Pretentii. Decizia nr. 3666/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3666/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 22318/109/2012
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._ DECIZIA CIVILĂ NR. 3666/2013
Ședința publică din 07 Noiembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: A. M. C., judecător
Judecător: F. A.
Judecător: J. D.
Grefier: M. D.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta D. G. A FINANTELOR PUBLICE ARGES -PENTRU ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.412 din data de 22.01.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile, respectiv: recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș-pentru Administrația Finanțelor Publice Pitești, intimatul-reclamant N. P. M. și intimata-pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.
CURTEA :
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 26 septembrie 2012, reclamantul N. P. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Pitești și Administrația F. pentru Mediu, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/19.10.2011 și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2003 lei, reprezentând taxă de poluare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a cumpărat un autoturism marca OPEL, tip ZAFIRA, fabricat în anul 2002, cu scopul de a-l înmatricula în România. La Registrul Auto Român pentru a face omologarea, identificarea si actele necesare înmatriculării i-a fost percepută taxa de poluare în cuantum de 2003 desi autovehiculul a mai fost înmatriculat la data de 19.09.2002 această taxă fiind necuvenită raportat la faptul că România este membră a Comunitătii Europene.
S-a solicitat admiterea actiunii astfel cum a fost formulată.
La dosar au fost depuse înscrisuri.
D. Generală a Finantelor Publice Arges reprezentând interesele Administratiei Finantelor Publice Topolovenia depus la rândul său întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a Administratiei Finantelor Publice Pitești si exceptia inadmisibilitătii actiunii, arătând că în conformitate cu art. 5 din OUG nr. 50/2008 A. Finantelor Publice Pitești în calitate de autoritate fiscală competentă are atributii numai în ceea ce priveste calculul valorii taxei de poluare iar prin trezorerie are atributia de a încasa taxa respectivă si de a o vira în contul Administratiei F. pentru Mediu, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii arătând în esentă că în cauză numai A. F. pentru Mediu are calitatea de a gestiona taxa de poluare.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.412 din 22 ianuarie 2013 a respins excepțiile invocate și a admis acțiunea, în sensul că a anulat decizia de calcul nr._ din 19.10.2011 și a obligat pe pârâte să restituie reclamantului suma de 2003 lei reprezentând taxă de poluare încasată necuvenit, în condițiile art.117-124 Cod procedură fiscală și să-i plătească suma de 43 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Pitești este neîntemeiată, întrucât aceasta este autoritate fiscală competentă cu atribuții în ceea ce privește calculul valorii taxei de poluare, iar prin trezorerie are atribuția de a încasa taxa respectivă și de a o vira în contul Administrației de Mediu.
În ceea ce privește exceptia inadmisibilitătii actiunii, tribunalul a apreciat-o de asemenea că este neîntemeiată si a respins-o ca atare retinând în motivare că pârâta AFP Pitești, astfel cum s-a arătat deja, are calitate de autoritate fiscală competentă cu atributii atât în ceea ce priveste calculul valorii taxei de poluare si încasării prin trezorerie a taxei respective cât si în ceea ce priveste virarea sumei în contul Administratiei de Mediu. Prin urmare, date fiind aceste atributii si a întregului mecanism de calculare si virare a sumei prin trezorerie, în cazul dispunerii restituirii sumei pârâta A. F. pentru Mediu procedează la restituirea acesteia către solicitant, prin antrenarea aceleiasi proceduri în aplicarea principiului simetriei actelor juridice, actiunea neputând fi apreciată ca inadmisibilă pentru considerentele arătate, contrar sustinerilor pârâtei.
Pe fondul cauzei tribunalul a retinut că reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâtele obligarea acestora la restituirea sumei de 2003 lei cu motivarea că a cumpărat un autoturism marca Opel, tip Zafira, fabricat în anul 2002, cu scopul de a-l înmatricula în România, iar la Registrul Auto Român pentru a face omologarea, identificarea si actele necesare înmatriculării i-a fost percepută taxa de poluare în cuantum de 2003 lei desi autovehiculul a mai fost înmatriculat în 19.09.2002, această taxă fiind necuvenită raportat la faptul că România este membră a Comunitătii Europene.
Pârâta DGFP Arges - A. Finantelor Publice Pitești a invocat în apărare prevederile OUG 50/2008, modificată ulterior, act normativ în analizarea căruia tribunalul a reținut că acesta este contrar dispozitiilor art.110 din Tratat, întrucât este destinat să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, înmatriculate în alt stat membru UE.
discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG 50/2008, rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Or, prin Hotărârea din 07.04.2011, CEJ a reținut că taxa pe poluare instituită prin OUG 50/2008 încalcă disp.art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autoturismele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
În cauza C-402/09 T. s-a statuat că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare care se aplică unor autoturisme cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
În raport de modul în care instanța națională a formulat întrebarea, de modul în care Curtea a reformulat-o și a analizat-o în concret, se desprinde concluzia că regimul de impozitare instituit de OUG 50/2008, varianta inițială, aplicabilă în perioada 01.07.2008 – 14.12.2008, nu discriminează în mod direct vehiculele de ocazie de import, ci, față de formula de calcul instituită de această ordonanță, care în privința vehiculelor de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante, impun taxe care se pot aprecia la 30 % din valoarea lor de piață, este indirect discriminatorie, prin efectul de descurajare a importurilor de ocazie, contravin art.110 TFUE.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C‑47/88, R.., p. I‑4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C‑2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă ,i produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C‑387/01, R.., p. I‑4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Curtea a mai arătat că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul României, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica prin aplicarea acestei taxe, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor E1 și E2 și care au o capacitate cilindrică mare și pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a autovehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului „poluatorul plătește”.
Fiind unul principial, raționamentul Curții este valid și în legătură cu reglementările succesive, astfel încât competența statelor membre de a introduce legi succesive de impozitare internă a mărfurilor, legi care au fiecare perioada lor de activitate în timp, rămâne intactă numai dacă impozitul introdus de noua lege nu descurajează importul de bunuri produse în alte state membre în favoarea produselor naționale similare, în care se includ cele supuse legilor de impozitare anterioare.
Aceeași soluție a fost pronunțată de CEJ prin hotărârea dată în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15.12.2008 – 31.12.2010, Curtea stabilind că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a vehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură pe piața națională.
Art.110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne, al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prev.la art.28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale UE, fiind contrară disp.art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare.
Decizia T. vs.România, este una de interpretare, iar efectele ei se produc independent de data nașterii raporturilor juridice, condițiile ce se cer a fi îndeplinite fiind ca statul respectiv să fie membru al UE, iar raporturile juridice să fie născute după aderare.
În cauza T. nu s-a dispus nici-o limitare în timp a efectelor acestei hotărâri, astfel că interpretarea este valabilă pentru raporturile juridice născute după aderarea României la U.E.
În ce privește faptul că la 12.01.2012 a intrat în vigoare Legea 9/2012, tribunalul a apreciat că acest act normativ nu se poate aplica unor situații anterioare, deoarece la momentul emiterii deciziei de calcul și al plății taxei criteriile de nediscriminare, așa cum sunt redate de CEJ, nu erau îndeplinite.
De aceea tribunalul, în raport de considerentele arătate si temeiurile legale sus invocate, a respins excepțiile invocate, a admis acțiunea, a anulat decizia de calcul nr._/19.10.2011 și a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 2003 lei reprezentând taxă de poluare încasată necuvenit, în condițiile art.117-124 Cod procedură fiscală.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș reprezentând Administrația Finanțelor Publice Pitești invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii sub aspectul respingerii greșite a excepției inadmisibilității și admiterii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea recursului se arată că sentința este nelegală sub aspectul anulării deciziei de calcul a taxei de poluare, decizie ce reprezintă un act administrativ fiscal – titlu de creanță, în condițiile în care reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanței.
Pe fondul cauzei s-a susținut că în mod eronat a fost admis capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare în condițiile art.117 Cod procedură fiscală, întrucât nu există temei legal pentru obligarea instituției fiscale, în solidar cu Administrația F. pentru Mediu, singura instituție căreia îi revine legitimarea procesuală pasivă în cauză. Administrația Finanțelor Publice Pitești are atribuții numai în ceea ce privește calculul și încasarea taxei, potrivit art.5 din O.U.G. nr.50/2008, instituția fiscală nu a făcut altceva decât să respecte dispozițiile legale cu privire la calculul valorii taxei pe poluare, iar emiterea actelor contestate este justificată și s-a făcut conform prevederilor legale, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second-hand importate dintr-un stat membru ale Uniunii Europene nefiind posibilă fără plata taxei, care nu este contrară dispozițiilor comunitare.
De asemenea, obligarea la plata cheltuielilor de judecată este nelegală, atâta timp cât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod procedură civilă, în sensul că AFP nu se află în culpă procesuală, iar pe de altă parte, cel ce solicită aceste cheltuieli trebuie să fi câștigat irevocabil procesul, condiție neîndeplinită în speță.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii formulate împotriva AFP Pitești.
Verificând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs și din ansamblul probelor de la dosar, Curtea constată următoarele:
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana pârâtului și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății.
În materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în anularea unui act administrativ o are autoritatea emitentă a actului administrativ atacat.
În speță, decizia de calcul a cărei anulare se solicită a fost emisă de A.F.P. Pitești, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă sub aspectul acestui capăt de cerere.
Cât privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei A.F.P. Pitești sub aspectul restituirii, Curtea constată că aceasta este justificată, având în vedere că nu are relevanță faptul că suma s-a făcut venit la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, câtă vreme Administrația Finanțelor Publice Pitești a fost cea care a calculat taxa și a încasat-o.
Este adevărat că potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Calculul și colectarea ei sunt, însă, atribuții ale autorității fiscale teritoriale în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe (art.5 din același act normativ).
Prevederile legale de mai sus conferă legitimare procesuală pasivă organului fiscal în cererea de restituire întemeiată pe prevederile art.21 alin.4 din O.G. nr.92/2003, acesta având, totodată, acțiune în garanție sau în regres împotriva autorității care gestionează respectiva taxă.
Cu privire la procedura prealabilă, în sensul că aceasta a fost sau nu parcursă de reclamant, Curtea reține că nu se putea pretinde aplicarea art.205 și urm. din Codul de procedură fiscală împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare, în condițiile în care o asemenea procedură nu ar asigura respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern și a eficienței normei comunitare. Dezlegarea menționată a fost dată și de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, prin decizia nr.24/14.11.2011, în care s-a reținut că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare.
În concluzie, Curtea reține că procedura prealabilă de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, în sensul că a fost parcursă sau nu de reclamant, nu are eficiență, deoarece în primul rând în speță se analizează respectarea principiului priorității dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern și a eficienței normei comunitare, anume cauza T. împotriva României.
Critica referitoare la modul în care s-a soluționat fondul cauzei este nefondată, întrucât motivația că taxa de poluare s-a plătit în temeiul unei legi în vigoare la data plății nu poate fi reținută, deoarece, așa cum corect a constatat și tribunalul, există neconcordanță între legea internă, respectiv O.U.G. nr.50/2008 cu legislația comunitară.
Specificul situației este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011, Curtea Europeană de Justiție a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.
Curtea a reținut că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Citând jurisprudența din cauzele Comisia/Danemarca, C-47/88, R.., p.I-4509, punctul 9, Brzeziński, punctul 27 și Kalinchev, C-2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37, Curtea a reținut (par.34, 35) că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. În acest sens, primul paragraf al art.110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, R.., p.I-4981, punctul 66).
Reținând că, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, punctul 47), Curtea a arătat că, pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr.50/2008.
Examinând neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.50/2008, Curtea a reținut că reglementarea în discuție are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Totodată, s-a reținut că nu se poate contesta că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre (Paragraful 58 al hotărârii).
Argumentele instanței europene care au determinat concluzia Curții, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.
Curtea a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art.110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R.., p.1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R.., p.I-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p.I-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit, astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, rezultă că taxa percepută în cauza de față, achitată de către reclamant, este stabilită în temeiul unei dispoziții contrare normei comunitare, astfel încât sunt întrunite condițiile art.117 Cod procedură fiscală pentru restituirea taxei, plătită fără temei, ca urmare a unei dispoziții legale contrare dreptului Uniunii Europene.
Referitor la cheltuielile de judecată, nu are relevanță că hotărârea instanței de fond nu este încă irevocabilă la momentul la care impune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cererea privind plata respectivelor cheltuieli este o cerere accesorie care trebuie soluționată în fiecare etapă a fazei judecății procesului civil. Ca atare, cheltuielile efectuate în etapa judecății în primă instanță și dovedite, trebuie acordate de instanță, dacă partea care le-a efectuat a câștigat procesul și le-a solicitat.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ reprezentând ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.412 din data de 22 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07 noiembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția I Civilă.
Președinte, A. M. C. | Judecător, F. A. | Judecător, J. D. |
Grefier, M. D. |
Red.F.A.
Tehnored.V.S.
Ex.2/20.11.2013.
Jud.fond: A.D..
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2576/2013. Curtea de Apel... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 221/2013.... → |
|---|
