Obligaţia de a face. Decizia nr. 1624/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1624/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 4240/109/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1624/R-C.
Ședința publică din 10 Mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. T., judecător
Judecător I. B.
Judecător A. A. T.
Grefier I. P.
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș – în numele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI și de reclamanta D. IRINIȚA, domiciliată în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței nr. 457 din 14 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – secția civilă – complet specializat contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5, T. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură, la data de 09.05.2013, cerere prin care recurenta-reclamantă renunță la recursul declarat, precum și întâmpinare formulată de aceasta față de recursul pârâtei.
Analizând actele dosarului și observând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare atât asupra cererii de renunțare a reclamantei la recursul declarat, cât și asupra recursului declarat de DGFP Argeș în numele pârâtei AFP Pitești.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 8.09.2011, reclamanta D. I. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, Administrația Financiară Pitești, T. M. Pitești, Administrația F. pentru Mediu, a solicitat restituirea sumei de 5.040 lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autoturismul marca Hyundai fabricat în 2009.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul unui autoturism marca Hyundai fabricat în 2009 și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligat să achite o taxă de 5.040 lei contrar legislației europene care interzice aplicarea unor impozite suplimentare asupra bunurilor comunitare.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.457/14 martie 2012, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești și a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr.100.498/2010 emisă de pârâta A.F.P. Pitești, a obligat pe pârâta Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantei suma de 5.40 lei, reprezentând taxă de poluare, a respins capetele de cerere privind dobânda, actualizarea și cheltuielile de judecată. A fost respinsă acțiunea față de pârâtele A.N.A.F., D.G.F.P. Argeș și T. Pitești pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În cursul anului 2009, reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca Hyundai fabricat în 2009 și pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească o taxă de primă înmatriculare în sumă de 5.040 lei, către pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești.
Potrivit art.90 alin.1 și 2 din Tratatul Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu poate impune asupra produselor altor state membre impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.
Dispozițiile art.214 și art.2142 Cod fiscal sunt contrare celor din textul legal menționat întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor înmatriculate pentru prima oară în România în raport cu cele înmatriculate pentru prima oară într-un alt stat membru.
La 22.08.2012, reclamanta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința nr.457/14.03.2012, în ce privește cuantumul taxei de restituit, 5.040 lei în loc de 5.40 lei.
Prin încheierea din 5 septembrie 2012, tribunalul a admis cererea și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în sentință, în sensul că obligă pe pârâta A.F.M. să restituie reclamantei suma de 5.040 lei, conform minutei, în loc de 5.40 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești și reclamanta.
În motivarea recursului formulat de D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. Pitești, se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008.
Nu s-a arătat de către prima instanță ce motive au determinat admiterea acțiunii, iar reclamanta nu a indicat niciun motiv de nulitate a actului administrativ-fiscal.
Pârâtele nu puteau fi obligate la restituire, deoarece situația învederată de reclamant nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală, taxa fiind plătită în temeiul unui text de lege.
Nu sunt incidente nici ipotezele prevăzute de legea internă pentru exceptarea de la plata taxei pe poluare (art.9 din O.U.G. nr.50/2008).
Taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Se solicită judecata în lipsă.
În recursul formulat de reclamantă, se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată, respectiv prin îndreptarea erorii cu privire la cuantumul taxei solicitate, 5.040 lei, în loc de 5,40 lei.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul pârâtei nu poate fi primit, iar recursul reclamantei este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Hyundai Tucson, achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2009, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/29.04.2010 (fila 11 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 17.05.2010, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 12).
Ulterior, reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamanta a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
De altfel, tribunalul nu a dispus obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamantă, astfel că nu s-a ridicat problema formulării unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117 Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.
Trecând peste acest aspect, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Asupra fondului, complinind argumentele primei instanțe, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011.
Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), dar s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2). ca atare, legea nouă a urmărit, tocmai în virtutea jurisprudenței T., înlăturarea discriminării reținută de curte, impunând obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputându-se aplica în situații juridice născute anterior.
În ce privește recursul formulat de reclamantă, Curtea constată că recurenta a depus cerere de renunțare la recurs potrivit art.246 Cod procedură civilă, astfel că în temeiul textului menționat va lua act de renunțarea la judecata acestuia.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat și va lua act de renunțarea la recurs din partea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, în numele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței nr.457/14 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă-Complet specializat contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în București, ., sector 5, T. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6.
Ia act de renunțarea la recursul formulat de reclamanta D. IRINIȚA, domiciliată în Pitești, ., județul Argeș, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. T. | Judecător, I. B. | Judecător, A. A. T. |
Grefier, I. P. |
Red.A.T./14.05.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: N.S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1299/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1/2013. Curtea... → |
|---|
