Pretentii. Decizia nr. 2394/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2394/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 11660/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIA NR. 2394/R-C.
Ședința publică din 26 iunie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: C. D. - judecător
G. A. - judecător
I. M. - judecător
F. I.-G. - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, împotriva sentinței civile nr.2412/08 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul Gătejanu Ș.-C., cu domiciliul în Pitești, Al.Poieniței nr.8, ., . și pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294 Corp A, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxa judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, constatând terminată cercetarea judecătorească în faza de recurs și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, reține cauza în vederea soluționării.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Argeș, la data de 13.06.2012, sub nr._, reclamantul G. Ș. C. a chemat în judecată pe pârâtele A. FINANTELOR PUBLICE PITEȘTI și A. F. PENTRU MEDIU, solicitând restituirea sumei de 3323 lei, reprezentând taxă pe poluare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Opel Vectra, an fabricație 2006, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata sumei de 3323 lei, cu titlu de taxă pe poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar. A mai precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă.
Pârâta AFP Pitești a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe considerentul că AFM este singura instituție care are calitate procesuală. De asemenea, a mai invocat și excepția inadmisibilității acțiunii, cu motivarea că nu s-a respectat procedura prealabilă administrativă. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, pe considerentul că taxa pe poluare nu contravine normelor comunitare.
Prin sentința nr.2412/08.10.2012, Tribunalul Argeș, Secția civilă, complet specializat de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești și inadmisibilității; a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 3323 lei, reprezentând taxă pe poluare, precum și să-i plătească suma de 39,3 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești, aceasta a fost respinsă, pe considerentul că instituția a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
În ce privește posibilitatea pârâtei AFP să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prev. de art. 8 din HG nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
În legătură cu excepția inadmisibilității acțiunii, instanța a respins-o, motivarea pârâtei AFP, în sensul că nu a făcut altceva decât să respecte legea în ceea ce privește calculul taxei de poluare, neavând nicio relevanță în cauză, acest aspect nefiind de natură a bloca accesul la justiție al unei părții vătămate într-un drept al său prin măsurile luate de către această instituție.
De altfel, cele învederate sunt confirmate și incidental prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, unde se arată că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni impunându-se mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel Vectra, an fabricație 2006, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata sumei de 3323 lei cu titlu de taxă pe poluare.
În speță, s-a invocat neconcordanța legii interne (OUG 50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE, începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Prin Legea 157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prev.de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând disp.OUG 50/2008, modificată ulterior, s-a reținut că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dar a fost anterior înmatriculat tot în România, dacă se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG 50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale sus arătate, rap.la art.8 și 18 din Legea 554/2004, republicată, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 3323 lei, plătită de aceasta cu titlu de taxă pe poluare.
Împotriva sentinței nr.2412/08.10.2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a formulat recurs pârâta DGFP Argeș, pentru AFP Pitești, criticând-o pentru motive de nelegalitate, încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. de Mediu, conform art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. AFP Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art. 5 din OUG 50/2008, astfel că cererea reclamantului este formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
De asemenea, se susține că în mod eronat s-a admis cererea de chemare în judecată, deși nu s-a parcurs procedura prealabilă, potrivit art.205-218 Cod procedură fiscală, în cauză fiind incidente și disp. art.7 alin. din Legea nr.554/2004, ce reglementează procedura prealabilă obligatorie, astfel că acțiunea era inadmisibilă.
Pe fond, se susține că greșit s-a admis acțiunea și s-a dispus restituirea taxei pe poluare, având în vedere că AFP Pitești nu a făcut decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare, dispoziții care nu sunt contrare normelor comunitare; principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Recurenta – pârâtă a mai arătat că obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată este nelegală atâta timp cât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că, pe de o parte, AFP Pitești nu a acționat abuziv sau cu rea credință, iar pe de altă parte reclamantul nu a câștigat în mod irevocabil litigiul.
Analizând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Este nefondat motivul de recurs prin care se invocă lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești.
Este adevărat că, potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ).
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Referitor la critica privind inadmisibilitatea acțiunii, se reține că reclamantul, după achitarea sumei stabilite cu titlu de taxă pe poluare, a solicitat restituirea acesteia, cu respectarea art.205 și urm. Cod procedură fiscală și a termenului de 5 ani, prevăzut de art.3 pct.1 din Ordinul nr.1899/2004.
Nu se poate pretinde, însă, aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
De asemenea, este nefondat motivul de recurs, care critică pe fond soluția pronunțată.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Referitor la cheltuielile de judecată, nu are relevanță că hotărârea instanței de fond nu este încă irevocabilă la momentul la care impune obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cererea privind plata respectivelor cheltuieli este o cerere accesorie care trebuie soluționată în fiecare etapă a fazei judecății procesului civil. Ca atare, cheltuielile efectuate în etapa judecății în primă instanță și dovedite, trebuie acordate de instanță, dacă partea care le-a efectuat a câștigat procesul și le-a solicitat.
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș, împotriva sentinței civile nr.2412/08 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul Gătejanu Ș.-C., cu domiciliul în Pitești, Al.Poieniței nr.8, ., . și pârâta Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294 Corp A, sector 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 iunie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, C. D. | Judecător, G. A. | Judecător, I. M. |
Grefier, F. I.-G. |
Red.IM.
RDH/2 ex./02.07.2013
Jud.fond E. A.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 48/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3510/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
