Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 535/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 535/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 5690/90/2011

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR.535/R-C.

Ședința publică din 20 februarie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: D. R., judecător

G. C., președinte secție

S. U., judecător

P. M., grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de contestatorul P. E. - C. INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în Rm.V., ..11, ., ., împotriva sentinței civile nr. 4293 din 09 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RÂMNICU V., cu sediul în Rm.V., ..17, județul V..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanței nr._/2013, emisă de Primăria Rm.V., din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 21,50 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse, prin compartimentul registratură, o cerere din partea recurentului- contestator prin care se menționează că s-a achitat taxa judiciară de timbru, conform înscrisurilor alăturate, precum și concluzii scrise din partea intimatei.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28.11.2011 sub nr._ contestatoarea C. Individual de Insolvență - P. E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice V., anularea deciziei_/31.03.2011, repararea pagubei cauzată prin emiterea acestui act și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare contestatoarea a arătat că prin decizia_/31.03.2011, comunicată la data 01.04.2011, pârâta a dispus înregistrarea, din oficiu, în scopuri TVA conform dispozițiilor art.153 alin.7/153.1 alin.4 Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, fapt de natură a-i aduce grave prejudicii întrucât în anii 2008, 2009 și 2010 nu a depășit plafonul de scutire prevăzut de art.152 din Codul fiscal, respectiv 119.000 lei.

A mai susținut contestatoarea că s-a adresat pârâtei cu o contestație formulată împotriva actului administrativ și a solicitat revenirea asupra cestei măsuri nelegale care îi încalcă drepturile, însă pârâta a respins această contestație.

Prin întâmpinare, intimata Administrația Finanțelor Publice Rm. V., prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice V., a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă susținând că, asupra deciziei contestate s-a pronunțat pe cale administrativă decizia_/27.05.2011, pe care contestatoarea nu a criticat-o, iar, potrivit dispozițiilor art.128 din Codul de procedură fiscală, la instanța judecătorească se contestă deciziile emise în soluționarea contestațiilor.

Ulterior, contestatoarea a precizat cererea introductivă, în sensul că a solicitat anularea deciziei_/27.05.2011 și repararea pagubei cauzată prin emiterea acestui act, arătând că eronat în cererea introductivă a menționat decizia nr._/31.03.2011.

Pârâta a precizat, la rândul său, că urmare a deciziei de impunere nr._/30.03.2009 contestatoarea a fost înregistrată în scopuri TVA, iar contestația împotriva deciziei_/2009 a fost respinsă prin decizia nr.216/26.01.2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Prin sentința nr.4293 din 9 noiembrie 2012, Tribunalul V. – Secția a II-a civilă a respins contestația formulată de către contestatoarea P. E. - C. Individual de Insolvență, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu V., având ca obiect – anularea deciziei nr._/27.05.2011.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin decizia_/31.03.2011 pârâta a dispus înregistrarea din oficiu a Cabinetului Individual de Insolvență P. E. în scopuri TVA, conform dispozițiilor art.153 alin.7/153.1 alin.4 Codul fiscal, cu modificările și completările. Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia nr._/27.05.2011 emisă de pârâtă.

Această măsură a înregistrării în scopuri TVA a fost luată urmare a faptului că prin decizia de impunere nr._/30.03.2009 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare, și s-a reținut că, începând cu luna februarie 2008, reclamanta datorează TVA ca urmare a depășirii plafonului de scutire prevăzut de dispozițiile art.152 Cod fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Reclamanta a contestat această decizie de impunere, iar prin sentința nr.1560/C./05.10.2010 pronunțată de Tribunalul V. a fost admisă contestația și a fost anulată decizia de impunere_/30.03.2009, reținând instanța, urmare a raportului de expertiză, că reclamanta a achitat în plus impozit pe venit și, de asemenea, că are TVA de recuperat .

Prin decizia nr.216/R-C./26.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost admis recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Rm. V. și modificată sentința în sensul respingerii contestației reclamantei ca fiind inadmisibilă.

Curtea a reținut că decizia nr._/30.03.2009 nu a fost contestată pe cale administrativă potrivit dispozițiilor art.205 Cod proc.civ., aspect reținut cu putere de lucru judecat prin decizia nr.156/05.02.2010, pronunțată de aceeași instanță.

Potrivit dispozițiilor art.153 alin.1 pct.2 lit.b) din Legea 571/2003 „Persoana impozabilă care are sediul activității economice în România și realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile și/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, denumită în continuare înregistrare normală în scopuri de taxă, …, b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit acest plafon;

Dispozițiile art.153 pct.(7) Cod fiscal precizează că ”Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) sau (5)”, iar, conform art.153^(4) ”Dacă persoana obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în condițiile alin. (1), nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu”.

Întrucât, prin decizia_/30.03.2009 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice Rm. V. s-a reținut că reclamanta a depășit plafonul de scutire a TVA în luna decembrie 2007 și a devenit plătitor de TVA începând cu data de 01.02.2008, iar această decizie de impunere este definitivă, reclamanta avea obligația să solicite înregistrarea în scopuri TVA

În lipsa acestei inițiative, organele fiscale, din oficiu, în temeiul dispozițiilor legale sus amintite, au emis decizia de înregistrare în scopuri TVA a reclamantei.

Față de aceste considerente, contestația reclamantei împotriva deciziei nr._/31.03.2011, apare vădit neîntemeiată, iar decizia nr._/27.05.2011, prin care a fost respinsă este legală și temeinică, fapt pentru care cererea reclamantei de anulare a acestei decizii a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr.4293/09.11.2012 pronunțată de Tribunalul V. a formulat recurs contestatoarea P. E. – C. Individual de Insolvență, solicitând admiterea acestuia și casarea sentinței atacate, pentru motivele încadrate în dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă:

În mod eronat instanța de fond a reținut că CII P. E. avea obligația să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, pe motiv că în decizia nr._/30.03.2009 emisă de AFP Rm.V. s-a reținut că reclamanta a depășit plafonul de scutire de TVA în luna decembrie 2007 și a devenit plătitor de TVA începând cu data de 01.02.2008, iar această decizie de impunere este definitivă.

- contestatoarea a contestat emiterea de către AFP Rm.V. a deciziei de plătitor de TVA după aproximativ 3 ani de la data constatării prin Raportul de inspecție fiscală (RIF) nr._/28.11.2008;

- doar AFP putea să valorifice toate constatările din RIF-ul menționat, întrucât, așa cum a stabilit obligațiile suplimentare pentru care a emis decizii de impunere, aceasta avea obligația să emită și decizia de înregistrare ca plătitor de TVA;

- instanța de fond trebuia să analizeze, sub toate aspectele, care a fost cauza care a împiedicat organul fiscal AFP Rm.V. să emită decizia de înregistrare ca plătitor de TVA în anul 2009, odată cu deciziile de impunere;

- instanța de fond s-a limitat la aprecierea că reclamanta avea obligația să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, fără a face vreo trimitere la RIF-ul din anul 2008 care constituie suportul pentru emiterea actelor administrative – decizii – prin care nu a fost stabilită măsura în sarcina contribuabilului – în speță CII P. E. – de a solicita înregistrarea în evidența plătitorilor de TVA, pe cale de consecință, obligația de înregistrare revenea exclusiv AFP Rm.V., care este singura în măsură să emită actul material administrativ denumit decizie, în exercitarea atribuțiilor stabilite de lege;

La pronunțarea sentinței Tribunalul V. a avut în vedere numai susținerile intimatei, fără să procedeze la examinarea și coroborarea datelor cu cele invocate de contestatoare oral, precum și prin concluziile scrise, depuse la termenul din 02.11.2012.

Recurenta arată, de asemenea, că nu i-a fost eliberat certificat fiscal de înregistrare ca plătitor de TVA în anul 2009, astfel că în anii 2009-2011 nu a putut folosi documente fiscale specifice, nu a putut exercita dreptul de deducere și colectare de TVA și nu a putut beneficia de dispozițiile art. 75 din OUG 117/2010 .

La data de 19 februarie 2013, Direcția Generală a Finanțelor Publice V. în numele Administrației Finanțelor Publice a municipiului Rm.V. a formulat concluzii scrise, cu motivarea că, în mod legal s-a procedat la înregistrarea din oficiu a Cabinetului Individual de Insolvență P. E. ca plătitor de TVA, fiind emisă în acest sens Decizia nr._/31.03.2011.

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate, cât și sub toate aspectele conform art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat.

Din probatoriul administrat în cauză se reține că în urma raportului de inspecție fiscală (RIF) nr._/28.11.2008 s-a constatat că recurenta-contestatoare a depășit plafonul de 35.000 euro, echivalentul sumei de 119.000 lei prevăzut de art. 152 alin. 1 din C. pr.fisc., în luna decembrie 2007.

În baza actului de control s-a emis decizia nr._/28.11.2008, refăcută sub nr._/30.03.2009, privind obligații fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală.

Decizia a fost contestată de recurenta-contestatoare, iar prin sentința nr.1560/05.10.2010 s-a admis contestația formulată și s-a dispus anularea actelor contestate.

Prin decizia nr.216/26.01.2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr._ s-a admis recursul pronunțat de Administrația Finanțelor Publice Rm.V. și s-a modificat sentința nr.1560/2010, iar pe fond s-a respins contestația ca inadmisibilă întrucât nu s-a făcut dovada de către intimata-reclamantă, că a atacat pe cale administrativă decizia nr._/30.03.2009.

Întrucât recurenta-contestatoare nu a optat, până la data la care s-a pronunțat decizia nr. 216/2011, pentru înregistrarea în scopuri de TVA, intimata AFP Rm.V., la data de 30.03.2011 a emis decizia nr._, privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA, potrivit art.153 alin.7 și art.1531 alin.4 din Codul fiscal.

În condițiile art.205 Cod procedură fiscală a formulat contestație împotriva deciziei sus arătată, iar prin decizia nr._ din 27.05.2011 AFP Rm.V. a respins contestația ca neîntemeiată.

Potrivit art.153 alin.1 din Codul fiscal, relativ la obligațiile persoanelor impozabile privind înregistrarea în scopuri de TVA:

(1) Persoana impozabilă care are sediul activității economice în România și realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile și/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, denumită în continuare înregistrare normală în scopuri de taxă, după cum urmează:

a) înainte de realizarea unor astfel de operațiuni, în următoarele cazuri:

1. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), cu privire la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici;

2. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depășește plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit acest plafon;

c) dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

d) dacă efectuează operațiuni scutite de taxă și optează pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3).

În condițiile în care decizia nr._/30.03.2009, prin care s-a stabilit că recurenta a depășit plafonul de scutire a taxei de valoarea adăugată în luna decembrie 2007 de 35.000 euro, așa cum s-a stabilit prin RIF nr._/2008, nu a fost desființată, acesta avea obligația să se înregistreze ca plătitor de TVA.

În condițiile în care nici după pronunțarea deciziei nr.216/2011 a Curții de Apel Pitești nu a făcut dovada că s-a înregistrat ca plătitor de TVA, în mod legal și temeinic intimata A.F.P. Rm.V. a procedat, din oficiu, la emiterea deciziei nr._/31.03.2011.

Criticile recurentei privind emiterea în mod nelegal a acestei decizii, întrucât au trecut aproape 3 ani de la raportul de inspecție fiscală, sunt neîntemeiate întrucât decizia nr._/2008 emisă în baza RIF. nr._/2008, a fost contestată de recurentă, soluția fiind pronunțată irevocabil în 26.01.2011 prin decizia nr.216 pronunțată în dosarul nr._ .

Potrivit Capitolului II pct.1 și 2 din Ordonanța M.F.P. nr.1786/28.04.2010 pentru aprobarea Procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, - „Înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA a persoanelor impozabile obligate să se înregistreze în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art.153 sau 153^1, după caz, în Codul fiscal și care nu solicită înregistrarea.

1. Când se constată că o persoană impozabilă îndeplinește condițiile pentru înregistrarea în scopuri de taxă pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art.153 sau 153^1, după caz, din Codul fiscal, și nu a solicitat înregistrarea, organul fiscal notifică respectiva persoană în vederea înregistrării în scopuri de TVA.

Potrivit aliniatului 2, prin excepție, organul fiscal nu notifică persoana impozabilă în situația în care constatarea relativă la obligația neachitată a unui contribuabil de a se înregistra în scopuri de taxă pe valoarea adăugată a fost efectuată de organele cu atribuții de inspecție fiscală, cu respectarea dispozițiilor pct.62 alin.(2) lit.a) din normele metodologice emise în aplicarea art.152 alin.6 din Codul fiscal aprobate de HGR nr.44/2004 cu modificările și completările ulterioare care stipulează:

Art.152 alin.6 din Codul fiscal stipulează: „Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii ori depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligații privind taxa de plată și accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153”.

Ca atare, față de dispozițiile art.152 alin.6 din Codul fiscal, recurenta, cel târziu în 10 zile de la pronunțarea irevocabilă prin decizia nr. 216/2011 a Curții de Apel Pitești, ar fi trebuit să solicite înregistrarea în scopuri de TVA.

Critica recurentei privind împrejurarea că intimata nu a emis certificatul de înregistrare fiscală în anul 2009 nu poate fi primită, întrucât pe de o parte, C.I.I. P. E., a contestat decizia nr._/2009, cerere care a fost soluționată irevocabil în 26.01.2011 .

Pe de altă parte, conform pct.10.2 din O.M.F.P. nr.1786/28.09.2010, decizia privind înregistrarea din oficiu în scopuri de TVA se emite pe baza deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare și/sau a raportului de inspecție fiscală care cuprind constatări privind neîndeplinirea obligației de înregistrare în scopuri de TVA.

În interpretarea acestui text de lege, concluzia care se impune este aceea potrivit căreia decizia privind înregistrarea din oficiu, în scopuri de TVA se emite pe baza deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare și a raportului de inspecție fiscală.

Decizia nr._/31.03.2011 a fost emisă în baza deciziei nr._/30.03.2009, rămasă definitivă, iar în aplicarea dispoziției cuprinse în pct.13 din același act normativ potrivit căruia „După comunicarea deciziei, compartimentul de specialitate emite certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, pe care îl comunică persoanei impozabile potrivit art.44 din Codul de procedură fiscală”,a fost eliberat certificatul de inspecție fiscală .._ și a fost comunicat reclamantei prin adresa nr._/11.09.2011 la data de 13.04.2011 prin recomandata nr._ (f.2 dosar fond)

Pentru aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul P. E. - C. INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în Rm.V., ..11, ., ., împotriva sentinței civile nr. 4293 din 9 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V., Secția a II-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI RÂMNICU V., cu sediul în Rm.V., ..17, județul V..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

D. R.

Judecător,

G. C.

Judecător,

S. U.

Grefier,

P. M.

Red.S.U.

EM/2 ex./01.03.2013

Jud.fond D.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 535/2013. Curtea de Apel PITEŞTI