Pretentii. Decizia nr. 3263/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3263/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 09-10-2013 în dosarul nr. 24612/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 3263/2013
Ședința publică din 09 Octombrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: I. T.
Judecător L. T.
Judecător L. I.
Grefier Z. C.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A., reprezentând interesele ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE P., împotriva sentinței civile nr.2469 din 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul Ș. F. și pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimatul-reclamant, lipsind recurenta-pârâtă și intimatele-pârâte.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură al instanței, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare.
Intimatul-reclamant arată că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant a fost depusă la dosar la data de 07 octombrie 2013, consideră că aceasta are caracter de concluzii scrise și nu se impune comunicarea ei către recurenta-pârâtă. În raport de această împrejurare și având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Intimatul-reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.11.2012, reclamantul S. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Pitești, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești și Administrația F. pentru Mediu, restituirea sumei de 2637 lei, plus dobânda aferentă.
În motivarea cererii s-a arătat în esență că taxa de poluare contravine reglementărilor comunitare.
La data de 03.04.2013 s-a depus întâmpinare de către D. Argeș prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale, precum și excepția inadmisbilității.
Prin sentința civilă nr.2469 din data de 24 aprilie 2013, Tribunalul Argeș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D., respingând cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceasta, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești, a admis în parte excepția inadmisibilității, respingând capătul de cerere privind anularea actelor administrative ca inadmisibil și a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în sensul că au fost obligate pârâtele Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice Pitești să restituie acestuia suma de 2637 lei, plus dobânda legală de la data de 26.09.2009 până la data restituirii efective.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș a fost admisă, având în vedere că această instituție nu are atribuții în operațiunea de colectare a taxei de poluare.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești, tribunalul a reținut că este adevărat că, potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, însă calculul și colectarea ei sunt însă atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art. 5 din același act normativ). Or, aceste prevederi legale conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având totodată acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă. În consecință, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice ca neîntemeiată.
Excepția inadmisibilității a fost admisă în parte de tribunal pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Acțiunea în contencios administrativ nu poate fi exercitată, însă, decât în condițiile și termenele stabilite de această lege. Astfel, potrivit art. 7 alin. (1), din actul normativ susmenționat, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Stabilind natura juridică administrativă a deciziei de impunere nr.69/21.12.2010 emisă de către pârâtă, devin incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr.554/2004, sus menționate. Din interpretarea literară a celor două texte de lege, rezultă fără putință de tăgadă că procedura plângerii prealabile este obligatorie, atât în cazul actului administrativ cu caracter normativ, cât și în privința actului administrativ cu caracter individual și poate fi invocată de pârâtă prin întâmpinare conform dispozițiilor art.109 alin.3 c.pr.civ., sub sancțiunea decăderii. Potrivit art.109 al.2 cod procedură civilă coroborat cu art.7 din L.nr.554/2004, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.
În speță, reclamantul Ș. F. nu a parcurs procedura prealabilă obligatorie instituită de dispozițiile legale enunțate, sesizând direct instanțele judecătorești, deși decizia de calcul a taxei de poluare este un titlu de creanță, iar împotriva acestuia trebuia ca reclamantul să formuleze contestație la organul emitent în condițiile și termenele stabilite de OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Natura juridică a acestei decizii este asimilată actului administrativ fiscal, astfel că procedura prealabilă obligatorie este cea prevăzută de dispozițiile art.205 și următoarele din OG nr.92/2003, unde se precizează că pot fi contestate titlurile de creanță fiscală, precum și alte acte administrative fiscale în termen de 30 de zile de la comunicare, iar contestația se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ, respectiv pârâta. Îndeplinirea procedurii prealabile numită în doctrina de specialitate și recurs administrativ sau recurs grațios reprezintă așadar o condiție specială de exercițiu al dreptului la acțiune, sancțiunea neexercitării acestui recurs administrativ fiind aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă potrivit art.109 al.2 cod procedură civilă. Textul constituțional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicțiilor speciale administrative, respectiv art.21 al.4 din Constituția României, republicată nu este aplicabil prevederilor legale care instituie obligația persoanei vătămate de a se adresa cu reclamație administrativă autorității emitente mai înainte de sesizarea instanței de judecată cu acțiunea pentru anularea actului administrativ considerat nelegal, întrucât nici o normă constituțională nu interzice ca, prin legi speciale să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, așa cum este procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic .
În considerarea celor expuse a fost admisă excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice prin întâmpinare, acțiunea fiind respinsă ca inadmisibilă.
În ce privește însă excepția inadmisibilității raportat la cererea de restituire a taxei de poluare, în jurisprudența constantă a C.E.J (Comisia Europeană c. Greciei, cauza C-74/06 ; Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor, cauza C-68/79; Aprile - S.R.L., în lichidare c. Amministrazione delle Finanze dello Stato,cauza C-228/96) s-a reținut că dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. În consecință, dreptul național trebuie să ofere o cale eficientă prin care impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar să fie restituite. Curtea de Justiție Europeană s-a pronunțat în acest sens în cauze precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH.
Într-o atare situație, nu au fost primite criticile referitoare la admisibilitatea acțiunii reclamantului, din perspectiva prevederilor art.205 și urm. Cod procedură fiscală, având în vedere imperfecțiunile legislației naționale din perspectiva art.13 din C.E.D.O. și care ar putea duce, în final, la situația în care acesta ar fi lipsit de dreptul la un recurs efectiv (în același sens: Decizia în interesul legii nr.24/2011, publicată în M.Of nr.1/3.01.2012)
În ce privește fondul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reținut că reclamantul a cumpărat un autoturism marca VOLKSWAGEN, tip GOLF, pentru care a fost obligat să achite taxa de poluare pentru autovehicule în cuantum de 2637 lei și că acest autoturism a fost înmatriculat mai întâi într-un alt Stat membru al Uniunii Europene.
O.U.G. nr.50/2008 a instituit taxa de poluare pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3, astfel cum acestea sunt definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice transporturilor și locuinței nr.211/2003. Obligația de plata taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit. a) fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele provenite din afara acesteia (noi sau second hand). O.U.G. nr.50/2008 a intrat în vigoare începând cu data de 01 iulie 2008 (art.14 alin.1) și ca atare, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, fără ca această taxă să fie datorată și pentru cele deja aflate în circulație și înmatriculate în țară. Prin O.U.G. nr.208/2008 s-a dispus că autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc. și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale U.E. începând cu data de 15 decembrie 2008, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare până la data de 31 decembrie 2009, inclusiv. Prevederile O.U.G. nr.208/2008 au fost abrogate prin O.U.G. nr.218/2008 privind modificarea O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. Conform art. III alin.1 autovehiculele M1, cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc. precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România, sau în alte state membre ale U.E., în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare, stabilită de O.U.G. nr.50/2008. Reglementările legale menționate creează așadar un tratament fiscal diferențiat între autoturismele noi și cele vechi, înmatriculate în România, după . O.U.G. nr.50/2008. Dispozițiile art.90 din T.C.E. (art.110 din T.U.E.) interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind din piața internă și care sunt de natură similară, întrucât „nici-un stat membru nu aplică direct sau indirect produsele altor state impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare”.
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare. Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Pentru argumentele expuse, tribunalul a reținut că refuzul pârâtelor de a restitui reclamantului taxa de poluare în cuantum de 2638 lei este nejustificat întrucât aceasta a fost achitată pentru reînmatricularea autoturismului menționat în România și este contrară prevederile art.90 din T.C.E. (art. 110 T.U.E.) dar și ale art.148 din Constituția României.
Împotriva sentinței civile nr.2649 din data de 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, a formulat în termen recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Argeș, reprezentând interesele Administrației Finanțelor Publice Pitești, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii atât cu privire la excepțiile invocate, cât și la fondul cauzei.
În motivare, recurenta a arătat că taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, conform art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză.
Referitor la excepția inadmisibilității, recurenta a susținut că în conformitate cu dispozițiile art.5 din O.U.G. nr.50/2008, A.F.P. Pitești, în calitate de autoritate fiscală competentă, are atribuții numai în ceea ce privește calculul valorii taxei pe poluare pe baza documentelor din care rezultă elementele de calcul al taxei, iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă și de a o vira în contul Administrației F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei se susține că greșit a fost admisă acțiunea, întrucât reclamantul a achitat în mod benevol taxa de poluare, care nu este contrară dispozițiilor comunitare.
Referitor la admiterea capătului de cerere privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, s-a arătat că în mod eronat instanța de fond nu a avut în vedere că restituirea de sume de la buget, la cerere, se realizează în condițiile stabilite de art.117 din O.G. nr.92/2003. Astfel, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în nici una din situațiile stabilite de art.117 din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
Recurenta a mai arătat că obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată este nelegală atâta timp cât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că, pe de o parte A.F.P. Pitești nu are culpă procesuală, întrucât nu a acționat abuziv sau cu rea credință, iar pe de altă parte reclamantul nu a câștigat în mod irevocabil litigiul.
În concluzie se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii formulate împotriva A.F.P. Pitești.
Examinând criticile formulate se constată că nu sunt întemeiate, iar recursul este nefondat.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
Este adevărat că potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ).
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Critica referitoare la fondul cauzei este nefondată întrucât, așa cum corect a reținut prima instanță, specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Faptul că taxa a fost achitată benevol de către reclamant, nu poate reprezenta un argument valabil care să justifice nelegalitatea perceperii taxei de poluare.
În ce privește neîncadrarea cererii reclamantului pentru restituirea taxei în dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală, Curtea constată că, potrivit art.117 lit.d), „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”. Or, plata taxei s-a efectuat ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale comunitare, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de dispozițiile legale naționale contrare.
Referitor la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că și sub acest aspect sentința este legală și temeinică.
Astfel, potrivit art.274 Cod procedură civilă, „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
În speță, pârâtele au pierdut procesul în fața reclamantului, ceea ce înseamnă că au „căzut în pretențiile” acestuia. Faptul că încasarea taxei pe poluare s-a făcut în temeiul unui act normativ național nu este de natură să exonereze de plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care se constată în justiție că nu au fost respectate dispozițiile art.110 TFUE, care, potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, având caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Sub același aspect al cheltuielilor de judecată, nu are relevanță că hotărârea instanței de fond nu este încă irevocabilă la momentul la care impune obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cererea privind plata respectivelor cheltuieli este o cerere accesorie care trebuie soluționată în fiecare etapă a fazei judecății procesului civil. Ca atare, cheltuielile efectuate în etapa judecății în primă instanță și dovedite trebuie acordate de instanță, dacă partea care le-a efectuat a câștigat procesul și le-a solicitat.
Pe cale de consecință, conform dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, reprezentând interesele ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.2469 din data de 24 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul Ș. F. și pârâtele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția I Civilă.
Președinte, I. T. | Judecător, L. T. | Judecător, L. I. |
Grefier, Z. C. |
Red.I.T.
Tehnored.V.S.
Ex.2/15.10.2013.
Jud.fond: V.T..
| ← Pretentii. Decizia nr. 245/2013. Curtea de Apel PITEŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3899/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
