Pretentii. Decizia nr. 1602/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1602/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 17484/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1602/R-C.
Ședința publică din 08 Mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. G. N. - judecător
D. R. - judecător
G. C. - președinte secție
M. M. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând interesele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.2461 din 9 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș Secția Civilă, Complet Specializat C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta . cu sediul în Pitești, ., ., . și pârâtul M. M. - Administrația Fondului pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, .>
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurenta a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării
CURTEA
Constată că, la data de 2 august 2012, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice P. și Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr._/23.01.2012, reprezentând taxă de poluare, restituirea sumei de 5.777 lei, stabilită cu acest titlu și achitată cu chitanța . nr._/24.01.2012, cu dobânda conform art.124 Cod procedură fiscală, în condițiile prevăzute de art.117 Cod procedură fiscală, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Ford Focus, an fabricație 2006, care anterior fusese înmatriculată în Germania la data de 31.10.2007, pentru căruia i-a fost impusă plata taxei de 5.777 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Prin întâmpinarea depusă la 06.11.2012, D.G.F.P. Argeș pentru AFP Pitești a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești și a inadmisibilității acțiunii.
Prin sentința nr.2461 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă a fost admisă acțiunea formulată de reclamantă, a fost anulată decizia de calcul a taxei de poluare nr._/2012 și au fost obligate pârâtele să restituie acesteia suma de 5.777 lei, reprezentând taxă de poluare, cu titlu de taxă de poluare și dobânda fiscală aferentă, precum și la plata sumei de 42 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești a fost respinsă, deoarece aceasta a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
Nici excepția inadmisibilității invocată de pârâtă nu este fondată, întrucât, în speță, este aplicabilă procedura prev. de art. 8 din HG nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul Fondului pentru Mediu.
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne cu legislația comunitară.
Legea nr.9/2012 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza T. (C-402/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea de Justiție a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, preluată de Legea nr.9/2012.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, s-a concluzionat că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, și criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele motive:
- potrivit art.1 din OUG nr.50/2008, taxa pe poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu;
- în ceea ce privește excepția inadmisibilității, în mod eronat instanța de fond a considerat că aceasta este neîntemeiată, deoarece se solicită restituirea plății nu ca urmare a anulării unui act administrativi fiscal, ci ca o consecință a nelegalității impunerii obligației de plată. Reclamanta a achitat taxa în mod benevol și în baza OUG nr. 50/2008, iar nu a deciziei de calcul;
- în legătură cu fondul cauzei, recurenta a arătat că taxa pe poluare nu contravine art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, pentru că se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine;
- cererea de restituire a taxei nu se înscrie în dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală;
- capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate și în raport de dispoz. art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.proc.civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Reclamanta a plătit taxa pentru emisiile poluante, calculată în baza Legii nr. 9/2012 prin decizia de calcul nr._/23.01.2012, pentru înmatricularea în România a autoturismului său marca Ford Focus, număr șasiu WFOWXXGCDW6G25109, înmatriculat pentru prima dată la data de 31.10.2007 într-un stat membru UE, conform certificatului . nr._/27.10.2011 emis de AFP Pitești cu privire la nedatorarea TVA pentru achiziția intracomunitară.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei AFP Pitești, Curtea constată că aceasta este justificată, având în vedere că în speță a fost analizată legalitatea unui act administrativ fiscal emis de respectiva pârâtă, anume decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante. Din această perspectivă nu are relevanță cine a beneficiat de taxa respectivă, ci are relevanță cine a emis actul care a impus-o și a cărui nelegalitate s-a invocat prin cererea de chemare în judecată.
Pe de altă parte nu are relevanță sub aspectul restituirii că suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de AFM, câtă vreme AFP Pitești a fost cea care a calculat taxa și a încasat-o.
Potrivit art. 7 și art. 12 din Legea nr. 9/2012, sub imperiul cărora a fost făcută plata taxei din speță, restituirea valorii reziduale a autovehiculului și restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, acesta a fost virată la bugetul Fondului pentru Mediu, administrat de AFM.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară. Ca atare, A.F.P. Pitești are calitate procesuală pasivă în cauză.
Sub aspectul excepției inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia în interesul Legii nr.24/14.11.2011, obligatorie potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, în sensul că „procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
În recursul în interesul legii s-a reținut că s-a stabilit cu claritate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Cât privește fondul cauzei, Curtea constată că reclamanta a dorit să înmatriculeze în România un autoturism marca Ford Focus, număr șasiu WFOWXXGCDW6G25109, înmatriculat pentru prima dată la data de 31.10.2007 într-un stat membru UE. Pentru înmatricularea în România a fost necesar să plătească taxa pentru emisiile poluante instituită de Legea nr. 9/2012.
Specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Legea nr. 9/2012 a preluat prevederile OUG nr. 50/2008, stabilind plata taxei pentru emisiile poluante atât pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, cât și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute.
Ulterior însă, prin OUG nr. 1/2012, aplicarea respectivei obligații pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute a fost suspendată începând cu data de 31.01.2012 până la data de 01.01.2013, ceea ce a însemnat continuarea situației existente în perioada aplicării OUG nr. 50/2008 și, ca atare, a stării de discriminare constată de CJUE prin hotărârea din 7.04.2011 în cauza T. nr. C 402-09 cu privire la autovehiculele înmatriculate anterior în spațiul comunitar și importate în România.
În respectiva cauză, Curtea Europeană a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, CJUE a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată s-a reținut că nu se poate contesta faptul că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene nu vizează criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci efectul descurajant al unei asemenea taxe în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea Europeană a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea Europeană a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, R.., p. I‑4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, Rep., p. I‑9643, punctul 40).
În consecință, văzând cele de mai sus, se constată că taxa pentru emisiile poluante are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE.
Ca atare, taxa plătită de reclamantă pentru înmatricularea autoturismului său, achiziționat second hand și înmatriculat pentru prima dată în Germania la 31.10.2007, a fost impusă cu nerespectarea dispozițiilor legale comunitare.
Sub aspectul neîncadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h) Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art. 117 lit. d), conform cărora ”Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”. Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. Ca atare, în condițiile în care taxa pe poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 nu respectă dispozițiile art. 110 TFUE, fost art. 90 alin. 1 TCE, ea a fost percepută nelegal, prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale comunitare.
Cât privește obligarea organului fiscal la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și sub acest aspect sentința este legală și temeinică. Astfel, potrivit art. 274 C.proc.civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Obligația se impune a fi stabilită în faza procesuală în care au fost realizate respectivele cheltuieli și în care s-a cerut plata lor.
Pentru cele expuse, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, reprezentând interesele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.2461 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta . cu sediul în Pitești, ., ., . și pârâtul M. M. - Administrația Fondului pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. G. N. | Judecător, D. R. | Judecător, G. C. |
Grefier, M. M. |
Red.G.C.
EM/2 ex./27.05.2013
Jud.fond C.B.
| ← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... | Pretentii. Decizia nr. 1580/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
