Obligaţia de a face. Decizia nr. 115/2013. Curtea de Apel PITEŞTI

Decizia nr. 115/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 4195/109/2012

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ DECIZIE NR. 115/R-C.

Ședința publică din 16 Ianuarie 2013

Curtea compusă din:

Președinte: I. M., judecător

Judecător: C. D.

Judecător: G. A.

Grefier: V. I.

S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de INSTITUȚIA P.-JUDEȚUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, Piața V. M. nr.1, județul Argeș, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.1589 din 29 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș-Secția civilă-Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul N. I., domiciliat în comuna Dârmănești, . Argeș și pârâta INSTITUȚIA P.-PRIN SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR PITEȘTI, cu sediul în ., parter, județul Argeș.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat E. P. pentru intimatul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei, potrivit chitanței nr._ din 03.12.2012 (fila 14) și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin compartimentul registratură, la data de 12.12.2012, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru, cât și precizări prin care înțelege să-și întemeieze recursul pe dispozițiile Legii nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege prin care OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare, a fost abrogată. Tot prin serviciul registratură,la data de 12.01.2013, intimatul-reclamant a depus întâmpinare în dublu exemplar (filele 18-20).

Apărătorul intimatului-reclamant depune la dosar împuternicire avocațială, arătând că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Apărătorul intimatului-reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele invocate în întâmpinarea aflată la dosar și susținută oral în ședință. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Constată că prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2012, precizată ulterior, reclamantul N. I. a chemat în judecată pe pârâta Instituția P. Argeș - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, solicitând obligarea acesteia să înmatriculeze autoturismul proprietatea sa marca Renault Megane cu numărul de identificare VF1LM0B0H31502610, fără plata taxei de poluare, precum și emiterea de numere provizorii de circulație până la rămânere irevocabilă a prezentei hotărâri.

În motivare, reclamantul a arătat că a achiziționat autoturismul din spațiul Comunității Europene și a solicitat înmatricularea acestuia depunând dosarul complet, dar intimata a refuzat înmatricularea fără plata taxei, susținând că numai instanța de judecată poate să dispună înmatricularea fără plata taxei pe poluare.

Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr.1589/29 iunie 2012, a admis acțiunea precizată, a obligat pe pârâtă să înmatriculeze autoturismul proprietatea reclamantului marca Renault Megane . VF1LM0B0H31502610, fără plata taxei de poluare și să-i elibereze acestuia numere provizorii de circulație până la rămânerea irevocabilă a sentinței.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că specificul situației din cauză este determinat de invocarea neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută în jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului clarificat, se constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.

Or, prin hotărârea din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza T. (C-402/09), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut că taxa pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008 încalcă dispozițiile art.110 din TFUE, în condițiile în care discriminează autovehiculele introduse în țară față de cele aflate deja pe piața națională, care nu au fost supuse taxei pe poluare.

Argumentele instanței europene, care au și determinat concluzia acesteia, deși raportate la forma inițială a O.U.G. nr.50/2008, anterioară datei de 14 decembrie 2008, nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea taxei pe poluare, pe care le declară corespunzătoare și conforme dreptului comunitar (Paragraf 47 din cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.

Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art.110 TFUE.

Or, constatând că taxa pe poluare are efect descurajant pentru importul autoturismelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, fiind contrară dispozițiilor art.110 TFUE, instanța a reținut că taxa ce i-a fost solicitată spre plată reclamantului este stabilită în temeiul unei dispoziții contrară normei comunitare.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta Instituția P. Județului Argeș, criticând-o pentru motive încadrabile în dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă și susținând în esență următoarele:

- în mod greșit, instanța a reținut nesocotirea dispozițiilor art.90 din TCE de către O.U.G. nr.50/2008, câtă vreme taxa are drept scop protecția mediului și este rezultatul negocierii dintre România și Comisia Europeană;

- achitarea acestei taxe nu se poate susține că este discriminatorie, câtă vreme ea se adresează tuturor autoturismelor second-hand, iar recurenta nu face decât să verifice existența dovezii de plată, fără să aibă atribuții în determinarea întinderii ei.

Examinând criticile formulate, se constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din dispozițiile legale pertinente, taxa pe poluare se datorează la prima înmatriculare a vehiculului (art.4 lit.a) din O.U.G. nr.50/2008), întrucât dreptul intern aplicabil raportului juridic de drept material se circumscrie normelor juridice în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Instanța de recurs, urmărind modificările succesive ale O.U.G. nr.50/2008, constată faptul ca solicitarea de înmatriculare a autoturismului și refuzul autorității administrative de a înmatricula acel autoturism, în absența dovezii de achitare a taxei de poluare, a avut loc după data modificării O.U.G. nr.50/2008, prin O.U.G. nr.218/2008 și respectiv O.U.G. nr.7/2009. În consecință, compatibilitatea O.U.G. 50/2008, cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art.110 din TFUE, trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza nr.C-402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art.234 CE, de Tribunalul Sibiu din România.

Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Chiar dacă din paragraful 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul Curții de referă la varianta inițială a O.U.G. nr.50/2008, este necesar ca în lumina celor statuate să se deceleze dacă argumentele utilizate de Curtea de Justiție sunt valabile și față de normele juridice care reglementau obligativitatea plății taxei pe poluare în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare.

Trebuie notat că la data formulării cererii de înmatriculare, ca efect al O.U.G. nr.117/2009, a încetat efectul art.III introdus prin O.U.G. nr.218/2008 și ca atare, practic, s-a revenit la forma inițială de calcul și stabilire a taxei pe poluare cu mențiunea că nivelul taxei pe poluare percepută în noile condiții legale era mai mare ca și cea stabilită ca datorată în prima variantă a O.U.G. nr.50/2008.

Or, Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art.110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, O.U.G. nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de Apel și în cauza de față, cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Și este așa, deoarece raționamentul CJUE din cauza T. este valid și în legătură cu reglementările succesive primei forme a O.U.G. nr.50/2008.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare, impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare, menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii, fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili, în lumina celor statuate de Curtea de Justiție, că O.U.G. nr.50/2008 în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului Uniunii, respectiv art.110 paragraful 1 din TFUE.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte, care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății.

Or, statuând astfel Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României și din Tratatul de aderare a României la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal).

Față de toate aceste considerente, se apreciază că nu se poate refuza reclamantului înmatricularea autoturismului achiziționat de aceasta, în măsura în care îndeplinește toate celelalte condiții impuse de lege, mai puțin dovada de plată a taxei de poluare, plată care, așa cum s-a arătat mai sus, apare ca fiind contrară normei comunitare, urmând ca, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de INSTITUȚIA P.-JUDEȚUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, Piața V. M. nr.1, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr.1589/29 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă-Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, intimați fiind reclamantul N. I., domiciliat în comuna Dârmănești, . Argeș și pârâta INSTITUȚIA P. prin SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR PITEȘTI, cu sediul în ., parter, județul Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2013, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal.

Președinte,

I. M.

Judecător,

C. D.

Judecător,

G. A.

Grefier,

V. I.

Red.C.D./24.01.2013

GM/2 ex.

Jud.fond: N.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 115/2013. Curtea de Apel PITEŞTI