Anulare act administrativ. Sentința nr. 110/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 110/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 19-04-2013 în dosarul nr. 928/46/2013
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ SENTINȚA NR. 110/F-C.
Ședința publică din 19 Aprilie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T., judecător
Grefier I. P.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, în primă instanță, acțiunea formulată de reclamantul M. M. B., domiciliat în Pitești, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, Piața Walter M. nr. 1-3, sector 1.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns reclamantul M. M. B. personal, lipsă fiind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei, achitată conform chitanței nr._/15.02.2013, eliberată de Primăria Pitești și timbru judiciar de 0,3 lei (fila 16).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată acțiunea în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Reclamantul solicită admiterea cererii, anularea hotărârii nr. 531/03.12.2012, pe care o apreciază ca fiind greșită dată fără respectarea termenelor prevăzute de regulamentul de soluționare a cererii.
Deși nu a arătat în cererea de chemare în judecată, solicită obligarea pârâtului să se pronunțe pe fondul cererii, apreciind că este competent să soluționeze cererea cu care a fost învestit de către reclamant și solicitând să se observe că, în motivarea hotărârii atacate, pârâtul nu a specificat articolul de lege în temeiul căruia nu i-ar aparține competența de soluționarea a cererii.
CURTEA
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 8 februarie 2013, M. M. B. a chemat în judecată C. Național pentru Combaterea Discriminării solicitând anularea hotărârii nr.531/3 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr.36/2012.
În motivare se arătă că la 1 februarie 2012, pârâtul a înregistrat petiția reclamantului cu nr.511, fiind constituit dosarul nr.36/2012, iar la 19.03.2012, reclamantul a fost citat pentru 19.04.2012, la sediul C.N.C.D.
La termen a fost întrebat asupra punctului de vedere referitor la excepția de vădită necompetență a C.N.C.D., iar la 17.08.2012, dosarul nu fusese încă soluționat.
La 3.12.2012 s-a emis hotărârea 531 prin care s-a admis excepția de vădită necompetență, s-a clasat dosarul, iar la 24.01.2013, hotărârea i-a fost comunicată reclamantului.
Se susține că pârâta a aplicat abuziv prevederile art.74 din Ordinul nr.144/2008, amânându-se de la 19.04.2012, abia la 3.12.2012, cauza.
Pârâtul nu a aplicat art.77 alin.1 și 2 din Ordinul nr.144/2008, care arată că termenul de adoptare a hotărârilor este de 90 de zile de la data sesizării și se comunică în termen de 15 zile.
Prin urmare, se solicită introducerea în cauză a organismelor interesate, acordarea de daune morale în cuantumul stabilit de instanță, fixarea unui termen de executare și despăgubiri de întârziere și nesuspendarea judecății pe motive penale.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr.544/2004.
În susținerea cererii, reclamantul a depus la dosar: hotărârea nr.531/3.12.2012 a C.N.C.D. și dovada comunicării acesteia.
La termenul din 23.02.2013, instanța a respins cererea de introducere în cauză a Transparency International România strict în vederea asigurării apărării calificate de către aceasta, față de momentul procesual al formulării cererii și de modul de formulare a acesteia, respectiv oral în fața instanței, pentru care s-a pus în vedere reclamantului formularea în scris și însoțirea acesteia de dovezi, conform art.14 din O.U.G. nr.51/2008.
La 3 aprilie 2013 C. Național pentru Combaterea Discriminării a depus la dosar înscrisuri: cerere din 1.02.2012, sentința penală nr. 1038/2.06.2008 a Judecătoriei Pitești, referat întocmit în dosarul nr. 8364/P/2010, sentința civilă nr. 2982/31.03.2010 a Judecătoriei Pitești, citație din 15.03.2012, memoriu din 20.08.2012, hotărârea nr.531/3.12.2012.
La 4 aprilie 2013 a fost înaintată la dosar întâmpinare formulată de C. Național pentru Combaterea Discriminării în care se solicită respingerea cererii formulată de reclamant, arătându-se că legiuitorul nu a instituit sancțiuni pentru depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea dosarului, acesta fiind un termen procedural de recomandare, relativ a cărui depășire nu atrage nulitatea actului.
Se învederează practica Curții de Apel C. (sentința civilă nr.292/19.10.2007).
Se susține că întârzierea soluționării cauzei s-a datorat în principal numărului mic al membrilor Colegiului director raportat la volumul mare de muncă, rezultat în urma modificării aduse O.G. nr.137/2000 prin Legea nr.324/2006, cu privire la principiul nediscriminării, cauzele de pe rolul instanțelor urmând a fi soluționate cu citarea obligatorie a C.N.C.D. care, prin Colegiul director, trebuie să exprime puncte de vedere în cauză.
Se mai arată că reclamantul nu a dovedit prejudiciul moral la care face referire, în condițiile art.1069 Cod civil.
Se invocă lipsa taxei de timbru rezultată din prevederile Legii nr.554/2004, art.17, cererea de față fiind supusă obligației de timbrare.
La termenul din 5 aprilie 2013, reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar, însoțită de înscrisurile la care se referă O.U.G. nr.51/2008, cererea fiind soluționată prin încheierea din 8 aprilie 2013.
Asupra timbrării, aspect invocat în întâmpinare, Curtea constată că față de rezoluția aplicată pe cerere, reclamantul a depus la fila 16 dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,30 lei timbru judiciar.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, din ansamblul căreia Curtea reține următoarele:
Reclamantul a sesizat C. Național pentru Combaterea Discriminării la 1.02.2012, susținând discriminarea persoanelor bolnave psihic prin comportamentul poliției și al instanței de judecată, pe motiv că suferă de schizofrenie paranoidă.
C.N.C.D. a fixat termen la 19.04.2012 pentru care reclamantul a fost citat și la care s-a ridicat excepția de necompetență a Consiliului.
Prin hotărârea nr.531/2012 C.N.C.D. a admis excepția de vădită necompetență, a clasat dosarul, dispunând că se va înainta petentului răspunsul.
A reținut colegiul director că, în conformitate cu art.2 alin.1 din O.G. nr.137/2000, care definește formele de discriminare și a atribuțiilor conferite prin acest act normativ, nu poate statua asupra celor reținute de instanțele judecătorești cu privire la aspecte corelative actului de justiție.
Art.2 alin.1 din O.G. nr.137/2000 nu permite Consiliului analizarea acestor chestiuni, astfel că s-a reținut necompetența și s-a dispus clasarea dosarului.
Curtea reține că din cererea formulată rezultă că reclamantul solicită anularea hotărârii C.N.C.D., fiind nemulțumit de modul de soluționare a acesteia sub aspect procedural, respectiv încălcarea prevederilor art.74 și art.77 alin.1 și 2 din Ordinul nr.144/2008, iar nu de soluția efectiv pronunțată.
Curtea reține că Ordinul nr.144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor în materia aplicării Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, stabilește procedura după care se desfășoară ședințele Colegiului director.
Dispozițiile acestuia preiau și dezvoltă prevederile art.20 din O.U.G. nr.137/2000, în care sunt reglementate norme procedurale de soluționare a sesizării privind discriminarea.
Față de natura acestui organism chemat să soluționeze aspecte legate de situații de discriminare, respectiv de organ administrativ jurisdicțional, Curtea constată că, în principal, respectarea normelor de procedură poate constitui motiv pentru exercitarea cererii în justiție împotriva hotărârii Colegiului director, însă modul de derulare concretă a procedurii în fața acestuia, din punct de vedere administrativ, nu poate forma obiect de analiză în fața instanței judecătorești, chemată să analizeze soluția pronunțată.
Modalitatea concretă în care se desfășoară o procedură, poate constitui obiect de cenzură în fața instanțelor învestite cu calea de atac sau cu acțiunea directă împotriva hotărârii organului jurisdicțional, atunci când se repercutează asupra soluției pronunțate sau a drepturilor procesuale ale părților.
În speță, Curtea reține că petentul nu a suportat niciun prejudiciu prin procedura urmată în fața Consiliului, în aplicarea dispozițiilor art.74 și 77 din Ordinul nr.144/2008.
Astfel, aceste dispoziții arată că după sfârșitul dezbaterilor, membrii Colegiului director deliberează în secret, în ședință. Ședința de deliberare poate avea loc în aceeași zi sau la o dată ulterioară, stabilită de Colegiul director.
Art.77 arată că hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.
Hotărârea se comunică părților în termen de 15 zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării.
Depășirea termenelor de soluționare ale sesizării nu sunt de natură să determine nulitatea hotărârii pronunțate, reprezentând numai aspecte de natură administrativă care nu se repercutează asupra valabilității soluției.
Astfel, termenul de 90 de zile la care se referă legea este un termen procedural de recomandare a cărui depășire nu atrage nulitatea hotărârii, scopul reglementării unei asemenea interval de timp fiind raportat în toate cazurile la posibilitatea concretă de soluționare a cererilor aflate pe rolul organului jurisdicțional respectiv.
În acest sens, Curtea constată că în întâmpinare se face vorbire despre volumul de muncă foarte ridicat apărut ca o consecință a modificării O.G. nr.137/2000, rezultând imposibilitatea pârâtului de a se conforma în toate cazurile dispoziției art.20 alin.7 din O.G. nr.137/2000.
Pe de altă parte, instanța este chemată numai să analizeze soluția pronunțată de C.N.C.D. prin Colegiul director, iar nu termenele acordate de acesta sau respectarea dispozițiilor legate de amânarea cauzei, aceste aspecte atrăgând alte consecințe.
Față de motivele susținute oral în fața instanței la termenul de dezbateri din 19.04.2013, relativ la obligarea autorității pârâte de a soluționa fondul cererii sale, curtea reține că atare argumente nu pot fi analizate în condiții de contradictorialitate, de vreme ce nu au fost arătate scris sau în cererea care a fost comunicată către pârât.
Și subsidiar însă, curtea constată că pentru a putea dispune obligarea pârâtului la soluționarea cauzei în fond trebuie să rețină că acesta are competență pentru a soluționa cererea formulată de reclamant în fața Consiliului.
Or, în cererea de la fila 20, înaintată la dosar de către pârât, reprezentând sesizarea Consiliului, nu se arată concret în ce constă fapta de discriminare la care a fost supus, petentul arătând că a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, atașând hotărâri judecătorești pronunțate de Judecătoria Pitești și un referat din dosarul nr.8364/P/2010 (f.21-24).
Într-adevăr, art.1 alin.2 lit.a) din O.G. nr.137/2000 arată că principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea dreptului la un tratament egal în fața instanțelor judecătorești și a oricărui alt organ jurisdicțional iar art. 2 alin. 1 din O.G. nr.137/2000 prevede criteriile de discriminare, printre care handicapul, boala cronică necontagioasă, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Însă, reclamantul nu face vorbire despre încălcarea principiului egalității în fața instanțelor, raportându-se numai la considerentele reținute de către organele judiciare în hotărârile pronunțate.
Or, potrivit art.129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii, astfel că atât codul de procedură civilă aplicabil față de data sesizării (art. 282 și urm.) cât și Codul de procedură penală (art. 361 și urm.) au consacrat căile de atac prin intermediul cărora se pot ataca hotărârile judecătorești.
În cadrul acestui principiu se recunoaște totodată că hotărârile judecătorești nu pot fi cenzurate decât prin intermediul căilor de atac, prevăzute de lege, fără posibilitatea ca un alt organ al statului, chiar cu atribuții jurisdicționale, să cenzureze activitatea instanței de judecată.
Ca atare, statuările reținute de către pârât în hotărârea atacată sunt în concordanță cu prevederile constituționale și legale, astfel că cererea de obligare la soluționarea fondului nu poate fi primită.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.20 din O.G. nr.137/2000, Curtea va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul M. M. B., domiciliat în Pitești, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, Piața Walter M. nr. 1-3, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | ||
Grefier, I. P. |
Red.A.T./22.04.2013
GM/4 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2020/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3779/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
