Pretentii. Decizia nr. 1356/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1356/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 11431/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR. 1356/R-C.
Ședința publică din 17 aprilie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. C. - președinte secție
C. G. N. - judecător
D. R. - judecător
F. I.-G. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.2925/2012 din 02 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul S. M. I., cu domiciliul în Pitești, ..1, ., . și pârâtele T. M. PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294 Corp A, sector 6, AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI cu sediul în Pitești, ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul reclamant, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care intimatul reclamant precizează că nu are cereri prealabile de formulat.
Curtea analizând înscrisurile de la dosar, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Intimatul reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței tribunalului ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Constată că, prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș la data de 08.06.2012 reclamantul S. M. I. a chemat în judecată pe pârâtele DGFP, Administrația Finanțelor Publice Pitești, T. M. Pitești, Administrația F. pentru Mediu și Agenția pentru Protecția Mediului, solicitând restituirea sumei de 1.766 lei, reprezentând taxă pe poluare, achitată cu chitanța . nr._/20.11.2009, cu dobânda legală de la data plății – 20.11.2009 și până la restituirea efectivă a sumei.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autovehicul marca Volskwagen, tip Golf, număr de identificare WVWZZZ1HZNW176266, an fabricație 1992, înmatriculat pentru prima dată la 06.11.1992, pentru înmatricularea căruia în România i-a fost impusă plata sumei de 1.766 lei, reprezentând taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral. S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
La data de 07.09.2012 a depus întâmpinare Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate.
Prin întâmpinarea depusă la 19.10.2012, DGFP Argeș pentru AFP Pitești, a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești, precum și excepția inadmisibilității cererii.
Prin sentința civilă nr.2925/02.11.2012, Tribunalul Argeș – Secția civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP Argeș, T. M. Pitești, Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești și a respins acțiunea față de aceste pârâte ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția lipsei calității pasive a pârâtei AFP Pitești și excepția inadmisibilității ca neîntemeiate.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamant și a fost obligate pârâtele AFP și AFM să restituie acestuia suma de 1.766 lei, reprezentând taxa de poluare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești nu este fondată, deoarece aceasta a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
Excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, având în vedere că rezultatul procedurii administrative era previzibil și ineficient pentru reclamant în condițiile în care organul fiscal face aplicarea normei interne, fără interpretarea ei în raport de dreptul comunitar.
Pe fond, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen, tip Golf, an fabricație 1992, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 17.66 lei cu titlu de taxă de poluare.
În ce privește posibilitatea pârâtei AFP să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prevăzută de art.8 din H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat astfel că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, instanța a reținut că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, sub aspectul respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a recurentei și a inadmisibilității:
- conform art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel încât recurenta nu are atribuția de a gestiona taxa de poluare;
- sub aspectul inadmisibilității s-a arătat că aceasta se impunea a fi reținută câtă vreme se contestă un titlu de creanță care presupune parcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii, așa cum este ea precizată în dispozițiile art.205-218 din Codul de procedură fiscală.
- principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează și instituirea taxei speciale este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene și practicat de mai multe state, așa încât taxa achitată de către reclamant este legală.
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș în numele Administrației Finanțelor Publice Pitești nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Legitimarea procesuală pasivă reținută în sarcina recurentei se impune față de dispozițiile art.8 din H.G. nr.686/2008 de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, dispoziții potrivit cărora cererea de restituire a taxei se depune la organul fiscal competent, care derulează procedura la care se referă textul precitat.
Sub aspectul excepției inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia în interesul Legii nr.24/14.11.2011, obligatorie potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, în sensul că „procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
În recursul în interesul legii s-a reținut că s-a stabilit cu claritate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin O.U.G. nr.117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr.17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art.110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Înalta Curte a reținut că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită. Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că “este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere (...) pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit (...) pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal (...) și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza (...) beneficiul regimului”.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Cât privește fondul cauzei, specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, C-402/09, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea Europeană a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Reținând că și dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, CJUE a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta faptul că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene nu vizează criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci efectul descurajant al unei asemenea taxe în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea Europeană a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea Europeană a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
În consecință, văzând cele de mai sus, se constată că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE.
Ca atare, taxa a fost impusă reclamantului pentru înmatricularea autoturismului său, achiziționat second hand, cu nerespectarea dispozițiilor legale comunitare.
Pentru cele expuse, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.2925/2 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul S. M. I., cu domiciliul în Pitești, ..1, ., . și pârâtele T. M. PITEȘTI, cu sediul în ., județul Argeș, ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294 Corp A, sector 6 și AGENȚIA REGIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI cu sediul în Pitești, ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 aprilie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, G. C. | Judecător, C. G. N. | Judecător, D. R. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.G.C./7.05.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: G.D.N.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2259/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 490/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
