Obligaţia de a face. Decizia nr. 1343/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1343/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 2313/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1343/R-C.
Ședința publică din 17 Aprilie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. C. - președinte secție
C. G. N. - judecător
D. R. - judecător
F. I.-G. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.1180/2012 din 28 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. M. I., cu domiciliul în Pitești, ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294 Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat A. B. pentru intimatul reclamant, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prin compartimentul arhivă, la data de 08 ian. 2013, intimatul reclamant a depus la dosar un set de înscrisuri cu borderou (fila 21).
Curtea, analizând înscrisurile de la dosar și având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat A. B. având cuvântul pentru intimatul reclamant C. M. I., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 20.03.2012, reclamantul C. M. I. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 2137 lei reprezentând taxă pe poluare.
În motivarea acțiunii s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism marca Audi A4, an fabricație 2007, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2137 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală, întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin sentința civilă nr.1180 din 28 mai 2012, Tribunalul Argeș – Secția Civilă a admis acțiunea și a obligat pârâtele la restituirea sumei de 2137 lei, către reclamant, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Petentul a achiziționat un autoturism marca Audi A4 an fabricație 2007, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 2137 lei cu titlu de taxă de poluare.
În speță, se invocă neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Prin Legea nr.157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, modificată ulterior, s-a observat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dar a fost anterior înmatriculat tot în România, dacă se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Ori, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de O.U.G. nr.50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07._08, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă ,i produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nici o limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale sus arătate rap. la art.8, art.18 din Legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâtele la restituirea sumei de 2137 lei către reclamant, în condițiile art.117 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței civile nr.1180/28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, conform art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză.
De asemenea, a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, deși această excepție a fost invocată prin întâmpinare.
Recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Verificând critica formulată de recurentă, în sensul că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții în primă instanță, excepție invocată prin întâmpinare, Curtea constată că acest argument este nefondat, deoarece, cercetând actele dosarului de fond a constatat că recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, nu a formulat întâmpinare și nu a ridicat excepția sus-citată.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.F.P. Pitești sub aspectul restituirii, Curtea constată că aceasta este justificată, având în vedere că nu are relevanță faptul că suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, câtă vreme Administrația Finanțelor Publice Pitești a fost cea care a calculat taxa și a încasat-o.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, taxa constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
Calculul și colectarea ei sunt însă atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ).
Aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având totodată acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.1180/28 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județ Argeș,în numele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței nr.1180 din 28 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul C. M. I., cu domiciliul în Pitești, ., județ Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294 Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, G. C. | Judecător, C. G. N. | Judecător, D. R. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.2/29.04.2013.
Jud.fond: E.M.-C..
| ← Pretentii. Decizia nr. 1349/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Despăgubire. Sentința nr. 50/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
