Pretentii. Decizia nr. 3859/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3859/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 364/109/2013
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3859/R-C.
Ședința publică din 04 Decembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: G. A. - judecător
S. U. - judecător
C. D. - judecător
V. I. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova)-pentru pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Pitești, cu sediul în ., județul Argeș (în prezent ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ), împotriva sentinței civile nr.1755/2013 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș-Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul P. A. D., domiciliat în Pitești, ., ., ., județul Argeș, și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată că:
La data de 27.12.2012, reclamantul P. A. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3719 lei, precum și dobânda aferentă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat un autoturism marca Suzuki Sidekick, fabricat în anul 1996, cu scopul de a-l înmatricula în România. La Registrul Auto Român pentru a face omologarea, identificarea si actele necesare înmatriculării i-a fost percepută taxa de poluare în cuantum de 3719 lei, deși autovehiculul a mai fost înmatriculat la data de 08.02.1996, această taxă fiind necuvenită, raportat la faptul că România este membră a Comunității Europene. A solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Pitești, arătând că în conformitate cu art. 5 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii arătând, în esență, că în cauză numai Administrația F. pentru Mediu are calitatea de a gestiona taxa de poluare.
Prin sentința nr. 1755/12.03.2013, Tribunalul Argeș, secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și de inadmisibilitate invocate de pârâta AFP Pitești, prin DGFP Argeș, ca neîntemeiate; a admis acțiunea formulată de reclamant; a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 3719 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă de la data introducerii acțiunii, începând cu data de 27.12.2012 și până la data plății efective; a obligat pe pârâte să plătească reclamantului suma de 39,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, respingând-o ca atare, ținând seama că prin calitate procesuală se înțelege titlul legal care îndreptățește (sau obligă) o persoană să fie parte în proces și constatând că, pe de o parte, pârâta AFP Pitești are calitate de autoritate fiscală competentă cu atribuții în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare, iar prin trezorerie, are atribuția de a încasa taxa respectivă și de a o vira în contul Administrației F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtele obligarea acestora la restituirea sumei de 3719 lei cu motivarea că a cumpărat un autoturism marca Suzuki Sidekick, fabricat în anul 1996 cu scopul de a-l înmatricula în România iar la Registrul Auto Român pentru a face omologarea, identificarea si actele necesare înmatriculării i-a fost percepută taxa de poluare în cuantum de 3719 lei, deși autovehiculul a mai fost înmatriculat la data de 08.02.1996, această taxă fiind necuvenită, raportat la faptul că România este membră a Comunității Europene.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Împotriva sentinței de mai sus, în termen legal, a formulat recurs pârâta DGFP Argeș, în nume propriu și în numele AFP Pitești, criticând-o pentru motive de nelegalitate, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, conform art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. AFP Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art. 5 din OUG 50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pe fond, se susține că greșit s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare, având în vedere că AFP Pitești, nu a făcut decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare.
În ceea ce privește acordarea dobânzii legale aferente taxei, recurenta – pârâtă susține că acest capăt de cerere se impune a fi respins ca nefondat, întrucât reclamantul - intimat a achitat această taxă în mod benevol.
Recurenta – pârâtă AFP Pitești a mai arătat că obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată este nelegală atâta timp cât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă,
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
Sentința recurată nu conține obligarea DGFP Argeș la plata vreunei sume de bani și nici nu anulează vreun act emis de această instituție, astfel că recursul său, formulat în nume propriu, va fi respins.
Este nefondat motivul de recurs prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești.
Este adevărat că, potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ).
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
De asemenea, este nefondat motivul de recurs, care critică pe fond soluția pronunțată.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Nu poate fi primită nici critica privind acordarea dobânzii, deoarece conform art.124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 și alin.21 sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art.120 alin.7 și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Ca atare, atunci când se stabilește dreptul la restituirea unor sume de la bugetul de stat, contribuabilul are dreptul la dobândă, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117, coroborat cu art.70 Cod procedură fiscală, respectiv după 45 de zile de la data înregistrării cererii.
Referitor la cheltuielile de judecată, nu are relevanță că hotărârea instanței de fond nu este încă irevocabilă la momentul la care impune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cererea privind plata respectivelor cheltuieli este o cerere accesorie care trebuie soluționată în fiecare etapă a fazei judecății procesului civil. Ca atare, cheltuielile efectuate în etapa judecății în primă instanță și dovedite, trebuie acordate de instanță, dacă partea care le-a efectuat a câștigat procesul și le-a solicitat.
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respinse recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova), în nume propriu și în numele pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Pitești, cu sediul în ., județul Argeș (în prezent ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ), împotriva sentinței civile nr.1755/2013 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș-Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul P. A. D., domiciliat în Pitești, ., ., ., județul Argeș, și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 decembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, G. A. | Judecător, S. U. | Judecător, C. D. |
Grefier, V. I. |
Red.G.A.
RDH/2 ex/16.12.2013
Jud. fond M. D. B.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 351/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1156/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
