Obligaţia de a face. Decizia nr. 296/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 296/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 418/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 296/R-C.
Ședința publică din 30 Ianuarie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. A. - judecător
I. M. - judecător
C. D. - judecător
M. M. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ cu sediul în Pitești, ., județul Argeș reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Pitești, împotriva sentinței civile nr.952 din 8 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș Secția Civilă Complet Specializat C. Administrativ Fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul P. D. cu domiciliul ales în . ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, .>
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurenta a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.
CURTEA
Constată că prin acțiunea formulată la data de 17 ianuarie 2012, reclamantul P. D. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești și Administrația F. pentru Mediu solicitând anularea deciziei nr._/2010, a chitanței nr._/10.03.2010 și restituirea sumei de 5.291 lei, reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda legală.
În motivare, a arătat că a achiziționat un autoturism marca Skoda O. an fabricație 2001, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 5.291 lei, cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
La data de 25 aprilie 2012, Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.952/8 mai 2012, a admis în parte acțiunea; a anulat decizia de calcul nr._/2010 și obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.291 lei, cu dobânda conform art.124 Cod procedură fiscală, în condițiile art.117 Cod procedură fiscală. A fost respins capătul de cerere privind anularea chitanței.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice prin Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, că această unitate administrativă are calitate procesuală, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
Și excepția de inadmisibilitate invocată de această pârâtă a fost respinsă, deoarece nu s-a solicitat anularea chitanței, care nu ar reprezenta un act fiscal, ci a deciziei de calcul a taxei pe poluare..
În ce privește posibilitatea intimatei pârâte Administrației Finanțelor Publice prin Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, să restituie suma, s-a reținut că în cauză este aplicabilă procedura prevăzută de art.8 din H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat astfel că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, modificată ulterior, s-a reținut că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin Hotărârea din 7.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12._10, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, instanța a reținut că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În motivarea recursului formulat se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008.
Excepția inadmisibilității trebuia admisă, deoarece taxa pe poluare a fost calculată prin decizie, acest act fiind un titlu de creanță fiscală, potrivit art.41 din O.G. nr.92/2003, ce trebuie atacat în procedura administrativă prealabilă potrivit art.205 și urm. din O.G. nr.92/2003.
Astfel, textul arată că titlul de creanță trebuie atacat cu contestație administrativ fiscală, iar art.218 din același act normativ prevede că deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.
Curtea Constituțională a stabilit prin Decizia nr.409/2004 că procedura reglementată de art.205-218 din O.G. nr.92/2003 este o procedură administrativă obligatorie, iar nu una administrativ jurisdicțională.
Prin urmare, nu au fost respectate dispozițiile reglementând procedura prealabilă, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, coroborat cu art.109 alin.2 Cod procedură civilă.
Taxa nu este contrară normelor europene, armonizarea legislațiilor interne fiind urmărită în prezent de uniune, nefiind adoptată însă o directivă în acest sens. Art.110 din Tratat se referă la interzicerea măsurilor protecționiste instituită de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, însă aceste dispoziții nu sunt încălcate, deoarece taxa este obligatorie pentru toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora, la data primei înmatriculări în România.
Principiul „poluatorul plătește” acceptat la nivelul Uniunii Europene nu este încălcat, dimpotrivă taxa pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
De asemenea, și alte state practică o taxă similară (16 state), percepută cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor.
Taxa pe poluare nu este contrară dispozițiilor europene, în interpretarea CEJ reținându-se că, de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale, este discriminarea unor mărfuri naționale sau străine deoarece traversează o frontieră. Or, în cazul taxei speciale pe poluare, discriminarea nu este fundamentată pe niciun argument de către reclamant iar taxa nu este legată de traversarea frontierei.
Art.33 din Directiva a șasea 77/388/CEE nu se opune la menținerea unor impozite interne în statele membre, care nu pot fi calificate ca impozite pe cifra de afaceri.
Nu sunt incidente nici ipotezele prevăzute de legea internă pentru exceptarea de la plata taxei pe poluare.
Reclamantul nu a indicat niciun motiv de nelegalitate a actului administrativ fiscal, nu a îndeplinit procedura prealabilă și nu a dovedit care sunt motivele pentru care plata efectuată trebuie restituită de către autoritatea pârâtă, de vreme ce potrivit Codului civil este supus repetițiunii, doar ceea ce nu este datorat.
Instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, singura autoritate care putea stabili cazurile de restituire fiind puterea legislativă, abilitată să adopte legi, instanța fiind chemată numai să le aplice.
Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pe poluare pentru autoturismul marca Skoda O., achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul 2001, fiind emisă de către Administrația Finanțelor Publice Pitești decizia de calcul a taxei pe poluare din 10 martie 2010 (fila 9 dosar fond) prin care s-a determinat cuantumul taxei pe poluare datorat.
Taxa a fost achitată la data de 11 martie 2010, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 4).
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului european, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Ca atare, excepția de inadmisibilitate invocată de D.G.F.P. Argeș atât în întâmpinarea de la fond, cât și în recurs, nu poate fi primită.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, în vigoare la data achitării taxei, aceasta constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din același act normativ, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei.
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile O.U.G. nr.50/2008, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, iar în al doilea rând, pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
Faptul că situația din speță nu s-ar încadra în niciuna din ipotezele reglementate de lege pentru restituire, nu poate fi reținut, față de aspectele susmenționate referitoare la excepția inadmisibilității.
Totuși art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Pentru aceleași considerente, legate de argumentele de fond, nu se va reține nici critica relativă la inaplicabilitatea art.8 și 9 din O.U.G. nr.50/2008.
Directiva nr.77/388 a CEE privind armonizarea legislațiilor Statelor Membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată: baza unitară de stabilire, nu poate fi reținută ca aplicabilă în cauză, aceasta fiind abrogată anterior perceperii taxei în cazul de față, prin Directiva nr.112/2006, privind sistemul comun de taxă pe valoarea adăugată.
Pe de altă parte, asupra fondului, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, legea nouă neputând să se aplice unor situații anterioare, pentru a confirma o cauză de nulitate.
De altfel, în prezent criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ cu sediul în Pitești, ., județul Argeș reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Pitești, împotriva sentinței civile nr.952/8 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă-Complet specializat contencios administrativ fiscal în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul P. D. cu domiciliul ales în . ., județul Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, G. A. | Judecător, I. M. | Judecător, C. D. |
Grefier, M. M. |
Red.C.D./14.02.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: M.C.-E.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3983/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2763/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
