Obligaţia de a face. Decizia nr. 2331/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2331/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 21-06-2013 în dosarul nr. 12746/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 2331/R-C.
Ședința publică din 21 Iunie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. – judecător
Judecător: I. B.
Judecător: S. U.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MIOVENI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2042 din 18.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, și reclamantul O. C., cu domiciliul procesual ales în ., ., județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului:
Constată că la data de 5.07.2012 și precizată ulterior, reclamantul O. C. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești pentru Administrația Finanțelor Publice Mioveni și Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr._/2012, a chitanței nr._/2012 și restituirea sumei de 2514 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală.
În motivarea acțiunii s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism marca Ford an fabricație 1998, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2514 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea depusă la 17.09.2012, D. Argeș pentru AFP Pitești, a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.2042/18.09.2012, a admis în parte acțiunea precizată și a anulat decizia de calcul nr._/2012, obligând pe pârâte să restituie reclamantului suma de 2.514 lei, cu dobânda conform art.124 Cod procedură fiscală, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală.
Cererea pentru anularea chitanței a fost respinsă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Petentul a achiziționat un autoturism marca Ford an fabricație 1998, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2514 lei cu titlu de taxă de poluare .
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. prin D. Argeș, a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
Și excepția de inadmisibilitate invocată de această pârâtă a fost respinsă deoarece nu se solicită anularea chitanței, care nu ar reprezenta un act fiscal, ci a deciziei de calcul a taxei pe poluare.
În ce privește posibilitatea intimatei pârâte AFP (prin D. Argeș) să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prev. de art. 8 din HG nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
Prin articolul 1 din Legea nr.9/2012 s-a instituit cadrul legal privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,iar articolul 4 al aceluiași act normativ prevede când intervine obligația de plată a acesteia: cu ocazia înmatriculării unui autoturism rulat de către primul proprietar din România, și respectiv cu ocazia primei transcrierii a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003 republicată.
Ulterior, prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării art.4 alin.2 și art. 2 lit. i ale Legii nr. 9/2012, adică a normei care privește obligativitatea plății taxei pe poluare pentru autovehiculele rulate, înmatriculate deja în România și pentru care nu a fost achitată taxa specială prevăzută de art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea 571/2003 Republicată.
S-a constatat deci că această suspendare privește doar autovehiculele ce se cumpără de pe piața românească (națională), deja înmatriculate menținându-se însă pentru autovehiculele importate, rulate, care se înmatriculează pentru prima oară în România.
Prin urmare, ne aflăm din nou într-o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile OUG 50/2008 Republicată, specificul situației din speță fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, se constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza T. (C-402/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea de Justiție a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea de Justiție a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă ,i produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Argumentele instanței europene, din cauza T. care au și determinat concluzia acesteia, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Câtă vreme suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică doar pentru autoturismele deja înmatriculate în România și aflate la prima transcriere a dreptului de proprietate, aplicarea art. 4 alin.1 lit. a din OUG 9/2012 contravine flagrant art. 110 TFUE, astfel că în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar european în fața legii naționale tribunalul, raportat la art. 148 alin.2 din Constituție la art. 110 din Tratatul UE și art. 8 și 18 din Legea 554/2004 Republicată, a admis acțiunea, va anula decizia de calcul nr._/2012 și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 2514 lei, cu dobânda conform art.124 Cod procedură fiscală, în condițiile art. 117 Cod procedură fiscală.
A fost respins capătul de cerere privind anularea chitanței, deoarece aceasta nu este un act administrativ fiscal, ci doar un instrument cu care se face dovada plății taxei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008.
Cererea este inadmisibilă, reclamantul neformulând contestație împotriva deciziei de calcul a taxei, în temeiul art. 205-218 C.proc.fisc. rap. la art.7 din L. nr. 554/2004 și la art. 109 alin. 2 C.proc.civ.
Potrivit Codului civil, orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit nu poate fi restituit. A.F.P. Pitești nu a avut niciodată calitatea de accipiens în raport cu reclamantul, taxa fiind datorată legal Administrației F. pentru Mediu.Prin urmare, lipsește temeiul legal pentru obligarea A.F.P. pentru restituirea taxei pe poluare.
Taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri.
Pârâtele nu puteau fi obligate la restituire, deoarece situația învederată de reclamant nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală, taxa fiind plătită în temeiul unui text de lege.
Nu sunt întrunite ipotezele art.117 Cod procedură fiscală, actul în temeiul căruia reclamantul a achitat benevol taxa fiind legea, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind emisă ca urmare a solicitării reclamantului.
Se critică și acordarea dobânzilor și a cheltuielilor de judecată de către prima instanță, deși plata a fost făcută de către reclamant în conformitate cu legea.
Existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice pentru a se dispune desființarea deciziei de calcul și restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Atât reclamantul cât și instanța de fond, nu reușit să indice nici un motiv de nelegalitate a deciziei a cărei anulare se solicită.
De asemenea, s-a arătat că instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege prin soluția pronunțată, întrucât singura în măsură să stabilească astfel de drepturi este puterea legislativă care este abilitată să adopte și să creeze legi, puterea judecătorească fiind cea care le aplică.
Se solicită judecata în lipsă.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul Ford, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 1998, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul a taxei pe poluare prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 03 02 2012, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 6).
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare, astfel excepția de inadmisibilitate nu este întemeiată.
Prin prisma dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile legii nr. 9/2012 care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
În primul rând, din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care a încasat taxa efectiv, iar în al doilea rând, pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.
Trecând peste acest aspect, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
În ce privește dobânda acordată prin sentința atacată, Curtea constată că instanța a făcut corect aplicarea prevederilor legale. Astfel, în sentință s-a făcut numai trimitere la aplicarea textului art.124 Cod procedură fiscală, care consacră condițiile în care se acordă dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.
Legea arată că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2) și (21) sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. Or, în cauză s-a reținut incidența art.117 Cod procedură fiscală, iar reclamanta a solicitat obligarea la plata dobânzii, instanța dispunând acordarea acestora în condițiile art.124 Cod procedură fiscală, fără a realiza un calcul în acest scop, acesta urmând a se efectua în faza de executare.
Asupra fondului, așa cum corect a reținut și instanța de fond, Curtea constată că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Reținând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant la data de 15.02.2011, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei europene.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa
pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Totodată, art.12 alin.3 din acest act normativ, care prevede că taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, trimite la procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a acestei legi, potrivit art.14, care reprezintă un aspect ulterior stabilirii taxei datorate.
Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.
Subsidiar, Curtea reține că inclusiv în jurisprudența recentă a Curții Europene de la Luxemburg (c.-565/2011, I. vs.AFP Sibiu) s-a dispus că actualizarea acestei taxe se realizează în raport de data plății efective, Curtea de la Luxemburg arătând că “Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.”
Totodată, în paragraful nr.23 al hotărârii sus menționate se reține că “atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).”
Motivul de recurs referitor la faptul că reclamantul nu a indicat niciun argument de nelegalitate a deciziei de impunere, Curtea constată că în condițiile în care este evident, după cele sus expuse, că taxa pe poluare a fost percepută nelegal, actul prin care a fost impusă taxa respectivă nu poate rămâne în ființă și nu poate fi considerat ca legal emis. Faptul că taxa pe poluare s-a făcut venit la bugetul F. de Mediu gestionat de intimata pârâtă AFM nu poate conduce la concluzia că analiza legalității perceperii respectivei taxe din perspectiva normelor de drept comunitar nu se poate face și în contradictoriu cu organul fiscal care a emis actul în baza căruia s-a perceput suma, în vederea desființării respectivului act.
Curtea apreciază, totodată, că nu este fondat nici motivul de recurs invocat, de aceeași recurentă care se referă la împrejurarea că hotărârea nu cuprinde motivele de nelegalitate ale deciziei contestate, critică înscrisă în dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată, însă art.261 alin.1 pct.5 din codul de procedură civilă nu impune obligația de a răspunde punctual la toate susținerile și afirmațiile părților. Textul face referire expresă numai la indicarea susținerilor pentru care au fost respinse cererile acestuia.
În consecință, instanța are posibilitatea de a proceda la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor logică, respectiv de a le examina în mod grupat.
În speță, Curtea constată că sentința atacată îndeplinește cerințele
impuse de art.261 alin.5, întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
Faptul că taxa a fost plătită benevol nu conferă caracter legal pretinsei datorii sau plății în sine. Plata taxei pe poluare s-a efectuat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale comunitare, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale naționale contrare.
Curtea reține că tribunalul prin sentința recurată nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și nu a adăugat la lege, pronunțându-se în limitele investirii făcute de reclamantă și în raport de probele de la dosar ce au fost coroborate, interpretând neconcordanța legii interne cu legislația comunitară. Această interpretare reprezintă atributul judecătorului național, în sensul că legislația internă trebuie să fie în concordanță cu legislația comunitară.
Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o soluție care nu se impune a fi cenzurată, întrucât aceasta a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestită în sensul interpretării cererii reclamantei prin prisma dispozițiilor normelor comunitare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MIOVENI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2042 din 18.09.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6, și reclamantul O. C., cu domiciliul procesual ales în ., ., județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, S. U. |
Grefier, Drăguța-I. C. |
Red.S.U./5.07.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: M.C.-E.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1781/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2503/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
