasă de organul fiscal, concluzionându-se că refuzul dreptului de rambursare este ilegal, în condițiile în care autoritățile nu s-au prevalat de dreptul conferit de legislația fiscală de a solicita documente suplimentare derivând din dispozițiile pct.49 alin.6 din Normele Metodologice de aplicare a art.1472 Cod fiscal, în conformitate cu care „prin excepție, organele fiscale competente pot solicita persoanei impozabile să prezinte informații suplimentare necesare pentru a stabili dacă o cerere de rambursare este justificată”, dispoziție nerespectată în prezenta cauză.
De asemenea, s-a susținut că aceleași contracte anexate cererii de rambursare și contestației prealabile au stat la baza emiterii facturilor acceptate la rambursare, cât și a celor respinse.
În susținere au fost depuse înscrisuri (f.8-38 și 63-377, Volum II – f.378-733).
La data de 18.05.2012 D.G.F.P. Argeș a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, în temeiul art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004.
Ulterior, la data de 12.06.2012 D.G.F.P. Argeș, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acțiunii reclamantei cu motivarea că, în mod corect organele fiscale au respins rambursarea sumei de 804.475 lei, întrucât reclamanta nu a prezentat documentele de plată prin care să se ateste achitarea TVA, iar înscrisul depus ulterior cererii de restituire, reprezentând „Lista corespondentă dintre facturile incluse în cererea nr._/09.03.2009 și avizele de plată aferente acestora în perioada de aplicație ianuarie-decembrie 2008” dimpreună cu alte trei avize de plată, nu au putut fi luate în considerare deoarece avizele de plată nu au constituit obiect al controlului, nefăcând parte din setul documentelor prezentate și drept dovadă ele nu poartă ștampila „verificat DGFP Argeș”.
Totodată, s-a precizat că documentele consemnate în această listă nu se regăsesc decât parțial în centralizatorul facturilor anexate cererii nr._/2009, cu referire la 23 de poziții.
De asemenea, s-a învederat că nici la data depunerii cererii de rambursare și nici ulterior formulării contestației, societatea nu a mai depus alte documente prin care să facă dovada achitării facturilor pentru care se solicită rambursarea TVA pentru autovehiculele livrate RATB București.
Pârâta a susținut că nu poate fi vorba de tratarea cu superficialitate a cererilor contestatoarei, așa cum în mod greșit se susține în acțiunea de față, întrucât acesteia îi revenea în exclusivitate obligația întocmirii situației analitice cu facturile incriminate și documentele de plată corespunzătoare acestora, iar nu doar anexarea unor documente care nu pot fi calificate drept documente justificatoare a plății aferente.
Astfel, referatul pentru analiza documentară înregistrat sub nr._/15.03.2011, întocmit de către inspectorii fiscali, dovedește verificarea cu temeinicie a tuturor facturilor menționate în centralizator pentru care s-a solicitat restituirea TVA, parte din sumă fiind restituită reclamantei.
Curtea de Apel București, prin sentința nr.4053/18.06.2012 a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea Curții de Apel Pitești cu motivarea că este lipsit de importanță, sub aspectul competenței, temeiul art.93 Cod procedură civilă, în sensul că este indicat sediul ales în București, pentru a fi competentă Curtea de Apel București, ori nefiind probat sediul profesional ca fiind în București, devin incidente dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora cererea se introduce la instanța de la sediul pârâtei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanței sub nr._, unde la termenul din data de 14 septembrie 2012 apărătorul reclamantei a solicitat proba cu înscrisuri și cu expertiză contabilă în susținerea contestației sale, iar pârâtei i s-a pus în vedere să depună la dosar corespondența purtată cu această societate, vizând suplimentarea documentelor necesare restituirii TVA solicitată.
Înscrisurile solicitate au fost depuse de pârâtă la filele 9-13.
La data de 26 octombrie 2012 pârâta a invocat excepția tardivității formulării contestației, excepție respinsă de către instanță prin încheierea din 23 noiembrie 2012 având în vedere înscrisurile depuse la filele 16-52 prin care reclamanta a făcut dovada introducerii în termenul prevăzut de art.205, 208 Cod procedură fiscală.
La același termen a fost respinsă cererea de conexare a prezentei cauze la dosarul cu nr._ apreciindu-se ca nefiind întrunite condițiile art.164 Cod procedură civilă, punându-se în vedere apărătorului reclamantei să depună la dosar facturile aferente cererii înregistrate sub nr._/09.03.2009 în copie legalizată, traduse în limba română, precum și contractele de prestări servicii în baza cărora au fost emise aceste facturi, fiind prorogată admisibilitatea probei cu expertiză după depunerea acestor înscrisuri.
La termenul din 25 ianuarie 2013, apărătorul reclamantei a precizat că operațiunea de traducere a documentelor impusă de instanța de judecată se întinde pe o perioadă îndelungată de timp și la un cost ridicat, ceea ce ar însemna o tergiversare a soluționării cauzei și în același timp cu repercusiuni negative asupra valorii sumei solicitate la rambursare, sens în care o consideră neconcludentă sub aspect probatoriu și apreciază că se poate dispune efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească dacă mai sunt necesare și alte documente în afara celor prezentate organului fiscal precum și valoarea sumei ce urmează a fi rambursată.
Având în vedere susținerea apărătorului reclamantei legată de imposibilitatea îndeplinirii operațiunii sus arătate, precum și aceea a inexistenței vreunui alt document în sprijinul justificării sumei solicitate la rambursare, dimpreună cu modalitatea în care au fost concepute obiectivele expertizei, al căror răspuns nu este apanajul expertului, ci al instanței de judecată, Curtea a apreciat că nu se impune proba cu expertiză judiciară contabilă solicitată de reclamantă.
Din actele și lucrările dosarului ce se vor analiza, în raport de probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile cauzei, Curtea reține în fapt următoarele.
Astfel, potrivit art.1472 din Legea nr.571/2003 C.fiscal „rambursarea taxei către persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România se face (1) - în condițiile stabilite prin norme: a) persoana impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilită în alt stat membru, poate solicita rambursarea taxei achitate, norme „coroborate cu cele ale pct. 49 (1) din HG nr.44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice ale Legii nr.571/2003 C.fisc” potrivit cu care „în condițiile prezentate și în conformitate cu procedurile de la alin.(4)-(14), persoana impozabilă prevăzută la alin.(3)poate solicita rambursarea taxei facturată de alte persoane impozabile și achitată de aceasta pentru bunurile mobile ce i-au fost livrate sau serviciile care i-au fost prestate în beneficiul sau în România, precum și a taxei achitate pentru importul bunurilor în România pe o perioadă de minimum trei luni sau maximum un an calendaristic sau pe o perioadă de minimum trei luni rămasă din anul calendaristic. Prezentele norme transpun Directiva a 8-a 79/1072/EEC din data de 6 decembrie 1979”.
Totodată, potrivit art.145 alin.2 C.fisc. „orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operațiuni: a) - operațiuni taxabile”.
Prin urmare, în justificarea utilizării bunurilor și serviciilor în folosul operațiunilor taxabile reclamanta trebuia să depună documentele constând în contracte și devize de lucrări cu defalcarea cheltuielilor pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului, mai concret: situații de lucrări, procese verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare care să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate.
Or, în chiar cuprinsul contestației reclamanta a precizat că nici dispozițiile Directivei a 8-a și nici dispozițiile Codului fiscal nu prevăd obligativitatea dovedirii achitării facturilor a căror taxă pe valoarea adăugată se solicită la rambursare.
Însă, se susține că în contextul în care legislația națională în vigoare la momentul depunerii cererii de rambursare impunea obligativitatea anexării acestor documente, autoritățile fiscale aveau posibilitatea să ceară suplimentarea acestora, așa cum au procedat în celelalte dosare de rambursare ale E. B..
Sub acest aspect, Curtea reține că, într-adevăr, dispozițiile fiscale - pct.49 alin.6 din NM de aplicare a art.147/2 Cod fiscal și Directiva a 8-a prevăd posibilitatea, în cazul în care situația o impune, de a solicita informații de la contribuabil.
În cauză, însă, chiar dacă organul fiscal nu a uzat de aceste dispoziții, reclamanta avea cunoștință despre obligația impusă de lege, conform art.52 din OG nr.92/2003, potrivit cu care contribuabilul are obligația de a furniza organului fiscal informațiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale, precum și conform art.56 din același act normativ, în temeiul căruia, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligația să pună la dispoziție organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri.
Prin urmare, având în vedere învestirea organului fiscal cu mai multe cereri de rambursare a TVA, reclamanta cunoștea obligațiile impuse de textele menționate anterior.
Astfel, din interpretarea textelor de lege precitate nu se poate concluziona, așa cum este opinia reclamantei, că dreptul său de a i se restitui TVA a fost obstrucționat de către organul fiscal prin impunerea unor condiții suplimentare care să afecteze acordarea acestui drept.
Or, susținerea reclamantei că au fost depuse toate documentele necesare analizării cererii de rambursare, este contrazisă de chiar recunoașterea acesteia din motivarea contestației de față (f.6 dosar Curtea de Apel București), în care a precizat că nu a depus alte documente în justificarea cererii, întrucât această cerință nu se mai putea realiza decât pe cale contencioasă.
Cu toate acestea se reține că nici ulterior soluționării contestațiilor, reclamanta nu a depus suplimentar alte documente în afara celor care au însoțit cererea de restituire, astfel că încercarea acesteia de a induce concluzia că organul fiscal a tratat cu superficialitate înscrisurile respective și, chiar, s-a aflat în eroare, făcând confuzie între cele cinci cereri de rambursare depuse, nu are suport probator.
Sub acest aspect, Curtea reține că organul fiscal a analizat înscrisurile pe care apărătorul a precizat că le-a depus personal, dar a constatat că acestea nu includ și chitanțele ce dovedesc plata TVA. De altfel, în fața instanței de fond reprezentantul legal al reclamantei a precizat că nu deține alte documente față de cele pe care le-a înaintat organului fiscal, ce au fost supuse verificării așa cum s-a menționat anterior (f.76-377 Vol.I, 378-733 Vol.II).
Prin urmare, în lipsa documentelor justificative și prezentarea doar a unor tabele și a unei liste anexate prezentei acțiuni, care nu constituie documente justificative în sensul legii (Legea nr.82/1991, respectiv Legea nr.571/2003 și HG nr.44/2004), în mod corect, s-a procedat la respingerea rambursării sumei vizată de prezenta cerere.
În altă ordine de idei, se reține că prin Decizia nr._/01.04.2011 emisă de DGFP Argeș, din suma totală de 824.157 lei solicitată la rambursare, s-a admis cererea în cuantum de 19.682 lei, pentru care reclamanta a făcut dovezile prevăzute de lege și s-a respins cererea pentru suma de 804.475 lei.
Prezenta acțiune are ca obiect doar suma de 804.475 lei, reprezentând c/val TVA din facturile menționate în tabelele deciziei de rambursare, sumă respinsă ca urmare a inexistenței documentelor justificative.
Ca atare, atunci când organului fiscal i s-au pus la dispoziție actele reprezentând justificarea achitării TVA plătită efectiv, acesta a procedat la restituirea sumelor, în limitele dovezilor respective, ceea ce infirmă afirmația reclamantei privind modul superficial și întârzierea cu care s-a răspuns solicitării, mai ales că în cauză este vorba despre o societate din alt stat membru UE.
Însă, probatoriul administrat nu conține nici o dovadă a discriminării partenerului societății române, Directiva a 8-a fiind aplicată în mod corespunzător, iar susținerea că este o societate străină nu se poate traduce prin absolvirea acesteia de a nu respecta reglementările din normele interne.
Pe de altă parte se va menționa că înscrisurile depuse de reclamantă în susținerea cererii, reprezentând avizele de plată, nu au constituit obiect al controlului efectuat de inspecția fiscală, motiv pentru care acestea nu poartă ștampila „Verificat DGFP Argeș” și pentru această cerere față de cea precedentă (ce a constituit obiectul Dos.nr._ ).
Textul pct.49 alin.1 din HG nr.44/2004 stipulează, fără niciun dubiu, că solicitarea la rambursare privește numai „TVA achitată”, pentru bunurile mobile ce au fost livrate sau serviciile care au fost prestate în beneficiul său în România.
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul Legii nr.571/2003, HG nr.44/2004 și art.8-18 și art.24 din Legea nr.554/2004, urmează să respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta E. B. GmbH, cu sediul în Germania, Kassbohrerstrasse 13,_ Ulm, reprezentată de mandatar civil Cash Back Vat Recovery SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la B. G. SCPA, din București, .. 77, sector 1, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, I. B. | ||
Grefier, G. C. |
Red.I.B.
EM/4 ex./05.02.2013
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 424/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3091/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
