Pretentii. Decizia nr. 817/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 817/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 5778/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR.817/R-C.
Ședința publică din 8 Martie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T. – judecător
Judecător: S. U.
Judecător: A. T.
Grefier: Drăguța-I. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ PENTRU A. FINANTELOR PUBLICE P., cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2712 din 23.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, . 6, D. G. A FINANTELOR PUBLICE P., cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, și reclamanta . SRL, cu sediul în orașul Mioveni, ., județul Argeș.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns împuternicit S. F. Mezat pentru intimata-reclamantă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul intimatei-reclamante depune la dosar împuternicire și,
arătând că nu mai are alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri asupra recursului.
Curtea, față de cererea formulată, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra recursului.
Împuternicit S. F. Mezat, având cuvântul pentru intimata-reclamantă, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
La data de 3.05.2012 reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu, Administrația Finanțelor Publice Pitești, Direcția G. a Finanțelor Publice Pitești solicitând restituirea sumei de_ lei reprezentând taxă pe poluare, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că a achiziționat un autoturism marca M., an fabricație 1996, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 11.818 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană-1 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea depusă la 20.06.2012, Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.2712/23.10.2012, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității invocate de pârâta A.F.P. Pitești, prin D.G.F.P. Argeș, ca neîntemeiate, a admis acțiunea și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 11.818 lei, reprezentând taxă de poluare. Pârâtele au fost obligate și la plata sume de 39,5 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Petentul a achiziționat un autoturism marca M., an fabricație 1996, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 11.818 lei cu titlu de taxă de poluare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. prin D.G.F.P. Argeș, a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
În ce privește posibilitatea intimatei pârâte A.F.P. (prin D.G.F.P. Argeș) să restituie suma, s-a reținut că este aplicabilă procedura prevăzută de art.8 din H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, abrogată prin Legea nr.9/2012 care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 1.01.2007, astfel că de atunci se aplică dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Rezultă așadar, că în prezent ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 a art.4 din lege, taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.
Potrivit art.4 lit.a din Legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și 8, respectiv la reintroducerea în parcul național a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, în conformitate cu prevederile art.7.
Rezultă, așadar, că taxa pentru emisiile poluante este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație, de vreme ce alin.2 al art.4 este în prezent suspendat până la 1.01.2013.
În privința reglementarilor comunitare în materie, instanța a reținut că, potrivit art.110 din TFUE, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală consistența produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În temeiul dispozițiilor art.148 din Constituție, în cauză sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Din dispozițiile Legii nr.9/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o nouă înmatriculare, dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România. Aceeași taxă se percepe însă dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat prima dată în România.
În consecință, instanța a reținut că Legea nr.9/2012 este contrară art.110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibilă, întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Pentru realizarea obiectivelor Comunității, care constituie o singură zona economică, o piața comună în cadrul căreia comerțul se poate dezvolta liber, Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunității și toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art.110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare precum și taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulație a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxă vamală directă, față de caracterul său special și aplicabilitatea discriminatorie între autoturismele second-hand deja înmatriculate în România și cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
În consecință, instanța a apreciat că taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor în cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Prin această hotărâre Curtea a stabilit cu valoare de principiu ca o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, astfel încât, raportat la reglementările anterioare reglementarii evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
În consecința, tribunalul a reținut că potrivit art.148 alin.2 din Constituția României tratatele constitutive ale uniunii Europene se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne, iar art.110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, astfel că cererea de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisii poluante apreciindu-se ca întemeiată.
În termen legal, împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în numele Administrației Finanțelor Publice Pitești, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie criticile fiind încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În criticile din recurs se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare.
Sunt invocate prevederile art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.
Taxa, arată recurenta, a fost achitată benevol de reclamantă care a respectat prevederile legale în vigoare, iar actul în temeiul căruia a înțeles să plătească taxa specială, este O.U.G. nr.50/2008 și nu un act administrativ fiscal.
Recurenta critică și acordarea cheltuielilor de judecată, pe care le apreciază ca fiind acordate în mod nelegal întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, în sensul că nu se poate reține culpa procesuală în sarcina recurentei-pârâte.
Recurenta a solicitat judecata în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Intimata prin reprezentant legal a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca M., achiziționat din spațiul Comunității Europene. înmatriculat pentru prima dată în anul 1996, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul a taxei pe poluare prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 18.01.2012. Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei AFP.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legii.nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta recurentă nu a înțeles să facă.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, deoarece criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.
Mai mult, art.2 din O.U.G. nr.1/2012, care a dispus suspendarea aplicării textului, prevede posibilitatea restituirii taxei achitate de către contribuabili, pentru autovehicule, ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art.4 alin.(2) din Legea nr.9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Caracterul temporar al acestei măsuri nu înlătură concluzia că, până la reaplicarea textului suspendat, discriminarea produselor din Uniunea Europeană se menține, atâta vreme cât autoturismele deja înmatriculate anterior aderării României la U.E. nu achită această taxă și mai mult, cei care au achitat-o în scurta perioadă de aplicare a legii, pot solicita restituirea.
Prin urmare, instanța a procedat în conformitate cu jurisprudența Curții Europene, care se impune cu caracter general, obligatoriu statelor membre și autorităților din cadrul acestora.
Este neîntemeiată și critica cu privire la cheltuielile de judecată. În temeiul art.274 Cod procedură civilă, se reține culpa procesuală a recurentei-pârâte, întrucât plata taxei pe poluare s-a efectuat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale comunitare care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale naționale contrare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ pentru ADMINISTRAȚIA FINANTELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.2712/23.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, Corp A, sector 6, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în municipiul Pitești, ., județul Argeș și reclamanta S.C. C. F. LINE S.R.L., cu sediul în orașul Mioveni, ., județul Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. T. S. U. A. T.
Grefier,
Drăguța-I. C.
Red.S.U./15.03.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: M.D.-B.
| ← Despăgubire. Sentința nr. 50/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2315/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
