Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 166/2013. Curtea de Apel PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 166/2013 pronunțată de Curtea de Apel PITEŞTI la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 726/46/2010*
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ SENTINȚA NR. 166/F-cont
Ședința publică din 04 Septembrie 2013
Curtea compusă din:
Președinte: D. R. - judecător
Grefier: M. B.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, acțiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ, de reclamanta U. L. D., domiciliată în Călimănești, Calea lui T. nr. 295, ., ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat E. L., din Rm. V., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. M. ȘI PĂDURILOR, cu sediul în București, ., sector 5, cauză venită spre rejudecare după casare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat E. L. pentru reclamantă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, Curtea acordă cuvântul asupra cauzei pe fond. Totodată pune în vedere apărătorului reclamantei să precizeze de unde rezultă că terenul în litigiu este încadrat în categoria pădure sau amenajări silvice.
Avocat E. L., având cuvântul pentru reclamantă, arată că reclamanta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, însă aceste obiecțiuni nu au fost analizate de instanță. Susține oral obiecțiunile formulate.
În ceea ce privește aspectul pus în discuție de instanță, cu privire la natura terenului, arată că acesta rezultă din contractul de vânzare cumpărare depus la dosar, la bază căruia se află titlul de proprietate în care estre menționat că este pădure. De asemenea, există și planșe foto la dosar din care reiese că terenul este înconjurat de vile.
Pe fond, solicită respingerea în parte a acțiunii pentru cei 400 m și să se constate că restul de 888 m nu fac parte din fondul forestier național Arată că cei 400 mp nu pot fi trecuți din fondul forestier în afara fondului forestier.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21 mai 2010, reclamanta U. L. D. a chemat în judecată pe pârâtul M. M. și Pădurilor pentru a fi obligat la emiterea unui Ordin de schimbare a destinației terenului de 1.288 mp., situat în intravilanul Orașului Călimănești în UP III, UA 52, P1.
În motivare, s-a arătat că reclamanta a dobândit prin cumpărare imobilul de la o persoană în favoarea căreia s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr.18/1991, persoană al cărei autor achiziționase bunul în anul 1946, însă îi fusese preluat în proprietatea statului, în condițiile Legii nr.204/1947.
Terenul a fost înscris în categoria vegetație forestieră-pădure, iar pârâtul a refuzat solicitarea de schimbare a destinației, motivat de faptul că se află în fondul forestier național, având destinație forestieră, deși Ocolul Silvic Călimănești comunicase că suprafața poate fi atribuită după un an, când cultura de molid devine aptă să fie recoltată.
Același ocol silvic a confirmat și faptul că parțial terenul a fost pepinieră, iar în prezent nu se mai află în evidența ocolului.
Prin sentința nr.222 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei, reținând caracterul nefondat al acesteia, determinat de faptul că terenul face parte din fondul forestier național și el nu poate fi trecut în afara acestuia, decât printr-o procedură specială ce nu s-a urmat în cauză.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta.
Recursul reclamantei a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr.3935 din 14 iulie 2011, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, apreciindu-se că este necesară suplimentarea probatoriului cu înscrisuri și expertiză prin care „să se stabilească dacă terenul poate fi încadrat în categoria pădure, dacă este inclus în amenajamente silvice și dacă se află în evidențele autorității pârâte ca făcând parte din fondul forestier național”.
După repunerea cauzei pe rolul Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a formulat cerere de abținere din partea doamnei judecător G. C., președintele completului de judecată, motivat de faptul că sunt incidente dispozițiile art.24 din Codul de procedură civilă, în sensul că a pronunțat sentința nr.222/13 octombrie 2010, prin care a soluționat fondul pricinii, sentință ce a fost casată cu trimitere spre rejudecare de instanța supremă prin decizia nr.3935/2011.
Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din 18 octombrie 2011, cererea de abținere a fost respinsă (fila 20), apreciindu-se că nu sunt întrunite prevederile art.25 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În respectarea dispozițiilor art.315 din Codul de procedură civilă, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză de specialitate, reținându-se că partea nu are de depus alte înscrisuri, relațiile solicitate putând face obiectul verificării de către expert.
În rejudecare, prin sentința nr.477 din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de rejudecare a reținut că este esențial pentru soluționarea cauzei clarificarea apartenenței sau nu a terenului proprietatea reclamantei la fondul forestier național, indiferent dacă pe teren se află sau nu vegetație forestieră, indiferent dacă aceasta poate fi calificată drept pădure sau aparține altei categorii de amenajament silvic.
Sub acest aspect, a reținut că pentru terenurile din fondul forestier național, Codul silvic nu stabilește o modalitate de trecere a acestora în afara fondului, o astfel de procedură fiind prevăzută de Ordinul nr.25/2009, procedură ce presupune mai multe etape, constând în principal în asigurarea unei compensări pentru terenurile cu care se reduce fondul forestier național.
Curtea de apel a constatat că o astfel de procedură nu face însă obiectul prezentei pricini, acțiunea reclamantei fiind întemeiată pe dispozițiile art.24 din Codul silvic, dispoziții potrivit cărora „(1) În cazul vegetației forestiere din afara fondului forestier și a altor terenuri, proprietarul poate opta pentru includerea lor în fondul forestier, situație în care se întocmește amenajament silvic în condițiile prezentului cod. (2) Schimbarea destinației terenurilor prevăzute la alin.(1) se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și este scutită de taxe și impozite”.
Prin urmare, Codul silvic reglementează numai posibilitatea ca un teren din afara fondului forestier să fie inclus acestei categorii și nu posibilitatea inversă, cea spre care tinde reclamanta.
Reținând și concluziile raportului de expertiză la obiectivul 3, concluzii potrivit cărora terenul reclamantei este teren forestier proprietate privată ce face parte din fondul forestier național, fiind astfel menționat în evidențele pârâtului, Curtea de apel a apreciat că pârâtul nu poate fi obligat, în condițiile neparcurgerii procedurii speciale și în absența unei dispoziții legale, să emită actul administrativ pretins.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta U. L. D., care a invocat în primul rând, motivul prevăzut la art.304 pct.1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată când a fost pronunțată de o instanță alcătuită cu încălcarea dispozițiilor legale.
În cadrul acestui motiv de recurs, reclamanta a susținut că sentința nr.477 din 7 decembrie 2011 a fost pronunțată în al doilea ciclu procesual de același judecător care pronunțase și prima sentință, în speță, sentința nr.222 din 13 octombrie 2010, casată cu trimitere pentru rejudecare prin Decizia nr. 3935 din 14 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal, astfel că, au fost încălcate dispozițiile cu caracter imperativ prevăzute de art.24 alin.(1) din Codul de procedură civilă, hotărârea atacată fiind pronunțată de un complet nelegal constituit.
În al doilea rând, a invocat motivul de recurs prevăzut la art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia o hotărâre poate fi recurată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta a susținut că instanța nu a arătat motivele pentru care a respins cererile părților, respectiv obiecțiunile la raportul de expertiză, sub acest aspect motivarea fiind insuficientă.
În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
M. intimat a depus întâmpinare, răspunzând criticilor recursului și solicitând respingerea acestuia, apreciind că hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Prin decizia nr.4686 din 27.03.2013 pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de U. L. D. împotriva sentinței nr.477 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, s-a casat sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut următoarele:
În cauză, este necontestat că același judecător a pronunțat și prima și a doua hotărâre în dosarul aflat în al doilea ciclu procesual.
Astfel, prin sentința nr.222 din 13 octombrie 2010, judecătorul G. C. a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta U. L. D., în contradictoriu cu M. M. și Pădurilor.
În al doilea ciclu procesual, prin sentința nr.477 din 7 decembrie 2011 pronunțată de același judecător, ca urmare a casării primei hotărâri și trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiași Curți de apel, acțiunea formulată a fost respinsă din nou, ca nefondată.
Este adevărat că judecătorul a formulat cerere de abținere, motivat de faptul că sunt incidente dispozițiile art.24 alin.(1) din Codul de procedură civilă, dar această cerere i-a fost respinsă de completul care a soluționat-o, aspect care nu este de natură a asigura cerința de imparțialitate care era esențială pentru asigurarea unui proces echitabil, în condițiile art.6 din C.E.D.O.
Instanța de recurs a constatat că, în cauză, au fost încălcate prevederile art.27 pct.7 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora este incompatibil judecătorul care și-a spus părerea cu privire la pricina care se judecă.
Or, prin sentința 222 din 13 octombrie 2010, respingând acțiunea ca nefondată, judecătorul a soluționat fondul cauzei, spunându-și astfel părerea cu privire la pricină, în sensul art.27 pct.7 din Codul de procedură civilă, situație care îl făcea incompatibil să judece a doua oară aceeași cauză.
Astfel fiind, a rezultat că sentința nr.477 din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este nelegală, fiind casabilă în condițiile art.304 pct.1 Cod procedură civilă, ceea ce a atras admiterea recursului și trimiterea dosarului pentru rejudecare aceleiași instanțe.
Având în vedere soluția adoptată, nu s-a mai impus cercetarea celuilalt motiv de recurs, criticile respective urmând a fi avute în vedere de instanța de rejudecare ca apărări de fond.
Cu ocazia rejudecării Curtea în raport de probele de la dosar ce vor fi coroborate, de textele legale aplicabile în materie și de ultima decizie de casare a Înaltei Curți, reține următoarele:
La pct.3 din raportul de expertiză silvică efectuată în cauză, după prima casare, la fila 55 dosar, se reține că terenul în litigiu fiind teren forestiere proprietate privată, face parte din Fondul Forestier Național în sensul art.1 și art.3 din Codul silvic, (Legea nr.46/2008 cu modificările ulterioare) și se află în evidențele autorității pârâte (M. M. și Pădurilor), respectiv se raportează în raportarea statistică SILV I. Aceste concluzii privind apartenența terenului din litigiu la Fondul Forestier Național rezultă și din fișa tehnică a acestui imobil, din descrierea parcelară și din comunicările făcute de Direcția Silvică V., înscrisuri aflata la filele 10-17 dosar fond.
Astfel, Curtea reține că pentru terenul din litigiu ce aparține Fondul Forestier Național, Codul silvic nu stabilește o modalitate de trecere a acestuia în afara fondului, această reglementare fiind dată doar de Ordinul nr.25/2009, care presupune parcurgerea mi multor etape și în principal în asigurarea unei compensări pentru terenurile cu care se reduce Fondul Forestier Național.
Curtea nu poate cerceta dacă reclamanta a parcurs aceste etape prevăzute de Ordinul nr.25/2009, având în vedere că nu a fost investit cu acest temei de drept, petenta menționând că petitul se întemeiază pe dispozițiile art.24 din Codul silvic.
Așa cum s-a menționat și mai sus, Curtea reține că actualul Cod silvic reglementează numai posibilitatea ca un teren din afara fondului forestier să fie inclus acestei categorii și nu posibilitatea inversă, cea spre care tinde reclamanta.
Pentru toate aceste considerente, în raport de prevederile Codului civil, Curtea va respinge acțiunea promovată de reclamanta U. L. D., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Respinge acțiunea formulată de reclamanta U. L. D., domiciliată în Călimănești, Calea lui T. nr.295, ., ., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat E. L., din Râmnicu V., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. M. ȘI PĂDURILOR, cu sediul în București, ., sector 5, cauză venită spre rejudecare după casare, ca nefondată.
Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 septembrie 2013, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, D. R. | ||
Grefier, M. B. |
Red. D.R.
Tehnored. C.B.
4 ex./13.09.2013
Jud. fond: G.C.
Jud.recurs: S.T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 157/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 1136/2013. Curtea de Apel PITEŞTI → |
|---|
