Obligaţia de a face. Decizia nr. 1280/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1280/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 1612/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1280/R-C.
Ședința publică din 10 Aprilie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. M., judecător
Judecător: C. D.
Judecător: G. A.
Grefier: V. I.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE COSTEȘTI, împotriva sentinței nr.2255/2012 din 01 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș–Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul R. G. F., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat M. A., cu sediul în București, . nr.2, ., ., sector 6 și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că,prin compartimentul registratură, la data de 04.04.2013, intimatul-reclamant a depus la dosar înscrisurile de proveniență ale autoturismului (filele 13-26).
Intimatul–reclamant depune la dosar adresa nr.12/4/_ din 4.04.2013, emisă de ANAF-D.G.F.P. Argeș, prin care confirmă faptul că în evidențele deținute se regăsește chitanța cu . nr._ din 13.12.2011 în sumă de 6.464 Ron, reprezentând taxă pe poluare pentru autovehiculul deținut. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Constată că prin acțiunea formulată la data de 14 februarie 2012, reclamantul R. G. F. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Costești și Administrația F. pentru Mediu solicitând restituirea sumei de 6.464 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Volkswagen Passat an fabricație 2007, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 6.464 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
La data de 20 aprilie 2012, Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Costești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.2255/1 octombrie 2012, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Costești și a respins excepția inadmisibilității.
A admis în parte cererea și a obligat pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 6.464 lei, cu dobânda datorată conform art.117 și 124 Cod procedură fiscală.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. prin D.G.F.P. Argeș, că nu s-a solicitat anularea vreunui act emis de această instituție și nu are atribuții date de lege în ce privește restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili, câtă vreme taxa intră în bugetul fondului pentru mediu, astfel că această excepție a fost admisă.
Excepția de inadmisibilitate invocată a fost respinsă, deoarece nu s-a solicitat anularea chitanței, care nu ar reprezenta un act fiscal, ci a deciziei de calcul a taxei pe poluare.
Pe fond, s-a reținut că în ce privește posibilitatea intimatei pârâte A.F.P. (prin D.G.F.P. Argeș) să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prevăzută de art.8 din H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat astfel că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
S-a mai reținut că se invocă neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 1 ianuarie 2007, astfel că de atunci se aplică dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Prin Legea nr.157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând dispozițiile O.U.G nr.50/2008, modificată ulterior, se observă că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dar a fost anterior înmatriculat tot în România, dacă se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 7 aprilie 2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12 ianuarie 2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Costești solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008.
Excepția inadmisibilității trebuia admisă, deoarece taxa pe poluare a fost calculată prin decizie, acest act fiind un titlu de creanță fiscală ce trebuie atacat în procedura administrativă prealabilă potrivit art.205 și urm. din O.G. nr.92/2003.
Astfel, textul arată că titlul de creanță trebuie atacat cu contestație administrativ fiscală, iar art.218 din același act normativ prevede că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.
Prin urmare, nu au fost respectate dispozițiile reglementând procedura prealabilă, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, coroborat cu art.109 alin.2 Cod procedură civilă.
Taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Taxa pe poluare nu este contrară dispozițiilor europene, în interpretarea CEJ reținându-se că, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale, este discriminarea unor mărfuri naționale sau străine deoarece traversează o frontieră. Or, în cazul taxei speciale pe poluare, discriminarea nu este fundamentată pe niciun argument de către reclamant iar taxa nu este legată de traversarea frontierei.
Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri.
Legea nouă a respectat principiul neretroactivității legii, deoarece nu se referă la autoturismele înmatriculate anterior intrării sale în vigoare.
Instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, singura autoritate care putea stabili cazurile de restituire fiind puterea legislativă, abilitată să adopte legi, instanța fiind chemată numai să le aplice.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Volkswagen, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2007, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Costești decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/13 decembrie 2011 (fila 9 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 13 decembrie 2011, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 8).
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14 noiembrie 2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea pârâtei la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
În primul rând, din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar în al doilea rând, pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
Pe de altă parte, asupra fondului, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.
Nu va fi primită nici critica referitoare la depășirea atribuțiilor judecătorești de către instanță, de vreme ce aceasta este prima autoritate chemată să analizeze conformitatea normei interne cu dispozițiile supranaționale, respectiv europene, iar în cazul în care constată că norma internă este contrară prevederilor menționate să o lase neaplicată în scopul protejării supremației dreptului european.
Jurisprudența constantă a Curții de Luxemburg (Simmenthal) a reținut că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE COSTEȘTI, împotriva sentinței nr.2255/1 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul R. G. F., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat M. A., cu sediul în București, . nr.2, ., ., sector 6 și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. M. C. D. G. A.
Grefier,
V. I.
Red.C.D./19.04.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: C.D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 535/2013.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 684/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
