Pretentii. Decizia nr. 3510/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3510/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 6500/90/2011
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3510/R-C.
Ședința publică din 13 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R. - judecător
C. G. N. - judecător
G. C. - președinte secția
M. M. - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V., cu sediul în Rm. V., . nr. 17, județul V. (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C.) în numele subunității Administrația Finanțelor Publice Rm.V. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Rm. V.), împotriva sentinței nr. 4620 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – secția a II-a civilă în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul B. C., domiciliat în Rm. V., .. 8, ., . și chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în București, .. 294, sector 6.
La apelul nominal, făcut în ședința publică,a răspuns intimatul reclamant, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul reclamant depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior și precizează că nu mai are de formulat alte cereri.
Curtea față de actele și lucrările de la dosar constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Intimatul reclamant solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 28.12.2012, reclamantul B. C. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Râmnicu V. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la restituirea sumei de 3765 lei, reprezentând taxa pe poluare autovehicule, cu dobânda legală și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Opel Astra C., iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să achite suma de 3765 lei, cu titlul de taxă pe poluare, ca urmare a deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/11.09.2008, emisă de AFP Rm.V., calculată conform OUG. 50/2008.
A mai arătat reclamantul că a efectuat procedura prealabilă, solicitând intimatei restituirea sumei de 3765 lei achitată cu chitanța seria_/04.03.2009, cu titlul de taxa pe poluare autovehicule, cerere ce a fost respinsă potrivit adresei nr._/31.10.2011, emisă de AFP Rm.V., adresă care este ilegală deoarece instituirea taxei pe poluare autovehicule prin OUG nr. 50/2008, contravine art. 23, 28 și 90 Tratatul CE, taxa pe poluare fiind și discriminatorie în raport cu autoturismele deja înmatriculate în România și revândute pentru care nu se percepe taxa pe poluare, astfel cum s-a pronunțat și Curtea Europeană de justiție prin Hotărârea din 7.04.2011 în cauza C- 402/90, impunându-se admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP V., deoarece actul administrativ fiscal în baza căreia reclamantul a achitat taxa pe poluare autovehicule a fost emis de AFP Rm.V., astfel că restituirea taxei pe poluare autovehicule în solidar cu AFP Rm. V. nu este justificată, solicitând și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, deoarece actul administrativ prin care s-a soluționat cererea de restituire a taxei pe poluare nu a fost atacat în termenul legal, pe cale administrativă, situație în care instanța nu poate da curs cererii de restituire formulată de reclamant, iar pe de altă parte, la stabilirea taxei pe poluare s-au avut în vedere dispozițiile art. 3-5 din OUG 50/2008, aplicabilă la data solicitării, precum și cele înscrise în pct. 1.1, 1.3 lit. a și pct. 1.4 din Ordinul nr. 986/2008, pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule, obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule din categoria M1 – M3 și N1- N3, intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, sau la repunerea în circulație a acestuia în România, ca urmare a solicitării persoanei fizice sau juridice, astfel că, în mod corect AFP Rm.V. a stabilit sumele de plată în sarcina reclamantului cu titlul de taxa pe poluare.
De asemenea, a mai arătat că taxa pe poluare nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat membru, ci pentru prima înregistrare a autovehiculului pe teritoriul acelui stat membru în vederea punerii în circulație și nu constituie o taxa vamală în sensul art. 25 din Tratatul CE, această taxa nefiind percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second – hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sa, sau de vechimea acestuia, astfel că, nu se poate reține caracterul discriminatoriu al taxei pe poluare, instituirea taxei pe poluare fiind rezultatul negocierilor dintre România și Uniunea Europeană, astfel, că nu se poate susține că aceasta ar contraveni legislației comunitare din moment ce și alte state membre ale Uniunii Europene au instituit o asemenea taxa (Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, etc.).
OUG nr.50/2008 în baza căreia a fost stabilită taxa pe poluare contestată de reclamant, a fost adoptată în scopul asigurării protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzută de legislația comunitară în acest domeniu.
S-a mai arătat în întâmpinare că în ceea ce privește hotărârea CJE în cauza C – 402/09, privind acțiunea lui I. T. împotriva Statului Român, efectele acesteia nu sunt incidente în cauză, întrucât raportul juridic din cauza de față s-a născut anterior pronunțării acesteia, iar pe de altă parte, potrivit ar. 46 din CEDO hotărârile obținute în contradictoriu cu statul român sunt obligatorii de la data publicării acestora în M.O al României.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, pentru ca în cazul în care va cădea în pretenții, chemata în garanție să fie obligată să despăgubească pe aceasta cu suma reprezentând taxa pe poluare autovehicule ce se solicită a fi restituită.
Prin sentința nr.4620 din 20 noiembrie 2012, Tribunalul V. – Secția a II-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP V., invocată de pârâta AFP Râmnicu V., respingând cererea în contradictoriu cu aceasta ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acțiunea și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, fiind obligată pârâta AFP Râmnicu V. să restituie reclamantului suma de 3765 lei, reprezentând taxa pe poluare autovehicule, cu dobânda legală prevăzută de art.124 raportat la art.70 și 120 din Codul de procedură fiscală.
A fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București să plătească intimatei AFP Râmnicu V. suma de 3765 lei, reprezentând taxa pe poluare autovehicule, cu dobânda legală.
Pârâta AFP Râmnicu V. a fost obligată la 639,5 lei cheltuieli de judecată față de reclamant.
De asemenea, a fost respinsă acțiunea față de intimata DGFP V..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP V., invocată de pârâta AFP Râmnicu V., s-a constatat că este întemeiată și a fost admisă, deoarece decizia de calcul al taxei pe poluare a fost emisă de AFP Râmnicu V., taxa pe poluare fiind percepută de către aceasta, astfel că DGFP V. nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel Astra C., iar pentru înmatricularea autoturismului în România a fost obligat să achite suma de 3765 lei, reprezentând taxa pe poluare autovehicule, conform deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/11.09.2008, emisă de pârâta AFP Râmnicu V., iar cererea de restituire a taxei pe poluare autovehicule a fost respinsă de pârâtă potrivit adresei nr._/31.10.2011, cu toate că perceperea taxei pe poluare autovehicule contravine dreptului comunitar, fiind și discriminatorie în raport cu autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute pentru care nu se percepe taxa pe poluare.
Într-o atare situație se cuvine, pentru început, a fi stabilit locul pe care dispozițiile art. 90 alin. 1 TCE îl ocupă în sistemul prevăzut de Tratat, iar acesta este, în opinia unanimă a literaturii de specialitate, acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23-25 TCE, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Așadar, dacă art. 23 stabilește faptul că sunt interzise, în relațiile dintre statele membre, taxele vamale la import și export și a oricăror taxe cu efect echivalent, art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiilor OUG nr.50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare, iar nu cu privire la autovehiculele înmatriculate în România înainte de 01.01.2007 și nici cu privire la autovehiculele înmatriculate în perioada 01.01.2007 – 01.07.2008, supuse taxei de primă înmatriculare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene – cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Condiționarea de către pârâtă a înmatriculării autoturismului reclamantului de plata a taxei de poluare a fost justificată de reglementările dreptului intern, respectiv O.U.G. nr.50/2008, fără a se observa că acestea sunt contrare dreptului comunitar european, întrucât restricționează libera circulație a mărfurilor, creând un regim discriminatoriu și protecționist.
Potrivit art.148 din legea fundamentală, prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Odată cu aderarea României la U.E., începând cu data de 01 ianuarie 2007 Guvernul României și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării (Tratatul de aderare a fost ratificat prin Legea nr.157/2005).
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E) să aplice prevederile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie pe deplin și efectiv protejate.
În cauza dedusă judecății nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciare, prevăzută de art.234 T.C.E. în fața C.J.E., întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România, sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dimpotrivă, taxa de poluare se percepe dacă autoturismul produs în țară sau în alt stat membru este înmatriculat pentru prima dată în România.
Prin urmare, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E., cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second hand deja înmatriculate în România, fiind evident că prevederile O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare art.90 din T.C.E. (art.110 T.U.E.) deoarece sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E.
Refuzul autorității administrative de a restitui reclamantului suma de 3765 lei, reprezentând taxă de poluare autovehicule, este nejustificat, față de faptul că reglementarea din dreptul intern este contrară dreptului comunitar european.
Scopul declarat de legiuitorul român, la adoptarea O.U.G. nr.50/2008, de a asigura protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, a fost deturnat în protejarea industriei interne de autovehicule, prin Hotărârea Curții Europene de Justiție (Camera întâi) din 7 aprilie 2011, a declarat că „art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajază punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele arătate mai sus, rezultă că refuzul intimatei AFP Râmnicu V., de a restitui suma de 3765 lei, achitată de reclamant cu titlu de taxă poluare este nejustificat, norma de drept național fiind contrară dreptului comunitar.
Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, a contenciosului administrativ „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”
Așa fiind, în baza art. 18 din Legea 554/2004 republicată, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtă, așa cum s-a arătat.
Împotriva sentinței nr.4620/20 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a Civilă a declarat recurs, în termen legal, Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V. (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C.), în numele subunității pârâte Administrația Finanțelor Publice Râmnicu V. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Râmnicu V.), care a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- cheltuielile de judecată la care a fost obligat organul fiscal sunt nejustificate, în condițiile în care a fost admisă în totalitate cererea de chemare în garanție; pe de altă parte, recurenta a susținut că este nejustificat de mare cuantumul acestor cheltuieli în raport de complexitatea cauzei și de durata judecății;
- în cauză nu sunt îndeplinite condițiile stabilite pentru restituirea sumelor, dispozițiile legale privind acordarea dobânzilor nu își găsesc aplicabilitatea în speța de față, iar practica judiciară la nivelul Curții de Apel București a stabilit irevocabil că este neîntemeiată cererea de acordare a dobânzii;
- pe fondul cauzei, hotărârea pronunțată de tribunal este nelegală și netemeinică, întrucât reclamantul a solicitat organului fiscal calcularea taxei pe poluare, cerere soluționată prin emiterea deciziei de calcul – act administrativ fiscal necontestat potrivit art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală.
Recurenta a invocat faptul că O.U.G. nr.50/2008 nu intră în contradicție cu legislația europeană, ea fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeană.
În ceea ce privește Hotărârea C.J.E. în cauza C-402/09 I. T. împotriva Statului Român, prin care s-au făcut aprecieri privind instituirea de către Statul Român a taxei pe poluare pentru autoturisme second-hand achiziționate din state ale Uniunii Europene, recurenta a susținut că efectele acesteia nu sunt incidente în cauză, întrucât raportul juridic în speța de față s-a născut înainte de pronunțarea de către C.J.E. a Hotărârii C-402/09. Pe de altă parte, potrivit art.46 din CEDO, hotărârile obținute în contradictoriu cu Statul Român sunt obligatorii de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României. În consecință, hotărârea C.J.E. susmenționată nu poate produce efecte retroactiv și nu reglementează raporturile juridice născute anterior, în caz contrar fiind încălcat principiul neretroactivității legii civile române.
Recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V. (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C.), în numele subunității pârâte Administrația Finanțelor Publice Râmnicu V. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Râmnicu V.), a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs este nefondat, întrucât tribunalul a aplicat corect dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă și nu există temei în cauză pentru a se dispune reducerea onorariului avocațial de 600 lei, care este unul adecvat și justificat în totalitate de activitatea desfășurată de avocat în timpul procesului (redactare și depunere cerere de chemare în judecată, reprezentare reclamant în fața instanței).
În ceea ce privește impunerea cheltuielilor de judecată în sarcina organului fiscal în condițiile în care a fost admisă în tot cererea de chemare în garanție, Curtea constată că organul fiscal a pierdut procesul în calitate de pârât, situație în care, potrivit dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă, suportă - la cerere - cheltuielile de judecată avansate de partea care a câștigat procesul. Faptul că A.F.M., în calitate de chemată în garanție, a pierdut și ea procesul în raport cu organul fiscal, nu o scutește pe acesta din urmă de obligația sa procesuală în raport cu reclamantul, având în vedere că A.F.M. nu are calitatea de pârâtă în cauză și nu a pierdut procesul în raport cu reclamantul.
Și cel de-al doilea motiv de recurs referitor la acordarea dobânzilor, este nefondat, întrucât tribunalul a aplicat corect dispozițiile art.124 rap. la art.70 și 120 Cod procedură fiscală, stabilind maniera în care se plătește dobândă la sumele de rambursat contribuabililor. Faptul că într-o decizie de speță o instanță de judecată a stabilit că respectiva dobânda nu se acordă, nu are relevanță pentru cauza de față câtă vreme nu sunt îndeplinite cerințele autorității de lucru judecat.
Ultimul motiv de recurs, care privește fondul cauzei, este de asemenea nefondat, soluția pronunțată de tribunal fiind legală și temeinică.
Astfel, pentru înmatricularea în România a autoturismului second-hand, marca Opel Astra C.,, a fost necesar ca reclamantul să plătească taxa pe poluare instituită de O.U.G. nr.50/2008.
Apreciind că au fost încălcate dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, că taxa nu are temei legal, reclamantul a solicitat restituirea, însă cererea a fost respinsă prin adresa nr._/31.10.2011.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Este nefondată susținerea recurentei în sensul că cele dispuse de către Curtea de la Luxemburg în cauza T. sunt inaplicabile prezentei cauze, întrucât ar retroactiva.
Pe de o parte, Curtea constată că textul invocat de către recurentă, respectiv art.46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este inaplicabil prezentului recurs, dat fiind că el vizează efectele hotărârilor pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar nu efectele hotărârilor pronunțate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Mai mult, în conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i-o conferă articolului 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de hotărârea asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p.379, punctul 27, Hotărârea din 10 ianuarie 2007, Skov și Bilka, C-402/03, Rep., p.I-199, punctul 50, precum și Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C-313/05, Rep., p.I-513, punctul 55; Cauza C-263/10, N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj ș.a., punctul 32)
Pe de altă parte, în Cauza C-263/10, N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj ș.a., Curtea de la Luxemburg s-a pronunțat expres cu privire la limitarea în timp a efectelor hotărârilor sale privind taxa de poluare în cauzele împotriva României.
Curtea a arătat că, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a se invoca o dispoziție pe care a interpretat-o. Pentru a putea impune o astfel de limitare, este necesară întrunirea a două criterii esențiale, și anume buna-credință a celor interesați și riscul unor perturbări grave (Hotărârea Skov și Bilka, citată anterior, punctul 51, precum și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 50).
Instanța europeană a reamintit că, în ceea ce privește riscul unor perturbări grave, trebuie amintit că existența unor consecințe financiare care ar rezulta pentru un stat membru dintr-o hotărâre preliminară nu justifică, prin ea însăși, limitarea în timp a efectelor acestei hotărâri (Hotărârea din 20 septembrie 2001, Grzelczyk, C-184/99, R.., p.I-6193, punctul 52, Hotărârea din 15 martie 2005, Bidar, C-209/03, R.., p.I-2119, punctul 68, și Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 58). Statului membru care solicită o astfel de limitare îi revine obligația de a prezenta în fața Curții date cifrice care să stabilească riscul unor repercusiuni economice grave (Hotărârile Brzeziński, punctele 59 și 60, și Kalinchev, punctele 54 și 55, citate anterior).
Curtea a reținut că, în ceea ce privește repercusiunile economice care pot decurge dintr-o hotărâre prin care Curtea declară că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin O.U.G. nr.50/2008, guvernul român s-a limitat în esență la menționarea numărului mare de cereri de rambursare a taxei percepute, care s-ar ridica la aproximativ 40.000, și să facă referire la criza economică de care este afectată România.
În consecință, s-a apreciat că, în lipsa unor date cifre mai precise care să permită să se concluzioneze că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile prezentei hotărâri, condiția privind existența unor perturbări grave nu poate fi considerată stabilită și că, în aceste condiții, nu este necesar să se verifice îndeplinirea criteriului privind buna-credință a celor interesați.
Față de concluzia Curții de la Luxemburg în sensul că nu este necesar să fie limitate în timp efectele hotărârii T., rezultă că este nefondată critica din recurs referitoare la neretroactivitatea acestei cauze.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi respins ca nefondat recursul promovat de Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului V. (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C.), în numele subunității pârâte Administrația Finanțelor Publice Râmnicu V. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Râmnicu V.), împotriva sentinței nr.4620/20 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI V., cu sediul în Râmnicu. V., . nr. 17, județ V. (în prezent Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C.), în numele subunității pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RÂMNICU V. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice V.), împotriva sentinței nr.4620 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul V. – Secția a II-a Civilă, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul B. C., domiciliat în Râmnicu V., .. 8, ., . și chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, . 6.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, D. R. | Judecător, C. G. N. | Judecător, G. C. |
Grefier, M. M. |
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.2/25.11.2013.
Jud.fond: A.G..
| ← Pretentii. Decizia nr. 2394/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2455/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
