Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 46/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 46/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 6699/109/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 46/R-C.
Ședința publică din 11 Ianuarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T. - judecător
I. B. - judecător
A. A. T. - judecător
M. M. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând Administrația Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr. 927 din 7 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă Complet Specializat C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâții S. ROMÂN – PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ambele cu sediul în București, ., sector 5, T. M. PITEȘTI cu sediul în Pitești, Bulevardul republicii, nr.118, județul Argeș, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, . 6 și reclamanta I. A. I. domiciliată în Pitești ., ., județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat P. V. pentru intimata reclamantă în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care.
Apărătorul intimatei reclamante precizează că nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea față de actele și lucrările de la dosar constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 29.12.2011, reclamanta I. A. I. a chemat în judecată pe pârâtele S. Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Fi Publice Argeș, Administrația Financiară Pitești, pârât T. M. Pitești, Administrația F. pentru Mediu solicitând anularea Deciziei nr._/2011, a chitanței nr._/22.11.2011 și restituirea sumei de 4.876 lei reprezentând taxă pe poluare.
În motivare, s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism marca BMW an fabricație 2003, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4876 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 1 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinare, D.G.F.P. Argeș, pentru A.F.P. Pitești, a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Prin sentința nr.927/7 mai 2012, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea completată, formulată de reclamanta I. A. I., numai față de pârâtele A.F.P. Pitești și A.F. Mediu, a anulat decizia de calcul nr._/2011 și a obligat pe cele două pârâte să restituie suma de 4.876 lei, cu dobândă potrivit art.124 Cod procedură fiscală, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală.
A fost respinsă acțiunea față de celelalte pârâte, precum și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect. A fost respins capătul de cerere privind anularea chitanței.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că petentul a achiziționat un autoturism marca BMW an fabricație 2003, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4.876 lei cu titlu de taxă de poluare .
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. prin D.G.F.P. Argeș, a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
În ce privește posibilitatea intimatei pârâte A.F.P. (prin D.G.F.P. Argeș) să restituie suma, în speță s-a reținut că este aplicabilă procedura prevăzută de art.8 din H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 1.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Prin Legea nr.157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct dispozițiile art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând O.U.G. nr.50/2008, modificată ulterior, s-a reținut că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 7.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12._10, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, s-a reținut că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a constatat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.G.F.P. Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii față de A.F.P.
În motivare, se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare.
Sunt invocate prevederile art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.
Pârâtele nu puteau fi obligate la restituire, deoarece situația învederată de reclamant nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală, taxa fiind plătită în temeiul unui text de lege.
Taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Taxa pe poluare nu este contrară dispozițiilor europene, în interpretarea CEJ reținându-se că, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale, este discriminarea unor mărfuri naționale sau străine deoarece traversează o frontieră. Or, în cazul taxei speciale pe poluare, discriminarea nu este fundamentată pe niciun argument de către reclamant iar taxa nu este legată de traversarea frontierei.
Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri.
Nu sunt incidente nici ipotezele prevăzute de legea internă pentru exceptarea de la plata taxei pe poluare (art.9 din O.U.G. nr.50/2008).
Nu sunt întrunite nici ipotezele art.117 Cod procedură fiscală, actul în temeiul căruia reclamanta a achitat benevol taxa fiind legea, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind emisă ca urmare a solicitării reclamantului.
Se critică și acordarea dobânzilor de către prima instanță, deși plata a fost făcută de către reclamant în conformitate cu legea.
Instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, singura autoritate care putea stabili cazurile de restituire fiind puterea legislativă, abilitată să adopte legi, instanța fiind chemată numai să le aplice.
Se solicită judecata în lipsă.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca BMW, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2003, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul a taxei pe poluare din 21.11.2011 (fila 16 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 22.11.2011, potrivit chitanței depusă la dosarul de fond (fila 14).
Ulterior, reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare achitată, deoarece a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul Legii nr.24/2011, Curtea reține că nici nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului european, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Curtea reține totodată că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamanta a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată, după precizarea cererii la 2.04.2012 (fila 59 dosar fond), a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres din partea AFP împotriva beneficiarului taxei (AFM) nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Cererea de chemare în garanție a AFM a fost formulată numai de ANAF (f.79-80 dosar fond), însă această autoritate nu are calitate procesuală pasivă, așa cum corect a reținut tribunalul, respingând cererea în raport cu ANAF, față de disp. art. 1 și 5 din O.U.G. nr. 50/2008, astfel că și cererea de regres a rămas fără obiect.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.
Trecând peste acest aspect, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Pe de altă parte, asupra fondului, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.
Nu va fi primită nici critica referitoare la depășirea atribuțiilor judecătorești de către instanță, de vreme ce aceasta este prima autoritate chemată să analizeze conformitatea normei interne cu dispozițiile supranaționale, respectiv europene, iar în cazul în care constată că norma internă este contrară prevederilor menționate să o lase neaplicată în scopul protejării supremației dreptului european.
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
În ce privește dobânda acordată prin sentința atacată, Curtea constată că instanța a făcut corect aplicarea prevederilor legale.
Astfel, în hotărâre s-a făcut numai trimitere la aplicarea textului art.124 Cod procedură fiscală, care consacră condițiile în care se acordă dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.
Legea arată că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2) și (21) sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Or, în cauză s-a reținut incidența art.117 Cod procedură fiscală, iar reclamantul a solicitat obligarea la plata dobânzii, instanța dispunând acordarea acestora în condițiile art.124 Cod procedură fiscală, fără a realiza un calcul în acest scop, acesta urmând a se efectua în faza de executare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând Administrației Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.927/7 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă-Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâții S. ROMÂN, prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, ambele cu sediul în București, ., sector 5, T. M. PITEȘTI cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6 și reclamanta I. A. I. domiciliată în Pitești ., ., județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. T. I. B. A. A. T.
Grefier,
M. M.
Red.A.T./14.01.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: M.C.-E.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 3934/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
