Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 209/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Sentința nr. 209/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1286/46/2013

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ SENTINȚA NR. 209 /F-C.

Ședința publică din 13 Noiembrie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: C. D., judecător

Grefier Drăguța-I. C.

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată de reclamanta R. R. - ADMINISTRAȚIA PARCULUI NAȚIONAL COZIA RA, cu sediul în B., ., județul V., împotriva pârâtei DIRECȚIA G. AM POS MEDIU (DG AM POS MEDIU), cu sediul în București, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea Ș. V., nr.30-32, sector 4.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Constatând că dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2013 și au fost consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Constată că data de 25 aprilie 2013, R. R.-Administrația Parcului Național Cozia R.A. în contradictoriu cu Direcția G. AM POS Mediu, a formulat contestație împotriva Notei de constatare nr._/17 august 2012 și a Deciziei nr._/18 octombrie 2012 și a solicitat anularea acestora.

În motivare, a susținut că prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare de mai sus, menținută prin Decizia nr._/10 octombrie 2012, a fost informată că figurează în evidențele pârâtei cu o corecție financiară de 5% reprezentând o valoare nominală de 79.904,50 lei, care se va aplica la valoarea totală a contractului de lucrări nr.9/9 februarie 2012, consecința suspiciunii de neregulă nr.82/10 iulie 2012 ce conține constatări cu posibile implicații financiare.

Prin actele administrative contestate, s-a reținut că răspunsul la clarificare nr.20/12 septembrie 2011, a modificat cerința de la Cap.V.4.1.2 din fișa de date, situație în raport de care, avea obligația de a prelungi perioada pentru elaborarea ofertelor, potrivit art.72 din O.U.G. nr.34/2006 în vigoare la data respectivă.

Astfel, procedura de achiziție s-a realizat cu încălcarea art.72 și art.79 din O.U.G. nr.34/2006 privind temenele de publicare a clarificărilor la documentație, cu posibila încălcare a principiului transparenței, așa cum este definit de art.2.

Reclamanta a susținut că măsurile dispuse sunt nelegale în raport de următoarele considerente:

Prin clarificarea nr.20/12 septembrie 2011, s-a corectat o eroare materială de redactare, referitoare la inserarea în anunțul de participare a sintagmei „3 ani” în loc de „5 ani”, în conformitate cu art.188 alin.3 lit.a) din O.U.G. nr.34/2006, despre care a luat cunoștință la data de 12 septembrie 2011 când a primit solicitarea de clarificări nr.1590/12 septembrie 2011, prin care i se cerea corectura de rigoare în conformitate cu dispozițiile legale.

Operatorii economici care și-au manifestat interesul pentru procedura de atribuire aferentă contractului în discuție și care au solicitat clarificări, au depus ofertă în data de 13 septembrie 2011, ceea ce relevă că cele trei clarificări nu au încălcat legislația achizițiilor publice, respectiv art.2 alin.2 din O.U.G. nr.34/2006, iar contestatoarea nu a îngrădit depunerea de oferte din partea celor interesați, nefiind înregistrate contestații la clarificările postate.

În privința celor trei clarificări din datele de 12 septembrie 2011 și 13 septembrie 2011, a susținut că nu au adus modificări documentației de atribuire, de natură să influențeze timpul și modul de elaborare a ofertelor de către potențialii ofertanți, situațiile imputate autorității contractante nefăcând aplicabile dispozițiile art.72 din O.U.G. nr.34/2006.

A mai susținut că, anunțurile de participare și cele de tip erată sunt verificate de A.N.R.M.A.P. anterior publicării și dacă ar fi fost o neregulă privitoare la modificarea criteriilor de calificare ar fi fost respins anunțul, precum și că potrivit art.255 și art.2562 din O.U.G. nr.34/2006, orice potențial ofertant care se considera vătămat, avea dreptul să depună contestație cu privire la conținutul documentației de atribuire publicate în SEAP, însă contestațiile depuse în această procedură nu au vizat aspectele relevate.

Pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor-Direcția G. Autoritatea de Management Programul Operațional Sectorial de Mediu prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestației, după cum urmează:

Susținerea că s-a ales procedura de atribuire de licitație deschisă, deși conform art.124 din O.U.G. nr.34/2006 autoritatea contractantă avea dreptul să aplice procedura de cerere de ofertă, în vederea asigurării principiului transparenței, este nefundamentată și nerelevantă, întrucât cele două proceduri de atribuire au în esență aceleași reguli de desfășurare, iar dacă s-ar fi ales un alt tip de procedură, autoritatea contractantă trebuia să respecte normele referitoare la aceasta.

În privința susținerii că prin clarificarea nr.20/12 septembrie 2011 a fost corectată o eroare materială în conformitate cu art.188 alin.3 lit.a) din O.U.G. nr.34/2006, a arătat că răspunsul la această clarificare a modificat cerința de la Cap.V.4.1.2 din fișa de date, care prevede că: „ofertanții vor face dovada finalizării execuției în ultimii 3 ani a cel puțin două contracte (...)” se va citi „ofertanții vor face dovada finalizării execuției în ultimii 5 ani a cel puțin două contracte (...)”.

Aceasta nu poate fi considerată o îndreptare a erorii materiale, fiind în esență o modificare a cerințelor de clarificare, mențiunea „ultimii 3 ani/ultimii 5 ani”, nefiind evidențiată într-un mod diferit în documentația de atribuire, pentru a ajunge la concluzia că s-a îndreptat o eroare materială, așa că modificarea respectivă determina aplicarea în cauză a art.72 din O.U.G. nr.34/2006, ale cărei dispoziții legale autoritatea contractantă le-a încălcat.

Sub acest aspect, contestatoarea a publicat răspunsul la clarificare prin care a modificat criteriile de calificare în ziua dată limită de depunere a ofertelor, fără a extinde termenul limită de depunere a acestora, încălcând astfel principiile nediscriminării și tratamentului egal prevăzute de art.2 alin.2 din O.U.G. nr.34/2006.

Referitor la susținerea că nu au existat contestații în legătură cu clarificările postate, a citat conținutul art.2562 din O.U.G. nr.34/2006, concluzionând că în condițiile în care modificarea documentației de atribuire a fost publicată în ziua dată limită de depunere a ofertelor, operatorii economici nu au mai beneficiat de termenul prevăzut de lege pentru contestarea modificărilor.

În ce privește susținerea că cele trei clarificări postate în SEAP în datele de 12 septembrie și 13 septembrie 2011 nu au adus modificări documentației de atribuire, de natură a influența timpul și modul de elaborare a ofertelor și că această situație nu se încadrează în dispozițiile art.72 din O.U.G. nr.34/2006, a arătat că operatorii economici care anterior publicării clarificării prin care s-au modificat criteriile de calificare și selecție nu le îndeplineau, dar le-au îndeplinit ulterior modificării acestora, nu au mai avut timpul necesar pregătirii și depunerii ofertelor, situație încadrabilă în dispozițiile legale evocate.

Și în fine, privitor la susținerea că anunțurile de participare și cele de tip erată sunt verificate de A.N.R.M.A.P. anterior publicării, care în caz de neregulă privitoare la modificarea criteriilor de calificare respinge anunțul, a arătat că din conținutul anunțului de participare nr._/25 august 2011, reiese că privește un criteriu de calificare și selecție modificat prin clarificare ce nu a făcut obiectul controlului A.N.R.M.A.P., nefiind menționat nici în acest anunț de participare și nici în cel de tip erată nr._/13 septembrie 2011.

Analizând contestația, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține următoarele:

În vederea atribuirii contractului de lucrări „Execuția la cheie, lucrări de construcții pentru Centrul de vizitare B.” prin licitație deschisă, autoritatea contractantă contestatoare a publicat în SEAP anunțul de participare nr._/25 septembrie 2011, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 13 septembrie 2011.

Potrivit atribuțiilor sale prevăzute de lege, Direcția G. AMPOS Mediu, din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice a procedat la verificarea legalității atribuirii acestui contract, urmare a suspiciunii de neregulă nr.82/10 iulie 2012 întocmită de Serviciul Monitorizare Raportare al Direcției Fondul de Coeziune.

Pe parcursul procedurii de atribuire a contractului, operatorii economici au solicitat 21 de clarificări, ultima fiind publicată în data termenului limită pentru depunerea ofertelor-13 septembrie 2011.

Potrivit art.79 din O.U.G. nr.34/2006 „(1) Fără a aduce atingere prevederilor art.78 alin.(2), în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorității contractante la aceste solicitări trebuie să fie publicat/transmis nu mai târziu de 6 zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor.

(2) În cazul în care operatorul economic nu a transmis solicitarea de clarificare în timp util, punând astfel autoritatea contractantă în imposibilitate de a respecta termenul prevăzut la alin.(1), aceasta din urmă răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea și transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către operatorii economici înainte de data-limită de depunere a ofertelor.

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, încheiată la data de 16 august 2012, înregistrată sub nr._/17 august 2012, menținută prin decizia nr._/18 octombrie 2012 s-a reținut că prin răspunsul la clarificare nr.20/12 septembrie 2012, s-a modificat cerința de la Cap.V.4.1.2. din Fișa de date astfel: ofertanții vor face dovada finalizării execuției în ultimii 3 ani a cel puțin două contracte: (...) se va citi „ofertanții vor face dovada finalizării execuției în ultimii 5 ani a cel puțin două contracte (...)”, iar prin răspunsul la clarificarea nr.19/12 septembrie 2011 s-a atașat documentul lipsă „Anexa la ofertă”, în care erau conținute clauze obligatorii/speciale.

Față de situația expusă, s-a concluzionat că prin publicarea unor clarificări chiar în ultima zi a depunerii ofertelor, cu nerespectarea termenului prevăzut de lege și fără a prelungi termenul de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile art.2 alin.2 din O.U.G. nr.34/2006 care reglementează principiile ce stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică: nediscriminare și tratamentul egal, aplicând în conformitate cu pct.2.4 din Anexa la O.U.G. nr.66/2011 o corecție financiară de 50% din valoare fără TVA a contractului, respectiv 79.904,50 lei.

Critica adusă de autoritatea contractantă actelor administrative contestate în sensul că nu au încălcat principiul transparenței, alegând dimpotrivă procedura de cerere de ofertă tocmai pentru respectarea acesteia, este nefondată, neavând relevanță în cauză, așa cum corect a susținut intimatul, procedurile de atribuire indiferent de varianta aleasă, având aceleași norme și reguli de desfășurare, ce trebuie respectate deopotrivă.

Nici critica potrivit căreia prin clarificarea nr.20/12 septembrie 2011 a corectat o eroare materială în conformitate cu dispozițiile art.188 alin.3 lit.a) din O.U.G. nr.34/2006 nu poate fi primită, formularea acesteia constituind o modificare a cerinței menționată în Cap.V.4.1.2. din Fișa de date: „ofertanții vor face dovada finalizării execuției în ultimii 3 ani a cel puțin două contracte (...)” se va citi: „ofertanții vor face dovada finalizării execuției în ultimii 5 ani a cel puțin două contracte”.

În această situație, autoritatea contractantă avea obligația potrivit art.72 din O.U.G. nr.34/2006 să prelungească perioada pentru elaborarea ofertelor, decalând cu o perioadă suficientă data limită de depunere a acestora, pentru a da posibilitatea operatorilor interesați să aibă la dispoziție un timp rezonabil în care să obțină toate informațiile relevante.

Or, neprocedând astfel, a încălcat principiile nediscriminării și tratamentului egal prevăzut de art.2 alin.2 din O.U.G. nr.34/3006.

Chiar dacă operatorii economici care au solicitat clarificări au depus oferte în data de 13 septembrie 2011, nu se poate reține că prin clarificările din data de 12 septembrie 2011 și din data de 13 septembrie 2011 nu a fost îngrădit accesul la procedură, așa cum s-a susținut, fiind în mod evident discriminați aceia care anterior publicării clarificării de modificare a criteriilor nu le îndeplineau, însă le-ar fi îndeplinit ulterior modificării, pentru că termenul limită de depunere a ofertelor fiind în data publicării clarificării, nu au mai avut un timp rezonabil pentru obținerea informațiilor complete și necesare în vederea elaborării acestora.

Faptul că nu au existat contestații la clarificările postate, nu demonstrează că nu s-au încălcat cele două principii în discuție, și că n-a fost vătămat niciun operator economic, de vreme ce publicarea clarificării considerată de modificare a criteriilor de atribuire a fost publicată în data limită de depunere a ofertelor, astfel că nu au mai avut la dispoziție termenul legal pentru a formula contestații.

Deosebit, în pofida susținerii contestatoarei că anunțurile de participare și cele de tip erată sunt verificate de A.N.R.M.A.P. înainte de publicare și dacă ar fi contestat o neregulă în sensul modificării criteriilor de calificare ar fi respins anunțul în cauză, se desprinde că respectivul criteriu nu a făcut obiectul contractului A.N.R.M.A.P., nefiind menționat în cele două anunțuri.

În concluzie, în raport de considerentele prezentate, rezultă că în mod corect prin Nota de constatare și Decizia pe care le-a emis pârâtul a reținut că autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile legale evocate și a aplicat acestora o corecție financiară de 50% din valoarea contractului, reprezentând 79.904,50 lei, urmând așadar a respinge contestația ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de R. R. - ADMINISTRAȚIA PARCULUI NAȚIONAL COZIA RA, CUI:RO_ număr de înmatriculare în Registrul Comerțului J323/2009, cont bancar RO79RZBR_6226, cu sediul în B., ., județul V., împotriva Notei de constatare nr._/17 septembrie 2012 și a Deciziei nr._/18 octombrie 2012, în contradictoriu cu DIRECȚIA G. AM POS MEDIU (DG AM POS MEDIU), cod de înregistrare fiscală:_, cont bancar: RO36TREZ__, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea Ș. V. nr.30-32, sector 4, cod poștal_.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

C. D.

Grefier,

Drăguța-I. C.

Red.C.D./26.11.2013

GM/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 209/2013. Curtea de Apel PITEŞTI