Pretentii. Decizia nr. 1784/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1784/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 10496/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 1784/R-C.
Ședința publică din 22 mai 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R., judecător
G. C., președinte secție
C. G. N., judecător
P. M., grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în numele Administrației Finanțelor Publice Pitești, cu sediul în P., ., județul Argeș, împotriva sentinței nr.2160 din 24.09.2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamanta Arțăruș M., cu domiciliul ales în ., ., județul Argeș și pârâta Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independentei, nr. 294, . 6.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
CURTEA :
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 22.05.2012, reclamanta Arțăruș M. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice Costești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând anularea deciziei nr._ și restituirea sumei de 1259 lei reprezentând taxă pe poluare plus dobânda aferentă .
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Renault, an fabricație 1995, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 1259 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea depusă la 07.09.2012, D.G.F.P. Argeș a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Prin sentința civilă nr.2160 din 24 septembrie 2012, Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate și a admis acțiunea, în sensul că au fost obligate pârâtele să plăteasca reclamantei suma de 1259 lei achitată cu chitanța . nr._/23.11.2010, cu titlu de taxă de poluare, plus rata dobânzii la momentul plății efective, precum și suma de 39 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a achiziționat un autoturism marca Renault, an fabricație 1995, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 1259 lei cu titlu de taxă de poluare
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. prin D.G.F.P. Argeș a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili, iar în ceea ce privește excepția inadmisibilității, s-a reținut că aceasta nu reprezintă o excepție prin modalitatea în care este argumentată în întâmpinare, ci reprezintă o apărare a pârâtei, motivat de faptul că reclamanta a achitat această taxă benevol, înțelegând să respecte prevederile legale în vigoare.
În ce privește posibilitatea intimatei pârâte A.F.P. (prin D.G.F.P. Argeș) să restituie suma, s-a reținut că în speță este aplicabilă procedura prevăzută de art.8 din H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
Tribunalul a constatat astfel că rezultatul procedurii administrative era absolut previzibil și ineficient pentru reclamantă, contestația administrativă a acesteia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
În speță, se invocă neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp. art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Prin Legea nr.157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp. art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, modificată ulterior, se observă că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dar a fost anterior înmatriculat tot în România, dacă se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr.50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Ori, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Împotriva sentinței civile nr.2160/24 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în calitate de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Pitești, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitând a fi avute în vedere și prevederile art.3041 Cod procedură civilă.
În motivare, se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008.
Pe fond, se susține că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a se dispune restituirea sumei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa specială de poluare, pârâta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere că restituirea de sume de la buget, la cerere, se realizează în condițiile stabilite de art.117 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de acest act normativ.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a susținut că se impune respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că, pe de o parte instituția fiscală nu are culpă procesuală, întrucât nu a acționat abuziv sau cu rea credință, iar pe de altă parte reclamanta nu a câștigat în mod irevocabil litigiul.
De asemenea, recurenta consideră că se impunea respingerea capătului de cerere privind restituirea sumei cu dobânda fiscală, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că s-a adresat cu astfel de pretenții către autoritățile fiscale, iar acordarea lor ar constitui o îmbogățire fără just temei atâta timp cât instituția recurentă nu a făcut altceva decât să respecte legea.
Recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în calitate de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Pitești, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.F.P. Pitești sub aspectul restituirii, Curtea constată că aceasta este justificată, având în vedere că nu are relevanță faptul că suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, câtă vreme Administrația Finanțelor Publice Pitești a fost cea care a calculat taxa și a încasat-o.
Potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, taxa constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
Calculul și colectarea ei sunt însă atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ).
Aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având totodată acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Critica referitoare la modul în care s-a soluționat fondul cauzei este nefondată, întrucât motivația că taxa de poluare s-a plătit în temeiul unei legi în vigoare la data plății nu poate fi reținută, deoarece, așa cum corect a constatat și tribunalul, există neconcordanță între legea internă, respectiv O.U.G. nr.50/2008 cu legislația comunitară.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamantă, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
În ceea ce privește neîncadrarea cererii reclamantei pentru restituirea taxei în dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală, Curtea constată că, potrivit acestor dispoziții (art.117), „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”.
Ori, așa cum s-a arătat în considerentele sus-menționate, plata taxei s-a efectuat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale comunitare, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale naționale contrare.
Referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și sub acest aspect sentința este legală și temeinică.
Astfel, potrivit art.274 Cod procedură civilă, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În speță, pârâta a pierdut procesul în fața reclamantei, ceea ce înseamnă că a „căzut în pretențiile” acesteia. Faptul că emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei pe poluare s-au făcut în temeiul unui act normativ național nu este de natură să o exonereze de plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care se constată în justiție că nu au fost respectate dispozițiile art.110 TFUE, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, având caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Sub același aspect al cheltuielilor de judecată, nu are relevanță că hotărârea instanței de fond nu este încă irevocabilă la momentul la care impune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cererea privind plata respectivelor cheltuieli este o cerere accesorie care trebuie soluționată în fiecare etapă a fazei judecății procesului civil. Ca atare, cheltuielile efectuate în etapa judecății în primă instanță și dovedite trebuie acordate de instanță, dacă partea care le-a efectuat a câștigat procesul și le-a solicitat.
Cu privire la plata dobânzii legale, înțelegându-se prin aceasta dobânda prevăzută de Codul de procedură fiscală, Curtea constată că tribunalul a procedat în mod corect dispunând obligarea pârâtelor la restituirea sumei și la plata dobânzii respective. Câtă vreme tribunalul a decis că taxa pe poluare a fost percepută cu nerespectarea dispozițiilor art.110 TFUE, este evident că reclamanta a plătit în mod nedatorat suma de 1259 lei, iar cel care a primit plata este obligat să restituie suma astfel încât să acopere și pierderea suferită de reclamantă prin nefolosirea banilor proprii.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, în calitate de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Pitești, împotriva sentinței civile nr.2160/24 septembrie2012 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, în calitate de reprezentantă a ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, ambele cu sediul în Pitești, ., județ Argeș, împotriva sentinței civile nr.2160 din 24 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind reclamanta ARȚĂRUȘ M., cu domiciliul ales în ., ., județ Argeș și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 mai 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, D. R. | Judecător, G. C. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, P. M. |
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.2/30.05.2013.
Jud.fond: I.P..
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 772/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2924/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
