Obligaţia de a face. Decizia nr. 50/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 50/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 6673/109/2011

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 50/R-C.

Ședința publică din 11 Ianuarie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: A. T. - judecător

I. B. - judecător

A. A. T. - judecător

M. M. - grefier

S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI ARGEȘ cu sediul în Pitești, Pața V. M., nr.1, județul Argeș împotriva sentinței civile nr.1029 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă Complet Specializat C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul I. I. M. domiciliat în Godeni . și pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI ARGEȘ – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE AUTOVEHICULELOR cu sediul în Pitești, ., parter, județul Argeș.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită

Recursul este timbrat cu taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei potrivit chitanței nr._ din 03.12.2012 și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurenta a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.

CURTEA

Deliberând, asupra recursului de față:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 27.12.2011, reclamantul I. I. M. a chemat în judecată pe pârâta Prefectura Argeș - Serviciul Comunitar Regim de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, pentru a fi obligată la înmatricularea autoturismului marca Ford Focus, fără plata taxei de poluare.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat în anul 2011, din Comunitatea Europeană, autoturismul sus menționat, an fabricație 1999, . WFOAXXWPDAXK62984 în scopul folosinței proprii, la a cărei înmatriculare a fost obligat la plata taxei de poluare

Se susține că această taxă contravine legislației europene și încalcă dispozițiile art.110 din TCE, potrivit cărora „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor stat membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”, scopul art.110 din Tratat fiind acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, după cum rezultă din chiar expunerea de motive care a însoțit proiectul de lege privind aprobarea proiectului de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008, potrivit cărora dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ consecința ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, lucru inadmisibil după aderarea României la UE.

De asemenea, instituirea unei astfel de taxe încalcă și art.25, 28 și 90 din TCE.

Pârâta Prefectura Județului Argeș – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare, legal citată, nu a formulat apărări în cauză.

La data de 15.05.2012 reclamantul a depus la dosar precizarea cererii prin care solicită obligarea pârâtei la prelungirea autorizației de circulație provizorie, până la soluționarea irevocabilă a litigiului (fila 13 dosar fond).

Prin sentința nr.1029 din 15 mai 2012, Tribunalul Argeș a admis acțiunea completată și a obligat pârâta să înmatriculeze autovehiculul marca Ford Focus, an fabricație 1999, proprietatea reclamantului, fără plata taxei de poluare, precum și să emită autorizație provizorie de circulație valabilă până la soluționarea irevocabilă a litigiului.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că petentul a achiziționat din Germania autoturismul marca Ford Focus, număr de identificare WFOAXXWPDAXK62984, înmatriculat prima oară în anul 1999 și a solicitat înmatricularea acestuia fără plata taxei pe poluare, cerere ce i-a fost respinsă prin adresa nr._/30.12.2011.

Specificul situației a reținut tribunalul că este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, se constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.

Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza T. (C-402/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Curtea de Justiție a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea de Justiție a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă ,i produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).

Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea de Justiție a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.

Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, Curtea de Justiție a reținut, că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contest că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).

Argumentele instanței europene, care au și determinat concluzia acesteia, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).

Astfel, a considerat tribunalul că articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.

Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, a rezultat că taxa ce i-a fost solicitată spre plată petentului este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.

Întrucât până la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe judecătorești, reclamantul ar fi în imposibilitate de a folosi autoturismul, deși taxa la care a fost obligat să o plătească este nelegală, tribunalul a apreciat că se impune ca pârâta să fie obligată să emită numere de circulație provizorii.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâta Prefectura Argeș - Serviciul Comunitar Regim de Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că, în mod greșit, instanța de fond a dispus obligarea acesteia la înmatricularea autovehiculului menționat, fără o prealabilă constatare că taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare,este datorată, astfel că nu au fost stabilite adevăratele raporturi juridice dintre părți și s-a dat o dezlegare incorectă pricinii.

În mod eronat, instanța de fond a reținut că prevederile actului normativ aplicabil în cauză sunt contrare art.90 din TCE, deși aceste prevederi nu au fost abrogate și nici nu au fost declarate neconstituționale sau discriminatorii, astfel că instituția, prin serviciul de specialitate, era obligată să respecte legislația în vigoare.

Prin urmare nu se poate cere funcționarului public de la Serviciul Înmatriculări să dea și o interpretare jurisdicțională aplicării sau nu a unei dispoziții legale naționale, în vigoare la data primirii cererii.

S-a mai criticat faptul că instituția nu are abilitare legală decât să constate că există sau nu dovada plății taxei de poluare, așa cum este sensul art.7 din Ordinul nr.1501/2006.

În altă ordine de idei, s-a criticat soluția instanței de fond pe considerentul că au fost interpretate greșit dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, făcându-se confuzie între taxele vamale (în sensul art.25 din TCE) și taxa de poluare instituită prin acest act normativ, care nu reprezintă taxă vamală, ci obiectivul acesteia este protejarea mediului înconjurător, de aceea, elementele care au stat la baza de calcul a taxei sunt emisiile de noxe și dioxid de carbon.

În fine, s-a susținut că taxa a fost stabilită în conformitate cu principiile jurisprudenței europene, prin prevederea unei grile de depreciere ce corespunde unor valori reale de pierdere a valorii de piață a vehiculului.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs pe temeiul invocat, dar și sub toate aspectele, conform art.art.3041 C.proc.civ Curtea, reține că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.

Astfel, argumentele invocate de recurenta-pârâtă în recursul formulat, referitoare la compatibilitatea taxei pe poluare cu dreptul comunitar, nu pot fi reținute, pornind chiar de la conținutul cererii de restituire a taxei, în care reclamantul, în mod corect, a arătat că norma internă este contrară dispozițiilor comunitare, fiind astfel întrunită ipoteza art.21 alineat final din Codul de procedură fiscală, impunerea plății taxei de poluare fiind fără temei legal. Cu alte cuvinte, chiar dacă taxa ar fi calculată și plătită în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, obligatorie pentru autoritatea administrativă, în cererea de înmatriculare fără plata acestei taxe, reclamantul a invocat faptul că aceste dispoziții sunt contrare normei supranaționale. S-a arătat că art.110 din TFUE, în raport de dispozițiilor art.148 și art.20 din Constituția României, are prioritate față de norma internă. O atare situație echivalează cu lipsa temeiului legal pentru plata creanței fiscale, care însă nu poate fi analizată de către autoritatea administrativă, de vreme ce aceasta nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor interne în lumina normelor cu forță juridică superioară, făcând parte din dreptul comunitar.

Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg, în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei legi interne.

Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională.

După prezentarea unei serii de argumente care confirmă legalitatea taxei instituită prin O.U.G. nr.50/2008, în raport cu normele dreptului comunitar, Curtea a reținut, că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie, nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).

Considerentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru punerea în circulație a autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că răspunsul dat de recurenta-pârâtă în cauza de față la solicitarea reclamantului, este dat în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.

Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o soluție care nu se impune a fi cenzurată, întrucât aceasta a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestită în sensul interpretării cererii reclamantului prin prisma dispozițiilor normelor comunitare.

Sub acest aspect, nu poate fi reținută critica recurentei-pârâte în sensul că Serviciul Înmatriculări este obligat să înmatriculeze autoturismul numai în raport de dispozițiile art.7 din Ordinul nr.1501/2006, care se referă la documentele necesare operațiunii de înmatriculare.

Această susținere este veridică, însă, numai în ceea ce privește celelalte elemente impuse de procedura de înmatriculare și înregistrare a autovehiculelor la autoritatea publică, cu excluderea verificării existenței sau nu a dovezii plății taxei de poluare.

De subliniat că nu se poate invoca faptul că actul normativ în discuție nu face vorbire, atunci când reglementează raporturile juridice dintre părți și de poziția autorității publice – Serviciul Înmatriculări – vis-a-vis de plata taxei de poluare, pentru a putea fi primită ipoteza greșitei îndreptări a solicitării reclamantei față de această instituție, pe considerentul că nu este menționată în actul normativ ce o reglementează, atâta vreme cât instituția refuză înmatricularea tocmai pentru absența înscrisului în discuție. De aceea, nu pot fi primite apărările recurentei în sensul că nu avea posibilitatea de a înlătura aplicarea unei dispoziții dintr-un act normativ în vigoare.

O atare problemă a făcut obiectul analizei CJCE și a fost elucidată în cauza 103/88 Fratelli Costanzo SpA c. Comune di Milano, în care s-a decis că obligația aplicării prioritare a dreptului comunitar revine nu numai instanțelor naționale, ci și autorităților administrative. Pentru a se supune acestei obligații, autoritățile administrative trebuie să se abțină, din proprie inițiativă, de la aplicarea prevederilor naționale adoptate de autorități centrale, dacă încalcă dreptul comunitar.

Instanța, prin admiterea acțiunii de față, nu se poate substitui în atribuțiile serviciului de înmatriculări, având în vedere că legea prevede și alte condiții și documente necesare în vederea înmatriculării unui vehicul, pe lângă plata taxei de poluare. Instanța, având în vedere limitele sesizării, se pronunță numai cu privire la condiția plății taxei, rămânând în atribuția instituției abilitate verificarea și a celorlalte condiții și documente necesare înmatriculării.

Față de toate aceste considerente, se constată că, dată fiind contrarietatea taxei de poluare, în forma în vigoare la data cererii de înmatriculare, cu dispozițiile dreptului uniunii, nu se poate refuza reclamantului înmatricularea autoturismului achiziționat de acesta în măsura în care îndeplinește toate celelalte condiții impuse de lege, mai puțin dovada de plată a taxei de poluare.

În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în Decizia pronunțată în recurs în interesul Legii nr. 24/2011.

Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, s-a abrogat O.U.G. nr.50/2008, însă deși s-a menționat că taxa se va numi “taxa pentru emisiile poluante”, s-au avut în vedere criterii de determinare și un mod de calcul similar cu cel impus de actul normativ anterior, analizat de Curtea de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României.

Legea nouă a urmărit, tocmai în virtutea jurisprudenței T., înlăturarea discriminării reținută de curte, impunând obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).

Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul solicitării înmatriculării fără plata taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, de vreme ce, criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.

Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o soluție care nu se impune a fi cenzurată, întrucât aceasta a dat dezlegarea corectă pricinii cu care a fost învestită în sensul interpretării cererii reclamantului prin prisma dispozițiilor normelor europene interpretate de Curtea de la Luxemburg.

Curtea reține că Serviciul Înmatriculări este obligat să înmatriculeze autoturismul numai în raport de dispozițiile art.7 din Ordinul nr.1501/2006, care se referă la documentele necesare operațiunii de înmatriculare. Ca atare, față de argumentele sus menționate rezultă că va efectua verificări numai în ceea ce privește celelalte elemente impuse de procedura de înmatriculare și înregistrare a autovehiculelor la autoritatea publică, cu excluderea verificării existenței sau nu a dovezii plății taxei.

În concluzie, neexistând motive care să conducă la modificarea sau casarea sentinței, Curtea, în baza art.312 alin1 Cod procedură civilă, urmează să respingă ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA P. - JUDEȚUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, Pața V. M. nr.1, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.1029 din 15 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul I. I. M., domiciliat în Godeni, . și pârâta INSTITUȚIA P. - JUDEȚUL ARGEȘ – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE AUTOVEHICULELOR, cu sediul în Pitești, ., parter, județul Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință public astăzi, 11 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte, Judecător, Judecător,

A. T. I. B. A.-A. T.

Grefier,

M. M.

Red.I.B.

EM/2 ex./15.01.2013

Jud.fond. M.C. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 50/2013. Curtea de Apel PITEŞTI