Despăgubire. Decizia nr. 393/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 393/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 401/46/2011*
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR. 393/R-C.
Ședința publică din 08 februarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T. - judecător
I. B. - judecător
A. A. T. - judecător
F. I.-G. - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2310 din 02 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul S. F. cu domiciliul în Pitești, ., județul Argeș.
La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns avocat N. Șularu pentru intimatul reclamant, lipsă fiind recurenta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin compartimentul arhivă, la data de 05 febr. 2013, intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare (fila 27).
Apărătorul intimatului reclamant precizează că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea, analizând înscrisurile de la dosar, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat N. Șularu având cuvântul pentru intimatul reclamant S. F., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În susținerile sale, enunțate în întâmpinarea depusă la dosar, apărătorul intimatului reclamant arată că din totalul sumei de 177.521,11 lei, la data de 19.07.2007 a fost achitată numai prima tranșă în cuantum de 68.273 lei, reprezentând doar 40%.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 martie 2011, precizată ulterior, reclamantul S. F. a chemat în judecată pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților pentru a fi obligată la plata sumei de 109.273,30 lei actualizată, reprezentând despăgubiri.
În motivarea acțiunii a susținut că prin hotărârea nr.177/19 decembrie 2006, emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Argeș, s-au stabilit în favoarea sa despăgubiri în sumă de 170.611,36 lei, iar prin hotărârea nr.337/19 ianuarie 2010, luată de către aceeași comisie, i s-au acordat despăgubiri în sumă de 6.909,75 lei.
Din suma totală de 177.521,11 lei, cuprinsă în cele două hotărâri i s-a achitat până în prezent suma de 68.247,81 lei, reprezentând tranșa nr.1 de 40%, calculată la suma acordată prin hotărârea nr.177/19 decembrie 2006, pârâta datorându-i diferența de 109.273,30 lei.
Deși prin cererile înregistrate la data de 20 ianuarie 2007, respectiv 9 februarie 2010, a solicitat plata integrală a despăgubirilor, respectiv a diferenței datorate, fiind depășite termenele prevăzute de lege, nu i-a mai fost acordată nici o sumă, refuzul nejustificat al pârâtei de a satisface cererea prejudiciindu-l în drepturile ocrotite de lege.
Prin sentința nr.271/F-C./2011 Curtea de Apel Pitești a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să plătească suma de 109.273,3 lei actualizată cu indicele de inflație.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta, iar prin decizia nr.1426/16.03.2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat sentința, trimițând cauza spre competentă soluționare, Tribunalului Argeș.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 22.06.2012, iar în rejudecare s-a administrat proba cu înscrisuri.
Prin sentința nr.2310/2 octombrie 2012, Tribunalul Argeș a admis acțiunea formulată de reclamantul S. F., în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, a obligat-o să plătească reclamantului suma de_,3 lei, actualizată cu indicele de inflație și 500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin hotărârea nr.177/19 decembrie 2006, s-a stabilit dreptul reclamantului la despăgubiri, potrivit Legii nr.290/2003, în sumă de 170.611,36 lei, iar prin hotărârea nr.337/19 ianuarie 2010, i s-au acordat despăgubiri în sumă de 6.909,75 lei, totalizând 177.521,11 lei.
Susținerile reclamantului se coroborează cu recunoașterea pârâtei din întâmpinarea formulată și cu extrasele de cont bancar, consecința declanșării procedurii prevăzută de art.18 din H.G. nr.1120/2006, la data de 19 iulie 2007 pârâta a achitat tranșa I, reprezentând procentul de 40% din suma stabilită potrivit primei hotărâri, respectiv 68.247,81 lei.
Conform art.10 din Legea nr.210/2010 și art.18 din Normele de aplicare a acesteia, despăgubirile urmau să fie acordate în termen de 1 an de la data publicării hotărârii comisiei județene, în rate, în maximum 2 ani, în cauză această obligație nefiind îndeplinită deși au trecut mai mult de 2 ani, iar reclamantul a solicitat în mai multe rânduri pârâtei să se conformeze.
În întâmpinare se invocă art.18 alin.5 din H.G. nr.1120/2006, care prevede că despăgubirile stabilite în aplicarea Legii nr.290/2003 se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat și că în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile economice pe care le traversează țara, pârâta nu este în măsură să-și execute obligația.
Susținerea pârâtei, potrivit căreia neachitarea integrală a sumei reprezentând despăgubiri este determinată de absența disponibilităților financiare ale statului, a fost înlăturată de tribunal ca fiind lipsită de orice suport legal, întrucât statului îi revine deopotrivă obligația de a respecta legile și a lua toate măsurile pentru aducerea la îndeplinire a acestora, inclusiv prin includerea în buget a sumelor destinate scopului analizat. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta nu face dovada efectuării de diligențe în scopul obținerii finanțării necesare pentru plata tuturor despăgubirilor datorate cetățenilor în temeiul unor titluri valabile.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței și respingerea cererii ca nefondată.
După prezentarea situației de fapt din speță, se aduc critici de nelegalitate și netemeinicie, în sensul că din interpretarea art.18 al H.G. nr.1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul statului a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație. Or, pentru Serviciul având ca obiect aplicare dispozițiilor Legii nr.290/2003, în anul 2011 s-a aprobat suma de 39.635.644 lei, sumă în limita căreia se vor face plățile.
Numărul mare de litigii aflate pe rolul instanțelor și cererile formulate de persoanele îndreptățite au determinat adoptarea unor noi soluții legislative, așa cum s-a reținut și în Hotărârea pilot A. și alții împotriva României, fiind constituită, prin decizia nr.270/3.12.2010 a Primului Ministru al României, Comitetul interministerial privind procesul de reformă a legislației și procedurilor din domeniul restituirii de proprietăți.
ANRP a ținut seama de numărul mare de solicitări, dispunând repartiția aleatorie a cererilor pentru soluționare.
Obiectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca procedura de plată să țină cont de noile măsuri legislative care trebuie susținute prin măsuri administrative și financiare corelative pentru a se putea asigura finalizarea dosarelor într-un termen rezonabil.
În aceste condiții, s-a susținut că față de absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, admiterea acțiunii față de aceasta în momentul de față, reprezintă punerea în sarcina ANRP a unei obligații imposibil de realizat, de natură să afecteze principiul egalității de tratament recunoscut atât pe plan intern cât și în plan european.
În ce privește obligarea la actualizarea sumei, se susține că potrivit art.10 alin.2 din Legea nr.290/2003, despăgubirile sau compensațiile bănești se acordă beneficiarilor în termen de 1 an de la comunicarea hotărârii Comisiei județene, plata putându-se face și în rate în maxim 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești.
Textul se coroborează cu art.18 alin.5 din H.G. nr.1120/2006, care arată că sumele se achită în limita celor aprobate anual cu această destinație, prin două tranșe pe parcursul a doi ani consecutiv, dacă cuantumul se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei.
Hotărârea nr.177/2006 a fost emisă la 19.12.2006, termenul scadent pentru cea de-a doua tranșă fiind 19.12.2008, astfel că actualizarea se impune a fi făcută pe tranșe, după data scadentă.
În ce privește cheltuielile de judecată, se solicită cenzurarea acestora în aplicarea art.274 alin. 3 C.proc.civ., arătându-se și că în sentință nu se arată probele care susțin plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea recursului, a fost depus la dosar bugetul pe anul 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007, extras de cont din 7.11.2012.
S. F. a formulat în recurs întâmpinare, solicitând respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
Curtea, examinând atacată prin prisma criticilor aduse în recurs, dar și sub toate aspectele conform art.3041 Cod procedură civilă, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantului S. F. i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri, în temeiul Legii nr.290/2003, ca moștenitor al numiților S. C. și S. Nadejdea (Naghia), prin hotărârea nr.177/19.12.2006 a Comisiei Județene Argeș de aplicare a Legii nr.290/2003 și prin hotărârea nr.337/19.01.2010 a Comisiei Județene Argeș de aplicare a Legii nr.290/2003 (filele 5-6 dosar fond).
La 19.07.2007, A.N.R.P. a achitat reclamanților tranșa I, suma reprezentând 40% din suma stabilită, în temeiul Legii nr.290/2003 (fila 11 și 15 dosar fond), rămânând de achitat, din cele două hotărâri ale Comisiei Județene, cea de-a doua tranșă.
În acest context, Curtea reține că, îndrituirea reclamantului la primirea sumelor menționate în cele două hotărâri nu este contestată iar potrivit art.18 alin.5 din H.G. nr.1120/2006, pârâta avea obligația de a plăti despăgubirile acordate prin hotărârile nr.177/2006 și nr.337/2010 emise de Comisia Județeană Argeș de aplicare a Legii nr.290/2003, în mod eșalonat, în două tranșe, pe parcursul a doi ani consecutiv.
Or, dovada de la fila 15 dosar fond atestă numai achitarea primei tranșe de 40% din hotărârile menționate, la 31.07.2007.
Sub acest aspect, instanța de fond a dat interpretarea corectă textului de lege menționat, în sensul că obligația de plată stabilită în sarcina pârâtei nu a fost îndeplinită decât parțial, fiind nejustificată critica recurentei legată de faptul că plata compensațiilor bănești trebuia efectuată în limita sumelor aprobate.
Legiuitorul a stabilit ca plata compensațiilor bănești să se facă, într-adevăr, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul statului, însă atare aspect nu poate conduce la concluzia că pârâtei-debitoare nu i-au fost stabilite și alte obligații în sensul de a lua toate măsurile pentru a asigura dimensionarea bugetului său în așa fel încât să asigure plata tranșelor stabilite prin lege.
Critica legată de faptul că instanța de fond nu a observat că resursele alocate, sunt insuficiente pentru acoperirea sumelor din cererile înregistrate la această instituție, nu poate constitui un motiv de înlăturare a răspunderii sale pentru faptul că nu a depus diligențele necesare îndeplinirii propriilor obligații.
Extrasul de cont depus la filele 16-19 dosar recurs, vizează plăți efectuate în luna noiembrie 2012, fără a rezulta însă faptul că aceste plăți au în vedere bugetul stabilit pentru anul 2011.
Dezvoltarea recursului se referă numai la absența resurselor financiare și la volumul mare de activitate, ceea ce nu poate constitui un motiv de exonerare de la plata obligațiilor legale prin limitarea drepturilor recunoscute reclamanților, ceea ce înseamnă, desigur, o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor în accepțiunea Protocolului adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Faptul că o nouă procedură poate fi elaborată de legiuitor în materie, urmare a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauze împotriva României, nu poate reprezenta motiv de admitere a recursului, decizia învederată de pârâtă datând din anul 2010 (nr.270/3.12.2010), fără ca până la acest moment să se ia o măsură concretă.
Asupra actualizării tranșei de achitat, Curtea constată că sentința nu dispune modul de actualizare în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, un atare aspect rămânând să fie realizat în faza de executare.
Este cert că actualizarea tranșei neachitate trebuie să se realizeze în funcție de momentul la care a devenit scadentă, respectiv până la data plății, în temeiul art.18 alin.5 din H.G. nr.1120/2006.
În ce privește critica relativă la cheltuielile de judecată acordate, curtea constată că acestea răspund principilor realității, necesității și proporționalității, precum și cerințelor art.274 C.proc.civ.
Astfel, la fila 12 dosar fond, însoțind concluziile scrise depuse de reclamant, se regăsește chitanța atestând plata onorariului de avocat.
Dosarul s-a derulat în mai multe termene și două cicluri procesuale, după casarea primei sentințe și trimiterea spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, fiind formulate cereri și apărări, administrate probe, depuse note scrise și concluzii.
Ca atare, văzând valoarea obiectului pricinii, munca depusă de avocat, complexitatea cauzei, curtea constată că onorariul de avocat nu poate fi cenzurat în aplicarea art.274 alin.3 C.proc.civ., criteriile de determinare a acestuia fiind îndeplinite și respectate.
În acest context, Curtea nu identifică un motiv de modificare a hotărârii, astfel că potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, văzând și dispozițiile art.316 raportat la art.274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata sumei de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea intimatului, potrivit chitanței de la fila 26 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2310/2 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimat fiind reclamantul S. F. cu domiciliul în Pitești, ., județul Argeș.
Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. A. T. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.A.T./12.02.2013
GM/2 ex./Jud.fond: M.C.-E.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3275/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1694/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
