Pretentii. Decizia nr. 3506/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3506/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 14258/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ DECIZIE NR. 3506/R-C.
Ședința publică din 13 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R. - judecător
C. G. N. - judecător
G. C. - președinte secția
M. M. - grefier
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de reclamantul I. V. A. domiciliat în Pitești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.194 din 14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești(în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș), cu sediul în Pitești, ., județul Argeș și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că recurentul a solicitat judecata în lipsă potrivit art. 242 alin 2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și reține cauza în vederea deliberării.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 12.07.2012, reclamantul I. V. A. a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pitești și Administrația F. pentru Mediu, solicitând restituirea sumei de 6775 lei reprezentând taxă pe poluare plus dobânda aferentă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că petentul a achiziționat un autoturism marca OPEL VESTRA, an fabricație 1998, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 6775 lei cu titlu de taxă de poluare, ce contravine normelor dreptului comunitar.
S-a precizat că a solicitat A.F.P. restituirea taxei plătită în mod nelegal, însă cererea i-a fost respinsă. Măsura dispusă de organul administrativ fiscal este nelegală întrucât taxa de poluare încasată de către pârâte este contrară dreptului comunitar european, respectiv art.90 paragraful 1 din T.C.E. și prin urmare trebuie restituită integral.
Totodată, s-a arătat că principiul priorității dreptului comunitar, față de dreptul național este instituit de art.148 alin.2 din Constituția României, iar după aderarea României la Uniunea Europeană – 01 ianuarie 2007, instanțele naționale sunt obligate să dea eficiență principiului aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
S-a mai arătat că prin instituirea taxei de poluare s-a creat un regim discriminatoriu între autoturismele produse în România și cele provenind din celelalte state membre ale Uniunii Europene, întrucât pentru cele dintâi nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare dacă anterior autoturismul a fost înmatriculat tot în România.
Prin întâmpinarea depusă de AFP Pitești la data de 30.10.2012, a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că taxa de poluare încasată este legală, iar cererea de restituire nu se justifică. Totodată s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.194 din 14 ianuarie 2013, Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Pitești, respingând acțiunea față de aceasta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a admis în parte acțiunea, în sensul că a fost obligată pârâta Administrația F. de Mediu să restituie reclamantului suma de 6775 lei, cu dobânda legală conform art.124 Cod procedură fiscală. A fost respins capătul de cerere cu privire la cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Petenta a achiziționat un autoturism marca Opel Vestra an fabricație 1998, pentru înmatricularea căruia i-a fost impusă plata taxei de 6775 lei cu titlu de taxă de poluare.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Pitești instanța a constatat că este întemeiată.
Potrivit disp. art.1 alin.1 din OUG nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu .
Având în vedere că pârâta A.F.M. are calitatea de a gestiona taxa de poluare, tribunalul a apreciat că A.F.P. Pitești nu are calitate procesuală pasivă și a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În speță, se invocă neconcordanța legii interne (OUG 50/2008) cu legislația comunitară. Or, România este stat membru al UE începând cu 01.01.2007, astfel că de atunci se aplică disp.art.148 alin.2 din Constituția României, conform căruia legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, jurisdicția națională garantând îndeplinirea acestei cerințe (alin.4 al aceluiași articol).
Prin Legea 157/2005, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național are competența, atunci când dă efect direct disp.art.110 din Tratat, să aplice procedurile naționale, de așa manieră ca drepturile prev.de Tratat să fie efectiv protejate. Scopul general al art.110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Analizând disp. OUG 50/2008, modificată ulterior, se observă că pentru un autoturism produs în România și în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dar a fost anterior înmatriculat tot în România, dacă se percepe taxa pe poluare la autoturismele aduse în țară sau alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG 50/2008 este contrară art.110 din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Ori, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de OUG 50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia de 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prev. la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nici o limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea 9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
Pentru aceste considerente,tribunalul în temeiul dispozițiilor legale sus arătate rap. la art.8, art.18 din Legea 554/2004 republicată, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta AFM să restituie reclamantului suma de 6775 lei, cu dobânda legală conform art.124 Cod procedură fiscală.
Capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respins, întrucât art.274 Cod procedură civilă prevede că pârâtul trebuie să cadă în culpă procesuală. Or, instituțiile statului ( pârâtele) pot doar să aplice, respectiv să execute legea, numai instanța fiind abilitată să o și interpreteze, astfel că nu se poate reține culpa pârâtelor în emiterea deciziei de calcul și încasarea taxei de poluare.
Împotriva sentinței civile nr.194/14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I. V. A. care a criticat, în esență, hotărârea atacată pentru motivul că instanța de fond în mod greșit nu a admis capătul de cerere cu privire la cheltuielile de judecată și eronat a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.F.P. Pitești.
În dezvoltarea recursului s-a arătat că pârâta A.F.P. Pitești are calitate procesuală în temeiul art.117 alin.1 din Codul de procedură civilă, deoarece reclamantul a plătit taxa de poluare către această instituție în urma întocmirii deciziei de calcul de către această intimată.
Cu privire la cheltuielile de judecată a arătat că la dosarul cauzei se află dovada achitării onorariului de avocat și a taxelor legale de timbru ce nu au fost acordate de instanța de fond.
Reclamantul a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și judecarea cauzei în lipsă, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs, din ansamblul probelor de la dosar, ce au fost coroborate și de textele legale aplicabile în materie, Curtea reține următoarele:
Examinând cererea de chemare în judecată, precizarea verbală făcută de avocatul reclamantului la termenul de judecată din 26 noiembrie 2012 și dispozitivul hotărârii atacate, Curtea reține că la început petentul a chemat în judecată în calitate de pârât doar emitentul deciziei de calcul, respectiv A.F.P. Pitești, după care, prin apărător a menționat verbal că dorește să se judece doar cu Administrația F. pentru Mediu (A.F.M.), iar instanța de fond s-a pronunțat împotriva ambelor pârâte, atât A.F.P. cât și A.F.M., după ce în prealabil le-a conceptat pe amândouă, nu a luat act de renunțarea la judecată față de A.F.P. și la dosar nu a existat un asemenea înscris.
Curtea constată că instanța de fond nu a constituit cadrul procesual corespunzător în raport de cererea de chemare în judecată cu care a fost investită, cu faptul că la dosarul cauzei nu există un înscris din partea reclamantului din care să rezulte că acesta renunță la judecată față de pârâta A.F.P. și că înțelege să introducă în calitate de pârâtă și pe A.F.M., singurul remediu procedural fiind casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru legarea corespunzătoare a cadrului procedural în raport de voința reclamantului și de înscrisurile de la dosar.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea reține că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală sub aspectul menționat, respectiv a cadrului procesual din prezentul litigiu.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.312 și art.315 Cod procedură civilă urmează a fi admis recursul promovat de reclamantul I. V. A., a se casa sentința civilă nr.194/14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, instanța de rejudecare se va pronunța pe acest capăt de cerere în funcție de soluția adoptată și de înscrisurile de la filele 24, 25 dosar fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul I. V. A., domiciliat în Pitești, ., ., ap.10, ., împotriva sentinței civile nr.194 din 14 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimate fiind pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș), cu sediul în Pitești, ., județ Argeș și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, Corp A, sector 6.
Casează sentința civilă nr.194/14 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Președinte, D. R. | Judecător, C. G. N. | Judecător, G. C. |
Grefier, M. M. |
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.4/09.12.2013.
Jud.fond: A.D..
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 591/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 610/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|








