Pretentii. Decizia nr. 3776/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3776/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 2637/90/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ DECIZIA NR. 3776/R-C.
Ședința publică din 27 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. G. N. - judecător
Judecător: D. R.
Judecător: S. U.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V. (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, județul D.) în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în D., ..55, . V. (în prezent SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL D., cu sediul în D., ..55, . V.), împotriva sentinței nr.4637 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimate fiind reclamanta T. B.-I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat C. I., cu sediul în D., ..21 A, județul V., și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin compartimentul registratură, la data de 07 noiembrie 2013 intimata-reclamantă a depus la dosar borderou cu înscrisuri în susținerea apărărilor, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul V. data de 13.04.2012, reclamanta T. B. I. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice D., solicitând instanței să dispună restituirea sumei de 1.554 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, achitată cu chitanța . nr._/12.11.2008, cu dobânda legală de la data plății și până la restituirea efectivă a sumei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a cumpărat din spațiul Uniunii Europene un autoturism marca Ford, nr. de identificare WFOBXXWPRBTS48766, fabricat în 1996, și pentru a-l înmatricula în România a fost obligată să achite suma de 1.554 lei, calculată conform OUG. 50/2008, dar cu nerespectarea art. 90 TCE.
Reclamanta a arătat că a solicitat restituirea sumei, dar cererea i-a fost respinsă nejustificat de AFP D..
La data de 16.08.2012 DGFP V. în numele pârâtei AFP D. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, solicitând ca, în cazul în care pârâta va cădea în pretenții, chemata în garanție să fie obligată să o despăgubească cu suma reprezentând taxa pe poluare ce se solicită a fi restituită.
Prin sentința nr. 4637/20.11.2012, Tribunalul V. - Secția a II-a civilă și pentru contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei și cererea de chemare în garanție; a obligat-o pe pârâta AFP D. să restituie reclamantei suma de 1.554 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, cu dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală, și să plătească suma de 539 lei cheltuieli de judecată. A obligat-o pe chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu București să plătească pârâtei AFP D. suma de 1.554 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, cu dobânda legală.
În motivarea sentinței s-a reținut că acțiunea reclamantei este fondată, întrucât taxa pe poluare contravine dispoz. art. 110 TFUE. S-au reținut și considerentele hotărârii pronunțate de CJUE în cauza C 402/09 T. împotriva Statului Român, precum și în alte cauze.
Astfel, pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă acesta a fost anterior înmatriculat tot în România. Dimpotrivă, taxa de poluare se percepe dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat pentru prima dată în România. Prin urmare, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E., cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second hand deja înmatriculate în România. Într-o atare situație este evident că prevederile O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare art.110 T.F.U.E., deoarece sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E. Refuzul autorității fiscale de a restitui reclamantei suma de 1.554 lei, reprezentând taxă de poluare, este nejustificat, față de faptul că reglementarea din dreptul intern este contrară dreptului comunitar european.
Împotriva sentinței a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V. (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C.), în numele subunității sale, pârâta Administrația Finanțelor Publice D. (în prezent Serviciul Fiscal Municipal D.), invocând dispoz.art.304 pct.8, 9 și art. 3041 C.proc.civ. și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
- în mod greșit a impus prima instanță plata cheltuielilor de judecată doar în sarcina AFP D., în condițiile în care a fost admisă în totalitate cererea de chemare în garanție, iar AFM este singura entitate care a beneficiat de taxa pe poluare, conform art. 5 alin.4 din OUG nr. 50/2008.
Totodată, cuantumul acestora este nejustificat de mare în raport de complexitatea cauzei și de durata judecății (două termene) și că, în temeiul art. 274 alin. 3 C.proc.civ., onorariul avocatului trebuia redus.
- pe fondul cauzei, sentința este criticabilă sub aspectul determinării incorecte a dispozițiilor din Tratatul Comunității Europene în raport de care se impune a fi stabilită compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu normele comunitare, invocându-se în acest sens jurisprudența Curții de Luxemburg în cauze pe care recurenta le consideră similare, respectiv cauza Humblot, nr. 112/84, Cauza 132/88 și Cauzele conexate C-290/05 și C-333/05.
Astfel, O.U.G. nr.50/2008 nu intră în contradicție cu legislația europeană, ea fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
În ceea ce privește Hotărârea C.J.UE. în cauza C-402/09 privind acțiunea lui I. T. împotriva Statului Român, prin care s-au făcut aprecieri privind instituirea de către Statul Român a taxei pe poluare pentru autoturisme second-hand achiziționate din state ale Uniunii Europene, se susține că efectele acesteia nu sunt incidente în cauză, întrucât raportul juridic în cauza de față s-a născut înainte de pronunțarea de către C.J.UE. a Hotărârii C-402/09, fiindcă altfel s-ar încălca principiul neretroactivității legii civile române..
Pe de altă parte, potrivit art.46 din CEDO, hotărârile obținute în contradictoriu cu Statul Român sunt obligatorii de la data publicării acestora în monitorul Oficial al României.
Recurenta a mai arătat că în cauză nu sunt incidente nici dispoz. art.90 TCE, întrucât taxa pe poluare respectă principiul „poluatorul plătește”, se achită de către toți proprietarii autovehiculelor indiferent de proveniența lor la prima înmatriculare în România și că însăși CJUE a pronunțat hotărâri contradictorii în legătură cu aplicarea art. 90 TCE și că, anterior hotărârii T. a arătat constant că statele membre UE pot stabili un sistem de taxa impus mărfurilor, cum sunt și autovehiculele, al cărei cuantum să crească progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate și în raport de dispoz. art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
În legătură cu cheltuielile de judecată, Curtea constată că tribunalul a aplicat corect dispoz. art. 274 alin. 1 C.proc.civ. și că nu există temei în cauză pentru a se dispune reducerea onorariului avocațial de 500 lei, care este unul adecvat și justificat în totalitate de activitatea desfășurată de avocat în timpul procesului (redactare cerere de chemare în judecată, reprezentarea reclamantei în fața instanței, concluzii verbale).
În ce privește impunerea cheltuielilor de judecată în sarcina organului fiscal în condițiile în care a fost admisă în tot cererea de chemare în garanție, Curtea constată că organul fiscal a pierdut procesul în calitate de pârât și că, în această situație, potrivit dispoz. art. 274 alin. 1 C.proc.civ., suportă – la cerere - cheltuielile de judecată avansate de partea care a câștigat procesul. Faptul că AFM, în calitate de chemată în garanție, a pierdut și ea procesul în raport cu organul fiscal, nu îl scutește pe acesta din urmă de obligația sa procesuală în raport cu reclamanta, având în vedere că AFM nu are calitatea de pârâtă în cauză și nu a pierdut procesul în raport cu reclamanta.
În cauză, în temeiul OUG nr. 50/2008, reclamanta a achitat taxa pe poluare la data de 12.11.2008 pentru înmatricularea în România a autovehiculul său cumpărat second hand și înmatriculat pentru prima dată la 27.03.1997 în Germania, stat membru UE.
Cât privește fondul cauzei, Curtea constată că soluția primei instanței este legală și temeinică.
Astfel, specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamantă, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Este nefondată susținerea recurentei în sensul că cele dispuse de către Curtea de la Luxemburg în Cauza T. sunt inaplicabile prezentei cauze, întrucât ar retroactiva.
Pe de o parte, Curtea constată că textul invocat de către recurentă, respectiv art.46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este inaplicabil prezentului recurs, dat fiind că el vizează efectele hotărârilor pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar nu efectele hotărârilor pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Mai mult, în conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i-o conferă articolului 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p.379, punctul 27, Hotărârea din 10 ianuarie 2007, Skov și Bilka, C-402/03, Rep., p.I-199, punctul 50, precum și Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C-313/05, Rep., p.I-513, punctul 55; Cauza C-263/10, N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj ș.a., punctul 32)
Pe de altă parte, în Cauza C-263/10, N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj ș.a., Curtea de la Luxemburg s-a pronunțat expres cu privire la limitarea în timp a efectelor hotărârilor sale privind taxa de poluare în cauzele împotriva României.
Curtea a arătat că, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o. Pentru a putea impune o astfel de limitare, este necesară întrunirea a două criterii esențiale, și anume buna-credință a celor interesați și riscul unor perturbări grave (Hotărârea Skov și Bilka, citată anterior, punctul 51, precum și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 50).
Instanța europeană a reamintit că, în ceea ce privește riscul unor perturbări grave, trebuie amintit că existența unor consecințe financiare care ar rezulta pentru un stat membru dintr-o hotărâre preliminară nu justifică, prin ea însăși, limitarea în timp a efectelor acestei hotărâri (Hotărârea din 20 septembrie 2001, Grzelczyk, C-184/99, R.., p.I-6193, punctul 52, Hotărârea din 15 martie 2005, Bidar, C-209/03, R.., p.I-2119, punctul 68, și Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 58). Statului membru care solicită o astfel de limitare îi revine obligația de a prezenta în fața Curții date cifrice care să stabilească riscul unor repercusiuni economice grave (Hotărârile Brzeziński, punctele 59 și 60, și Kalinchev, punctele 54 și 55, citate anterior).
Curtea a reținut că, în ceea ce privește repercusiunile economice care pot decurge dintr-o hotărâre prin care Curtea declară că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin O.U.G. nr.50/2008, guvernul român s-a limitat în esență la menționarea numărului mare de cereri de rambursare a taxei percepute, care s-ar ridica la aproximativ 40.000, și să facă referire la criza economică de care este afectată România.
În consecință, s-a apreciat că, în lipsa unor date cifre mai precise care să permită să se concluzioneze că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile prezentei hotărâri, condiția privind existența unor perturbări grave nu poate fi considerată stabilită și că, în aceste condiții, nu este necesar să se verifice îndeplinirea criteriului privind buna-credință a celor interesați.
Față de concluzia Curții de la Luxemburg în sensul că nu este necesar să fie limitate în timp efectele hotărârii T., rezultă că este nefondată critica din recurs referitoare la neretroactivitatea acestei cauze.
Pentru cele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V. (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., ..2, județul D.) în numele subunității sale, pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în D., ..55, . V. (în prezent SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL D., cu sediul în D., ..55, . V.), împotriva sentinței nr.4637 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, intimate fiind reclamanta T. B.-I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat C. I., cu sediul în D., ..21 A, județul V., și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. G. N. | Judecător, D. R. | Judecător, S. U. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.C.G.N.
EM/2 ex./13.12.2013
Jud.fond.Gh.A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3779/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1621/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
