Pretentii. Decizia nr. 3262/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3262/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 24375/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 3262/2013
Ședința publică din 09 Octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. T., judecător
Judecător L. T.
Judecător L. I.
Grefier Z. C.
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești împotriva sentinței civile nr.2479 din 16 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul S. A. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat M. F., pentru intimatul-reclamant, substituind pe avocat B. M., în baza delegației de substituire nr.83/2013, emisă de Cabinet individual - Baroul Argeș, lipsind recurenta-pârâtă și intimata-pârâtă.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură al instanței intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare.
Apărătoarea intimatului-reclamant arată că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, în raport de această împrejurare și având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătoarea intimatului-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțată de instanța de fond, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, pe care le-a susținut oral în ședință, cu cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
Consideră că în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasive a A.F.P. Pitești – D.G.F.P. Argeș, întrucât A.F.P. Pitești a emis actul în baza căruia a fost calculată taxa de poluare și are atribuții date de lege atât în ceea ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
Cu privire la excepția inadmisibilității invocate de D.G.F.P. Argeș de care se face vorbire în recurs, arată că, la instanța de fond, această excepția nu a fost invocată prin întâmpinare și nici nu a fost pusă în discuția părților.
Referitor la motivul de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată, consideră că în mod corect a fost admis acest capăt de cerere.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul S. A. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Pitești, solicitând anularea chitanței de plată a taxei și restituirea sumei de 4.980 lei, reprezentând taxă pe poluare.
Reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism marca Ford, an fabricație 2008, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 4.980 lei cu titlu de taxă de poluare, taxă ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. Principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană, 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență acestui principiu.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta D.G.F.P. Argeș pentru A.F.P. Pitești a solicitat respingerea acțiunii, arătând că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.2479/16.04.2013 a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive. A fost admisă acțiunea, a fost anulată decizia de calcul a taxei de poluare și au fost obligate pârâtele să restituie suma de 4.980 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda prevăzută de art.124 Cod procedură fiscală în condițiile art.117 Cod procedură fiscală, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 546 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat cu prioritate, conform art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Pitești, pe care a apreciat-o ca nefondată, cu motivarea că această instituție a emis actul în baza căruia s-a calculat taxa pe poluare și are atribuții date de lege în ce privește încasarea, dar și restituirea eventualelor taxe plătite de către contribuabili.
În ce privește posibilitatea acestei pârâte să restituie suma, în speță este aplicabilă procedura prevăzută de art.8 din H.G. nr.686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, care se aplică pentru identitate de rațiune juridică și atunci când restituirea se dispune cu privire la întreaga taxă și pentru motivul neconformității normei interne care a impus-o cu norma comunitară. Prin urmare, restituirea cade în sarcina organului fiscal care a și încasat suma, chiar dacă cel care va suporta restituirea este bugetul F. pentru Mediu.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Ford, an fabricație 2008, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata sumei de 4.980 lei cu titlu de taxă de poluare.
Referitor la neconcordanța legii interne (O.U.G. nr.50/2008) cu legislația comunitară, tribunalul a reținut că România este stat membru U.E. începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică dispozițiile art.148 alin.2 și alin.4 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe.
Prin Legea nr.157/2005, România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie efectiv protejate. Art.110 are ca scop general acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând prevederile O.U.G. nr.50/2008, instanța a constatat că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre U.E., înmatriculat anterior tot în România, nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa pe poluare, dar se percepe această taxă pentru un autoturism din țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
S-a apreciat că O.U.G. nr.50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru U.E., favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or prin hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de O.U.G. nr.50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia la 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p.I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (paragrafele 34, 35) că articolul 110 are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p.I‑4981, punctul 66).
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de acțiune în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Art.110 ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate, în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la art.28, 30 și 34 T.F.U.E.
Constatând că taxa de poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale U.E., fiind contrară art.110 T.F.U.E., rezultă că taxa percepută în speță este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs. România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al U.E., iar raporturile juridice să fie născute după aderare. În cauza T. nu s-a dispus nicio limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
Pentru toate aceste considerente, acțiunea a fost admisă, conform celor arătate mai sus.
În termen legal pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești a formulat recurs împotriva sentinței tribunalului, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, sub următoarele aspecte:
1. În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Pitești, cu toate că numai pârâta Adminstrația F. pentru mediu trebuia obligată la restituirea taxei, fiind cea care primește la buget și gestionează această taxă.
Așadar, numai această ultimă instituție are calitate procesuală pasivă în cauză.
2. În mod greșit a fost repinsă excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în condițiile în care instituția recurentă, în calitate de autoritatefiscală competentă nu a făcut decât să respecte legaîn vigoare atunci când a emis actele contestate.
3. Existența unei taxe de poluare, care, de altfel, a fost plătită benevol, nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind motive temeinice de a dispune de restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
Pe de altă parte, restituirea solicitată de reclamant nu poate fi încadrată în niciuna dintre ipotezele stabilite de art.117 lit.a-h din Codul de procedură fiscală.
Așadar, taxa pe poluare achitată de reclamant este legal datorată.
4. În mod greșit a fost obligată pâtâta la plata cheltuielilor de judecată, deși nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că nu se poate reține o culpă procesuală a pârâtei care, prin atitudinea sa în cursul procesului să fi determinat aceste cheltuieli, nici reaua-credintă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.
Pe de altă parte, în speță partea nu a câștigat irevocabil procesul.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de recurs este nefondat.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.F.P. Pitești sub aspectul restituirii taxei de poluare, Curtea constată că aceasta este justificată, neavând relevanță faptul că suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, câtă vreme Administrația Finanțelor Publice Pitești a fost cea care a calculat taxa și a încasat-o.
Potrivit art.5, art.10 și art.12 din Legea nr.9/2012 și dispozițiilor cap.VI din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr.9/2012, în vigoare la data la care reclamanta a efectuat plata taxei, restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite se solicită de la organul fiscal, chiar dacă, la momentul plății taxei, aceasta a fost virată la bugetul F. pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu.
Prin urmare, dacă organul fiscal are competența de a restitui diferențele de taxe pe poluare, pentru identitate de rațiune juridică are competența de a restitui și întreaga taxă, atunci cât restituirea se impune pentru motivul neconformității normei interne care a stabilit taxa cu norma comunitară.
Ca atare, Administrația Finanțelor Publice Pitești are calitate procesuală pasivă în cauză.
Al doilea motiv de recurs este nefondat, întrucât în dosarul de fond pârâta nu a invocat, iar instanța nu a analizat exceția inadmisibilității.
Al treilea motiv de recurs este nefondat, Curtea apreciind că soluția pronunțată de tribunal pe fondul cauzei este corectă.
Sub aspectul încadrării cererii de restituire în cazurile exprese prevăzute de art.117 lit.a-h Cod procedură fiscală, Curtea constată că cererea se circumscrie dispozițiilor art.117 lit.d, conform cărora se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, întrucât taxa pe poluare urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Codul de procedură fiscală, potrivit art.12 alin.1 și 2 din O.U.G. nr.196/2005 privind Fondul pentru Mediu. De asemenea, sunt incidente dispozițiile O.M.F.P. nr.1899/2004.
Pe de altă parte, în acțiunea sa reclamantul a invocat neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în competența instanței interne, ce poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Legea nr.9/2012 a preluat prevederile O.U.G. nr.50/2008, stabilind plata taxei pentru emisiile poluante atât pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, cât și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr.1/2012, aplicarea respectivei obligații pentru autovehiculele deja înmatriculate în România și revândute a fost suspendată începând cu data de 31.01.2012 până la data de 01.01.2013, ceea ce a însemnat continuarea situației existente în perioada aplicării O.U.G. nr.50/2008 și ca atare, a stării de discriminare constatată de C.J.U.E. prin hotărârea pronunțată în cauza T..
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza I. T./Statul român, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din T.F.U.E., în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare. Art.110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (paragraful 58 al hotărârii).
Se constată că, deși argumentele instanței europene, care au determinat concluzia Curții, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (paragraful 47), s-a reținut efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 T.F.U.E., rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Al patrulea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat.
Conform art.274 alin.1 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
Se observă în primul rând că textul de lege nu condiționează acordarea cheltuielilor de obținerea unei hotărâri irevocabile. De altfel, o atare soluție ar impune pății promovarea unei acțiuni ulterioare și separate pentru obținerea cheltuielilor de judecată.
Textul sancționează culpa procesuală a părții, care a determinat declanșarea procesului.
Culpa procesuală este consecința în plan procesual a încălcării legislației europene, încălcare care este imputabilă autorității fiscale, care a încasat taxa de poluare, dar și celei de mediu, care este beneficiara și gestionara taxei.
Întrucât cele două pârâte au căzut în pretenții, fiind obligate să restituie reclamantului suma plătită cu titlu de taxă de poluare, rezultă că în mod corect ele au fost obligate și la plata cheltuielilor de judecate ocazionate de prezentul proces, constând în taxă timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat în recurs (f.10).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești împotriva sentinței civile nr.2479 din 16 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul S. A. și pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Obligă pe recurentă la 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2013, la Curtea de apel Pitești - Secția I civilă.
Președinte, I. T. | Judecător, L. T. | Judecător, L. I. |
Grefier, Z. C. |
Red. L.I.
Tehnored. C.B.
2 ex./25.10.2013
Jud. fond E. A.
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 3608/2013. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2945/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
