Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 541/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 541/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 6709/109/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 541/R-C.
Ședința publică din 20 februarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R., judecător
G. C., judecător
S. U., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE CURTEA DE ARGEȘ, cu sediul în Curtea de Argeș, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 567 din 23 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S. C., domiciliată în Curtea de Argeș, ., ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, sector 6 .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA :
Constată că, prin cererea înregistrată la data de 29.12.2011, reclamanta S. C. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. Pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Curtea de Argeș solicitând anularea deciziei de calcul nr._/18.11.2011 și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 6.466 lei, reprezentând taxă pe poluare, plătită la data de 18.11.2011 cu chitanța . nr._.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a achiziționat din Germania un autoturism marca Audi A4, înmatriculat pentru prima dată la data de 11 iunie 2007 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite o taxă de 6.466 lei, contrar legislației europene care interzice aplicarea unor impozite suplimentare asupra bunurilor comunitare.
S-a precizat că măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
La data de 1 martie 2012 A.F.P. Curtea de Argeș a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond caracterul nefondat al pretențiilor în raport de dispozițiile OUG nr.50/2008.
Prin sentința civilă nr.567 din 23 martie 2012, Tribunalul Argeș – Secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis acțiunea formulată de reclamantă față de ambele pârâte, a anulat decizia de calcul nr._/18.11.2011 și a obligat pe pârâta AFM să restituie reclamantei suma de 6.466 lei, reprezentând taxă de poluare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea niciun stat membru nu poate impune asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Dispozițiile art. 214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare celor din textul legal menționat întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor înmatriculate pentru prima oară în România în raport cu cele înmatriculate pentru prima oară într-un alt stat membru.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
În mod eronat instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive. Conform art.1 și 5 din OUG nr.50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că nu recurenta are atribuția de a gestiona taxa de poluare. Taxa a fost stabilită potrivit legii, art.5 din O.U.G. nr.50/2008, act normativ emis cu respectarea exigențelor dreptului european. Recurenta nu a făcut decât să respecte dispozițiile legii, calculând taxa în conformitate cu aceste dispoziții.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispoz. art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta are calitate procesuală pasivă sub aspectul cererii de restituire. Astfel, potrivit atât OUG nr. 50/2008 (art. 8, 10 și 11), cât și Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 686/2008 (Capitolul VI), în vigoare la data la care reclamanta a făcut plata taxei (18.11.2011), dar și la data la care a solicitat în justiție restituirea acesteia, organul fiscal este acela în sarcina căruia a stabilit legiuitorul obligația de soluționare a cererii formulate de titularii cererilor de înmatriculare, chiar dacă taxa este virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de AFM.
Aceleași obligații au fost impuse organului fiscal care a calculat și încasat taxa și prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (art. 7 și art. 12), care a abrogat actele normative menționate anterior, dreptul comun în materie fiind și în această situație dispozițiile Ordinului nr.1899/2004.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Curtea de Argeș, cu sediul în Curtea de Argeș, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 567 din 23 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta S. C., domiciliată în Curtea de Argeș, ., ., județul Argeș și pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, sector 6 .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, D. R. | Judecător, G. C. | Judecător, S. U. |
Grefier, P. M. |
Red.G.C./28.02.2013
EM/ 2 ex.
Jud.fond N.S.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 2370/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2395/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|








