Pretentii. Decizia nr. 3160/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3160/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 18792/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3160/R-C.
Ședința publică din 17 Octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. A. T., judecător
Judecător S. U.
Judecător A. T.
Grefier M. R. D.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova, - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ), reprezentând pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art. 11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art. 13 din HG nr.520/2013), împotriva sentinței civile nr. 3655 din 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, . 6 și reclamanta D. N. cu domiciliul în Costești, ., ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, raportat la actele și lucrările de la dosar, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată că:
La data de 30.08.2012, reclamanta D. N. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu, Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând restituirea sumei de 4.656 lei reprezentând taxă pe poluare și anularea deciziei nr._/10.08.2012.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că petenta a achiziționat un autoturism marca Volkswagen tip Passat, an fabricație 2007, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4.656 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
Prin întâmpinarea depusă la 10.12.2012, D.G.F.P. Argeș a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.3655/11.12.2012, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și de inadmisibilitate invocate de pârâta A.F.P. Pitești prin D.G.F.P. Argeș ca neîntemeiate, a admis acțiunea, a anulat decizia de calcul nr._/10.08.2012, emisă de A.F.P. Pitești și a obligat pe pârâte să restituie reclamantei suma de 4.656 lei, reprezentând taxă de poluare.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Petenta a achiziționat un autoturism marca Volkswagen tip Passat, an fabricație 2007, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4.656 lei cu titlu de taxă de poluare .
Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. prin D.G.F.P. Argeș, a fost respinsă, deoarece a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
Tribunalul a constatat astfel că rezultatul procedurii administrative, era absolut previzibil și ineficient pentru reclamant, contestația administrativă a acestuia neputând fi admisă în condițiile în care organul administrativ fiscal face strict aplicarea normei interne și nu are posibilitatea interpretării dispozițiilor acesteia în lumina normelor cu forță juridică superioară făcând parte din dreptul comunitar.
Rezulta, așadar, că în prezent, taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele care au fost deja înmatriculate în România și care sunt deja în circulație.
Problema care se ridică în cauză este aceea de a stabili dacă Legea nr.9/2012 este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit art.4 lit.a) din acest act normativ, obligația de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8, respectiv la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
Rezultă, așadar, ca taxa pentru emisiile poluante este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație, de vreme ce alin.2 al art.4 este in prezent suspendat pana la 1.01.2013.
In privința reglementarilor comunitare in materie, instanța a reținut ca, potrivit art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (în continuare TFUE) nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
In temeiul dispozițiilor art.148 din Constituție, în cauză sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Din dispozițiile Legii nr.9/2012, forma în vigoare, rezultă că pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
In consecința, instanța a reținut că Legea nr.9/2012 este contrară art.110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
In consecința, instanța a apreciat că taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
In același sens s-a pronunțat si Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțata la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. României, stabilind ca art. 110 se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără insa a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura pe piața naționala.
Împotriva acestei sentințe, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate.
În criticile formulate se arată că sentința este nelegală prin prisma incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive, susținând că aceasta revine Administrației F. de Mediu, ca instituție care are atribuția de a gestiona taxa de poluare, potrivit art.1 și 5 din O.U.G. nr.50/2008.
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate se arată că este neîntemeiată, deoarece se solicită restituirea plății nu ca urmare a nelegalității unui act fiscal ci ca o consecință a nelegalității impunerii obligației de plată.
Relativ anularea deciziei de calcul, recurenta arată că se impune respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat, întrucât reclamantul a achitat această taxă în mod benevol, înțelegând să respecte prevederile legale în vigoare, iar actul în temeiul căruia a plătit această taxă nu este decizia de calcul ci O.U.G. nr.50/2008.
Pârâtele nu puteau fi obligate la restituire, deoarece situația învederată de reclamant nu se încadrează în ipotezele limitativ prevăzute de art.117 lit. a-h Cod procedură fiscală, taxa fiind plătită în temeiul unui text de lege, decizia de calcul a taxei pe poluare fiind emisă ca urmare a solicitării reclamantului.
Se solicită și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, nefiind întrunite cerințele art.274 Cod procedură civilă, în privința culpei recurentei.
S-a cerut judecata în lipsă.
Analizând sentința atacată, prin prisma dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă criticile invocate și în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul nu poate fi primit, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat calcularea taxei pentru autoturismul marca Volksvagen achiziționat în spațiul Uniunii Europene, înmatriculat pentru prima dată în anul_ fiind calculat de către Administrația Finanțelor Publice cuantumul taxei datorate.
Taxa a fost achitată la data de 10.08.2012, potrivit chitanței, depusă la dosarul de fond (fila 2).
Ulterior, reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare, deoarece aceasta a fost stabilită contrar normelor Uniunii Europene.
Față de jurisprudența CEJ și de decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.24/2011, Curtea reține că nu se poate pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, și a eficienței normei comunitare. Este concluzia care rezultă din jurisprudența Curții europene, enunțată în afacerea Metallgesellschaft Ltd și alții, Hoechst AG și Hoechst (UK) Ltd în cauzele conexate C-397/98 și C-410/98, în care s-a decis că dreptul comunitar se opune ca o instanță națională să respingă sau să reducă o cerere de rambursare, din singurul motiv că acestea nu au utilizat căile legale aflate la dispoziția lor pentru a contesta deciziile de respingere ale administrației financiare, invocând supremația și efectul direct al dispozițiilor juridice comunitare, în timp ce legislația națională nu permitea, în nici un caz, ca o astfel de cerere să fie admisă (par.107).
Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
Totodată, Curtea reține că atât A.F.P. cât și A.F.M. au calitate procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 teza a doua din O.U.G. nr.50/2008, reluate ulterior în art.1 și 5 din Legea nr.9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, astfel că aceasta justifică cerința calității procesuale pasive ca beneficiar al taxei.
De asemenea, potrivit art.5 alin.1 din Legea nr.9/2012, taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea, astfel că A.F.P. care întocmește deciziile de calcul a taxei are la rândul său calitate procesuală pasivă, ca emitent al actelor fiscale.
Ca atare, nu se poate constata lipsa calității procesuale pasive a recurentei AFP.
În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în anularea unui act administrativ o are autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
În speță, decizia de calcul a cărei anulare se solicită a fost emisă de către pârâta A.F.P. Pitești, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă sub aspectul acestui capăt de cerere. Este adevărat că potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ).
Faptul că, în virtutea disponibilității, reclamantul a constituit cadrul
procesual pasiv prin chemarea în judecată a ambelor pârâte, a A.F.P. și a Administrației F. pentru Mediu, și aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă, față de prevederile Legea nr.9/2012, care fac referire la această autoritate, nu înlătură calitatea procesuală pasivă a recurentei.
Obligarea ambelor pârâte la restituirea taxei achitate de către reclamant nu schimbă cadrul procesual pasiv iar lipsa unei cereri de regres împotriva beneficiarului taxei nu poate atrage consecința admiterii prezentului recurs, instanța neputând proceda din oficiu.
Din punct de vedere procesual reclamantul se îndreaptă împotriva celui care i-a încasat taxa efectiv, astfel că pentru recuperarea sumei astfel încasată, dar transmisă mai departe către A.F.M., se impunea aplicarea prevederilor care protejează dreptul de regres, ceea ce pârâta nu a înțeles să facă.
Asupra fondului, complinind argumentele primei instanțe, Curtea reține că taxa în discuție trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art.90 TCE, actual art.110 TFUE, așa cum a reținut și Curtea de Justiție de la Luxemburg, în cauza T. împotriva României, din data de 7 aprilie 2011. Curtea a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), dar s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 a fost preluată în dispozițiile Legii nr.9/2012, care a intitulat-o taxă pentru emisii poluante, dar care menține aceleași criterii de determinare, astfel că jurisprudența T. împotriva României este incidentă.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat O.U.G. nr.50/2008, s-a impus obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2). ca atare, legea nouă a urmărit, tocmai în virtutea jurisprudenței T., înlăturarea discriminării reținută de curte, impunând obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (art.4 alin.2).
Un asemenea aspect nu schimbă însă faptul că la momentul perceperii taxei în cazul de față, criteriile de nediscriminare reținute în jurisprudența Curții Europene de Justiție nu erau îndeplinite, deoarece criteriul nediscriminatoriu introdus prin art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 a fost suspendat de la aplicare prin O.U.G. nr.1/2012 până la 1 ianuarie 2013.
În ce privește faptul că situația din speță nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de art.117lit. a-h Cod procedură fiscală, Curtea reține că față de aspectele susmenționate referitor la excepția inadmisibilității, nu are relevanță aplicarea textului.
Trecând peste acest aspect, art.117 alin.1 lit.d) din O.G. nr.92/2003, reglementează situația restituirii sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Or, instanța de fond a motivat detaliat neconformitatea normei interne cu cea europeană în raport de jurisprudența CEJ împotriva României în cauza T., rezultând astfel că s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Cât privește obligarea organului fiscal la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și sub acest aspect sentința este legală și temeinică. Astfel, potrivit art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Obligația se impune a fi stabilită în faza procesuală în care au fost realizate respectivele cheltuieli și în care s-a cerut plata lor.
În speță, organul fiscal, în calitate de pârât, a pierdut procesul în fața
reclamantei, ceea ce înseamnă că a „căzut în pretențiile” acesteia din urmă. Afirmația că emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei pe poluare s-au făcut în temeiul unui act normativ nu atrage exonerarea de plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care se constată în justiție că nu au fost respectate dispozițiile art.110 TFUE(fost art.90), care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, având caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În baza art.312 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș (în prezent DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ), reprezentând pârâtaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în ., județul Argeș (în prezent, organizată în cadrul AJFP Argeș, potrivit art.11 alin.3 din O.U.G. nr.74/2013 și art.13 din H.G. nr.520/2013), împotriva sentinței civile nr.3655/11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă în dosarul nr._, intimați fiind pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.294, Corp A, sector 6 și reclamanta D. N. cu domiciliul în Costești, ., ., ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, A. A. T. | Judecător, S. U. | Judecător, A. T. |
Grefier, M. R. D. |
Red.S.U./25.10.2013
GM/2 ex.
Jud.fond: M.D.-B.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3586/2013. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 372/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
